ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 354/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 13 decembrie 2005 reclamantul F.M. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 13962 din 8 noiembrie 2005 emisă de SC T.H.R. M.N. SA Eforie Nord, solicitând desființarea acesteia și constatarea dreptului său la măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 358,75 mp, situat în Eforie Nord, lotul nr. 69, din fosta parcelare a fraților B., în sensul restituirii în natură a imobilului său, iar în subsidiar, acordarea de despăgubiri în echivalent bănesc la prețul de circulație al terenului în zonă. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, terenul în litigiu a fost proprietatea bunicului său, F.S.I., profesor universitar, și a fost dobândit de acesta conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 32332 din 11 noiembrie 1926, transcris sub nr. 2991 din 7 septembrie 1927, teren preluat abuziv de stat, intrând sub incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

A mai arătat că, după decesul bunicului său, intervenit la 25 august 1950, a rămas ca succesor legal, tatăl reclamantului, F.I.I., decedat la 7 decembrie 1987, de pe urma acestuia rămânând ca moștenitori, reclamantul F.M. și fratele acestuia, F.D.I. Că, singura notificare în calitate de persoană îndreptățită la restituirea acestui imobil a formulat-o reclamantul, notificând ca persoane deținătoare SC T.H.R.M.N., cât și Consiliul Local Eforie. A mai arătat că, la data de 8 noiembrie 2005, unitatea deținătoare a respins notificarea întrucât terenul nu este deținut de către această societate și că înscrisurile depuse nu dovedesc calitatea de persoană îndreptățită. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, în principal, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a societății și pe împrejurarea că notificarea reclamantului a fost comunicată tardiv.

Apărările societății pârâte au vizat deopotrivă și împrejurarea depunerii notificării la un executor judecătoresc care nu avea competența teritorială să execute procedura comunicării acestui act, apărare la care însă a renunțat. La termenul din 7 martie 2006, reclamantul a solicitat suspendarea judecății prezentei cauze până la soluționarea notificării nr. 88 din 15 septembrie 2005, cererea fiind admisă. Cererea de repunere pe rol a fost depusă la 2 aprilie 2007. Prin sentința civilă nr. 1073 din 1 iunie 2007 a Tribunalului Constanța, secția civilă, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului și a lipsei calității procesuale pasive a SC T.H.R. M.N. SA. A respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul F.M.

în contradictoriu cu pârâta SC T.H.R. M.N. SA Eforie. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul a probat pe baza actelor de stare civilă că este succesor al autorului său și că pârâta are calitate procesuală pasivă fiind emitentul dispoziției contestate. Pe fondul cauzei, instanța de fond a constatat că reclamantul a notificat pârâta la data de 15 septembrie 2005, depășind cu mult termenul limită până la care putea formula, 14 februarie 2002, fiind astfel decăzut din acest drept. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul F.M., criticând soluția ca fiind nelegală, în sensul că instanța a acordat cuvântul pe excepții, dar a judecat cauza pe fond, încălcându-i astfel dreptul la apărare.

Tardivitatea notificării nu a fost pusă în discuția părților, fiind unită cu fondul. Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 25/C din 28 ianuarie 2008, a respins ca nefondat apelul reclamantului F.M. împotriva sentinței civile nr. 1073 din 1 iunie 2007 a Tribunalului Constanța. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță în mod corect a constatat calitatea procesuală activă a reclamantului cât și faptul că autorul său a fost titularul dreptului pretins. Notificarea, conform procedurii speciale instituită de Legea nr. 10/2001, trebuia potrivit art. 21 alin. (1) din lege, modificată prin O.U.G.

nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, să fie depusă până la data de 14 februarie 2002. Legea nr. 247/2005 nu prevede o repunere în termenul de notificare prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel că notificările depuse după data de 14 februarie 2002, sunt tardive, iar reclamantul nu poate invoca propria culpă pentru necunoașterea dispozițiilor legale. A mai reținut curtea de apel, că în același context a analizat și tardivitatea depunerii notificării invocată de pârâtă prin întâmpinarea din 24 ianuarie 2006. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamantul F.M. invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând critica de nelegalitate recurentul a susținut că s-au pronunțat două hotărâri judecătorești fără a avea loc o judecată pe fond a cauzei, limitându-se a reține ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului cât și a calității procesuale pasive, fără a se pronunța asupra excepției tardivității depunerii notificării, întrucât prima instanță a unit excepția cu fondul cauzei. Procedând în acest mod, instanța nu a dat părților posibilitatea de a cere și administrarea probelor necesare și nici măcar nu a intrat în dezbateri, încălcându-i-se și dreptul la apărare. Față de cele expuse, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru administrarea de probatorii și pentru dezbateri pe fondul cauzei.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed. Soluționarea cauzei pe cale de excepție reprezintă, într-adevăr, o necercetare a fondului cauzei și încalcă dreptul la apărare. În speță, la termenul din 7 februarie 2006, pârâta SC T.H.R. M.N. SA Eforie Nord a invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a tardivității formulării notificării. Din încheierea de dezbateri din data de 22 mai 2007 rezultă că instanța a acordat cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, apreciind că aspectele privind tardivitatea formulării notificării nu constituie o excepție de procedură dirimantă, urmând a fi analizată odată cu fondul cauzei.

În apel, instanța a pus în discuție tardivitatea formulării notificării, iar apărătorul reclamantului a pus concluzii pe această excepție, suplinind astfel lacuna instanței de fond. Este nefondată și critica potrivit căreia instanța de apel nu a dat părților posibilitatea de a cere și administra probele necesare și nici nu a intrat în dezbateri. Din practicaua deciziei instanței de apel rezultă că, referitor la excepția tardivității formulării notificării, apărătorul reclamantului „a depus un înscris, o adresă din 1993 ce provine de la orașul Eforie privind situația imobilului în litigiu și că un alt înscris în baza Legii nr. 10/2001 nu există”. Din considerentele deciziei rezultă că instanța de apel a analizat cauza și pe fond, implicit a respectării dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, constatând în mod corect că notificarea a fost formulată tardiv, păstrând soluția primei instanțe.

În aceste condiții, recursul declarat de reclamantul F.M. fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul F.M. împotriva deciziei nr. 25 C din 28 ianuarie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2009.