ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4758/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Constanța la 17 martie 2003, reclamanta D.G.M. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, să se dispună obligarea acesteia la restituirea în natură sau prin echivalent a terenurilor în suprafață de 600 mp, situat în Eforie Nord, lot 174 și, respectiv, în suprafață de 392,40 mp, situat în constanța, lot 30, careul 362, și să se anuleze eventualele acte de înstrăinare efectuate cu privire la aceste imobile.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că ambele terenuri au fost proprietatea tatălui său, V.V., conform contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 4086 din 30 august 1924 și transcris la Grefa Tribunalului Constanța sub nr. 4401/1924 încheiat de Primăria orașului Constanța și a celui încheiat cu Eforia Spitalelor Civile din București, autentificat sub nr. 5002 din 15 februarie 1928, transcris la Grefa Tribunalului Constanța sub nr. 4127 din 17 noiembrie 1928. Reclamanta a învederat că are calitatea de moștenitor al fostului proprietar al celor două terenuri, preluate abuziv, fără nici un titlu în proprietatea statului, conform certificatului de moștenitor nr. 509/1964 eliberat de Notariatul de Stat al Raionului V.I.Lenin – Regiunea București și a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 1171/1973.

S-a precizat că notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind restituirea terenurilor nu au fost soluționate de autoritățile administrative astfel investite până la data introducerii acțiunii. La termenul din 10 aprilie 2003, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român și excepția prematurității acțiunii, ca urmare a faptului că nu au fost emise dispoziții de soluționare a notificărilor. Prin cererea depusă la 18 aprilie 2003, reclamanta a solicitat completarea acțiunii prin chemarea în judecată, alături de stat, și a Primăriei Constanța și Consiliului Local Eforie. Consiliul local Eforie a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar Statul Român prin Ministerul Finanțelor a invocat lipsa calității sale procesuale pasive și prematuritatea acțiunii.

Prin cererea depusă la termenul din 30 octombrie 2003, reclamanta a renunțat la judecata cererii având ca obiect anularea actelor de înstrăinare efectuate cu privire la imobilele revendicate. Prin sentința civilă nr. 46 din 15 februarie 2004, Tribunalul Constanța a admis excepția prematurității acțiunii, a respins acțiunea reclamantei ca prematur formulată și a luat act de renunțarea la judecata cererii ce viza nulitatea actelor de înstrăinare. La pronunțarea hotărârii s-a avut în vedere că formularea unei contestații potrivit art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001 este condiționată de emiterea unei decizii, sau, după caz, a unei dispoziții motivate, de către unitatea deținătoare a imobilelor, ori un asemenea act nu a fost eliberat în cauză.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Constanța prin decizia civilă nr. 571/C din 26 mai 2004. Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat împotriva deciziei menționate de reclamantă, prin decizia civilă nr. 4134 din 19 mai 2005, prin care a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. S-a reținut că termenul în care unitatea deținătoare este obligată să răspundă notificărilor are un caracter imperativ și nu de recomandare, iar refuzul pârâților de a răspunde cererilor reclamantei echivalează cu lipsa unei rezolvări. Rejudecând cererea după casare, Curtea de Apel Constanța a admis apelul, a desființat sentința primei instanțe și a trimis cauza la Tribunalul Constanța pentru evocarea fondului, reținând că soluția se impune față de împrejurarea că litigiul nu a fost soluționat de prima instanță în fond, conform prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc.

civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005 și ale art. 725 din același cod. Pe rolul Tribunalului Constanța, la termenul din 15 decembrie 2006 a formulat cerere de intervenție în interes propriu numitul V.A.C., cerere admisă în principiu la termenul din 23 februarie 2007, cu motivarea că are aceleași drepturi ca și reclamanta și a solicitat obligarea pârâților la restituirea în natură sau prin echivalent a bunurilor care au aparținut defunctului V.V. Distinct de acest litigiu, prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 2067/118/2006, reclamanții D.M.G. și V.A.C.

au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Eforie, Primăria Orașului Eforie și Orașul Eforie prin primar, să se dispună anularea dispoziției nr. 366 din 8 septembrie 2006 emise de Primarul Orașului Eforie și să fie obligați pârâții la restituirea în natură a terenului în suprafață de 600 mp ce a făcut obiectul notificării sau, în măsura în care aceasta nu este posibilă, la stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent, în raport de valoarea de piață a imobilului, precum și la plata unor daune de 100.000 lei (RON) pentru soluționarea cu întârziere a notificării. În motivarea acestei contestații, reclamanții au arătat că prin dispoziția atacată le-a fost respinsă notificarea pentru nedovedirea calității de proprietar a autorului lor la data preluării abuzive a terenului, hotărâre ce contravine actelor anexate.

S-a precizat că despăgubirile solicitate reprezintă contravaloarea lipsei de folosință a terenului a cărui restituire s-a solicitat. La termenul din 23 februarie 2007, Tribunalul Constanța a conexat dosarul civil nr. 3544/2006 la dosarul nr. 2851/2006, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Eforie și a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local Eforie. S-a reținut că primăria este o structură administrativ teritorială compusă din instituția primarului și din aparatul propriu de administrație, potrivit Legii nr. 215/2001, lipsită de personalitate juridică și reprezentată de primar în raporturile cu terții.

Prin sentința civilă nr. 360 din 26 martie 2008, Tribunalul Constanța a respins ca nefondată excepția prematurității acțiunii principale, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor în acțiunea principală și a respins acțiunea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală. S-a admis excepția lipsei capacității procesuale a Primăriei Orașului Eforie în acțiunea conexă, respingându-se această acțiune în contradictoriu cu pârâta menționată, s-au admis acțiunea principală și cererea conexă în parte, s-a anulat dispoziția nr. 366 din 8 septembrie 2006 emisă de Primarul Orașului Eforie și au fost obligați pârâții să acorde reclamanților teren echivalent valoric cu lotul nr. 174 din Eforie și cu lotul 30, careul 362 sau să înainteze dosarul reclamanților Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor.

S-a respins cererea de obligare a pârâților la daune, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanții și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 în calitate de succesori ai defunctului V.V. și că este evident refuzul autorității administrative de a răspunde notificării și de a restitui imobilele pretinse, pe cale de consecință, accesul la justiție al reclamanților neputând fi condiționat de emiterea unei dispoziții sau decizii, astfel că acțiunea de față este singura pe care aceștia o au la îndemână conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Prima instanță a constatat că autorul reclamanților nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra celor două terenuri pentru că a fost deposedat fără titlu, prin nerespectarea normelor legale în vigoare la acel moment, cu încălcarea tratatelor și convențiilor la care România era parte, modalitatea abuzivă de preluare fiind reglementată de art. 6 din Legea nr. 213/1999 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001. Stabilind natura măsurilor reparatorii cuvenite reclamanților, prima instanță a reținut pentru ambele imobile imposibilitatea restituirii în natură ca urmare a faptului că terenul din Eforie Nord este amplasat în zona hotelului Traian și este parțial afectat de trotuar și carosabil, în limita a 135 mp și de spațiu verde pentru 550 mp, iar cel situat în Constanța, este ocupat integral de liniile tramvaiului nr. 102, de rampa de revizie și o platformă betonată.

Prin urmare, s-a constatat că reclamanții au dreptul la acordarea în compensare a unor alte terenuri de aceleași dimensiuni și valoare sau la acordarea de despăgubiri în echivalent bănesc, prin trimiterea propunerii de către autoritatea administrativ teritorială către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor. Împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamanții D.M.G. și V.A.C. și pârâții Consiliul Local Eforie, Orașul Eforie prin Primar și Primăria Municipiului Constanța. Prin cererea inițială de apel reclamanții au invocat greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor și nelegalitatea soluției de respingere a cererii de acordare a daunelor pretinse pentru rezolvarea cu întârziere a notificării.

Sub primul aspect, s-a susținut că, atât la data formulării notificării, cât și la momentul introducerii acțiunii, Legea nr. 10/2001 permitea chemarea în judecată a Statului Român prin Ministerul Finanțelor, atunci când deținătorul bunului nu era cunoscut, astfel că, față de refuzul autorităților din Constanța de a emite dispoziție motivată, se impunea restituirea terenului în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. În susținerea criticii referitoare la despăgubirile datorate pentru rezolvarea cu întârziere a notificării, s-a pretins că instanța de fond nu a motivat soluția dată acestei cereri și a ignorat prevederile art. 21 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001.

Printr-o cerere ulterioară, reclamanții și-au completat motivele de apel, criticând soluția primei instanțe pentru neadministrarea probei cu expertiză care să stabilească valoarea actuală de circulație a imobilelor, probă ce ar fi permis pronunțarea asupra acordării în echivalent a altor bunuri din patrimoniul unităților administrativ teritoriale pârâte și aprecierea asupra cuantumului lipsei de folosință a terenului din Eforie. În ceea ce privește terenul din Constanța, pentru care unitatea deținătoare nu a emis nicio dispoziție, s-a pretins că sunt aplicabile dispozițiile Legii 10/2001 de la momentul formulării acțiunii, care permiteau determinarea și acordarea despăgubirilor bănești de către instanța de judecată.

S-a criticat, totodată, hotărârea primei instanțe pentru greșita apreciere a imposibilității de restituire în natură a terenului situat în Constanța, în condițiile în care acesta a fost preluat de stat fără titlu valabil, iar față de prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 313/1998, existența unei hotărâri de guvern prin care bunul a trecut în domeniul public nu prezintă relevanță. Pârâții Orașul Eforie, prin primar și Consiliul Local Eforie au invocat greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, ca urmare a nedovedirii de către reclamanți atât a modalității abuzive de preluare a terenului din Eforie cât și a dreptului de proprietate al autorului lor asupra imobilului menționat.

S-a susținut că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare încheiat de autorul reclamanților cu Eforia Spitalelor Civile din București în 1928, cumpărătorul avea obligația de a realiza o construcție „la roșu” în termen de 4 ani de la data punerii în posesie, iar neexecutarea oricărei obligații asumate dădea vânzătorului dreptul să considere contractul desființat de drept fără somație, judecată sau punere în întârziere. În susținerea criticii vizând inexistența dreptului de proprietate al autorului reclamanților asupra terenului în litigiu în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, s-a arătat că lotul nr. 174 nu era înscris în registrele matricole vechi începând cu anul 1940 și nici ulterior.

Apelanta Primăria Municipiului Constanța a invocat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate pentru greșita admitere a unei cereri de intervenție tardive, neexaminarea lipsei capacității sale procesuale de folosință, greșita conexare a celor două dosare, aflate în stadii procesuale diferite și greșita aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001 la speță. Curtea de Apel Constanța, secția civilă , minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 292/C din 8 decembrie 2008, a respins ca nefondate apelurile pârâților Primăria Municipiului Constanța prin primar, Consiliul Local Eforie și Orașul Eforie prin primar.

Prin aceeași hotărâre s-a admis apelul reclamanților și s-a schimbat în parte sentința apelată în sensul că au fost obligați pârâții Consiliul Local Eforie și Orașul Eforie să restituie reclamanților în natură suprafața de teren de 525 mp din lotul nr. 174 Eforie Nord, astfel cum a fost identificată prin expertiza tehnică imobiliară M.S. și precizările la aceasta. S-a menținut obligația acelorași pârâți de a emite dispoziția pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru diferența de 135 mp. Au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a echivalentului în lei de la data efectivă a plății a sumei de 3.000 Euro, cu titlu de despăgubire. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

Cu privire la apelul reclamanților, instanța de apel a reținut, în esență, că, în speță, calitatea de unitate deținătoare a Orașului Eforie și a Municipiului Constanța nu a fost contestată, iar în aceste condiții s-a apreciat corect că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă. Constatându-se că terenul situat în Constanța, a cărui restituire s-a solicitat, este ocupat de o linie de tramvai, rampa de revizie tehnică a acesteia și de platforma betonată, s-a considerat că sunt incidente prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, soluția privitoare la acest imobil neîncălcând principiul restituirii în natură consacrat de legea specială față de prevederile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 și proba cu expertiza tehnică administrată în cauză.

Cu privire la terenul din Eforie s-a constatat greșita apreciere a imposibilității restituirii în natură, reținându-se că din totalul de 660 mp, numai 135 mp sunt ocupați de strada Traian și trotuar, diferența reprezentând spațiu verde, teren liber în sensul Legii nr. 10/2001, neocupat efectiv de lucrările în scopul cărora s-a realizat deposedarea și nici necesar normalei utilizări a unei construcții sau amenajări de utilitate publică.

Apreciind că prin soluționarea cu întârziere a notificării s-au adus grave atingeri dreptului de proprietate , dreptului de acces la o instanță și dreptului la un proces echitabil, tribunalul a considerat că aceste elemente pot fi luate în calcul ca o componentă a prejudiciului moral, astfel că, statuând în echitate, s-a admis ca fiind întemeiată cererea de obligare a pârâților Consiliul Local Eforie și orașul Eforie prin primar la plata sumei de 3.000 Euro, echivalentul în lei la data plății, cu titlu de reparație a acestui prejudiciu. Cu privire la apelul acestor pârâți, instanța de apel a reținut că, potrivit clauzelor contractului încheiat de autorul reclamanților, V.V.

cu Eforia Spitalelor Civile din București neîndeplinirea obligației de a construi pe terenul cumpărat în termenul stipulat nu atrage desființarea necondiționată a vânzării la expirarea termenului, ci numai o sancțiune pecuniară, respectiv obligația de a plăti vânzătorului, cu titlu de despăgubire, o parte din prețul vânzării. S-a apreciat ca nefondată și critica referitoare la lipsa caracterului abuziv al deposedării ca urmare a faptului că lotul nr. 174 din Eforie nu apare menționat în anexele decretului de naționalizare, deoarece, potrivit art. 1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, atunci când nu se poate face dovada formală a preluării unui imobil de către stat, dar el se regăsește în patrimoniul statului după data invocată ca fiind cea a preluării, acest element constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă.

Cu privire la apelul pârâtei Primăria Municipiului Constanța, s-a reținut că, în speță, cererea de intervenție în interes propriu formulată de V.A.C. a fost depusă în termen, conform dispoziției art. 50 alin. (2) C. proc. civ., neprezentând relevanță că litigiul se află în rejudecare, urmare a desființării primei sentințe, cu atât mai mult cu cât, la termenul din 23 februarie 2007, când s-a discutat admisibilitatea în principiu, pârâta nu a invocat tardivitatea, ci doar lipsa de interes a intervenientului. Referitor la excepția lipsei calității procesuale de folosință a Primăriei Municipiului Constanța s-a reținut că sunt incidente dispozițiile art.19 și art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și ale art. 87 alin. (1) și (2) C. proc.

civ., astfel că pârâta are calitate în litigiile fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. S-a considerat că este neîntemeiată și critica referitoare la greșita aplicare a art. 164 C. proc. civ., între cele două cauze conexate de tribunal existând o strânsă legătură. S-a constatat că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 10, art. 11 alin. (4) și art. 26 din același act normativ. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs reclamanții V.A.C. și D.M.G. și pârâta Primăria Municipiului Constanța. Prin motivele sale de recurs, pârâta a criticat decizia recurată ca nelegală invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pentru greșita respingere a excepției tardivității cererii de intervenție formulate în fond după casare cu încălcarea art. 50 alin. (2) C. proc. civ., greșita respingere a excepției lipsei capacității sale procesuale de folosință, cu nesocotirea dispozițiilor art. 18, art. 19 și art. 91 din Legea nr. 215/2001 și pentru greșita aplicare a art. 164 C. proc. civ. și conexarea a două cauze aflate în stadii procesuale diferite. Criticile formulate prin celelalte motive de recurs au vizat menținerea de către instanța de apel a titlului valabil al acestei pârâte asupra terenului expropriat, în condițiile în care reclamanții nu au făcut dovada că scopul exproprierii nu ar fi fost atins și nici dovada injustei despăgubiri prealabile, față de prețurile de circulație de la acel moment.

Totodată s-a reținut că, în mod eronat deși s-a dovedit lipsa rezervei de terenuri pentru compensare fizică la nivelul Municipiului Constanța, s-a menținut obligarea alternativă fără temei juridic, singura modalitate a măsurilor reparatorii fiind cea prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu restituirea eventualelor despăgubiri încasate. La termenul din 23 februarie 2010, ca urmare a decesului recurentei reclamante D.M.G., intervenit la 13 iulie 2009, au fost introduse în cauză moștenitoarele acesteia, conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 38 din 28 august 2009 depus la dosar, D.M.D. și C.I.E. La prima zi de înfățișare, 14 septembrie 2010, Curtea a rămas în pronunțare și cu privire la excepția tardivității recursului reclamanților, invocată la același termen.

Examinând cu prioritate această excepție, Curte va reține că recursul reclamanților a fost declarat tardiv, fiind înregistrat la Curtea de Apel Constanța la 24 martie 2009. Se va constata că, raportat la data comunicării deciziei recurate către reclamanți, 4 martie 2009, astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a actului de procedură de la filele 130, 131,132,133 din dosarul de apel, atât la domiciliul și reședința indicată în cererea de apel, cât și la domiciliul ales de aceștia, recursul a fost declarat cu depășirea termenului legal de 15 zile de la comunicare, prevăzut de art. 301 C. proc. civ., ultima zi a acestui termen fiind 20 martie 2009. Ca atare, recursul înregistrat la 24 martie 2009 a fost tardiv declarat și urmează a fi respins.

Examinând criticile formulate de pârâta Primăria Municipiului Constanța raportat la motivul de nelegalitate invocat, prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed: Cu privire la critica referitoare la greșita primire a cererii de intervenție în interes propriu formulată de V.A.C. în dosarul nr. 2851/2006 și admisă în principiu la termenul din 23 februarie 2007, Curtea va reține că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 50 alin. (2) C. proc. civ. Potrivit acestui text de lege, cererea de intervenție în interes propriu poate fi făcută numai în fața primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor, norma menționată neoperând nicio distincție pentru situația depunerii acestei cereri când litigiul se afla în rejudecare, urmare a desființării primei sentințe.

Sintagma „înainte de închiderea dezbaterilor” se referă la dezbaterile ce preced hotărârea finală, iar nu la cele anterioare altor hotărâri pronunțate în cauză, în cicluri procesuale anterioare, sau la cele ce se iau prin încheieri interlocutorii. Nu este lipsit de relevanță faptul că la termenul din 23 februarie 2007, când tribunalul a discutat admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție, pârâta Primăria Municipiului Constanța nu a invocat tardivitatea acesteia, ci doar neîndeplinirea condițiilor specifice cererii de chemare în judecată și lipsa interesului intervenientului în formularea acesteia. Ca atare, s-a stabilit corect, că față de caracterul relativ, această excepție nu putea fi invocată direct în apel, critica recurentei sub acest aspect fiind neîntemeiată.

Curtea va reține, totodată, că instanțele de fond și apel au reținut corect netemeinicia excepției lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei Municipiului Constanța, invocate de pârâta recurentă. Potrivit art. 19 din Legea nr. 215/2001, comunele, orașele, municipiile și județele sunt persoane juridice de drept public și pot sta în justiție prin reprezentanții lor legali, respectiv primarii sau prefecții conform art. 67 alin. (1) din același act normativ și art. 87 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Chiar dacă legiuitorul, cu ocazia adoptării diverselor acte normative, nu a folosit în mod consecvent aceeași termeni pentru desemnarea persoanelor juridice de drept public sau a reprezentanților legali ai acestora, instanțele de fond și apel au procedat corect calificând, în baza rolului activ prev. de art. 130 C. proc.

civ., în raport cu natura litigiului dedus judecății și textele de lege incidente, care este persoana cu calitate procesuală pasivă în cauză. Astfel, s-a considerat în mod legal că din cuprinsul Legii nr. 10/2001 rezultă că în procedura administrativă de soluționare a notificării formulate în temeiul acesteia, primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială, iar în îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin în această calitate, o exercită și pe aceea prevăzută de art. 67 din Legea nr. 215/2001, în sensul că emite o dispoziție motivată, intenția legiuitorului fiind, în mod evident, aceea de a desemna expres actul procedural prin care se soluționează solicitările persoanelor îndreptățite, iar nu de a-i stabili o obligație în nume propriu.

Critica vizând greșita aplicare a prevederilor art. 164 C. proc. civ. și conexarea eronată a două cauze în stadii procesuale diferite este, de asemenea, nefondată. S-a considerat corect de către tribunal că sunt îndeplinite dispozițiile art. 164 C. proc. civ., dosarele aflându-se în primă instanță pe rolul aceluiași tribunal, având aceleași părți, iar între pricini existând o strânsă legătură. Atât acțiunea ce făcea obiectul dosarului inițial cât și contestația împotriva dispoziției nr. 366 din 8 septembrie 2006 a Primarului Orașului Eforie aveau aceleași părți, se aflau pe rolul aceleiași instanțe, chiar dacă în primul dosar ulterior desființării primei sentințe a tribunalului, iar obiectul material al ambelor pricini îl reprezenta cererea de restituire a terenului din Eforie Nord, chiar dacă această cerere avea ca obiect și un alt teren.

Ca atare, se va constata legalitatea măsurii conexării celor două dosare dispusă de prima instanță la termenul din 23 februarie 2007. Criticile referitoare la pretinsa legalitate a preluării terenului din Constanța în proprietatea statului și atingerea scopului exproprierii sunt nefondate. Stabilind situația de fapt, instanțele de fond și apel au reținut, în baza probelor cu înscrisuri administrate, că nu rezultă cu certitudine modalitatea de preluare a imobilului de către stat, apreciind corect că, menționarea acestuia în planul de situație nr. 1 al Decretului nr. 353/1981, ca teren proprietate de stat nu este suficientă pentru a conduce la concluzia deposedării autorului reclamanților ca efect al exproprierii.

Chiar și în ipoteza reținerii preluării prin expropriere, realizarea scopului pentru care acesta a fost dispusă nu înlătură dreptul fostului proprietar sau la moștenitorilor acestuia la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Această concluzie rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 2 al Legii nr. 10/2001 care definește noțiunea de preluare abuzivă, enumerând ca astfel de preluări și pe cele fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare [la data preluării art. 2 lit. c)]. Executarea lucrărilor pentru a căror realizare s-a dispus exproprierea are drept consecință aplicarea prevederilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, respectiv acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru întregul bun, cu respectarea alin. (8) din același articol.

Eventuala acordare a unei despăgubiri pentru imobilul expropriat nu are drept consecință lipsa de incidență a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pentru că dispozițiile art. 11 alin. (7) se referă expres la scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite din valoarea măsurilor reparatorii în echivalent acordate. Mai mult nu s-a dovedit în cauză că autorul reclamanților ar fi primit despăgubiri pentru terenul în litigiu, din Constanța, la momentul preluării acestuia de stat. La atare, Curtea va reține că s-au aplicat corect dispozițiile art. 10 și art. 26 din Legea nr. 10/2001. Critica formulată prin ultimul motiv de recurs vizând greșita menținere de către instanța de apel a obligării alternative a pârâtei recurente la acordarea de teren în compensare nu va fi analizată, întrucât a fost invocată omisso medio, direct în recurs, fără a face obiectul motivelor de apel ale acestei pârâte.

Pentru toate aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge apelul pârâtei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca tardiv, recursul declarat de V.A.C. și D.M.G. (decedată) și continuat de moștenitorii acesteia din urmă, D.M.D. și C.I.E. împotriva deciziei civile nr. 292/C din 8 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Constanța împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2010.