ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 392/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 6 februarie 2006, reclamantul C.H. a chemat în judecată A.S.M.A.I., solicitând anularea deciziei nr. 38880 din 14 septembrie 2005, prin care pârâta i-a respins cererea pentru aprobarea stabilirii domiciliului în România, precum și obligarea autorității la reanalizarea dosarului și recunoașterea dreptului său legitim de domiciliere. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că înscrisul contestat nu cuprinde motivele pentru care i-a fost respinsă solicitarea, măsura fiind de altfel și neîntemeiată, întrucât sunt îndeplinite toate condițiile cerute de lege pentru aprobarea stabilirii domiciliului în România.

Referitor la împrejurarea că a lipsit din țară o perioadă mai mare de 90 de zile, reclamantul a menționat că aceasta s-a datorat unui caz de forță majoră, respectiv pentru rezolvarea unor grave probleme de sănătate, caz în care se impune aprobarea cererii. Prin sentința civilă nr. 1424 din 14 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca tardiv formulată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul nu a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 73 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002, cu modificările și completările ulterioare, pentru contestarea actului administrativ, calculat cel mai târziu de la 28 decembrie 2005, data înregistrării unui memoriu adresat autorității pârâte, în care se face referire la măsura dispusă.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul C.H., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamantul a învederat că instanța a admis în mod greșit excepția tardivității acțiunii, în condițiile în care art. II din Legea nr. 554/2004, prevede un termen de prescripție de 6 luni de la data emiterii actului administrativ atacat. S-a susținut că în cauză, întrucât nu se poate stabili în mod cert data comunicării actului, reclamantul luând cunoștință fie la 14 decembrie 2005, data înregistrării memoriului, fie la 28 decembrie 2005, data înregistrării acestuia la autoritate, iar pârâta comunicând răspunsul la 6 ianuarie 2006, acțiunea a fost introdusă în termen, respectându-se inclusiv prevederile art. 73 alin. (3) O.U.G.

nr. 194/2002. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel, potrivit art. 73 alin. (3) O.U.G. nr. 194/2002, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 482/ 2004, respingerea cererii de stabilire a domiciliului în România poate fi contestată pe calea contenciosului administrativ, în termen de 30 de zile de la data comunicării. Acest termen prevăzut de legea specială privind regimul străinilor în România este cel care se aplică în cauză, și nu termenul de 6 luni prevăzut de art. II alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În aceste împrejurări, raportat la data comunicării actului administrativ, 14 decembrie 2005 sau, cel mai târziu 28 decembrie 2005, sesizarea instanței la 6 februarie 2006 s-a făcut cu depășirea termenului de 30 de zile. Față de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.H., împotriva sentinței civile nr. 1424 din 14 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2007.