ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2681/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 22 noiembrie 2006,

reclamanta L.A. a chemat în judecată Autoritatea pentru Străini - în prezent,

Oficiul Român pentru Imigrări - solicitând anularea dispoziției de părăsire nr.

125568 din 2 noiembrie 2006 și obligarea autorității la prelungirea dreptului

de ședere în România în scopul desfășurării de activități comerciale.

În ședința publică de la 23

aprilie 2008, reclamanta a invocat în fața Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, necesitatea sesizării Curții Constituționale cu

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr.

56/2007 coroborate cu art. 55 alin. (1), (2), (3) și (5) teza a doua din O.U.G.

nr. 194/2002, modificată și completată.

Prin Încheierea din 23

aprilie 2008, instanța a respins cererea de sesizare, reținând pe de o parte,

că în același dosar s-a mai ridicat excepția de neconstituționalitate a

prevederilor art. 55 alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. b) din O.U.G . nr. 194/2002

- excepție respinsă - iar pe de altă parte, aplicabilitatea dispozițiilor art. 2

din Legea nr. 56/2007 prin care s-a modificat și completat ordonanța privind regimul

străinilor în România nu a rezultat din dezbateri, actul normativ respectiv

intrând în vigoare la 29 martie 2007, mult după data emiterii dispoziției de

părăsire și a introducerii acțiunii.

Împotriva încheierii a

declarat recurs reclamanta L.A., invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în sensul că hotărârea a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită

a legii.

Astfel, reclamanta a arătat

că instanța a respins în mod greșit cererea de sesizare a Curții

Constituționale, deși îndeplinea condițiile de admisibilitate prevăzute de art.

29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv avea legătură cu

cauza dedusă judecății și cu privire la neconstituționalitatea prevederilor

legale criticate nu s-a mai pronunțat instanța constituțională.

Analizând actele cauzei în

raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 C. proc. civ., Curtea va

constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, reclamanta a invocat

inițial în cadrul litigiului ce formează obiectul dosarului nr. 10255/2/2006,

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55 alin. (1) lit. a) și alin.

(2) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, devenite art. 55 alin. (2) lit. a) și alin.

(3) lit. b), privind condițiile prelungirii dreptului de ședere pentru

desfășurarea de activități comerciale. Prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2008

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția ridicată.

Ulterior, la 23 aprilie 2008

reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 56/2007 de modificare și completare a O.U.G. nr. 194/2002, cu

referire la art. 55 alin. (1), (2), (3) și (5) din ordonanță, în raport de

prevederile art. 15 alin. (2) și art. 21 alin. (3) din Constituție și respectiv

art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța

respingând cererea de sesizare a Curții Consituționale.

Instanța de fond a reținut

în mod întemeiat că momentul intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 56/2007

este ulterior emiterii actului administrativ a cărui legalitate se cercetează

și datei introducerii acțiunii. În cursul procesului, până la momentul

formulării excepției de neconstituționalitate, niciuna din părți și nici

instanța de judecată nu au invocat aplicabilitatea dispozițiilor art. 2 din

Legea nr. 56/2007 de modificare și completarea a O.U.G. nr. 194/2002 privind

regimul străinilor în România.

În aceste împrejurări, s-a

apreciat în mod justificat că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a

sesizării Curții Constituționale, în raport de prevederile imperative ale art. 29

alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată.

Pe de altă parte,

prevederile legale privind condițiile prelungirii dreptului de ședere în

România, pentru desfășurarea de activități comerciale, prevăzute de art. 55 din

O.U.G. nr. 194/2002 au fost examinate de Curtea Constituțională care a respins

excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții invocată de reclamantă

în același dosar.

Chiar dacă reclamanta a

indicat de această dată dispozițiile art. 55 alin. (1), (2), (3) și (5) teza a

doua din O.U.G. nr. 194/2002, în loc de art. 55 alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit.

b) din ordonanță, cum a procedat la formularea primei excepții de

neconstituționalitate, în esență a avut în vedere aceeași împrejurare și anume,

condițiile prelungirii dreptului de ședere în România.

Or, cu privire la acest

aspect, Curtea Constituțională s-a pronunțat, constatând că excepția de

neconstituționalitate nu este întemeiată.

În consecință, soluția

instanței de fond de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale

fiind legală și temeinică, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de L.A. împotriva Încheierii din 23 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 25 iunie 2008.