ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1807/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 3 ianuarie

2007, reclamantul K.E.K.A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru

Străini, în prezent Oficiul Român pentru Imigrări, solicitând anularea deciziei

de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România, nr. 52307/B.F./S

III București, din 4 decembrie 2006.

În motivarea acțiunii, se arată că legea

aplicabilă în cazul său este prima variantă a O.U.G. nr. 194/2002 și nu cea

modificată în anul 2004, a cărei apariție nu o putea prevedea și care a

introdus obligația continuității.

Prin sentința civilă nr. 7 decembrie

2007, pronunțată în dosar nr. 43/2/2007, Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de

Apel București a reținut că cererea reclamantului a fost depusă sub imperiul

O.U.G. nr. 194/2002, în forma existentă la data depunerii cererii și nu sunt

îndeplinite prevederile art. 70 alin. (1) pct. 1 lit. ii), deoarece discontinuitățile

între perioada pentru care s-a acordat succesiv dreptul de ședere sunt mai mari

de 30 de zile consecutive, chiar dacă nu depășesc 90 de zile pe întreaga

perioadă.

Împotriva acestei sentințe a formulat

recurs reclamantul, pentru motivele prevăzute de art. 304

1

C. proc.

civ.

Recurentul consideră că nu a fost

apreciat corect materialul probator, din procesul-verbal seria S nr. 0003952

din 18 martie 2003, rezultând că a depășit doar cu 11 zile termenul prevăzut în

permisul de ședere, adiționându-se greșit și termenul reținut prin

procesul-verbal seria D nr. 049702 unde șederea ilegală a fost de 27 de zile.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, șederea fiind ilegală

mai mult de 30 de zile, în perioada 7 februarie 2003-18 martie 2003.

Recursul este nefondat.

Din nota-raport aflată la fila 25 din

dosarul de fond, rezultă că recurentul-reclamant a avut o perioadă de 38 zile

de ședere ilegală de la 8 februarie 2003 la 17 martie 2003.

Procesul-verbal de contravenție seria D

nr. 049702 din 15 aprilie 2004 se referă la o perioadă ulterioară care nu putea

fi adiționată la perioada de ședere ilegală din anul 2003.

Deși procesul-verbal de contravenție

seria S nr. 003952 din 18 martie 2003 specifică o perioadă de ședere ilegală de

11 zile, acesta nu contrazice nota-raport care a avut în vedere întreaga

perioadă, începând cu 8 februarie 2003.

Datele rezultă din cererile recurentului

prin care a solicitat prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul României.

În consecință, motivele de critică ale

sentinței atacate nu sunt întrunite, instanța de fond a apreciat corect probele

administrate, urmând ca în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată

și art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să se respingă recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de K.E.K.A.,

împotriva sentinței civile nr. 2757 din 7 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8

mai 2008.