ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2795/2007

Asupra recursului de față;l

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 13

februarie 2006 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta Z.X. a chemat în judecată A.S., solicitând Instanței

să dispună anularea dispoziției de părăsire a teritoriului României nr. 103004

din 31 ianuarie 2006, prin care i-a fost respinsă cererea de prelungire a

dreptului de ședere în România în scopul desfășurării de activități comerciale

și obligarea pârâtei să îi prelungească dreptul de ședere.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că dispoziția contestată este

nelegală și netemeinică, fiind emisă cu

interpretarea și aplicarea greșită a legii. În acest sens, arată că a intrat în

România la data de 21 octombrie 2004 cu viză acordată în scopul desfășurării de

activități comerciale și a avut drept de ședere până la data de 17 noiembrie

2005, după care, prin dispoziția pe care o contestă, i s-a respins cererea de

prelungire a dreptului de ședere, invocându-se faptul că nu îndeplinește

condițiile prevăzute de art. 50 alin. (1) lit. g), art. 55 alin. (2) lit. c) pct.

i) și art. 55 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002.

Reclamanta susține

că, deși la data cererii îndeplinea cumulativ toate

condițiile prevăzute de lege, în mod nelegal și cu nerespectarea principiului

proporționalității consacrat de jurisprudența C.E.D.O. i s-a respins

cererea de prelungire a dreptului de ședere în România.

La termenul de

judecată din 24 aprilie 2007, reclamanta Z.X. depune la dosar cerere de

sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007 coroborate cu dispozițiile

art. 55 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002, astfel cum acesta a fost modificat

prin Legea nr. 56/2007, susținând că dispozițiile respective contravin art. 15 alin.

(2) și art. 21 alin. (3) din Constituție, republicată, precum și art. 6 alin.

(1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.

În

motivarea cererii formulate, reclamanta arată că a formulat cererea

de prelungire a dreptului de ședere în

România la data de 15 decembrie 2005, cerere care a fost soluționată de A.S. la

data de 31 ianuarie 2006 în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 194/2002, astfel

cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 482/2004. Astfel, reclamanta

susține că cererea sa trebuie să fie

soluționată în raport cu condițiile impuse

de lege la momentul

formulării. Or, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007, reclamanta

susține că cererea sa ar urma să fie soluționată în raport cu noile condiții

mai restrictive impuse prin modificările pe care Legea nr. 56/2007 le-a adus art.

55 din O.U.G. În aceste condiții, reclamanta consideră că dispozițiile art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 56/2007 coroborate cu cele ale art. 55 alin. (2) din O.U.G. nr.

194/2002, sunt neconstituționale, contravenind principiului neretroactivității

legii și dreptului la un proces echitabil.

Prin încheierea din

data de 24 aprilie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, excepția de

neconstituționalitate invocată de reclamanta Z.X., reținând că textul vizat de

excepție nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât aprecierea

îndeplinirii condițiilor pentru

prelungirea

dreptului de ședere și, implicit, legalitatea actului atacat se face

în

raport cu actele normative în vigoare la data emiterii dispoziției de părăsire

a teritoriului României. În acest sens, Curtea de Apel a reținut că art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 56/2007 se referă la rezolvarea cererilor, iar, în cauză, a

fost deja emis un act administrativ și nu au fost invocate de către autoritatea

pârâtă dispozițiile din legea nouă.

Împotriva

încheierii din 24 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1967/2/2006, a declarat recurs

reclamanta Z.X., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că în mod nelegal și netemeinic a fost respinsă cererea de sesizare a Curții

Constituționale, întrucât aceasta nu se încadrează în situațiile de

inadmisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992,

republicată, iar textele de lege

vizate au

legătură cu cauza dedusă judecății, constituind chiar temeiul legal

al

acțiunii și al dreptului dedus judecății.

Analizând cauza, prin

prisma motivelor de recurs, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ. invocate de recurenta - reclamantă, Înalta Curte constată că recursul este

fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin acțiune,

reclamanta solicită anularea dispoziției de părăsire a teritoriului României nr.

103004 din 31 ianuarie 2006, prin care i-a fost respinsă cererea de prelungire

a dreptului de ședere în România în scopul desfășurării de activități

comerciale și obligarea pârâtei să îi prelungească dreptul de ședere în România

în scopul desfășurării de activități comerciale.

Prin Legea nr. 56/2007

a fost modificată și completată O.U.G.

nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, republicată.

Potrivit art. 2 din

Legea nr. 56/2007:

„Alin. (1) În termen

de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, străinii fără drept

de ședere în România pot solicita

Autorității

pentru străini emiterea unei decizii de returnare, fără instituirea

măsurii

de interzicere a intrării în România.

Alin. (2) Toate

situațiile aflate în curs de rezolvare la data intrării în vigoare a prezentei

legi vor fi soluționate potrivit prevederilor O.U.G. nr. 194/2002 privind

regimul străinilor în

România, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, astfel cum

au fost

modificate și completate prin prezenta lege.

Alin. (3) Ordonanțele

de declarare ca indezirabil, emise de procurorul anume desemnat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care nu au fost puse în executare, își

încetează efectele la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei

legi."

Înalta Curte constată

că, potrivit cererii de chemare în judecată, dreptul de ședere al reclamantei

se analizează în raport cu prevederile art. 55 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002,

iar cererea reclamantei privind prelungirea dreptului de ședere a fost

formulată anterior modificărilor aduse ordonanței de urgență prin Legea nr. 56/2007,

care, prin art. 2 alin. (2) dispune expres în sensul soluționării tuturor

situațiilor aflate în curs de rezolvare la data intrării în vigoare potrivit

dispozițiilor modificate și completate.

Astfel, se reține că

în mod evident dispozițiile cu privire la care reclamanta Z.X. a invocat

excepția de neconstituționalitate au legătură cu soluționarea litigiului.

Totodată, Înalta Curte constată

că nu sunt incidente situațiile de inadmisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (6)

din Legea nr. 47/1992, republicată, cu referire la alin. (2) și (3) ale

aceluiași articol.

Pe cale de

consecință, Înalta Curte constată că încheierea recurată, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, este

netemeinică și nelegală, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) teza întâi C.

proc. civ., va fi admis recursul declarat de Z.X.

Constatând

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

Înalta Curte va sesiza Curtea Constituțională pentru a decide asupra excepției

de neconstituționalitate invocate și va

suspenda

judecarea cauzei, până la primirea deciziei Curții Constituționale.

Având în vedere

prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, punctul de

vedere al Înaltei Curți este în sensul că este neîntemeiată excepția de

neconstituționalitate invocată de reclamanta Z.X.

PENTRU

ACESTE MOTTVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Z.X. împotriva încheierii din

24 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a

contencios

administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1967/2/2006.

Modifică

încheierea atacată în sensul că admite cererea de sesizare a

Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate invocată de reclamanta Z.X.

Suspendă judecata cauzei până la

soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 mai 2007.