ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5818/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5818/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

La data

de 14 iunie 2006 reclamanta M.M.E. a chemat în judecată pârâții Orașul Eforie

prin Primar și Consiliul Local.

Eforie

solicitând obligarea acestora la restituirea în natură a terenul în suprafață

de 560 mp, din Eforie Nord.

În

motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispozițiille Legii nr. 10/2001

reclamanta a arătat că terenul revendicat a aparținut bunicului său, C.T., că

acesta a fost cumpărat în anul 1931 și preluat de stat în baza Decretul nr. 111/1951,

ca bun fără stăpân, preluare care s-a făcut în mod abuziv și cu încălcarea

Constituției în vigoare la acea dată precum și a tratatelor internaționale la

care România era parte.

Cu privire la

teren reclamanta a arătat că acesta este în prezent liber de construcții și nu

este afectat de detalii de sistematizare, astfel că poate fi restituit în

natură.

La data de 18

mai 2007, pe parcursul judecății, reclamanta și-a precizat acțiunea prin

chemarea în judecată și a pârâtei SC T.H.R.M.N. SA, în calitate de deținător al

terenului.

Prin sentința

civilă nr. 2274 din 14 decembrie 2007 Tribunalul Constanta a respins excepția

inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta

SC T.H.R.M.N. SA, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei SC T.H.R.M.N. SA, a respins acțiunea reclamantei

formulată în contradictoriu cu această pârâtă și a admis acțiunea reclamantei

formulată în contradictoriu cu pârâții Orașul Eforie prin Primar și Consiliul

Local Eforie.

Prima instanță

a obligat pârâții autorități locale să restituie

reclamantei, în natură, terenul în suprafață de 360 mp, situat în

Eforie,

identificat prin raportul de expertiză efectuat de expertul G.M.

și să acorde reclamantei măsuri reparatorii prin compensare sau echivalent

bănesc pentru terenul în suprafață de 200 mp afectat de spațiu verde, gradene

betonate si trotuar.

Pentru a

hotărî asfel, prima instanță

a

reținut că pârâta SC T.H.R.M.N. SA nu este deținătoarea imobilului solicitat

și, de aceea, nu are calitate procesuală pasivă.

Cu

privire la teren s-a reținut că acesta a trecut în proprietatea statului prin

efectul unei hotărâri judecătorești pronunțată în baza Decretului nr. 111/1951,

fiind considerat fără stăpân și că peste acest

teren se suprapune un teren de tenis de câmp, trotuar, spațiu verde și

gradene

betonate. In raport de această situație de fapt s-a stabilit că

este posibilă restituirea în natură doar a terenului în suprafață de 360 mp

afectat de

terenul de tenis de câmp, nu și a

celui afectat de spațiul verde și gradenele betonate.

Apelul

declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis prin Decizia civilă

nr. 571C din 18 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța,

instanța schimbând în parte sentința

în sensul obligării pârâților să restituie reclamantei și suprafața de 200 mp

teren identificat conform schiței anexă la raportul de expertiză efectuat de

dl. expert G. (lotul 93 - 68,74 mp; lotul 96 - 54, 34 mp; lotul 95 - 3,08 mp și

lotul 94 -73,84 mp). Prin aceeași decizie a fost respins apelul declarat de

pârâții Orașul Eforie și Consiliul Local Eforie, precum și cererea de aderare

la apel formulată de pârâta SC T.H.R.M.N. SA.

Pentru a

hotărî as fel,

instanța

de apel a reținut că lotul, în suprafață de 560 mp, situat în Eforie Nord, este

liber de construcții și fiind restituită suprafața de 360 mp teren, rămâne de

restituit și suprafața de 200 mp.

În privința

apelurilor declarate de pârâți s-a reținut că nu s-au dovedit cu înscrisuri

afirmațiile făcute în apel, în sensul că, nu s-au depus autorizații pentru

construcțiile edificate și nici nu s-a dovedit data când au fost edificate.

Recursul

declarat împotriva acestei decizii de pârâții SC T.H.R.M.N. SA, Orașul Eforie

prin Primar și Consiliul Local Eforie a fost admis prin Decizia civilă nr. 8061

din 8 octombrie 2009 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție.

Instanța de recurs a dispus casarea

hotărârii pronunțate în apel și trimiterea cauzei aceleiași instanțe spre

rejudecare.

Pentru a

hotărî astfel,

Înalta Curte

a reținut că s-a dispus restituirea unei părți din terenul solicitat pe

amplasamentele, care nu au aparținut autorului reclamantei și care puteau fi

acordate numai prin compensare.

S-a

constatat că instanța avea obligația să verifice dacă terenurile acordate în

compensare sunt înscrise în tabelele prevăzute de art. 1 alin. (5) din Legea nr.

10/2001 și dacă sunt disponibile, dacă sunt afectate unor amenajări de

utilitate publică, dar și dacă terenul restituit în natură din lotul, pe care

se află amenajat un teren de tenis, este afectat de investiții de interes

public și cărei persoane îi aparțin aceste investiții.

Pentru

toate acestea s-a dispus retrimiterea cauzei în apel, pentru administrarea

probelor necesare în vederea soluționării cauzei, după stabilirea acestor

împrejurări.

Rejudecând

cauza, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori și de

familie, precum și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

soaciale, prin Decizia nr. 191 din 17 septembrie 2010

a respins apelul reclamantei M.M.E., a

admis apelul formulat de pârâții orașul Eforie prin primar și Consiliul Local

Eforie, și cererea de aderare la apel formulată de SC T.H.R.M.N. SA și a

schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâtul Orașul

Eforie prin Primar să emită dispoziție cu propunere de despăgubiri, conform

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în beneficiul reclamantei, pentru terenul

în suprafață de 560 mp, ce nu poate fi restituit în natură.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut următoarele:

Cu privire la

terenul în litigiu s-a constatat că bunicul reclamantei C.T., a cumpărat în

anul 1931 terenul în suprafață de 560 mp, constituind lotul nr. 93 din

parcelara Eforiei de la Techirghiol, afectat pe o suprafață de 360 mp, de

construcția terenului de tenis fostă proprietate a SC E.N. SA (actualmente SC M.N.

SA), diferența de 200 mp fiind afectată de spațiu verde, gradene betonate și

trotuar (inclusă prin H.G. nr. 623/2007 în categoria drumurilor județene).

În raport de

prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 s-a reținut că „Terenuri de

tenis A." reprezintă o construcție care a fost edificată anterior anului

1990 (existența ei fiind atestată în anul 1980) care nu poate fi încadrată în

categoria construcțiilor ușoare sau demontabile, fiind un imobil prin

destinație (art. 468 C. civ.) deoarece are în componență gradene și platforme

betonate edificate de stat pentru exploatarea fondului ca teren de tenis.

S-a mai

reținut că reclamanta nu a contestat destinația și caracterul construcțiilor ce

ocupă parte din terenul solicitat afirmând numai că aceste construcții sunt în

stare de degradare. Această susținere nu poate avea însă finalitatea cerută de

reclamantă, în sensul restituirii în natură a terenului, deoarece afectarea

construcției de o asemenea uzură încât să se poată considera că aceasta nu

există, nu rezultă din constatările expertului. De asemenea, s-a constatat că,

în cauză nu se regăsește nici ipoteza prevăzută de legiuitor la art. 10 alin. (5),

pentru că unitatea deținătoare nu a afirmat că aceste construcții care

afectează terenul nu îi mai sunt necesare, indiferent de uzura acestora iar

părțile nu au convenit asupra unei despăgubiri reprezentând valoarea de piață a

construcției respective.

Reținând

această situație de fapt, s-a constatat că prima instanță a stabilit greșit că

o suprafață de 360 mp din terenul notificat poate fi restituită în natură, în

realitate, întreg terenul nu poate fi restituit în natură, devenind astfel,

incidente dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora,

atunci când restituirea în natură nu este posibilă, entitatea investită cu

soluționarea notificării este obligată să acorde persoanei îndreptățite în

compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în

condițiile legii speciale.

Potrivit

precizărilor autorității administrative locale (adresa din 20 aprilie 2010)

acordarea în compensare a loturilor nr. 94, 95 și/sau 96 nu este posibilă

deoarece aceste loturi sunt afectate de străzi, construcții, platforme asfalt,

gradene beton și nu sunt libere în sens juridic.

Cum Primăria

Orașului Eforie a arătat că nu există bunuri care pot fi date în compensare și

cum terenul nu poate fi restituit în natură, s-a stabilit că reclamanta are

dreptul la măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor acordate în temeiul Titlului

VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei decizi a formulat recurs reclamanta

prin care a solicitat modificarea decimei în sensul admiterii apelului și pe

fond restituirea în natură a

suprafeței

de teren.

În susținerea

motivului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

reclamanta a susținut că hotărârea atacată este nelegală deoarece s-a pronunțat

cu ignorarea deciziei de casare a Înaltei Curți, prin care s-au stabilit

obiectivele casării, s-a stabilit în mod greșit caracterul definitiv al

terenului de tenis ca fiind de interes public și s-a făcut în mod greșit

aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, stabilindu-se

restituirea prin acordarea de despăgubiri.

S-a mai arătat

că hotărârea recurată este nelegală și datorită faptului că pârâtul Orașul

Eforie prin primar a fost obligat să emită dispoziție cu propunere de

despăgubiri, în loc să fie obligat să trimită notificarea și întreaga

documentație Comisiei Centrale de aplicare a Legii nr. 10/2001 în vederea

stabilirii și acordării de despăgubiri.

În final, s-a

arătat că, deși la termenul de judecată din data de 3 martie 2010 reclamanta a

invocat excepția lipsei de interes a cererii de aderare la apel formulată de

către SC T.H.R.M.N., față de împrejurarea că instanța de fond a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive invocate chiar de către societate, instanța

nu s-a pronunțat asupra acesteia.

Intimata

SC T.H.R.M.N. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Scursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat pentru

următoarele

considerente:

Potrivit art. 315

C. proc. civ., hotărârea instanței de recurs este obligatorie sub două aspecte:

asupra modului în care instanța de recurs a dezlegat problema de drept în cauză

și asupra necesității de a se administra anumite probe.

În consecință,

starea de fapt urmează a fi stabilită de instanța de trimitere care își

păstrează dreptul de apreciere asupra probelor pe care le administrează.

Prin Decizia de

casare nr. 8061 din 8 octombrie 2009, Înalta Curte nu a dezlegat o problemă de

drept în cauză, ci numai a stabilit pentru instanța de apel obligația ca, în

rejudecare, să stabilească situația de fapt a terenului, în sensul de a lămuri

dacă terenurile acordate în compensare sunt înscrise în listele primăriei, și

dacă sunt disponibile, dacă sunt afectate unor amenajări de utilitate publică, dar

și dacă, terenul restituit în natură din lotul nr. 93, pe care se află amenajat

un teren de tenis, este afectat de investiții de interes public și cărei

persoane îi aparțin aceste investiții.

Împrejurarea că,

după completarea probatoriului, instanța de apel a reținut o altă situație de

fapt decât cea stabilită de instanța de apel în primul ciclu procesual, nu

reprezintă, o încălcare a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., astfel că

această critică nu este fondată.

În ceea ce

privește terenul în suprafață de 560 mp, din raportul de expertiză tehnică

efectuat în cauză, rezultă că acesta este format din lotul nr. 93 alcătuit din

suprafața de 360 mp care se suprapune peste platforma împrejmuită și asfaltată

a terenului de tenis, fostă proprietatea a SC E.N. SA, actualmente SC T.H.R.M.N.

SA, preluată de Primăria Eforie și cea 200 mp teren, care se suprapune unui

spațiului verde, gradenelor betonate, trotuarului străzii, teren pe care se

află amplasat și un stâlp de rețea electrică.

Utilitatea

publică a unui bun, rezultată din natura sa sau dintr-o dispoziție specială a

legii, face ca dreptul subiectiv de proprietate exercitat de stat sau de

unitatea administrativ teritorială asupra bunului să fie un drept de

proprietate publică.

În sensul

Legii nr. 10/2001, prin sintagma „teren liber" se înțelege nu doar terenul

neconstruit, ci și terenul care nu poate fi astfel considerat,

încât

să facă posibilă restituirea în natură, deoarece este afectat unei destinații

de utilitate publică (art. 10.3 și art. 11.6 din H.G. 250/2007, coroborat cu art.

11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001).

Prezența

platformei asfaltată specifică unui teren de tenis, a zonei verzi, a gradenelor

betonate, a trotuarului și a unui stâlp de electricitate probează existența

unei amenajări afectată unei folosințe generale în acest sens, ceea ce

împiedică restituirea în natură a terenului către reclamantă.

În raport de

situația de fapt stabilită, instanța de apel a făcut o corectă aplicare în

cauză a prevederilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 atunci când a respins

cererea reclamantei de restituire în natură a terenului în suprafață de 560 mp,

identificat prin raportul de expertiză tehnică imobilară efectuat.

Potrivit art. 26

din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea

investită cu soluționarea notificării este obligată să acorde persoanei

îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de

despăgubiri în condițiile legii speciale.

Reclamanta

deși prin prima critica formulată contestă dispoziția instanței de a-i acorda

despăgubiri pentru terenul în litigiu în a următoarea critică își exprimă

nemulțumirea față de faptul că în loc să fie obligat pârâtul să trimită

notificarea împreună cu întreaga documentație Comisiei Centrale pentru

aplicarea Legii nr. 10/2001, acesta a fost obligat să emită o dispoziție în

acest sens.

Potrivit

dispozițiilor art, 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deciziile/dispozițiile

emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor în care s-au

consemnat sume ce urmau a fi acordate ca despăgubire vor fi predate

Secretariatului Comisiei Centrale.

Prin urmare,

dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, entitatea

notificată este obligată ca prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată să

facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent,

corespunzătoare valorii imobilului.

Obligând,

pârâtul Orașul Eforie prin primar la emiterea unei dispoziții cu propunerea de

acordare de despăgubiri, instanța de apel nu a procedat în mod greșit,

deoarece, dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu înlătură

obligația soluționării notificărilor, din analiza textului legii, rezultând că

evaluarea despăgubirilor de către Comisia Centrală aparține unei proceduri

ulterioare emiterii deciziilor/dispozițiilor.

Nici ultima critică

formulată de recurentă nu este fondată.

Într-adevăr,

prin încheierea din ședința publică de la 3 martie 2010 instanța a consemnat

solicitarea apărătorului recurentei reclamante cu privire la invocarea

excepției lipsei de interes a cererii, de aderare la apel formulată de SC T.H.R.M.N.,

motivat de faptul că a fost admisă excepția lipsei calității sale procesuale

pasive și că, acțiunea în contradictoriu cu acesta, a fost respinsă din același

motiv.

Prin aceiași

încheierea însă instanța de apel a apreciat că această excepție este o

chestiune de fond care urmează să fie analizată.

Or, admițând

apelul declarat de pârâții Orașul Eforie prin primar și Consiliul Local Eforie,

precum și cererea de aderare la apel, instanța a rezolvat și problema excepției

lipsei de interes a acestei cereri, chiar daca nu s-a făcut o mențiune expresă

în acest sens.

Dispunând

acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri, interesul intimatei

SC T.H.R.M.N. a fost atins prin reformarea hotărârii, suprafața de teren

revendicată de reclamantă ne mai fiind restituită în natură.

Pentru

considerentele arătate, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

se va respinge recursul reclamantei ca nefondat, cu consecința menținerii

hotărârii atacate ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta M.M.E. împotriva Deciziei civile nr. 191/ C din

17 septembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu

minori și de familie precum și pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 07 iulie 2011.