ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2825/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 30 martie 2006, reclamantul A.A.E.L. a chemat în judecată pe pârâta A.S., solicitând anularea dispoziției din 27 februarie 2006. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 71 din O.U.G. nr. 194/2002 pentru stabilirea domiciliului în România. Prin sentința civilă nr. 265 din 24 ianuarie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 11597/ 3/ 2006, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată, a anulat dispoziția atacată și a obligat pârâta să emită o nouă dispoziție prin care să aprobe cererea reclamantului de stabilire a domiciliului în România.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel a reținut că, reclamantul în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, a depășit o singură dată limita de 30 de zile impusă de lege pentru discontinuitățile între perioadele pentru care se acordă succesiv dreptul de ședere, cu 4 zile. În ultimii cinci ani anteriori depunerii cererii, reclamantul nu a mai întârziat la prelungirea dreptului de ședere, condiția cerută de lege ca discontinuitățile să nu depășească 90 de zile pe întreaga perioadă fiind îndeplinită. Instanța de Fond a considerat că neîndeplinirea condiției prevăzută de art. 70 alin.(1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 nu poate fi reținută. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurenta consideră că „potrivit art. 70 alin. (1) lit. a) pct. II din O.U.G. nr. 194/2002 modificată și completată, străinii nu își pot stabili domiciliul în România dacă una din cele două condiții nu este îndeplinită, respectiv dacă discontinuitățile sunt mai mari de 30 de zile consecutive sau dacă discontinuitățile mai mici însumate, depășesc 90 de zile în total. Având în vedere faptul că discontinuitatea înregistrată în perioada 19 martie 2005 - 21 aprilie 2005 depășește 30 de zile, șederea reclamantului pe teritoriul României și-a pierdut caracterul legal indiferent dacă discontinuitățile depășesc sau nu 90 de zile pe întreaga perioadă. În mod greșit Instanța de Fond a respins susținerile recurentei în ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzută de art. 70 alin. (1), lit. f) din O.U.G.

nr. 194/2002 modificată și completată, deoarece în actul contestat se precizează în mod expres că cererea reclamantului a fost respinsă în temeiul art. 70 alin. (1) lit. a) pct. II și lit. f). Recurenta arată că informațiile primite de la S.R.I. au caracter secret și, potrivit prevederilor Legii nr. 182/2002 informațiile nu au caracter facultativ sau de recomandare, ci caracter obligatoriu. Recursul este fondat. Conform art. 70 alin. (1) lit. a) pct. II din O.U.G. nr. 194/2002 modificată și completată străinii își pot stabili domiciliul în România dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții; - o ședere temporară continuă și legală în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, astfel; - șederea va fi considerată legală atunci când discontinuitățile între perioadele pentru care s-a acordat succesiv dreptul de ședere sunt mai mici de 30 de zile consecutive și nu depășesc în total 90 de zile pe întreaga perioadă, chiar dacă au fost sancționați contravențional.

Intimatul - reclamant s-a prezentat cu o întârziere de 34 de zile pentru prelungirea vizei, în perioada 19 martie 2005 - 21 aprilie 2005. Condiția unor discontinuități mai mici de 30 de zile consecutiv și care nu depășesc în total 90 de zile pe întreaga perioadă pot fi întrunite cumulativ, astfel cum a considerat Instanța de Fond, numai în aprecierea șederii legale. Pentru ca șederea să fie considerată nelegală este suficientă încălcarea unei singure ipoteze - discontinuități mai mici de 30 de zile consecutive. În speță, intimatul - reclamant a prezentat o întârziere la acordarea vizei de 34 de zile consecutive, așa cum au recunoscut ambele părți și cum rezultă din actele dosarului. Rezultă de aici că reclamantul nu îndeplinește condițiile legale pentru stabilirea domiciliului în România.

Analizarea încălcării prevederilor art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 nu mai are relevanță asupra soluției Instanței de Recurs. Reclamantul nu a criticat acest punct din actul contestat, iar neîndeplinirea condițiilor deja analizate au fost dovedite. În consecință, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 412 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., și alin. (3) C. proc. civ., urmează a se admite recursul formulat și a se casa sentința atacată. Pe fond, se va respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de A.S. împotriva sentinței civile nr. 265 din 24 ianuarie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 11597/ 3/ 2006 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu A.A.E.L. Casează sentința atacată și pe fond respinge acțiunea reclamantului A.A.E.L., ca neîntemeiată. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 mai 2007.