ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2463/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2463/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul

Tribunalului Constanța la data de

02

octombrie 2006, reclamanții B.F.N. și B.S.D. au învestit

instanța în

contradictoriu cu pârâții Primarul Orașului Eforie și Primăria Orașului Eforie,

cu soluționarea contestației împotriva dispoziției nr. 344 din 08 septembrie 2006

emisă de Primarul Orașului Eforie, solicitând anularea dispoziției si obligarea

paraților la restituirea în natură a imobilului teren, în suprafața de 627 mp,

reprezentând lotul 122 din Parcela Euforia Spitalelor Civile București.

În motivarea acțiunii, reclamanții au

arătat, în esență, că sunt succesorii defunctului B.L., în baza certificatului de

moștenitor nr. 712 din 24 decembrie 1970, autorul lor fiind proprietarul

imobilului ce a făcut obiectul notificării și care a fost preluat de către stat

în baza Decretului nr. 111/1951, iar prin

notificarea

nr. 332 din 04 iulie 2001 reclamanți au solicitat Primăriei

Orașului Eforie Sud, restituirea imobilului compus

din teren în suprafață de 627

mp.

Prin

dispoziția nr. 344 din 08 septembrie 2006 emisă de Primarul Orașului Eforie s-a

respins cererea reclamanților de restituire în natură a terenului,

motivat de faptul

că nu s-a făcut dovada

preluării imobilului în perioada de referință prevăzută de

Legea nr.

10/2001, dispoziție care, în opinia reclamanților, este nelegală, deoarece din

actele dosarului rezultă că imobilul a figurat în evidențele fiscale ale

Orașului Eforie până în anul 1950.

In drept, au fost invocate dispozițiile

art. l alin. (1), art. 3, art. 6 alin. (1), art.7, art. 10 alin. (3)

1

,

art. 2l și art. 22 din Legea nr. 10/2001

Prin sentința civilă nr. 169 din 09

februarie 2009, Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis acțiunea

reclamanților, a fost anulată, pe cale de consecință, dispoziția nr. 344 din 08

septembrie 2006; s-a constatat că reclamanții au calitatea de persoane

îndreptățite la măsuri reparatorii, pârâții fiind obligați să restituie

reclamanților, în natură, imobilul compus din teren în suprafață de 627 mp -

lotul 122 din parcelarea Euforia Spitalelor Civile, astfel cum a fost

identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert V.T.

Pentru a pronunța această soluție, prima

instanță a reținut că reclamanții B.F.N. și B.S.D. au notificat, în calitate de

moștenitori legali ai defunctului B.L. și în condițiile prevăzute de art. 21 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, Primăria Orașului Eforie, solicitând restituirea în

natură a imobilului compus din teren în suprafață de 627 mp.

Prin

dispoziția nr. 344 din 08 septembrie 2006, Primarul Orașului Eforie a respins

notificarea

pe considerentul că nu s-a făcut dovada preluării imobilului în

perioada de referință prevăzută de Legea nr. 10/2001,

nefiind astfel incident art. 3

alin. (1) lit. a) din lege.

Instanța

de fond a reținut că, reclamanții s-au legitimat procesual, ca moștenitori

legali ai defunctului B.L., prin certificatul de moștenitor

nr. 712 din

24 decembrie 1970, precum și prin titlul de proprietate al autorului lor

(actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 31621

din 28 decembrie 1923 de

Tribunalul Ilfov și înscris în registrul de

transcripțiuni sub nr. 74 din 15 ianuarie 1924, prin care tatăl reclamanților, B.L.,

a dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 627 mp în

localitatea Eforie reprezentat inițial de lotul 747, schimbat ulterior prin

acordul părților, cu lotul 122 ).

A mai reținut instanța de fond că, deși

nu există o hotărâre/act administrativ de preluare în patrimoniul statului, în

măsura în care imobilul se regăsește după anul 1962 în posesia și administrarea

autorității locale - care a și dispus cu

privire

la acesta prin darea lui în folosință Confederației Naționale a Sindicatelor

din

România - există o prezumție relativă de preluare abuzivă, conform art. 22

1

din Legea nr. 10/2001, care nu a fost răsturnată de către pârâți, iar

prin aplicarea principiului general de drept al reparării în natură a

prejudiciului, instanța de fond a apreciat că este posibilă în speță,

restituirea în natură. S-a avut în vedere că, potrivit probelor administrate în

cauză în prezent, acest lot este inclus în suprafața de 17.475 mp atribuită cu

titlu de folosință către Confederația Națională a Sindicatelor din România

conform deciziei nr. 273 din 25 iunie 1991, pentru construirea unui obiectiv

social-cultural, respectiv extindere bază tratament; că din suprafața totală de

627 mp este afectată de această lucrare (a cărei execuție este întreruptă)

numai 414 mp, fiind executați doar stâlpii de susținere până la nivelul

parterului proiectat.

S-a

stabilit că, în cauză, există posibilitatea restituirii în natură a întregului

imobil, fiind îndeplinită cerința de „lucrare aprobată abandonată" câtă

vreme

probatoriul administrat relevă

faptul că lucrarea care afectează acest lot - deși aprobată încă din anul 1991

- a rămas la stadiul de subsol, fiind executați doar stâlpi ai structurii de

rezistență până la nivelul parterului proiectat.

Împotriva acestei sentințe, au declarat

apel, în termen legal, pârâții Primarul orașului Eforie și Primăria orașului

Eforie, invocând faptul că instanța de fond în mod greșit a reținut

calitatea de persoane îndreptățite a

reclamanților, precum și preluarea abuzivă a

mobilului de către stat.

Apelanții au susținut că, simplul fapt al

prezentării titlului de

proprietate al

autorului lor nu constituie o condiție suficientă pentru a se legitima

în această calitate, fiind necesară prezentarea

de extrase de pe cartea funciară, a istoricului de rol fiscal, a

procesului-verbal întocmit cu ocazia preluării, precum și, în general, orice

act care emană de la o autoritate a vremii și care atestă, direct

ori

indirect, că bunul aparținea lui B.L.

S-a arătat că în acest context, în baza

evidențelor fiscale deținute, începând cu anul 1940, lotul 122 din parcelarea

Eforia Spitalelor Civile nu se regăsește înscris pe numele lui B.L., astfel cum

rezultă din adresa nr. 204 din 31 mai 2007 a Direcției Financiare din cadrul

primăriei, fapt care este de natură să creeze un dubiu în legătură cu calitatea

reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, potrivit Legii

nr. 10/2001.

Cu privire la posibilitatea restituirii

în natură a acestui teren, apelanții-pârâți

au

arătat că instanța de fond nu a realizat o analiză temeinică asupra gradului de

ocupare a acestuia, fiind ignorată

împrejurarea că există o construcție, chiar

și începută și nefinalizată.

S-a susținut că necontinuarea lucrărilor inițiate de câtre Confederația

Națională a Sindicatelor din România nu înseamnă că

lucrarea a fost abandonată, fiind necesare demersuri pentru a se

clarifica situația

stadiului construcției în curs de executare. S-a

apreciat că soluția reținută de

instanța de

fond este greșită, fiind contrară prevederilor pct. 10.3 din Normele

metodologice

de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 care stabilesc obligația

verificării amenajărilor de utilitate publică;

ori, din acest punct de vedere, soluția

statuată prin dispoziția

contestată este legală, câtă vreme existența construcției pe terenul pretins

împiedică restituirea lui în natură.

In motivele de apel s-a invocat

deopotrivă excepția lipsei calității

procesuale

pasive a Primăriei orașului Eforie, prin prisma dispozițiilor Legii nr.

215/2001,

menționându-se în susținerea acestui motiv de apel că „unitate deținătoare'' în

concepția Legii nr. 10/2001, este unitatea administrativ-teritorială.

Intimații-reclamanți

au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca

nefondat

și menținerea soluției tribunalului, apreciindu-se că Primăria Eforie are

calitate procesuală pasivă, întrucât

restituirea,

ca și respingerea notificării se realizează de către primarul localității,

cea

care deține în patrimoniu bunul fiind primăria.

S-a apreciat, totodată, că în speță s-a

făcut pe deplin dovada calității lor de

persoane

îndreptățite și a faptului că bunul a fost preluat abuziv, aspect care reiese

de

altfel din adresa 1686 din 12 martie 1998.

Prin decizia civilă nr. 196/C din 14

septembrie 2009 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori

și de familie, precum și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări

sociale, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâții Primarul orașului

Eforie și Primăria orașului Eforie împotriva sentinței civile nr. 169 din 9

februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă, în

contradictoriu cu intimații-reclamanți B.F.N., B.S.D.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a

reținut că sunt neîntemeiate motivele de apel formulate de către pârâți,

întrucât în mod corect prima instanță a reținut faptul că reclamanții și-au

dovedit calitatea de persoane îndreptățite la restituire în sensul Legii nr.

10/2001, aceștia fiind succesorii autorului B.L. conform certificatului de

moștenitor nr. 712 din 24 decembrie 1970 eliberat de fostul Notariat de Stat,

Sector 2 București, cel care a deținut în proprietate imobilul aflat în

litigiu, conform titlului de proprietate autentificat sub nr. 31621 din 28

decembrie 1923 de către Tribunalul Ilfov și înscris în registrul de

transcripțiuni sub nr. 74 din 15 ianuarie 1924, respectiv un teren în suprafață

de 627 mp reprezentând lotul nr. 122 din parcelarea Eforia Spitalelor Civile

București.

S-a respins și critica referitoare la

soluția de restituire în natură a terenului afectat de lucrări de construcție

chiar nefinalizate, întrucât autoritatea locală nu a dovedit că a fost

solicitat și acordat un nou act administrativ pentru prelungirea perioadei de

finalizare potrivit Legii nr. 10/2001 a obiectivului „Extindere capacitate

existentă la Complexul de odihnă și tratament al sindicatelor Eforie Nord”.

Motivul de apel având ca obiect excepția

lipsei calității procesuale pasive a Primăriei orașului Eforie s-a constatat,

de asemenea, că este nefondat, întrucât forma inițială a dispozițiilor art. 20

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, anterior modificării și republicării conform

Legii nr. 247/2005, stabilea fără echivoc faptul că, primăriile se constituie

în autorități deținătoare pentru imobilele aflate în patrimoniul localităților

și că, prin derogare de la art. 91 din Legea nr. 215/2001, acesteia urma a-i fi

înaintată notificarea, primarul acționând în calitate de autoritate executivă.

Împotriva deciziei respective, la data de

29 octombrie 2009, în termen legal, au declarat recurs pârâții Primarul

orașului Eforie și Primăria orașului Eforie, criticând-o ca fiind nelegală și

solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului declarat împotriva

hotărârii primei instanțe, care să fie schimbată în tot, în sensul respingerii

contestației formulată de reclamanți împotriva dispoziției nr. 344 din 8

septembrie 2006 emisă de Primarul orașului Eforie.

În drept, au invocat motivul de casare

prevăzut în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs au susținut în

primul rând faptul că, instanța de apel nu a analizat motivul de apel prin care

au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei orașului

Eforie, restituirea în natură sau prin echivalent realizându-se numai prin

dispoziția primarului, primăria ca instituție neavând nicio competență în acest

sens.

Pe fondul cauzei, s-a criticat decizia

recurată sub următoarele aspecte: în mod greșit s-a reținut că reclamanții au

calitatea de persoane îndreptățite la restituire în sensul Legii nr. 10/2001,

întrucât aceștia nu au dovedit că autorul lor era titularul dreptului de

proprietate asupra terenului solicitat la momentul preluării abuzive de către

stat; în mod greșit a apreciat instanța de apel că imobilul aflat în litigiu se

află sub incidența Legii nr. 10/2001, nedovedindu-se faptul că acesta ar fi

fost preluat abuziv de către stat, cât și în ceea ce privește modalitatea de

restituire a terenului, susținându-se că s-a făcut o greșită aplicare a

dispozițiilor art. 10 alin. (4) din aceeași lege, terenul solicitat făcând parte

din suprafața de 17.475 mp teren acordat cu titlu de folosință Confederației

Naționale a Sindicatelor din România, conform Deciziei nr. 273 din 25 iunie

1991,în vederea extinderii bazei de tratament existente.

La data de 4 martie 2010,

intimații-reclamanți B.F.N. și B.S.D. au formulat întâmpinare, solicitând

respingerea recursului declarat de pârâți, ca fiind nefondat.

Analizând recursul declarat de către

pârâți prin prisma motivului de modificare invocat, prevederile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat și-l va respinge,

avându-se în vedere considerentele ce vor urma:

Astfel, este neîntemeiat primul motiv de

recurs invocat, întrucât sunt eronate susținerile recurenților potrivit cărora

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului de apel privind lipsa

calității procesuale pasive a Primăriei orașului Eforie, precum și faptul că primăria

locală nu are calitate procesuală pasivă în cadrul procesual al Legii nr.

10/2001.

Aceasta, întrucât Curtea de Apel

Constanța, prin decizia recurată, în considerentele arătate la pag. 5,

penultimul alineat, a analizat excepția respectivă și a motivat pe larg,

respingerea acesteia.

Prin urmare, în mod corect s-a reținut că

obligația restituirii imobilelor preluate de stat în mod abuziv revine primăriei

care deține bunul, astfel încât această entitate are calitate procesuală

pasivă, în cadrul procesual al Legii nr. 10/2001, raportul juridic născându-se

între cele două părți, „persoana îndreptățită” la restituire care are calitate

procesuală activă și „unitatea deținătoare” care are calitate procesuală

pasivă.

Sunt nefondate și celelalte motive de

recurs întrucât reclamanții , în calitate de moștenitori ai autorului B.L.,

proprietar al imobilului solicitat, au făcut dovada, în raport de probele

administrate în cauză, atât a calității de persoane îndreptățite în sensul

Legii nr. 10/2001 cât și a preluării abuzive a imobilului aflat în litigiu, de

către stat.

Astfel, înscrisurile depuse la dosar

denotă faptul că autorul B.L. a cumpărat terenul respectiv în baza unui titlu

translativ de proprietate și a figurat în evidențele fiscale ale primăriei locale

până în anul 1950, astfel încât imobilul aflat în litigiu intră în sfera de aplicare

a Legii nr. 10/2001, fiind preluat de către stat în perioada de referință de

aplicare a acestei legi.

Prin urmare, în condițiile în care

reclamanții au depus acte doveditoare ale proprietății și ale calității de

moștenitori legali prin prisma dispozițiilor art. 23.1 lit. a) din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007,

aceștia nu mai trebuie să depună și alte acte doveditoare prin prisma

dispozițiilor arătate la art. 23.1 lit. d), din aceleași Norme Metodologice.

În același timp, în mod întemeiat s-a

reținut că imobilul solicitat se află în prezent în patrimoniul unității

administrativ-teritoriale, existând o prezumție în acest sens, în condițiile în

care Consiliul Local a dispus acordarea unei suprafețe de teren de aproximativ

17.000 mp, din care face parte terenul în litigiu, către Confederația Națională

a Sindicatelor din România, în vederea realizării obiectivului de investiții

„Extindere capacitate existentă la Complexul de odihnă și tratament al

sindicatelor Eforie Nord”:

În sprijinul aceleiași idei pledează și

prevederile art. 1 lit. e) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001 potrivit cărora constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă, faptul

că imobilul ce face obiectul procedurii de restituire se regăsește în

patrimoniul statului sau al unității administrativ-teritoriale.

Intimații-recurenți nu au făcut dovada

contrară, în sensul răsturnării acestei prezumții relative, astfel încât sunt

nefondate susținerile acestora potrivit cărora, sarcina probei nu le revenea

lor, ci reclamanților, precum și faptul că răsturnarea prezumției ar implica

proba unui fapt negativ.

Și ultimul motiv de recurs este

neîntemeiat în condițiile în care instanțele au dispus restituirea în natură a

terenului solicitat, dând eficiență principiului prevalenței restituirii în natură,

instituit de Legea nr. 10/2001 prin prevederile art. 1 alin. (1), art. 7 și art.

9.

În acest sens, s-a făcut o corectă aplicare

a prevederilor art. 10 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 10/2001 potrivit

cărora „se restituie în natură inclusiv terenurile fără construcții afectate de

lucrări de investiții de interes public, dacă nu a început construcția acestora,

ori lucrările aprobate au fost abandonate”.

În cauză, prin Decizia nr. 273 din 25

iunie 1991, suprafața de 17.475 mp a fost atribuită cu titlu de folosință către

Confederația Națională a Sindicatelor din România în vederea construirii unui

obiectiv social-cultural, respectiv extinderea bazei de tratament, însă

lucrarea a fost abandonată încă din anul 1991, în stadiul de subsol, iar

lucrările nu au mai continuat, astfel încât, în mod întemeiat, s-a dispus

restituirea în natură.

În consecință, se constată că nu subzistă

motivul de modificare prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât,

în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâți se

privește ca fiind nefondat și se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâții

Primarul orașului Eforie, Primăria orașului Eforie împotriva deciziei nr. 196C

din 14 septembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru cauze cu minori și

familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

aprilie 2010.