ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5818/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 14 iunie 2006 reclamanta M.M.E. a chemat în judecată pârâții Orașul Eforie prin Primar și Consiliul Local. Eforie solicitând obligarea acestora la restituirea în natură a terenul în suprafață de 560 mp, din Eforie Nord. În motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispozițiille Legii nr. 10/2001 reclamanta a arătat că terenul revendicat a aparținut bunicului său, C.T., că acesta a fost cumpărat în anul 1931 și preluat de stat în baza Decretul nr. 111/1951, ca bun fără stăpân, preluare care s-a făcut în mod abuziv și cu încălcarea Constituției în vigoare la acea dată precum și a tratatelor internaționale la care România era parte. Cu privire la teren reclamanta a arătat că acesta este în prezent liber de construcții și nu este afectat de detalii de sistematizare, astfel că poate fi restituit în natură.

La data de 18 mai 2007, pe parcursul judecății, reclamanta și-a precizat acțiunea prin chemarea în judecată și a pârâtei SC T.H.R.M.N. SA, în calitate de deținător al terenului. Prin sentința civilă nr. 2274 din 14 decembrie 2007 Tribunalul Constanta a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta SC T.H.R.M.N. SA, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC T.H.R.M.N. SA, a respins acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu această pârâtă și a admis acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâții Orașul Eforie prin Primar și Consiliul Local Eforie. Prima instanță a obligat pârâții autorități locale să restituie reclamantei, în natură, terenul în suprafață de 360 mp, situat în Eforie, identificat prin raportul de expertiză efectuat de expertul G.M.

și să acorde reclamantei măsuri reparatorii prin compensare sau echivalent bănesc pentru terenul în suprafață de 200 mp afectat de spațiu verde, gradene betonate si trotuar. Pentru a hotărî asfel, prima instanță a reținut că pârâta SC T.H.R.M.N. SA nu este deținătoarea imobilului solicitat și, de aceea, nu are calitate procesuală pasivă. Cu privire la teren s-a reținut că acesta a trecut în proprietatea statului prin efectul unei hotărâri judecătorești pronunțată în baza Decretului nr. 111/1951, fiind considerat fără stăpân și că peste acest teren se suprapune un teren de tenis de câmp, trotuar, spațiu verde și gradene betonate. In raport de această situație de fapt s-a stabilit că este posibilă restituirea în natură doar a terenului în suprafață de 360 mp afectat de terenul de tenis de câmp, nu și a celui afectat de spațiul verde și gradenele betonate.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis prin Decizia civilă nr. 571C din 18 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, instanța schimbând în parte sentința în sensul obligării pârâților să restituie reclamantei și suprafața de 200 mp teren identificat conform schiței anexă la raportul de expertiză efectuat de dl. expert G. (lotul 93 - 68,74 mp; lotul 96 - 54, 34 mp; lotul 95 - 3,08 mp și lotul 94 -73,84 mp). Prin aceeași decizie a fost respins apelul declarat de pârâții Orașul Eforie și Consiliul Local Eforie, precum și cererea de aderare la apel formulată de pârâta SC T.H.R.M.N. SA. Pentru a hotărî as fel, instanța de apel a reținut că lotul, în suprafață de 560 mp, situat în Eforie Nord, este liber de construcții și fiind restituită suprafața de 360 mp teren, rămâne de restituit și suprafața de 200 mp.

În privința apelurilor declarate de pârâți s-a reținut că nu s-au dovedit cu înscrisuri afirmațiile făcute în apel, în sensul că, nu s-au depus autorizații pentru construcțiile edificate și nici nu s-a dovedit data când au fost edificate. Recursul declarat împotriva acestei decizii de pârâții SC T.H.R.M.N. SA, Orașul Eforie prin Primar și Consiliul Local Eforie a fost admis prin Decizia civilă nr. 8061 din 8 octombrie 2009 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța de recurs a dispus casarea hotărârii pronunțate în apel și trimiterea cauzei aceleiași instanțe spre rejudecare. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că s-a dispus restituirea unei părți din terenul solicitat pe amplasamentele, care nu au aparținut autorului reclamantei și care puteau fi acordate numai prin compensare.

S-a constatat că instanța avea obligația să verifice dacă terenurile acordate în compensare sunt înscrise în tabelele prevăzute de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și dacă sunt disponibile, dacă sunt afectate unor amenajări de utilitate publică, dar și dacă terenul restituit în natură din lotul, pe care se află amenajat un teren de tenis, este afectat de investiții de interes public și cărei persoane îi aparțin aceste investiții. Pentru toate acestea s-a dispus retrimiterea cauzei în apel, pentru administrarea probelor necesare în vederea soluționării cauzei, după stabilirea acestor împrejurări.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări soaciale, prin Decizia nr. 191 din 17 septembrie 2010 a respins apelul reclamantei M.M.E., a admis apelul formulat de pârâții orașul Eforie prin primar și Consiliul Local Eforie, și cererea de aderare la apel formulată de SC T.H.R.M.N. SA și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâtul Orașul Eforie prin Primar să emită dispoziție cu propunere de despăgubiri, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în beneficiul reclamantei, pentru terenul în suprafață de 560 mp, ce nu poate fi restituit în natură.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Cu privire la terenul în litigiu s-a constatat că bunicul reclamantei C.T., a cumpărat în anul 1931 terenul în suprafață de 560 mp, constituind lotul nr. 93 din parcelara Eforiei de la Techirghiol, afectat pe o suprafață de 360 mp, de construcția terenului de tenis fostă proprietate a SC E.N. SA (actualmente SC M.N. SA), diferența de 200 mp fiind afectată de spațiu verde, gradene betonate și trotuar (inclusă prin H.G. nr. 623/2007 în categoria drumurilor județene).

În raport de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 s-a reținut că „Terenuri de tenis A." reprezintă o construcție care a fost edificată anterior anului 1990 (existența ei fiind atestată în anul 1980) care nu poate fi încadrată în categoria construcțiilor ușoare sau demontabile, fiind un imobil prin destinație (art. 468 C. civ.) deoarece are în componență gradene și platforme betonate edificate de stat pentru exploatarea fondului ca teren de tenis. S-a mai reținut că reclamanta nu a contestat destinația și caracterul construcțiilor ce ocupă parte din terenul solicitat afirmând numai că aceste construcții sunt în stare de degradare. Această susținere nu poate avea însă finalitatea cerută de reclamantă, în sensul restituirii în natură a terenului, deoarece afectarea construcției de o asemenea uzură încât să se poată considera că aceasta nu există, nu rezultă din constatările expertului.

De asemenea, s-a constatat că, în cauză nu se regăsește nici ipoteza prevăzută de legiuitor la art. 10 alin. (5), pentru că unitatea deținătoare nu a afirmat că aceste construcții care afectează terenul nu îi mai sunt necesare, indiferent de uzura acestora iar părțile nu au convenit asupra unei despăgubiri reprezentând valoarea de piață a construcției respective. Reținând această situație de fapt, s-a constatat că prima instanță a stabilit greșit că o suprafață de 360 mp din terenul notificat poate fi restituită în natură, în realitate, întreg terenul nu poate fi restituit în natură, devenind astfel, incidente dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, entitatea investită cu soluționarea notificării este obligată să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

Potrivit precizărilor autorității administrative locale (adresa din 20 aprilie 2010) acordarea în compensare a loturilor nr. 94, 95 și/sau 96 nu este posibilă deoarece aceste loturi sunt afectate de străzi, construcții, platforme asfalt, gradene beton și nu sunt libere în sens juridic. Cum Primăria Orașului Eforie a arătat că nu există bunuri care pot fi date în compensare și cum terenul nu poate fi restituit în natură, s-a stabilit că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor acordate în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Împotriva acestei decizi a formulat recurs reclamanta prin care a solicitat modificarea decimei în sensul admiterii apelului și pe fond restituirea în natură a suprafeței de teren.

În susținerea motivului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a susținut că hotărârea atacată este nelegală deoarece s-a pronunțat cu ignorarea deciziei de casare a Înaltei Curți, prin care s-au stabilit obiectivele casării, s-a stabilit în mod greșit caracterul definitiv al terenului de tenis ca fiind de interes public și s-a făcut în mod greșit aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, stabilindu-se restituirea prin acordarea de despăgubiri. S-a mai arătat că hotărârea recurată este nelegală și datorită faptului că pârâtul Orașul Eforie prin primar a fost obligat să emită dispoziție cu propunere de despăgubiri, în loc să fie obligat să trimită notificarea și întreaga documentație Comisiei Centrale de aplicare a Legii nr. 10/2001 în vederea stabilirii și acordării de despăgubiri.

În final, s-a arătat că, deși la termenul de judecată din data de 3 martie 2010 reclamanta a invocat excepția lipsei de interes a cererii de aderare la apel formulată de către SC T.H.R.M.N., față de împrejurarea că instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate chiar de către societate, instanța nu s-a pronunțat asupra acesteia. Intimata SC T.H.R.M.N. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Scursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 315 C. proc. civ., hotărârea instanței de recurs este obligatorie sub două aspecte: asupra modului în care instanța de recurs a dezlegat problema de drept în cauză și asupra necesității de a se administra anumite probe.

În consecință, starea de fapt urmează a fi stabilită de instanța de trimitere care își păstrează dreptul de apreciere asupra probelor pe care le administrează. Prin Decizia de casare nr. 8061 din 8 octombrie 2009, Înalta Curte nu a dezlegat o problemă de drept în cauză, ci numai a stabilit pentru instanța de apel obligația ca, în rejudecare, să stabilească situația de fapt a terenului, în sensul de a lămuri dacă terenurile acordate în compensare sunt înscrise în listele primăriei, și dacă sunt disponibile, dacă sunt afectate unor amenajări de utilitate publică, dar și dacă, terenul restituit în natură din lotul nr. 93, pe care se află amenajat un teren de tenis, este afectat de investiții de interes public și cărei persoane îi aparțin aceste investiții.

Împrejurarea că, după completarea probatoriului, instanța de apel a reținut o altă situație de fapt decât cea stabilită de instanța de apel în primul ciclu procesual, nu reprezintă, o încălcare a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., astfel că această critică nu este fondată. În ceea ce privește terenul în suprafață de 560 mp, din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, rezultă că acesta este format din lotul nr. 93 alcătuit din suprafața de 360 mp care se suprapune peste platforma împrejmuită și asfaltată a terenului de tenis, fostă proprietatea a SC E.N. SA, actualmente SC T.H.R.M.N. SA, preluată de Primăria Eforie și cea 200 mp teren, care se suprapune unui spațiului verde, gradenelor betonate, trotuarului străzii, teren pe care se află amplasat și un stâlp de rețea electrică.

Utilitatea publică a unui bun, rezultată din natura sa sau dintr-o dispoziție specială a legii, face ca dreptul subiectiv de proprietate exercitat de stat sau de unitatea administrativ teritorială asupra bunului să fie un drept de proprietate publică. În sensul Legii nr. 10/2001, prin sintagma „teren liber" se înțelege nu doar terenul neconstruit, ci și terenul care nu poate fi astfel considerat, încât să facă posibilă restituirea în natură, deoarece este afectat unei destinații de utilitate publică (art. 10.3 și art. 11.6 din H.G. 250/2007, coroborat cu art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001). Prezența platformei asfaltată specifică unui teren de tenis, a zonei verzi, a gradenelor betonate, a trotuarului și a unui stâlp de electricitate probează existența unei amenajări afectată unei folosințe generale în acest sens, ceea ce împiedică restituirea în natură a terenului către reclamantă.

În raport de situația de fapt stabilită, instanța de apel a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 atunci când a respins cererea reclamantei de restituire în natură a terenului în suprafață de 560 mp, identificat prin raportul de expertiză tehnică imobilară efectuat. Potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea investită cu soluționarea notificării este obligată să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

Reclamanta deși prin prima critica formulată contestă dispoziția instanței de a-i acorda despăgubiri pentru terenul în litigiu în a următoarea critică își exprimă nemulțumirea față de faptul că în loc să fie obligat pârâtul să trimită notificarea împreună cu întreaga documentație Comisiei Centrale pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, acesta a fost obligat să emită o dispoziție în acest sens. Potrivit dispozițiilor art, 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deciziile/dispozițiile emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor în care s-au consemnat sume ce urmau a fi acordate ca despăgubire vor fi predate Secretariatului Comisiei Centrale. Prin urmare, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, entitatea notificată este obligată ca prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.

Obligând, pârâtul Orașul Eforie prin primar la emiterea unei dispoziții cu propunerea de acordare de despăgubiri, instanța de apel nu a procedat în mod greșit, deoarece, dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu înlătură obligația soluționării notificărilor, din analiza textului legii, rezultând că evaluarea despăgubirilor de către Comisia Centrală aparține unei proceduri ulterioare emiterii deciziilor/dispozițiilor. Nici ultima critică formulată de recurentă nu este fondată. Într-adevăr, prin încheierea din ședința publică de la 3 martie 2010 instanța a consemnat solicitarea apărătorului recurentei reclamante cu privire la invocarea excepției lipsei de interes a cererii, de aderare la apel formulată de SC T.H.R.M.N., motivat de faptul că a fost admisă excepția lipsei calității sale procesuale pasive și că, acțiunea în contradictoriu cu acesta, a fost respinsă din același motiv.

Prin aceiași încheierea însă instanța de apel a apreciat că această excepție este o chestiune de fond care urmează să fie analizată. Or, admițând apelul declarat de pârâții Orașul Eforie prin primar și Consiliul Local Eforie, precum și cererea de aderare la apel, instanța a rezolvat și problema excepției lipsei de interes a acestei cereri, chiar daca nu s-a făcut o mențiune expresă în acest sens. Dispunând acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri, interesul intimatei SC T.H.R.M.N. a fost atins prin reformarea hotărârii, suprafața de teren revendicată de reclamantă ne mai fiind restituită în natură. Pentru considerentele arătate, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. se va respinge recursul reclamantei ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta M.M.E. împotriva Deciziei civile nr. 191/ C din 17 septembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie precum și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 iulie 2011.