ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2478/2007

Asupra recursului da față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 4531/2/2006 pe rolul Curții de

Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamantul S.A.T. a solicitat

în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. A.S.

anularea adresei din 9 februarie 2006, prin care

pârâta i-a

respins cererea de

stabilire a domiciliului în România și anularea

adresei din 27 martie 2006 comunicată la 29 martie 2006, prin

care

s-a menținut soluția de respingere a cererii de stabilire a

domiciliului în România în baza art. 70 alin. (1) lit.

a) pct. II din O.U.G. nr.

194/2002.

În

motivarea acțiunii reclamantul arată că la data de 27 iulie 2005

a

depus cerere de

stabilire a domiciliului în România, iar prin adresa

din 9 februarie 2006 i

s-a comunicat respingerea pe motiv că nu a avut o

ședere temporară continuă și

legală în ultimii 5 ani anteriori depunerii

cererii, având discontinuități

la prelungirea dreptului de ședere pe o

perioadă de 68 de zile consecutive.

Prin sentința civilă nr. 76 din 11 ianuarie 2007, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a

respins excepția

tardivității formulării acțiunii invocată de pârâtă; a

admis acțiunea

formulată de reclamantului S.A.T., în

contradictoriu

cu pârâtul M.A.I. A.S.; a anulat adresele din

9 februarie 2006 și din 27 martie 2006 emise de pârâtă. A obligat

pârâta să emită în favoarea reclamantului o decizie prin care să aprobe

stabilirea

domiciliului în România.

Pentru a hotărî astfel, a constatat că nu se poate reține excepția

tardivității formulării

acțiunii deoarece reclamantul nu a rămas în pasivitate pentru a fi sancționat

cu respingerea ca tardivă a acțiunii, ci a acționat potrivit Legii nr. 554/2004

contestând în termenul de 30 de

zile prevăzut de art. 73 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002,

adresa din data

de 27 martie 2006, care a reprezentat răspunsul comunicat de autoritate

la

memoriul prin care solicita reanalizarea

cererii de stabilire a domiciliului în România.

Pe fondul cauzei,

instanța a constatat că reclamantul îndeplinește cumulativ toate condițiile

prevăzute de art. 70 din O.U.G. nr. 194/2002 determinând caracterul legal și

continuu al șederii sale în România.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs A.S. din cadrul M.I.R.A. criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivare a

susținut că un prim motiv de nelegalitate a sentinței recurate îl reprezintă

respingerea excepției tardivității formulării contestației, invocată de A.S.,

prin raportare la dispozițiile art. 73 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002, în

sensul că la data de 9 februarie 2006, prin adresă, A.S. i-a comunicat

reclamantului respingerea cererii pentru aprobarea stabilirii domiciliului în

România, în conformitate cu prevederile art. 70 alin. 1 lit. a) pct. II din O.U.G.

nr. 194/2002, reclamantul trebuind să se adreseze instanței de contencios

administrativ în termen de 30 de zile, de la primirea comunicării, termen care

a fost depășit.

Pe fondul

cauzei, motivează recurenta că la data de 27 iulie 2005 cetățeanul irakian S.A.T.

s-a adresat B.S.I., solicitând stabilirea domiciliului în România. Intimatul se

afla, la data formulării cererii pentru aprobarea stabilirii domiciliului, în

evidențele B.S.I. având prelungit dreptul de ședere temporară în scopul

desfășurării de activități comerciale, valabil până la data de 5 mai 2006,

astfel că reclamantul a avut ședere temporară continuă pe teritoriul României,

în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, dar nu a avut ședere temporară

legală pe teritoriul României în ultimii 5 ani anterior depunerii cererii, fapt

dovedit de întârzierea la prelungirea dreptului de ședere pe o perioadă de 68

zile consecutive, in perioada 12 martie 2003-19 mai 2003.

La data de 3

februarie 2006, în urma analizării cererii intimatului, în temeiul art. 73 alin.

(1) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu

modificările și completările ulterioare, Comisia constituită la nivelul A.S., a

propus respingerea cererii de stabilire a domiciliului în România, întrucât nu

este îndeplinită condiția prevăzută de art. 70 alin. (1) lit. a) pct. II din

O.U.G nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și

completările ulterioare. Textul invocat arată că: „Străinii își pot stabili

domiciliul în România dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) o

ședere temporara continua si legala în ultimii 5 ani anteriori depunerii

cererii". Șederea va fi considerată legală atunci când discontinuitățile

între perioadele pentru care s-a acordat succesiv dreptul de ședere sunt mai

mici de 30 de zile consecutive și nu depășesc în total 90 de zile pe întreaga

perioadă, chiar dacă fost sancționați contravențional." întrucât

discontinuitățile dintre perioadele pentru care s-a acordat succesiv dreptul de

ședere depășesc de 30 de zile consecutive, șederea intimatului pe teritoriul României

și-a pierdut caracterul legal, în conformitate cu prevederile textului sus menționat.

A mai susținut

că, deși, intimatul susține faptul că din data de 27 iulie 2000 și până la 27

iulie 2005, sunt 5 ani de ședere legală și continuă, din actele dosarului

rezultă că, între data de 2 martie 2003 (data expirării dreptului de ședere) și

19 mai 2003 (data depunerii cererii de prelungire) intimatul nu a avut drept de

ședere, locuind ilegal pe teritoriul României.

Analizând

motivele de recurs, soluția instanței de fond și probele administrate în cauză,

Curtea constată că recursul este nefondat.

Analizând excepția

tardivității formulării acțiunii reiterată în motivele de recurs, Curtea îl

apreciază ca neîntemeiat, având în vedere că în baza dispozitivelor art. 73

alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 respingerea cererii de stabilire a

domiciliului în România poate fi contestată de străin pe calea contenciosului

administrativ în termen de 30 de zile de la data comunicării. În cauză,

reclamantul a formulat în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 plângere

prealabilă împotriva soluției de respingere a cererii de stabilire a

domiciliului în România din 9 februarie 2006. Pârâta a comunicat la 29 martie 2006

răspuns la plângerea prealabilă menținându-se soluția prin adresa din 27 martie

prealabilă reclamantul a sesizat instanța potrivit art. 73 alin. (3) din O.U.G.

nr. 194/2002 la data de 28 aprilie 2006.

Pe fondul cauzei, Curtea constată că în cauză reclamantul a avut

o ședere legală și continuă și pentru

perioada a 12 martie 2003-19 mai 2003, deoarece nu s-a probat la dosar

sancționarea contravențională a reclamantului pentru această perioadă, iar pe

de

altă parte din nota raport (dosar fond)

rezultă că s-a acordat

reclamantului

prelungirea dreptului de ședere inclusiv pentru perioada

indicată ca fiind ședere nelegală, ulterior anului

2003 până la data de

5 mai 2006 inclusiv.

Prin adresa din 9 februarie 2006

emisă de pârâtă s-a respins cererea formulată de

reclamantul S.A.

T. la data de 27 iulie 2005 de stabilire a domiciliului în România

pentru neîndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 70 alin. (1) lit. a) pct. II

din O.U.G. nr. 194/2002

pe motiv că reclamantul nu a avut o ședere

temporară continuă și legală pe

teritoriul României în ultimii 5 ani

anteriori depunerii cererii, având discontinuități la prelungirea

dreptului de ședere pe o perioadă de 68 de zile consecutive în anul

2003, conform notei raport din 2 august 2005.

Prelungirea în

mod succesiv a dreptului de ședere al

reclamantului

și pentru perioada în care s-a depășit termenul legal de

solicitare a vizei nu constituie întreruperea

acestui drept ci dimpotrivă

determină

caracterul legal și continuu al șederii sale în România în

sensul prevederilor

art. 70 lit. a) pct. II din O.U.G. nr. 194/2002, cu atât mai mult cu cât i s-a

acordat ulterior intimatului-reclamant o nouă

viză

de prelungire a dreptului de ședere în România.

Pentru aceste considerente instanța constată că recursul este

nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) teza a II-a îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge recursul declarat de A.S.

din M.I.R.A., împotriva sentinței civile nr. 76 din 11 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 15 mai 2007.