ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2424/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 2654/118/2008 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamantul G.C.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Primarul Orașului Eforie, Orașul Eforie prin Primar și Consiliul Local Eforie, anularea dispoziției nr. 358 din 5 septembrie 2006; obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de restituire în natură a terenului în suprafață de 513 mp, iar în subsidiar obligarea acesteia din urmă să trimită dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În motivarea cererii se arată că, imobilul compus din teren în suprafață de 513 mp situat în Eforie Nord, lotul nr. 575 din parcelarea Techir - Ghiol a „Eforiei Spitalelor Civile” din București, a fost dobândit de C.I., autorul reclamantului, prin contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 16219 din 11 iunie 1934. Ulterior terenul a trecut în mod abuziv în proprietatea statului, motiv pentru care G.M., în calitate de fiică a defunctului C.I., a formulat notificarea înregistrată sub nr. 140 din 23 mai 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc D.V. prin care a solicitat restituirea în natură a terenului.

Prin dispoziția nr. 358 din 5 septembrie 2006 emisă de Primarul Orașului Eforie s-a respins notificarea pe motiv că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietar la data preluării abuzive în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. În primul ciclu procesul Tribunalului Constanța prin sentința civilă nr. 619 din 16 martie 2007 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Orașul Eforie prin Primar și Consiliul Local Eforie și s-a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Curtea de Apel Constanța și decizia nr. 345/e din 7 noiembrie 2007, a admis apelul, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Constanța.

În rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr. 2654/118/2008 iar reclamantul a precizat cadrul procesual în sensul introducerii în calitate de pârât a Primarului Orașului Eforie. Tribunalul Constanța prin sentința civilă nr. 1107 din 3 noiembrie 2009 a admis acțiunea, a anulat dispoziția nr. 358 din 5 septembrie 2006 și a obligat pârâții să restituie reclamantului suprafețele de 120, 180 și 18,5 mp din lotul 575 identificate în raportul de expertiză întocmit de expert M.C.R. De asemenea a fost obligat pârâtul să înainteze dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea accesării de despăgubiri în condițiile legii speciale, pentru imobilul compus din teren în suprafață de 104,5 mp situat în Eforie, județul Constanța, lot 575, Parcelarea Eforia Spitalelor Civile București.

Pentru a hotărî astfel s-a reținut că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform legii speciale pentru suprafața de teren de 513 mp, preluată în mod abuziv de la autorul său C.I. și întrucât terenul în litigiu în parte este ocupat de construcții s-a dispus restituirea în natură numai a suprafeței libere de construcții iar pentru diferența de teren s-au aplicat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții aducând critici de nelegalitate și netemeinicie, potrivit cu care reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptățită la restituire, terenul supus analizei nefiind înscris pe numele autorului său, iar referitor la situația juridică a terenului s-a susținut prin motive de apel că acesta nu este liber de construcții, instanța fondului neefectuând cercetări în acest sens.

Curtea de Apel Constanța prin decizia nr. 88/c din 26 aprilie 2010 a respins ca nefondat apelul. În considerentele hotărârii s-a reținut că, materialul probator administrat în cauză este de natură a atesta atât dreptul de proprietate al autorului reclamantului asupra imobilului revendicat și preluarea acestuia de către stat, cât și calitatea de succesor în drepturi al acestuia. În acest sens la dosarul cauzei s-a depus actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 16219 din 11 iunie 1934 care atestă că C.I. a dobândit dreptul de proprietate pentru suprafața de 513 mp prin cumpărare de la N.N. Referitor la situația juridică a terenului s-a reținut că expertiza efectuată în cauză a confirmat că parte din teren este liber de construcții.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat apel pârâții invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenții critică hotărârea sub următoarele aspecte. - Prin hotărârea ce face obiectul recursului s-a făcut o greșită aplicare a procedurilor art. 3 alin. (1) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 precum și a dispozițiilor art. 23.1 lit. d) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 stipulează că sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora și că reclamantul nu a produs dovezi în acest sens. Actul de vânzare-cumpărare nu este el singur în măsură să probeze dreptul de proprietate și că acest drept s-a păstrat până la momentul preluării abuzive.

- Instanța face referire la prevederile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 modificată dar în cauză nu există nici un act normativ de preluare și nici un act administrativ de preluare emis de vreo autoritate și că sarcina probei în acest sens revine reclamantului. Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, se constată nefondat recursul în sensul considerentelor ce succed. În conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 republicată „sunt îndreptățiți, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora”.

Art. 4 alin. (2) din aceeași lege stabilește că „de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Contrar criticilor formulate în sensul că reclamantul „nu a făcut dovada dreptului de proprietate și că actul de vânzare-cumpărare nu este în măsură, el singur, să probeze dreptul de proprietate”, prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțeleg, în sensul art. 23 din Legea nr. 10/2001 și art. 22.1 din Normele metodologice de aplicare a acesteia, între altele, orice acte juridice translative de proprietate, cum este în primul rând vânzarea-cumpărare. Chiar și în situația în care actul respectiv are valoarea unui antecontract, transmiterea proprietății se produce la data încheierii sale, conform regulii generale instituite prin art. 969 C. civ.

Așadar, corect s-a reținut că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său C.I. cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1629 din 11 iunie 1994 pentru terenul supus analizei. S-a mai susținut prin motivele de recurs că nu există niciun act normativ de preluare și nici un act administrativ de preluare emis de vreo autoritate și că sarcina probei în acest sens revine reclamantului. Susținerile sunt nefondate, întrucât înscrisurile ce atestă calitatea autorului reclamantului de proprietar al imobilelor, chiar dacă sunt anterioare momentului preluării de către stat, se coroborează cu prezumția simplă instituită prin art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată și fac dovada concludentă a celor susținute prin notificare.

Dacă pârâtul susține că la momentul preluării bunului persoana respectivă nu mai avea calitatea de proprietar, sarcina probei cade în sarcina pârâților potrivit regulilor instituite de Codul civil (art. 1969) și nicidecum reclamantului cum greșit se susține prin motivele de recurs. Or, în cauza pendinte, recurentul-pârât nu a produs dovezi în sensul că reclamantul la data preluării imobilului nu mai avea calitatea de proprietar și drept urmare în mod corect s-a respins apelul. În concluzie, hotărârea recurată este pronunțată în condițiile de legalitate și nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâții ORAȘUL EFORIE, PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI EFORIE și PRIMARUL ORAȘULUI EFORIE împotriva deciziei civile nr. 88 C din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel Constanța secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2011.