ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1297/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 122

din 19 ianuarie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de S.M., prin care a

solicitat obligarea A.S. de a-i admite cererea de stabilire a domiciliului în

România.

Pentru a hotărî astfel prima

instanță a reținut că în mod legal autoritatea pârâtă a respins cererea

întrucât art. 70 din O.U.G. nr. 194/2002 condiționează stabilirea domiciliului

în România pentru cetățeni străini de îndeplinirea cumulativă a mai multor

factori printre care o ședere temporară continuă și legală în ultimii 5 ani

anterior depunerii cererii, șederea va fi considerată legală atunci când

discontinuitățile între perioadele pentru care s-a acordat succesiv dreptul de

ședere sunt mai mici de 30 de zile consecutive și nu depășesc în total 90 de

zile pe întreaga perioadă, chiar dacă au fost sancționați contravențional (art.

70 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002 modificată prin Legea nr.

482/2004).

Cum reclamantul S.M. nu

îndeplinește condiția șederii continue și neîntrerupte așa cum este definită de

dispozițiile susmenționate cererea sa în mod corect a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul susținând că a fost dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii aplicabile și că hotărârea cuprinde motive contradictorii și

străine de natura pricinii.

A invocat dispozițiile art.

304 alin. (1) pct. 9 și 7 C. proc. civ.

A arătat că în mod greșit au

fost aplicate dispozițiile art. 70 din O.U.G. nr. 194/2002 întrucât din

interpretarea sumară gramaticală, logică și sistematică se desprinde că

legalitatea și continuitatea dreptului de ședere sunt asigurate și acoperite

prin acordarea în condițiile legii a prelungirii succesive, fără prelungire

neputând fi vorba de un drept legal și continuu.

Că a îndeplinit și

îndeplinește această condiție întrucât este de mai mult de 12 ani în România,

beneficiind de ședere continuă și legală în această țară și că prin respingerea

cererii i-au fost grav vătămate drepturile și interesele legitime fundamentale.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

La data de 19 ianuarie 2005,

reclamantul s-a adresat S.S.M.B. solicitând aprobarea stabilirii domiciliului

în România.

Măsura respingerii cererii

de către autoritate a fost dispusă în temeiul art. 70 alin. (1) lit. a) pct. 1

din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, așa cum a fost

modificată de Legea nr. 248/2004 ca urmare a neîndeplinirii de către reclamant

a condițiilor referitoare la șederea temporară legală și continuă.

Reclamantul nu a avut o

ședere temporară legală în România în ultimii 5 ani anterior astfel cum dispun

prevederile susmenționate aplicabile în speță.

Perioadele: 17 mai 2001 – 24

mai 2001

21 mai 2002 – 28 mai 2002

30 august 2002 – 8

septembrie 2002

10 martie 2003 – 22 mai

2003

reprezintă ședere ilegală întrucât

discontinuitățile între perioadele pentru care s-a acordat succesiv dreptul de

ședere sunt de 100 de zile în total, din care 74 consecutive.

Conform art. 70 alin. (1) din O.U.G.

nr. 194/2002:

(1) Străinii

își pot stabili domiciliul în România dacă îndeplinesc cumulativ următoarele

condiții:

a) o ședere

temporară continuă și legală în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii,

astfel:

(i) șederea va

fi considerată continuă atunci când perioada de absență de pe teritoriul

României este mai mică de 6 luni consecutive și nu depășește în total 10 luni

pe întreaga perioadă;

(ii) șederea va

fi considerată legală atunci când discontinuitățile între perioadele pentru

care s-a acordat succesiv dreptul de ședere sunt mai mici de 30 de zile

consecutive și nu depășesc în total 90 de zile pe întreaga perioadă, chiar dacă

au fost sancționați contravențional;

b) fac dovada

deținerii mijloacelor de întreținere în cuantumul prevăzut de lege,

corespunzător scopului pentru care s-a prelungit dreptul de ședere până la

depunerea cererii;

c) fac dovada

asigurării sociale de sănătate, în condițiile legii;

d) fac dovada

că dețin, în mod legal, spațiu de locuit corespunzător pentru ei și pentru

membrii de familie cu care locuiesc împreună;

e) vorbesc

limba română la un nivel satisfăcător;

f) nu prezintă

pericol pentru ordinea publică și siguranța națională.

În aceste condiții văzând

dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. i) și constatând în cazul reclamantului că

discontinuitățile între perioadele pentru care s-a acordat succesiv dreptul de

ședere sunt mai mari de 100 de zile instanța, reține caracterul nelegal a

șederii temporare a reclamantului definit de legislația aplicabilă și în

consecință a cererii acestuia de stabilire a domiciliului în România.

Urmează așadar ca în temeiul

art. 312 C. proc. civ., să se respingă recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de S.M. împotriva sentinței civile nr. 122 din 19 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 martie 2007.