ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2191/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București la 19 iulie 2006, A.K.A. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1093 din 18 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în fond, admiterea acțiunii și anularea Deciziei nr. 40379/ BF/ S din 1 noiembrie 2005 de respingere a cererii pentru stabilirea domiciliului în România, precum și obligarea A.S. să aprobe stabilirea domiciliului în România. În motivarea cererii se susține că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 70 și art. 71 din O.U.G.

nr. 194/2002. Astfel, petentul susține că deși au fost discontinuități în prezența legală anterior depunerii cererii pentru stabilirea domiciliului în România, acestea nu depășesc în total 90 de zile pentru a deveni incidente dispozițiile art. 70 alin. (1) lit. a) pct. 2 din O.U.G. nr. 194/2002. Pe de altă parte, s-a susținut că el este titularul unui drept de ședere temporară și deci acesta nu-i putea fi acordat dacă ar fi prezentat pericolul public cum susținea S.R.I. în adresa ce precizează că el prezintă pericol pentru siguranța națională a României. Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința civilă nr. 1093 din 18 mai 2006 Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A.K.A.

în contradictoriu cu A.S. pentru obligarea intimatei - pârâtei să aprobe stabilirea domiciliului reclamantului în România, precum și privind anularea Deciziei nr. 40379/ BF/ SIV din 1 noiembrie 2005 emisă de autoritatea pârâtă prin care i s-a respins recurentului - reclamant cererea de a-și stabili domiciliul în România. În raport de motivele de recurs invocate și de sentința atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul împotriva hotărârii atacate este neîntemeiat și va fi respins. La 4 mai 2005, recurentul - reclamant s-a adresat Serviciului pentru Străini al Municipiului București, solicitând aprobarea stabilirii domiciliului în România. Cererea sa a fost respinsă, reținându-se că recurentul - reclamant are o discontinuitate în șederea pe teritoriul României de 69 de zile și pe de altă parte, informațiile transmise de S.R.I.

Instanței sunt în sensul că cetățeanul sirian A.K.A. prezintă pericol pentru siguranța națională. Curtea de Apel București a apreciat că respingerea cererii cetățeanului străin de stabilire a domiciliului în România este legală, iar reclamantul nu are un drept recunoscut de lege, vătămat. Înalta Curte de Casație și Justiție constată din actele cauzei că discontinuitatea în șederea recurentului - reclamant este mai mare de 30 de zile și anume, 69 zile, astfel încât se înfrâng dispozițiile art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, chiar dacă, per total, nu depășesc 90 de zile pe întreaga perioadă anterioară depunerii cererii. Pe de altă parte, S.R.I. are informații comunicate Instanței (lucrarea fiind secretă deci având caracter clasificat) că petentul intră sub incidența art. 10 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională.

Așa fiind, în mod corect Instanța de Fond a respins cererea petentului de a se anula decizia administrativă contestată și a i se stabili domiciliul în România, neîndeplinind condițiile legale (art. 70 din O.U.G. nr. 194/2002) astfel că recursul urmează a fi respins conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.K.A. împotriva sentinței civile nr. 1093 din 18 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2007.