ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2795/2007

Asupra recursului de față;l Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 13 februarie 2006 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Z.X. a chemat în judecată A.S., solicitând Instanței să dispună anularea dispoziției de părăsire a teritoriului României nr. 103004 din 31 ianuarie 2006, prin care i-a fost respinsă cererea de prelungire a dreptului de ședere în România în scopul desfășurării de activități comerciale și obligarea pârâtei să îi prelungească dreptul de ședere. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că dispoziția contestată este nelegală și netemeinică, fiind emisă cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.

În acest sens, arată că a intrat în România la data de 21 octombrie 2004 cu viză acordată în scopul desfășurării de activități comerciale și a avut drept de ședere până la data de 17 noiembrie 2005, după care, prin dispoziția pe care o contestă, i s-a respins cererea de prelungire a dreptului de ședere, invocându-se faptul că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 50 alin. (1) lit. g), art. 55 alin. (2) lit. c) pct. i) și art. 55 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002. Reclamanta susține că, deși la data cererii îndeplinea cumulativ toate condițiile prevăzute de lege, în mod nelegal și cu nerespectarea principiului proporționalității consacrat de jurisprudența C.E.D.O. i s-a respins cererea de prelungire a dreptului de ședere în România.

La termenul de judecată din 24 aprilie 2007, reclamanta Z.X. depune la dosar cerere de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007 coroborate cu dispozițiile art. 55 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 56/2007, susținând că dispozițiile respective contravin art. 15 alin. (2) și art. 21 alin. (3) din Constituție, republicată, precum și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994. În motivarea cererii formulate, reclamanta arată că a formulat cererea de prelungire a dreptului de ședere în România la data de 15 decembrie 2005, cerere care a fost soluționată de A.S.

la data de 31 ianuarie 2006 în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 194/2002, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 482/2004. Astfel, reclamanta susține că cererea sa trebuie să fie soluționată în raport cu condițiile impuse de lege la momentul formulării. Or, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007, reclamanta susține că cererea sa ar urma să fie soluționată în raport cu noile condiții mai restrictive impuse prin modificările pe care Legea nr. 56/2007 le-a adus art. 55 din O.U.G. În aceste condiții, reclamanta consideră că dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007 coroborate cu cele ale art. 55 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002, sunt neconstituționale, contravenind principiului neretroactivității legii și dreptului la un proces echitabil.

Prin încheierea din data de 24 aprilie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate invocată de reclamanta Z.X., reținând că textul vizat de excepție nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât aprecierea îndeplinirii condițiilor pentru prelungirea dreptului de ședere și, implicit, legalitatea actului atacat se face în raport cu actele normative în vigoare la data emiterii dispoziției de părăsire a teritoriului României. În acest sens, Curtea de Apel a reținut că art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007 se referă la rezolvarea cererilor, iar, în cauză, a fost deja emis un act administrativ și nu au fost invocate de către autoritatea pârâtă dispozițiile din legea nouă.

Împotriva încheierii din 24 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1967/2/2006, a declarat recurs reclamanta Z.X., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că în mod nelegal și netemeinic a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, întrucât aceasta nu se încadrează în situațiile de inadmisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, iar textele de lege vizate au legătură cu cauza dedusă judecății, constituind chiar temeiul legal al acțiunii și al dreptului dedus judecății. Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ. invocate de recurenta - reclamantă, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Prin acțiune, reclamanta solicită anularea dispoziției de părăsire a teritoriului României nr. 103004 din 31 ianuarie 2006, prin care i-a fost respinsă cererea de prelungire a dreptului de ședere în România în scopul desfășurării de activități comerciale și obligarea pârâtei să îi prelungească dreptul de ședere în România în scopul desfășurării de activități comerciale. Prin Legea nr. 56/2007 a fost modificată și completată O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată. Potrivit art. 2 din Legea nr. 56/2007: „Alin. (1) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, străinii fără drept de ședere în România pot solicita Autorității pentru străini emiterea unei decizii de returnare, fără instituirea măsurii de interzicere a intrării în România.

Alin. (2) Toate situațiile aflate în curs de rezolvare la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate potrivit prevederilor O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate și completate prin prezenta lege. Alin. (3) Ordonanțele de declarare ca indezirabil, emise de procurorul anume desemnat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care nu au fost puse în executare, își încetează efectele la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei legi." Înalta Curte constată că, potrivit cererii de chemare în judecată, dreptul de ședere al reclamantei se analizează în raport cu prevederile art. 55 alin. (2) din O.U.G.

nr. 194/2002, iar cererea reclamantei privind prelungirea dreptului de ședere a fost formulată anterior modificărilor aduse ordonanței de urgență prin Legea nr. 56/2007, care, prin art. 2 alin. (2) dispune expres în sensul soluționării tuturor situațiilor aflate în curs de rezolvare la data intrării în vigoare potrivit dispozițiilor modificate și completate. Astfel, se reține că în mod evident dispozițiile cu privire la care reclamanta Z.X. a invocat excepția de neconstituționalitate au legătură cu soluționarea litigiului. Totodată, Înalta Curte constată că nu sunt incidente situațiile de inadmisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu referire la alin. (2) și (3) ale aceluiași articol.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că încheierea recurată, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, este netemeinică și nelegală, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) teza întâi C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de Z.X. Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte va sesiza Curtea Constituțională pentru a decide asupra excepției de neconstituționalitate invocate și va suspenda judecarea cauzei, până la primirea deciziei Curții Constituționale. Având în vedere prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, punctul de vedere al Înaltei Curți este în sensul că este neîntemeiată excepția de neconstituționalitate invocată de reclamanta Z.X.

PENTRU

ACESTE MOTTVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Z.X. împotriva încheierii din 24 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1967/2/2006. Modifică încheierea atacată în sensul că admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamanta Z.X. Suspendă judecata cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2007.