ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2424/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 2654/118/2008 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamantul

G.C.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Primarul Orașului Eforie,

Orașul Eforie prin Primar și Consiliul Local Eforie, anularea dispoziției nr.

358 din 5 septembrie 2006; obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de

restituire în natură a terenului în suprafață de 513 mp, iar în subsidiar

obligarea acesteia din urmă să trimită dosarul Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

În motivarea cererii

se arată că, imobilul compus din teren în suprafață de 513 mp situat în Eforie

Nord, lotul nr. 575 din parcelarea Techir - Ghiol a „Eforiei Spitalelor Civile”

din București, a fost dobândit de C.I., autorul reclamantului, prin contract de

vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 16219 din 11 iunie 1934. Ulterior

terenul a trecut în mod abuziv în proprietatea statului, motiv pentru care G.M.,

în calitate de fiică a defunctului C.I., a formulat notificarea înregistrată

sub nr. 140 din 23 mai 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc D.V. prin care a solicitat restituirea în natură a

terenului. Prin dispoziția nr. 358 din 5 septembrie 2006 emisă de Primarul

Orașului Eforie s-a respins notificarea pe motiv că nu s-a făcut dovada

dreptului de proprietar la data preluării abuzive în perioada 6 martie 1945 –

22 decembrie 1989. În primul ciclu procesul Tribunalului Constanța prin

sentința civilă nr. 619 din 16 martie 2007 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Orașul Eforie prin Primar și Consiliul Local Eforie

și s-a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală. Curtea de Apel Constanța și decizia nr. 345/e din 7

noiembrie 2007, a admis apelul, a desființat sentința apelată și a trimis cauza

spre rejudecare Tribunalului Constanța.

În rejudecare cauza a

fost înregistrată sub nr. 2654/118/2008 iar reclamantul a precizat cadrul

procesual în sensul introducerii în calitate de pârât a Primarului Orașului

Eforie.

Tribunalul Constanța

prin sentința civilă nr. 1107 din 3 noiembrie 2009 a admis acțiunea, a anulat dispoziția nr. 358 din 5 septembrie 2006 și a obligat pârâții să

restituie reclamantului suprafețele de 120, 180 și 18,5 mp din lotul 575

identificate în raportul de expertiză întocmit de expert M.C.R. De asemenea a

fost obligat pârâtul să înainteze dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor în vederea accesării de despăgubiri în condițiile legii

speciale, pentru imobilul compus din teren în suprafață de 104,5 mp situat în

Eforie, județul Constanța, lot 575, Parcelarea Eforia Spitalelor Civile

București.

Pentru a hotărî

astfel s-a reținut că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la

măsuri reparatorii conform legii speciale pentru suprafața de teren de 513 mp,

preluată în mod abuziv de la autorul său C.I. și întrucât terenul în litigiu în

parte este ocupat de construcții s-a dispus restituirea în natură numai a

suprafeței libere de construcții iar pentru diferența de teren s-au aplicat

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel pârâții aducând critici de nelegalitate și

netemeinicie, potrivit cu care reclamantul nu are calitatea de persoană

îndreptățită la restituire, terenul supus analizei nefiind înscris pe numele

autorului său, iar referitor la situația juridică a terenului s-a susținut prin

motive de apel că acesta nu este liber de construcții, instanța fondului

neefectuând cercetări în acest sens.

Curtea de Apel

Constanța prin decizia nr. 88/c din 26 aprilie 2010 a respins ca nefondat apelul.

În considerentele

hotărârii s-a reținut că, materialul probator administrat în cauză este de

natură a atesta atât dreptul de proprietate al autorului reclamantului asupra

imobilului revendicat și preluarea acestuia de către stat, cât și calitatea de

succesor în drepturi al acestuia. În acest sens la dosarul cauzei s-a depus

actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 16219 din 11 iunie 1934 care

atestă că C.I. a dobândit dreptul de proprietate pentru suprafața de 513 mp

prin cumpărare de la N.N. Referitor la situația juridică a terenului s-a

reținut că expertiza efectuată în cauză a confirmat că parte din teren este

liber de construcții.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri au declarat apel pârâții invocând incidența dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenții critică

hotărârea sub următoarele aspecte.

- Prin hotărârea ce

face obiectul recursului s-a făcut o greșită aplicare a procedurilor art. 3

alin. (1) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 precum și a

dispozițiilor art. 23.1 lit. d) din Normele Metodologice de aplicare a Legii

nr. 10/2001. Art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 stipulează că sunt

îndreptățiți la măsuri reparatorii persoanele fizice, proprietari ai imobilelor

la data preluării în mod abuziv a acestora și că reclamantul nu a produs dovezi

în acest sens. Actul de vânzare-cumpărare nu este el singur în măsură să

probeze dreptul de proprietate și că acest drept s-a păstrat până la momentul

preluării abuzive.

- Instanța face

referire la prevederile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001

modificată dar în cauză nu există nici un act normativ de preluare și nici un

act administrativ de preluare emis de vreo autoritate și că sarcina probei în

acest sens revine reclamantului.

Examinând criticile

formulate prin intermediul cererii de recurs, se constată nefondat recursul în

sensul considerentelor ce succed.

În conformitate cu

dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 republicată „sunt

îndreptățiți, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în

restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice,

proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora”.

Art. 4 alin. (2) din

aceeași lege stabilește că „de prevederile prezentei legi beneficiază și

moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Contrar criticilor

formulate în sensul că reclamantul „nu a făcut dovada dreptului de proprietate

și că actul de vânzare-cumpărare nu este în măsură, el singur, să probeze

dreptul de proprietate”, prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se

înțeleg, în sensul art. 23 din Legea nr. 10/2001 și art. 22.1 din Normele

metodologice de aplicare a acesteia, între altele, orice acte juridice

translative de proprietate, cum este în primul rând vânzarea-cumpărare.

Chiar și în situația

în care actul respectiv are valoarea unui antecontract, transmiterea

proprietății se produce la data încheierii sale, conform regulii generale

instituite prin art. 969 C. civ.

Așadar, corect s-a

reținut că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său

C.I. cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1629 din 11 iunie

1994 pentru terenul supus analizei.

S-a mai susținut prin

motivele de recurs că nu există niciun act normativ de preluare și nici un act

administrativ de preluare emis de vreo autoritate și că sarcina probei în acest

sens revine reclamantului.

Susținerile sunt

nefondate, întrucât înscrisurile ce atestă calitatea autorului reclamantului de

proprietar al imobilelor, chiar dacă sunt anterioare momentului preluării de

către stat, se coroborează cu prezumția simplă instituită prin art. 24 din

Legea nr. 10/2001 republicată și fac dovada concludentă a celor susținute prin

notificare.

Dacă pârâtul susține

că la momentul preluării bunului persoana respectivă nu mai avea calitatea de

proprietar, sarcina probei cade în sarcina pârâților potrivit regulilor

instituite de Codul civil (art. 1969) și nicidecum reclamantului cum greșit se

susține prin motivele de recurs.

Or, în cauza

pendinte, recurentul-pârât nu a produs dovezi în sensul că reclamantul la data

preluării imobilului nu mai avea calitatea de proprietar și drept urmare în mod

corect s-a respins apelul.

În concluzie,

hotărârea recurată este pronunțată în condițiile de legalitate și nefiind

incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte în baza art.

312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâții ORAȘUL EFORIE, PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI

EFORIE și PRIMARUL ORAȘULUI EFORIE împotriva deciziei civile nr. 88 C din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel Constanța secția civilă, minori și familie, litigii de

muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 martie 2011.