ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 437/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 21 iulie 2006, reclamantul Y.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Străini - Ministerul Administrației și Internelor, ca, prin sentința ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la eliberarea unei dispoziții de părăsire a teritoriului României, cu instituirea unei interdicții de intrare în țară de 6 luni, cu anularea deciziei administrative din 10 iulie 2006. În motivarea acțiunii s-a arătat că la data de 28 iunie 2006 a solicitat la Autoritatea pentru Străini să-i aprobe cererea de plecare din România, cu instituirea unei interdicții de intrare în țară de numai 6 luni, însă pârâta a refuzat.

Prin decizia din 26 iulie 2004, pârâta a instituit măsura returnării și interdicției de intrare pentru o perioadă de 5 ani, măsuri care nu au fost îndeplinite deoarece la data de 27 iulie 2004 reclamantul a solicitat cerere de acordare a statutului de refugiat, respinsă definitiv și irevocabil prin decizia Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, la data de 15 iunie 2006. A mai arătat reclamantul că își va suporta personal cheltuielile de plecare pentru data de 11 august 2006, îndeplinind astfel prevederile art. 102 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 194/2002 privind reducerea la jumătate a perioadei de interdicție. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1569 din 06 iunie 2007, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul Y.L.

Pentru a hotărî astfel această instanță a reținut că din analiza situației reclamantului rezultă că acesta are o ședere ilegală pe teritoriul României de aproximativ 1 an și 5 luni, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 102 alin. (1) pct. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 194/2002. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, pe care nu l-a motivat. Pe de altă parte, la termenul de judecată de la data de 06 februarie 2008, reclamantul a formulat și depus la dosar cerere de renunțare la judecată, potrivit dispozițiilor art. 246 C. proc. civ. Potrivit acestor dispoziții, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. Așa fiind, și văzând cererea recurentului-reclamant, Curtea urmează să ia act de renunțarea la judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de renunțarea la judecarea recursului declarat de Y.L. împotriva sentinței civile nr. 1569 din 30 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2008.