ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 474/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:

Prin

cererea adresată Curții de Apel București, reclamantul J.

Z. a solicitat în contradictoriu cu

pârâta A.S. – M.A.I., devenită ulterior Oficiul Român pentru Imigrări,

obligarea pârâtei la eliberarea unei dispoziții

de părăsire a teritoriului României fără instituirea unei interdicții

de

intrare și anularea Deciziei

administrative nr. 245.959/PA din 16 august 2006.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a solicitat pârâtei să-i

aprobe cererea de plecare din România fără instituirea unei interdicții de

intrare în țară, cerere respinsă prin Decizia nr. 245.959/PA/1 din 16 august 2006,

pe motiv că reclamantul a avut ședere ilegală de peste 4 luni fără a se preciza

perioada.

Prin sentința civilă nr. 583 din 22 februarie 2007

Curtea de Apel București a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în

vedere faptul că decizia autorității pârâte

reprezintă un refuz justificat

de faptul că reclamantul a avut o ședere

ilegală pe teritoriul

României mai mare de

4 luni, pentru care în mod corect pârâta trebuie

să dispună interdicția

de intrare în România.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca

nelegală și netemeinică, întrucât Curtea de Apel București a pronunțat-o cu

greșita aplicare a legii și fără să aibă în vedere actele anexate.

Recursul este nefondat și va fi respins.

Examinând actele dosarele, Înalta Curte de Casație și Justiție, în

raport de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. reține:

La 19 iunie 2003 a fost emisă dispoziția de părăsire a teritoriului pe

numele recurentului valabilă 3 luni, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002.

Acesta nu a părăsit România și a contestat actul în instanță,

contestația fiindu-i respinsă prin sentința civilă nr. 1377/2003 a Curții de

Apel București.

Ulterior, după 8 luni de ședere ilegală pe teritoriul țării, recurentul

s-a prezentat la Oficiul Român de Imigrări și a solicitat o nouă dispoziție de

părăsire a teritoriului. S-a emis această dispoziție dar și măsura interdicției

de a intra pe teritoriul României pentru o perioadă de 1 an, măsură anulată

prin sentința civilă nr. 137/2004 a Curții de Apel București, însă s-a menținut

dispoziția de părăsire a țării. Cum nu s-a conformat, împotriva lui a fost

dispusă măsura luării în custodie publică cu propunere de returnare conform art.

86 și art. 87 din O.U.G. nr. 194/2004 și instituirea interdicției de intrare în

țară pe o perioadă de 2 ani.

Corect instanța de fond a motivat că din 2003 și până în prezent recurentul

nu a înțeles să părăsească de bună voie țara, din toate hotărârile judecătorești

aflate la dosar neputându-se reține susținerea unei șederi legale pe toate

perioadele amintite începând cu 2004 – 2006, durata șederii ilegale a

recurentului fiind mai mare de 4 luni.

Astfel, decizia contestată prin care pârâta refuză justificat să emită o

nouă dispoziție de părăsire a teritoriului României fără instituirea unei

interdicții de intrare, este legală, motiv pentru care corect Curtea de Apel a

respins acțiunea formulată de

J.

Z.

Având în vedere toate aceste considerente și prevederile O.U.G. nr. 194/2002,

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este leală,

motiv pentru care conform art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat

de

J.

Z.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de J.Z. împotriva sentinței nr. 583 din 22 februarie 2007 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 7 februarie 2008.