ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2825/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 30 martie 2006, reclamantul

A.A.E.L. a chemat în judecată pe pârâta A.S., solicitând anularea dispoziției

din 27 februarie 2006.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 71 din O.U.G.

nr. 194/2002 pentru stabilirea domiciliului în România.

Prin sentința civilă nr. 265 din

24 ianuarie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 11597/ 3/ 2006, Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată,

a anulat dispoziția atacată și a obligat pârâta să emită o nouă dispoziție prin

care să aprobe cererea reclamantului de stabilire a domiciliului în România.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de Apel a reținut că, reclamantul în ultimii 5 ani anteriori

depunerii cererii, a depășit o singură dată limita de 30 de zile impusă de lege

pentru discontinuitățile între perioadele pentru care se acordă succesiv

dreptul de ședere, cu 4 zile.

În ultimii cinci ani anteriori

depunerii cererii, reclamantul nu a mai întârziat la prelungirea dreptului de

ședere, condiția cerută de lege ca discontinuitățile să nu depășească 90 de

zile pe întreaga perioadă fiind îndeplinită.

Instanța de Fond a considerat că

neîndeplinirea condiției prevăzută de art. 70 alin.(1) lit. f) din O.U.G. nr.

194/2002 nu poate fi reținută.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs pârâta pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta consideră că „potrivit

art. 70 alin. (1) lit. a) pct. II din O.U.G. nr. 194/2002 modificată și

completată, străinii nu își pot stabili domiciliul în România dacă una din cele

două condiții nu este îndeplinită, respectiv dacă discontinuitățile sunt mai

mari de 30 de zile consecutive sau dacă discontinuitățile mai mici însumate,

depășesc 90 de zile în total.

Având în vedere faptul că

discontinuitatea înregistrată în perioada 19 martie 2005 - 21 aprilie 2005

depășește 30 de zile, șederea reclamantului pe teritoriul României și-a pierdut

caracterul legal indiferent dacă discontinuitățile depășesc sau nu 90 de zile

pe întreaga perioadă.

În mod greșit Instanța de Fond a

respins susținerile recurentei în ceea ce privește îndeplinirea condiției

prevăzută de art. 70 alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 modificată și

completată, deoarece în actul contestat se precizează în mod expres că cererea

reclamantului a fost respinsă în temeiul art. 70 alin. (1) lit. a) pct. II și

lit. f).

Recurenta arată că informațiile

primite de la S.R.I. au caracter secret și, potrivit prevederilor Legii nr.

182/2002 informațiile nu au caracter facultativ sau de recomandare, ci caracter

obligatoriu.

Recursul este fondat.

Conform art. 70 alin. (1) lit.

a) pct. II din O.U.G. nr. 194/2002 modificată și completată străinii își pot

stabili domiciliul în România dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții;

- o ședere temporară continuă și

legală în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, astfel;

- șederea va fi considerată

legală atunci când discontinuitățile între perioadele pentru care s-a acordat

succesiv dreptul de ședere sunt mai mici de 30 de zile consecutive și nu

depășesc în total 90 de zile pe întreaga perioadă, chiar dacă au fost

sancționați contravențional.

Intimatul - reclamant s-a

prezentat cu o întârziere de 34 de zile pentru prelungirea vizei, în perioada

19 martie 2005 - 21 aprilie 2005.

Condiția unor discontinuități

mai mici de 30 de zile consecutiv și care nu depășesc în total 90 de zile pe

întreaga perioadă pot fi întrunite cumulativ, astfel cum a considerat Instanța

de Fond, numai în aprecierea șederii legale.

Pentru ca șederea să fie

considerată nelegală este suficientă încălcarea unei singure ipoteze -

discontinuități mai mici de 30 de zile consecutive.

În speță, intimatul - reclamant

a prezentat o întârziere la acordarea vizei de 34 de zile consecutive, așa cum

au recunoscut ambele părți și cum rezultă din actele dosarului.

Rezultă de aici că reclamantul

nu îndeplinește condițiile legale pentru stabilirea domiciliului în România.

Analizarea încălcării

prevederilor art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 nu mai are

relevanță asupra soluției Instanței de Recurs.

Reclamantul nu a

criticat acest punct din actul contestat, iar neîndeplinirea condițiilor deja

analizate au fost dovedite.

În consecință, în temeiul art.

20 din Legea nr. 554/2004 și art. 412 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., și

alin. (3) C. proc. civ., urmează a se admite recursul formulat și a se casa

sentința atacată. Pe fond, se va respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A.S.

împotriva sentinței civile nr. 265 din 24 ianuarie 2007 pronunțată în Dosarul

nr. 11597/ 3/ 2006 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, în contradictoriu cu A.A.E.L.

Casează sentința atacată și pe

fond respinge acțiunea reclamantului A.A.E.L., ca neîntemeiată.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 31 mai 2007.