ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1807/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 3 ianuarie 2007, reclamantul K.E.K.A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Străini, în prezent Oficiul Român pentru Imigrări, solicitând anularea deciziei de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România, nr. 52307/B.F./S III București, din 4 decembrie 2006. În motivarea acțiunii, se arată că legea aplicabilă în cazul său este prima variantă a O.U.G. nr. 194/2002 și nu cea modificată în anul 2004, a cărei apariție nu o putea prevedea și care a introdus obligația continuității. Prin sentința civilă nr. 7 decembrie 2007, pronunțată în dosar nr. 43/2/2007, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel București a reținut că cererea reclamantului a fost depusă sub imperiul O.U.G. nr. 194/2002, în forma existentă la data depunerii cererii și nu sunt îndeplinite prevederile art. 70 alin. (1) pct. 1 lit. ii), deoarece discontinuitățile între perioada pentru care s-a acordat succesiv dreptul de ședere sunt mai mari de 30 de zile consecutive, chiar dacă nu depășesc 90 de zile pe întreaga perioadă. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, pentru motivele prevăzute de art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul consideră că nu a fost apreciat corect materialul probator, din procesul-verbal seria S nr. 0003952 din 18 martie 2003, rezultând că a depășit doar cu 11 zile termenul prevăzut în permisul de ședere, adiționându-se greșit și termenul reținut prin procesul-verbal seria D nr. 049702 unde șederea ilegală a fost de 27 de zile.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, șederea fiind ilegală mai mult de 30 de zile, în perioada 7 februarie 2003-18 martie 2003. Recursul este nefondat. Din nota-raport aflată la fila 25 din dosarul de fond, rezultă că recurentul-reclamant a avut o perioadă de 38 zile de ședere ilegală de la 8 februarie 2003 la 17 martie 2003. Procesul-verbal de contravenție seria D nr. 049702 din 15 aprilie 2004 se referă la o perioadă ulterioară care nu putea fi adiționată la perioada de ședere ilegală din anul 2003. Deși procesul-verbal de contravenție seria S nr. 003952 din 18 martie 2003 specifică o perioadă de ședere ilegală de 11 zile, acesta nu contrazice nota-raport care a avut în vedere întreaga perioadă, începând cu 8 februarie 2003. Datele rezultă din cererile recurentului prin care a solicitat prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul României.

În consecință, motivele de critică ale sentinței atacate nu sunt întrunite, instanța de fond a apreciat corect probele administrate, urmând ca în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să se respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de K.E.K.A., împotriva sentinței civile nr. 2757 din 7 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 mai 2008.