ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1788/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2072/2007

pronunțată la data de 1 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea

formulată de reclamantul S.R. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru

Străini București, având ca obiect anularea Deciziei nr. 53044/BF/SIII din 11

ianuarie 2007 prin care a fost respinsă cererea reclamantului de stabilire a

domiciliului pe teritoriul României.

În considerentele sentinței pronunțate,

instanța de fond a reținut că potrivit situației depusă de autoritatea pârâtă

privind datele la care reclamantul a părăsit teritoriul României și cele la

care acesta a intrat din nou pe teritoriul României, se constată că reclamantul

a lipsit de pe teritoriul acestei țări mai mult de 10 luni consecutiv în

perioada avută în vedere la soluționarea cererii de stabilire a domiciliului.

A reținut prima instanță că nu se poate

vorbi de o ședere continuă în sensul art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002,

pentru ca reclamantul să fie îndreptățit să i se stabilească domiciliul pe

teritoriul României.

Împotriva acestei sentinței a declarat

recurs în termenul prevăzut de lege, reclamantul, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele de modificare prevăzute de art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii” și respectiv „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori

a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

A invocat și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., solicitând examinarea cauzei sub toate aspectele.

Ca un prim motiv de recurs, se invocă

lipsa de rol activ a instanței de fond, întrucât deși s-a solicitat a fi

obligată autoritatea pârâtă să depună modalitatea de determinare a numărului de

523 zile considerate perioada de absență de pe teritoriul României în ultimii 5

ani anterior depunerii cererii de stabilire a domiciliului, această proba nu a

fost admisă, fiind apreciată în mod eronat ca inutilă.

În plus arată recurentul-reclamant,

instanța de fond nu a apreciat în mod corect faptul că ieșirile din țară

efectuate de reclamant până la data de 17 mai 2005 au fost ocazionate de

necesitatea stringentă de a soluționa diverse probleme ale societății al cărei

administrator era la momentul respectiv.

Sub un al doilea aspect,

recurentul-reclamant critică nemotivarea soluției adoptate de instanța de fond,

nefiind arătate „motivele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”, potrivit

art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Se precizează că instanța de fond a pronunțat

o hotărâre lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii, de vreme ce a avut în vedere doar   precizările și actele

depuse de autoritate, intimata-pârâtă Autoritatea pentru Străini fără a o

obliga pe aceasta să arate care a fost modalitatea de calcul a perioadelor în

care cetățeanul S.R. s-a aflat în afara teritoriului țării în cursul celor

cinci ani anterior momentului depunerii cererii de stabilire a domiciliului.

Intimatul Oficiul Român pentru Imigrări

din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative București (noua

denumire a Autorității pentru Străini) a depus întâmpinare, solicitând

respingerea recursului a nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca

fiind legală și temeinică.

Analizând recursul formulat prin prisma

motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză,

Înalta Curte îl va respinge pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

La data de 19 iulie 2006,

recurentul-reclamant S.R., cetățean croat s-a adresat Serviciului pentru

Străini al Municipiului București, solicitând stabilirea domiciliului în

România, la momentul respectiv acesta aflându-se în evidențele Serviciului

pentru Străini și având prelungit dreptul de ședere temporară în scopul

desfășurării de activități comerciale, valabil până la data de 1 mai 2007.

În urma analizării cererii și a actelor

însoțitoare depuse de către recurentul-reclamant, Autoritatea pentru Străini

din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative a comunicat

acestuia cu adresa nr. 53044/B.F/III din 11 ianuarie 2007 că cererea sa de

stabilire a domiciliului în România a fost respinsă în temeiul art. 70 alin. (1)

lit. a) pct. I din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România,

cu modificările și completările ulterioare, respectiv nu a avut ședere

temporară continuă pe teritoriul României în ultimii 5 ani anterior depunerii

cererii, întrucât a ieșit din țară 523 zile.

Decizia de respingere a cererii de

stabilire a domiciliului în România formulată de recurentul-reclamant a fost

menținută de instanța de fond reținându-se că au fost aplicate în mod corect

dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul

străinilor în România, modificată și completată prin Legea nr. 306/2005.

În adevăr potrivit art. 70 alin. (1) lit.

a) pct. 1 din susmenționata O.U.G. nr. 194/2002, străinii își pot stabili

domiciliul în România dacă îndeplinesc următoarele condiții:

……………………………………………………………………………

a) o ședere temporară continuă și legală

în ultimii 5 ani anterior depunerii cererii, astfel:

i) șederea va fi considerată continuă

atunci când perioada de absență de pe teritoriul României este mai mică de 6

luni consecutiv și nu depășește în total 10 luni pe întreaga perioadă.

Or, așa cum corect a reținut și instanța

de fond, conform evidențelor autorității pârâte și calculelor făcute de aceasta,

perioada de absență de pe teritoriul României a recurentului-reclamant

depășește în total 10 luni pe întreaga perioadă de 5 ani anterior depunerii

cererii și astfel șederea acestuia pe teritoriul României și-a pierdut caracterul

continuu conform textului de lege mai sus citat.

Susținerea recurentului în sensul că

instanța de fond nu a avut rol activ și nu a obligat autoritatea pârâtă să

depună metodologia de calcul a acestui număr de zile nu este întemeiată, în

primul rând pentru faptul că o astfel de metodologie nu există, iar în al

doilea rând pentru faptul că perioada de absență de pe teritoriul României a

fost calculată pe baza evidenței traficului de frontieră depusă la dosarul

cauzei și nu pe baza ștampilelor aplicate în pașaportul recurentului despre

care acesta afirmă că sunt ilizibile, deși au fost depuse chiar de el în

susținerea valabilității actului atacat.

Trebuie observat și faptul că însăși

recurentul-reclamant a recunoscut că a absentat în unele perioade de pe

teritoriul României și a încercat să motiveze că ele nu pot fi considerate

absente în sensul art. 70 alin. (1) lit. a) pct. 1 din actul normativ menționat

pentru că ieșirile respective au fost determinate de „stringenta necesitate de

a soluționa diverse probleme cu caracter comercial”.

În acest sens instanța de fond în mod

corect a apreciat că motivația invocată de recurentul-reclamant pentru

părăsirea teritoriului României nu prezintă nici o relevanță, deoarece

legiuitorul sancționează perioada de absență mai mare de 10 luni pe întreaga

perioadă, indiferent de motivul acestei absențe.

Contrar celor susținute de recurent,

hotărârea instanței de fond cuprinde motivele pe care se sprijină,

argumentându-se menținerea deciziei contestate și făcându-se trimitere la

textul de lege aplicabil în cauză.

Pentru toate aceste considerente,

constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică ce

urmează a fi menținută, în baza art. 312 C. proc. civ. recursul formulat de

reclamant va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.R. împotriva

sentinței civile nr. 2072 din 11 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7

mai 2008.