ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3374/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererile conexe înregistrate sub nr.

1904 din 3 iunie 2005 la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanții G.J. și H.Y., cetățeni chinezi, rezidenți

pe teritoriul României, au solicitat anularea dispozițiilor de părăsire a

teritoriului României nr. 88131 și nr. 88130 din 20 mai 2005 emise de pârâta

Autoritatea pentru Străin și obligarea acesteia de a prelungi dreptul lor de

ședere în România pentru desfășurarea de activități comerciale.

În motivare, reclamanții au arătat că au

solicitat, la 4 aprilie 2005, prelungirea dreptului de ședere, în temeiul art. 55

alin. (2) din O.U.G. nr. 194/202 (aprobată cu modificări prin Legea nr. 482/2004),

dar cererea le-a fost respinsă pe temeiul art. 55 alin. (1) lit. a) din aceeași

Ordonanță, cu motivarea că nu a fost realizat nici unul dintre obiectivele

propuse în planul de afaceri.

La termenul din 14 noiembrie 2006

reclamanții au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55

alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002 (republicată în 2005), în raport cu

dispozițiile art. 44 din Constituția României, excepție respinsă prin decizia

Curții Constituționale nr. 341 din 3 aprilie 2007.

Prin cererea depusă la 22 mai 2007

reclamanții au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2

alin. (2) din Legea nr. 56/2007 coroborate cu dispozițiile art. 55 alin. (1)

din O.U.G. nr. 194/2002, modificată prin Legea nr. 56/2007 și cu art. 55 alin.

(2), (3) și (5) teza a II-a din același act normativ care încalcă dispozițiile

art. 15 alin. (2) din Constituția României revizuită, precum și art. 21 alin. (3)

din Constituția României coroborate cu dispozițiile art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.

și a jurisprudenței Curții Europene în materie.

În motivare susțin recurenții că sunt

profund neconstituționale dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007

care impun, imperativ, ca toate situațiile aflate în curs de rezolvare la data

intrării în vigoare a prezentei legi, să fie soluționare potrivit prevederilor

O.U.G. nr. 194/2002 astfel cum au fost modificate și completate prin prezenta

lege și că modificările aduse de Legea nr. 56/2007 dispozițiilor art. 55 din

O.U.G. nr. 194/2002 modificate prin Legea nr. 482/2004 vizează însăși substanța

dreptului dedus judecății, reclamanții fiind puși în situația de a nu avea

câștig de cauză, dat fiind noile condiții de prelungire introduse și care sunt

mult mai restrictive.

Consideră reclamanții că au obligația de

a face dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 55 din O.U.G. nr. 194/2002

modificată prin Legea nr. 482/2004 în vigoare la data depunerii cererilor de

prelungire a dreptului de ședere, precum și la data soluționării acestora de

către Autoritatea pentru Străini, solicitanții fiind ținuți să cunoască și

să-și întemeieze cererea pe prevederile legii incidente la data depunerii,

neavând posibilitatea să prevadă eventuale modificări ulterioare, iar

articolele de lege criticate de neconstituționalitate aduc vătămare gravă atât

principiului neretroactivității legii, consacrat de dispozițiile art. 15 alin.

(2) din Constituția României, cât și dreptului la un proces echitabil garantat

atât prin art. 21 alin. (3) din Constituția româniei cât și prin art. 6 alin. (1)

din C.E.D.O.

Prin încheierea din 19 iunie 2007,

instanța a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților de sesizare a Curții

Constituționale cu excepțiile invocate, reținând că potrivit dispozițiilor art.

29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 modificată și republicată, Curtea

Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare care are legătură cu

soluționarea cauzei, dar în speță, Curtea apreciază că dispozițiile art. 2

alin. (2) din Legea nr. 56/2007 a căror neconstituționalitate se solicită a se

constata nu au legătură cu soluționarea cauzei întrucât vizează situațiile

aflate în curs de rezolvare la data intrării în vigoare a legii când instanța

era deja investită cu cererea legalității dispozițiilor de părăsire a

teritoriului adoptate în temeiul O.U.G. nr. 194/2002 modificată și republicată.

A constatat instanța că actele

administrative atacate prin cereri nu au în vedere dispozițiile legii noi, cu

excepția normelor de procedură (de imediată aplicare) privind participarea

procurorului.

Împotriva acestei încheieri au declarat

recurs în termen în cauza de față, reclamanții cererea fiind legal scutită de

plata taxei de timbru.

În motivare se arată că în conformitate cu

dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, excepția de

neconstituționalitate poate fi considerată inadmisibilă, iar cererea de

sesizare a Curții Constituționale poate fi respinsă ca atare, dacă aceasta nu

are legătură cu soluționarea cauzei; nu este ridicată la cererea uneia din

părți sau din oficiu, de către instanța de judecată, ori de arbitraj comercial,

de procuror în cauzele la care participă, sau Curtea Constituțională a

constatat, printr-o decizie anterioară, neconstituționalitatea prevederilor

legale criticate.

Astfel, susțin recurenții că excepția de

constituționalitate invocată în ședința publică din 22 mai 2007 îndeplinește

condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992,

întrucât articolele de lege criticate au legătură cu cauza dedusă judecății, de

asemenea aceasta a fost invocată la cererea reclamanților, iar Curtea

Constituțională nu s-a mai pronunțat, într-o decizie anterioară cu privire la

neconstituționalitatea prevederilor legale criticate, iar orice alte

considerente avute în vedere de instanța de judecată pentru fundamentarea

soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sunt

netemeinice, întrucât vizează fondul excepției fiind astfel de competența

exclusivă a Curții Constituționale.

Recursul nu se fondează.

În mod legal a respins instanța cererea

de sesizare a Curții Constituționale, având în vedere că textul art. 2 alin. (2)

din Legea nr. 56/2007 se referă la „situațiile aflate în curs de rezolvare” la

data intrării în vigoare a legii, iar nu la cauzele aflate pe rolul instanțelor

la aceeași dată. Este vorba, așadar, de procedurile administrative derulate în

fața autorității pentru străini.

Ca urmare, textul considerat de

reclamanți ca neconstituțional nu are legătură cu soluționarea cauzei în fața

instanței de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității recursului

invocată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Respinge recursul declarat de H.Y. și G.J.

împotriva încheierii din 19 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

august 2007.