ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 224/2009

Asupra recursului civil de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 12 ianuarie 2006,

reclamanta P.D.R. a chemat în judecată pe pârâtul primarul orașului

Eforie, solicitând instanței ca, prin hotărârea

ce o va pronunța, să-l oblige

pe pârât la compensarea cu alte bunuri ori

servicii în echivalent pentru

terenul în

suprafață de 925 mp, situat în orașul Eforie Sud,

județul Constanța.

Prin sentința civilă nr. 819 din 11 aprilie 2006,

Tribunalul Constanța, secția civilă, a respins acțiunea ca tardiv formulată, cu

motivarea că reclamanta a luat cunoștință de conținutul dispoziției nr. 340 din

25 iunie

2003 emisă de pârât, prin care i

s-a soluționat notificarea la data de 8 iulie

2003 și nu a contestat-o

în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 (devenit art. 26, după

republicare) din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 179 din 4 octombrie 2006,

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și

asigurări sociale, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței, a

desființat sentința și a trimis cauza spre

rejudecare la aceeași curte de apel.

Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a

reținut că reclamanta nu critică modul de soluționare a notificării, ci

înțelege să se

adreseze instanței pe

considerentul că primarul nu a dat eficiență celei de-a doua părți din

dispoziția emisă, așa încât nu este vorba despre o contestație

întemeiată

pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Decizia curții de apel a fost

confirmată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, care prin

decizia

nr. 2825 din 30 martie 2007 a

respins ca nefondat recursul declarat de pârât.

Rejudecând cauza, Tribunalul

Constanța, secția civilă, a pronunțat

sentința 1521 din 14 septembrie 2007, prin care a admis acțiunea

formulată de reclamantă și 1-a obligat pe pârât să-i acorde acesteia în

compensare, ca

măsură reparatorie, un alt

imobil de aceeași natură cu imobilul-teren în

suprafață de 925 mp,

imposibil de restituit în natură, cu o valoare de

23.125 dolari SUA, stabilită prin dispoziția nr. 340 din 25 iunie 2003,

ce va fi

reactualizată potrivit valorii de circulație a unui mp de teren

situat în Eforie Sud, ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile

legii speciale.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a

reținut următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în

cazul în care restituirea

în natură nu este

posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent

care vor

consta în compensare cu alte bunuri sau terenuri oferite în echivalent de către

entitatea învestită potrivit legii cu soluționarea

notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate

în

condițiile prevederilor legii speciale.

În speță, deși prin dispoziția nr. 340 din 25 iunie

2003, pârâtul a stabilit valoarea echivalentă a bunului imobil imposibil de

restituit în natură, a omis să stabilească una din măsurile reparatorii prin

echivalent

astfel cum sunt menționate prin

dispoziția legală mai sus invocată.

Cum pârâtul a omis să se

conformeze dispozițiilor legale prevăzute

de actul reparator, acțiunea reclamantei este

întemeiată și urmează ca

pârâtul să fie

obligat să acorde în compensare un alt imobil.

Fără a aduce atingere principiului disponibilității

consacrat de art.

129 alin. (6) C. proc.

civ., avându-se în vedere dispozițiile legale

în materie și pentru a se

asigura executabilitatea prezentei hotărâri,

tribunalul

a considerat că se impune a se stabili în sarcina aceluiași pârât

obligația de a propune ca măsură reparatorie

alternativă, acordarea de

despăgubiri bănești în condițiile legii

speciale.

Prin decizia civilă nr. 116 din

19 mai 2008, Curtea de Apel Constanța,

secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale, a

respins ca nefondat apelul

declarat de pârât împotriva sentinței.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut

următoarele:

Reclamanta a demonstrat instanței că are calitatea de

persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii,

în calitate de succesoare în drepturi a

autorului său P.D., decedat la 9

noiembrie 1950, proprietar al terenurilor dobândite prin actul de

vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 14063

din 11 iulie 1919 la grefa Tribunalului Ilfov, Secția Notariat.

În conformitate cu dispozițiile

art. l alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

Primarul orașului Eforie avea obligația să facă reclamantei o ofertă de

restituire în natură.

Pârâtul a formulat o cerere de apel care conține o

serie de aprecieri

nedovedite și mai mult,

după 7 ani de judecată nu se prezintă în instanță

pentru a-și demonstra

susținerile cu acte.

Numai în condițiile în care, în localitatea Eforie nu

există alte terenuri libere pentru a fi acordate în compensare, pârâtului îi

revine

obligația de a propune măsuri

reparatorii alternative, respectiv acordarea de

despăgubiri bănești în

condițiile legii speciale.

Împotriva deciziei a declarat

recurs pârâtul, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs

invocat, recurentul susține că

instanța de

apel nu a avut în vedere caracterul inadmisibil al cererii, în

condițiile în care reclamanta nu a contestat în

instanță dispoziția emisă de

primar, iar pe de altă parte, reclamanta

avea la îndemână procedura

executării

silite pentru actualizarea sumei ce urma a fi avută în vedere la stabilirea

valorii de circulație a bunului supus restituirii prin compensare.

Recurentul mai susține că,

instanța de apel trebuia să verifice următoarele aspecte: dacă există teren

disponibil în raza orașului Eforie și

dacă

se face dovada existenței unui astfel de teren cu aceleași caracteristici,

respectiv dimensiune și valoare, cu cel preluat,

aspecte cu privire la care

sarcina probei îi incumba reclamantei.

Cum în speță nu s-au administrat

dovezi din care să rezultă că în domeniul privat al orașului Eforie există un

teren, identic ca valoare cu cel care a aparținut autorului reclamantei,

cererea acesteia este nefondată și nesusținută probator.

Intimata nu a depus la dosar

întâmpinare.

Recursul este fondat în limitele

și pentru considerentele ce urmează:

În ceea ce

privește admisibilitatea acțiunii, această problemă de drept

a fost

irevocabil dezlegată prin hotărârea pronunțată în primul ciclu procesual, în

care s-a stabilit cu putere de lucru judecat că acțiunea

reclamantei nu este o contestație împotriva

dispoziției emise de primar, ci o

acțiune

care tinde la obligarea acestuia la a-și aduce la îndeplinire propria

dispoziție.

Chestiunea referitoare la

posibilitatea reactualizării valorii imobilului

cu ocazia executării nu are legătură cu hotărârea atacată, deoarece

prin

sentința tribunalului, confirmată în apel, nu s-a recalculat

valoarea terenului, ci s-a arătat că reevaluarea va avea loc cu ocazia

executării.

Pe fond, critica pârâtului

referitoare la natura măsurilor reparatorii recunoscute în favoarea reclamantei

este întemeiată.

Astfel, s-a criticat în apel

soluția primei instanțe de a obliga pe pârât să acorde reclamantei ca măsură

reparatorie, în principal, un alt teren în

locul

celui preluat de la autorul său, imposibil de restituit în natură.

S-a susținut, în acest sens, că,

pentru a se putea acorda o asemenea

măsură

reparatorie, în baza art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 trebuia să se

facă

dovada că orașul Eforie deține un astfel de teren și că sarcina probei revine

reclamantei.

Într-adevăr,

reclamanta fiind cea care pretinde acordarea unui teren

în compensare,

tot ea are obligația ca, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 C. civ. să

facă dovada că orașul are un asemenea teren la dispoziție.

În mod nelegal curtea de apel a

reținut că această obligație revine pârâtului, cu atât mai mult cu cât i s-a

cerut astfel să facă dovada unui fapt negativ, acela că nu are la dispoziție un

teren care să poată fi oferit în compensare.

Obligarea pârâtului în mod generic

la a oferi reclamantei un teren echivalent nici nu poate fi pusă în executare,

deoarece, pentru ca această măsură reparatorie să fie efectiv acordată, tară a

fi nevoie să se declanșeze

un nou proces,

trebuie ca terenul acordat în compensare, în măsura în care

există, să

fie descris și localizat.

În baza art. 304 pct. 9 și art. 314

C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul,

va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de

apel

pentru a se administra probe, la stăruința părții interesate,

pentru a se stabili dacă orașul Eforie deține un teren care să poată fi oferit

în compensare

reclamantei, în baza art. 26

alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâtul Primarul orașului Eforie

împotriva deciziei nr. 116/C din 19 mai 2008 a Curții de Apel

Constanța, s

ecția civilă, minori și

familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași

Curte de Apel.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2009.