ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 224/2009

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 ianuarie 2006, reclamanta P.D.R. a chemat în judecată pe pârâtul primarul orașului Eforie, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-l oblige pe pârât la compensarea cu alte bunuri ori servicii în echivalent pentru terenul în suprafață de 925 mp, situat în orașul Eforie Sud, județul Constanța. Prin sentința civilă nr. 819 din 11 aprilie 2006, Tribunalul Constanța, secția civilă, a respins acțiunea ca tardiv formulată, cu motivarea că reclamanta a luat cunoștință de conținutul dispoziției nr. 340 din 25 iunie 2003 emisă de pârât, prin care i s-a soluționat notificarea la data de 8 iulie 2003 și nu a contestat-o în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 (devenit art. 26, după republicare) din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 179 din 4 octombrie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut că reclamanta nu critică modul de soluționare a notificării, ci înțelege să se adreseze instanței pe considerentul că primarul nu a dat eficiență celei de-a doua părți din dispoziția emisă, așa încât nu este vorba despre o contestație întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001. Decizia curții de apel a fost confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, care prin decizia nr. 2825 din 30 martie 2007 a respins ca nefondat recursul declarat de pârât.

Rejudecând cauza, Tribunalul Constanța, secția civilă, a pronunțat sentința 1521 din 14 septembrie 2007, prin care a admis acțiunea formulată de reclamantă și 1-a obligat pe pârât să-i acorde acesteia în compensare, ca măsură reparatorie, un alt imobil de aceeași natură cu imobilul-teren în suprafață de 925 mp, imposibil de restituit în natură, cu o valoare de 23.125 dolari SUA, stabilită prin dispoziția nr. 340 din 25 iunie 2003, ce va fi reactualizată potrivit valorii de circulație a unui mp de teren situat în Eforie Sud, ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent care vor consta în compensare cu alte bunuri sau terenuri oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit legii cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor legii speciale. În speță, deși prin dispoziția nr. 340 din 25 iunie 2003, pârâtul a stabilit valoarea echivalentă a bunului imobil imposibil de restituit în natură, a omis să stabilească una din măsurile reparatorii prin echivalent astfel cum sunt menționate prin dispoziția legală mai sus invocată.

Cum pârâtul a omis să se conformeze dispozițiilor legale prevăzute de actul reparator, acțiunea reclamantei este întemeiată și urmează ca pârâtul să fie obligat să acorde în compensare un alt imobil. Fără a aduce atingere principiului disponibilității consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., avându-se în vedere dispozițiile legale în materie și pentru a se asigura executabilitatea prezentei hotărâri, tribunalul a considerat că se impune a se stabili în sarcina aceluiași pârât obligația de a propune ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de despăgubiri bănești în condițiile legii speciale. Prin decizia civilă nr. 116 din 19 mai 2008, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva sentinței.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele: Reclamanta a demonstrat instanței că are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în calitate de succesoare în drepturi a autorului său P.D., decedat la 9 noiembrie 1950, proprietar al terenurilor dobândite prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 14063 din 11 iulie 1919 la grefa Tribunalului Ilfov, Secția Notariat. În conformitate cu dispozițiile art. l alin. (2) din Legea nr. 10/2001, Primarul orașului Eforie avea obligația să facă reclamantei o ofertă de restituire în natură. Pârâtul a formulat o cerere de apel care conține o serie de aprecieri nedovedite și mai mult, după 7 ani de judecată nu se prezintă în instanță pentru a-și demonstra susținerile cu acte.

Numai în condițiile în care, în localitatea Eforie nu există alte terenuri libere pentru a fi acordate în compensare, pârâtului îi revine obligația de a propune măsuri reparatorii alternative, respectiv acordarea de despăgubiri bănești în condițiile legii speciale. Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul susține că instanța de apel nu a avut în vedere caracterul inadmisibil al cererii, în condițiile în care reclamanta nu a contestat în instanță dispoziția emisă de primar, iar pe de altă parte, reclamanta avea la îndemână procedura executării silite pentru actualizarea sumei ce urma a fi avută în vedere la stabilirea valorii de circulație a bunului supus restituirii prin compensare.

Recurentul mai susține că, instanța de apel trebuia să verifice următoarele aspecte: dacă există teren disponibil în raza orașului Eforie și dacă se face dovada existenței unui astfel de teren cu aceleași caracteristici, respectiv dimensiune și valoare, cu cel preluat, aspecte cu privire la care sarcina probei îi incumba reclamantei. Cum în speță nu s-au administrat dovezi din care să rezultă că în domeniul privat al orașului Eforie există un teren, identic ca valoare cu cel care a aparținut autorului reclamantei, cererea acesteia este nefondată și nesusținută probator. Intimata nu a depus la dosar întâmpinare.

Recursul este fondat în limitele și pentru considerentele ce urmează: În ceea ce privește admisibilitatea acțiunii, această problemă de drept a fost irevocabil dezlegată prin hotărârea pronunțată în primul ciclu procesual, în care s-a stabilit cu putere de lucru judecat că acțiunea reclamantei nu este o contestație împotriva dispoziției emise de primar, ci o acțiune care tinde la obligarea acestuia la a-și aduce la îndeplinire propria dispoziție. Chestiunea referitoare la posibilitatea reactualizării valorii imobilului cu ocazia executării nu are legătură cu hotărârea atacată, deoarece prin sentința tribunalului, confirmată în apel, nu s-a recalculat valoarea terenului, ci s-a arătat că reevaluarea va avea loc cu ocazia executării.

Pe fond, critica pârâtului referitoare la natura măsurilor reparatorii recunoscute în favoarea reclamantei este întemeiată. Astfel, s-a criticat în apel soluția primei instanțe de a obliga pe pârât să acorde reclamantei ca măsură reparatorie, în principal, un alt teren în locul celui preluat de la autorul său, imposibil de restituit în natură. S-a susținut, în acest sens, că, pentru a se putea acorda o asemenea măsură reparatorie, în baza art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 trebuia să se facă dovada că orașul Eforie deține un astfel de teren și că sarcina probei revine reclamantei. Într-adevăr, reclamanta fiind cea care pretinde acordarea unui teren în compensare, tot ea are obligația ca, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 C. civ.

să facă dovada că orașul are un asemenea teren la dispoziție. În mod nelegal curtea de apel a reținut că această obligație revine pârâtului, cu atât mai mult cu cât i s-a cerut astfel să facă dovada unui fapt negativ, acela că nu are la dispoziție un teren care să poată fi oferit în compensare. Obligarea pârâtului în mod generic la a oferi reclamantei un teren echivalent nici nu poate fi pusă în executare, deoarece, pentru ca această măsură reparatorie să fie efectiv acordată, tară a fi nevoie să se declanșeze un nou proces, trebuie ca terenul acordat în compensare, în măsura în care există, să fie descris și localizat. În baza art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel pentru a se administra probe, la stăruința părții interesate, pentru a se stabili dacă orașul Eforie deține un teren care să poată fi oferit în compensare reclamantei, în baza art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Primarul orașului Eforie împotriva deciziei nr. 116/C din 19 mai 2008 a Curții de Apel Constanța, s ecția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași Curte de Apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2009.