ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6259/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța, secția civilă la 16 septembrie 2005, reclamantul C.I.A. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta SC T.H.R.M.N. SA (fostă SC E. SA) să se constate că aceasta se încadrează în categoria societăților comerciale prevăzute de art. 20 alin. (2) din Legea 10/2001 republicată, că notificarea sa, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 196,72 mp., situat in Eforie Nord (parte a lotului nr. 41, parcelarea L.), nu este tardivă și, în consecință să se anuleze Decizia nr. 152 din 17 august 2005 emisă de pârâtă, urmând a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC E. SA și SC I. SA, autentificat sub nr. 1667 din 27 iunie 2003 și a fost obligată pârâta la restituirea în natură a imobilului.

Prin sentința civilă nr. 1217 din 6 iunie 2006, Tribunalul Constanța a respins contestația ca nefondată și a obligat reclamantul la 500 lei cheltuieli de judecată către SC I. SA Eforie Nord. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că notificarea reclamantului a fost corect respinsă prin decizia contestată cu motivarea că aceasta este tardivă, fiind depusă la 8 iulie 2005, peste termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și prorogat succesiv până la 17 februarie 2002. Cât privește calitatea de persoană juridică deținătoare a SC T.H.R.M.N. SA Eforie Nord, negată de pârâtă în cuprinsul întâmpinării, s-a reținut că, din perspectiva art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (art. 21 din legea republicată), momentul determinării calității de persoană deținătoare nu este subsumat celei al intrării în vigoare a legi, ci celui la care a fost inițiată procedura notificării.

S-a considerat că, așa cum rezultă din înscrisurile depuse de pârâtă, fostă SC E. SA, la data notificării societatea dețineavîn capitalul social acțiuni ale A.P.A.P.S., intrând sub incidența textului menționat. În ceea ce privește capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1667 din 27 iunie 2003, încheiat între pârâtele SC T.H.R.M.N. SA și SC I. SA, s-a constatat că niciuna dintre probele administrate nu atestă reaua credință a celor două societăți la momentul încheierii actului juridic de înstrăinare, câtă vreme reclamantul a notificat pe vânzător la doi ani după încheierea actului iar cumpărătorul a intervenit în procesul intentat de reclamant autorității locale.

S-a apreciat ca fiind lipsită de relevanță împrejurarea că în contextul dat de cesionarea acțiunilor în cursul anului 1999, SC E. SA a menționat că aportul său este posibil a fi revendicat, câtă vreme momentul determinării bunei ori relei credințe se raportează exclusiv la cel al încheierii actului, ori sub imperiul Legii nr. 10/2001 au fost generate procedurii speciale de restituire în natură a imobilelor preluate de stat, iar la data încheierii actului de vânzare-cumpărare nici o clauză nu reflecta faptul că una sau ambele părți au avut cunoștință de demersurile inițiate de reclamant.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamantul C.l.A., criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru greșita apreciere ca tardivă a notificării, în condițiile în care aceasta a fost înregistrată sub nr. 290 din 8 august 2001, fiind adresată Primăriei Orașului Eforie, persoană juridică ce nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 25 alin. (2) și (3) din Legea 10/2001, de a comunica cu scrisoare recomandată persoanei îndreptățite toate datele privind deținătorul imobilului. De asemenea, s-a susținut că hotărârea apelată este nelegală și netemeinică și sub aspectul reținerii în speță a bunei credințe a pârâtelor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat să se constate.

Prin Decizia civilă nr. 149/ C din 25 aprilie 2007, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, pentru minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a admis apelul reclamantului și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte contestația și a anulat în parte Decizia nr. 152/2005 a SC T.H.R.M.N. SA Eforie Nord, constatând că notificarea a fost depusă în termenul legal. În conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, a fost obligată pârâta SC T.H.R.M.N., ca prin decizie sau dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, să acorde persoanei îndreptățite, în compensare, alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că notificarea nr. 290 din 8 august 2001 a fost adresată de C.l.A., prin executorul judecătoresc, Orașului Eforie, solicitându-se retrocedarea vilei și terenului în suprafață de 750 mp. - lotul 41-proprietatea autoarei sale T.K. Prin dispoziția nr. 447/2003, Primăria Orașului Eforie a respins cererea de restituire în natură, deoarece imobilul solicitat face obiectul unui contract de concesiune, propunându-se acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 543,28 mp. S-a reținut că această dispoziție face obiectul unui alt dosar, nr. 2950/2003, pe parcursul soluționării acestuia, contestatorul aflând că o parte din teren, respectiv 196,5 mp.

și vila au fost înstrăinate cu actul autentic din 24 septembrie 1994 de către SC E. SA către SC I. SA. S-a constatat, astfel, că suprafața revendicată de reclamant, 196,5 mp., face parte din suprafața de 750 mp. (lotul 41), din care Orașul Eforie deține 543,15 mp., iar 196,5 mp. aparține SC E. SA, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 20 septembrie 1999, dreptul de proprietate al pârâtei fiind intabulat la 25 octombrie 2001, deci opozabil terților. S-a considerat că, în esența comunicării către reclamant, în condițiile art. 25 alin. (2) din Legea 10/2001, a faptului că deținătoarea terenului de 196,75 mp. este pârâta SC T.H.R.M.N. SA și nu Orașul Eforie, notificarea nu este tardivă, astfel cum eronat s-a reținut prin sentința apelată.

Prin considerentele deciziei menționate, instanța de apel a mai reținut că imobilul solicitat de reclamant a fost preluat de stat cu titlu valabil, fiind înstrăinat către un cumpărător de bună credință, astfel că, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001 și având în vedere că terenul nu poate fi restituit în natură întrucât pe acesta se află o construcție care nu a fost solicitată, persoana deținătoare urmează să emită dispoziție motivată pentru acordarea de despăgubiri. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs în termenul legal, pârâta SC T.H.R.M.N. SA și reclamantul C.I.A. Dezvoltând motivele sale de recurs, pârâta a criticat decizia ca nelegală, față de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., pentru greșita apreciere a notificării ca fiind depusă în termen în condițiile în care, prin precizările făcute în Dosarul nr. 2950/2003, reclamantul C.A. a solicitat introducerea în cauză a SC T.H.R.M.N. SA pentru suprafața de 196,72 mp., iar la data de 2 decembrie 2003 acesta a renunțat la judecată în contradictoriu cu societatea menționată. Critica formulată de pârâtă prin cel deal doilea motiv de recurs a vizat faptul că instanța de apel a omis să observe că atât construcția vila R.M., cât și terenul de sub aceasta de 196,72 mp. aparțin în prezent SC I. SA, construcția din anul 1999, iar terenul din 2003. De asemenea, s-a invocat faptul că datele existente cu privire la identificarea terenului sunt contradictorii, calea de acces la vila R.M.

presupune traversarea unui lot ce nu aparține reclamantului și, în plus, nu s-a finalizat Dosarul nr. 2950/2003, ce are ca obiect construcția și terenul aferent, revendicate de C.A. Prin motivele sale de recurs, reclamantul a criticat decizia recurată ca nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea în totalitate a cererilor sale din apel. Recurentul reclamant a susținut că, în mod eronat, instanța de apel a reținut că imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil și că SC I. SA este cumpărătoare de bună credință, încălcând, astfel, prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998, în condițiile în care autoarei sale R.A.P. (L.) i-a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, la poziția nr. 222, un imobil alcătuit din parter și etaj, fără a ii evidențiată și o suprafață de teren.

S-a arătat că sunt incidente dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, terenul revendicat fiind preluat fără titlu, motiv pentru care se aplică principiul prevalentei restituirii în natură, consacrat și de art. 21.7 din Normele Metodologice de aplicare a legii. Critica formulată de reclamant prin cel de-al doilea motiv de recurs a vizat încălcarea art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 atunci când s-a respins capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare a terenului de 196,72 mp. În acest context, recurentul a susținut că atât SC T.H.R.M.N., cât și SC I. SA au fost de rea credință, încheind contractul de vânzare-cumpărare a terenului la doi ani după notificarea nr. 290 din 8 august 2001, fără a depune diligente pentru a verifica dacă bunul este revendicat.

S-a invocat inaplicabilitatea prevederilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 întrucât înstrăinarea s-a făcut după data de 14 august 2002, precum și greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 10 din același act normativ, ce se referă doar la construcțiile noi și nu și la cele edificate de proprietarul deposedat abuziv, cum este cazul în speță. Recurenta intimată SC T.H.R.M.N. SA a formulat întâmpinare la recursul reclamantului C.A., solicitând respingerea acestuia. Prin încheierea de la termenul din 18 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus suspendarea judecății recursurilor până la soluționarea litigiului ce face obiectul Dosarului nr. 1890/118/2007 aflat pe rolul Tribunalului Constanța, în raport de dispozițiile art. 244 pct. 1 C. proc.

civ. Urmare a cererii reclamantului, înregistrată la 24 iunie 2010, s-a repus cauza pe rol, prin încheierea Înaltei Curți de Casație și Justiție din 28 septembrie 2010. S-a depus la dosar Decizia nr. 2974 din 13 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate Intelectuală, pronunțată în Dosarul nr. 1890/118/2007. Examinând criticile formulate de recurenți prin motivele de recurs, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că acestea sunt fondate pentru considerentele ce succed: Așa cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 2974 din 13 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, depuse la dosar odată cu cererea de repunere pe rol formulată de recurentul reclamant, prin sentința civilă nr. 511 din 24 aprilie 2008 a Tribunalului Constanța, hotărâre irevocabilă, s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului C.A.

față de SC I., în ceea ce privește restituirea construcției și SC E. SA și s-a admis în parte acțiunea precizată, anulându-se dispoziția nr. 447 din 5 septembrie 2003 emisă de Primarul Orașului Eforie. Au fost obligați Primarul și Orașul Eforie să restituie reclamantului terenul liber de, 595 mp., ce face parte din lotul 41 (Parcelarea L.). Prin aceeași hotărâre a fost obligat pârâtul să înainteze notificarea asupra construcției vila R.M. și terenului aferent de 196,75 mp. către unitatea deținătoare. Prin dispoziția nr. 447/2003, emisă de Primarul Orașului Eforie s-a respins cererea de restituire a terenului de 750 mp. și a construcției edificate pe acesta, cu motivarea că acestea au fost concesionate în anul 2002, însă fără a se specifica cine este concesionarul și, fără a se înainta solicitarea reclamantului către deținător.

Dosarul nr. 29128/1/2005 al instanței supreme a fost suspendat la 24 noiembrie 2006, așa cum rezultă din fișa E.C.R.I.S., iar măsura de întrerupere a cursului judecății a fost menținută până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze, în baza art. 244 C. proc. civ. Curtea va reține că obiectul prezentei cauze îl constituie cererea de restituire în natură a terenului de 196,72 mp., respinsă prin decizia contestată, nr. 152/2005. Atât terenul în suprafață de 196,72 mp. cât și construcția edificată pe acesta, vila R.M. sunt deținute de SC I. SA, construcția în baza contractului de cesiune de acțiuni nr. 3104/1999, iar terenul în baza contractului de vânzare-cumpărare din 27 iunie 2003 (fila 49 dosar fond).

Din cuprinsul acestui contract de vânzare-cumpărare rezultă că imobilul reprezentând vila R.M. împreună cu terenul aferent este identificat cu numărul cadastral 543. Curtea va constata că, în mod eronat, instanța de apel a stabilit că se pot acorda măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru terenul aferent în discuție, în suprafață de 196,72 mp., independent de construcția edificată pe acesta, a cărei restituire s-a solicitat de reclamant, dar cu privire la care nu există o hotărâre irevocabilă. Prin urmare se va reține că, greșit, instanța de apel a reținut că terenul în litigiu se află sub o construcție ce nu a fost solicitată, deși din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că activul vila R.M.

a fost revendicat de același reclamant prin notificarea nr. 290 din 8 august 2001, constituind obiect al Dosarului nr. 2950/2003, nefinalizat prin pronunțarea unei hotărâri irevocabile. Ca atare, se va constata ca fiind întemeiată critica formulată de pârâta recurentă SC T.H.R.M.N. prin cel de al doilea motiv de recurs. Criticile formulate de recurenta pârâtă prin primul motiv de recurs, vizând tardivitatea notificării reclamantului, în ceea ce privește terenul de 196,72 mp. sunt nefondate și vor fi înlăturate. Se va constata că, deși a primit notificarea reclamantului nr. 290 încă din 8 august 2001, Primăria Orașului Eforie, care deținea doar în parte bunul solicitat, nu s-a conformat dispozițiilor art. 27 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, și nu a comunicat persoanei îndreptățite datele privind ceilalți deținători ai bunului.

Astfel, prin dispoziția nr. 447 din 3 septembrie 2003, primarul Orașului Eforie a respins cererea de restituire în natură, cu motivarea că imobilul solicitat face obiectul unui contract de concesiune, fără a menționa vreun deținător parțial. În absența comunicării, reclamantul procedând conform dispozițiilor art. 27 alin. (4), a formulat notificarea din 8 iulie 2005, adresată SC T.H.R.M.N. (fostă SC E. SA), deținătoarea suprafeței de 192,72 mp. la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat restituirea în natură a acestui teren. Corect, Curtea de Apel Constanța, a reținut, prin considerentele deciziei recurate, că notificarea nu este tardivă, cum s-a apreciat prin dispoziția nr. 152/2005 a SC T.H.R.M.N.

Curtea va constata că, pentru considerentele expuse se impune admiterea recursurilor și casarea deciziei atacate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., și administrarea de noi probe pentru ca măsurile reparatorii ce se cuvin reclamantului, în calitate de persoană îndreptățită, pentru terenul aferent construcției, în suprafață de 196,72 mp. să se stabilească în mod unitar, având în vedere măsurile reparatorii ce se vor acorda pentru vila R.M. Celelalte critici formulate de pârâta recurentă și de reclamantul recurent, nu se impune a mai fi analizate, având în vedere soluția adoptată. În consecință, urmează a se admite recursurile declarate de reclamant și pârâtă și a se casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul C.I.A. și de pârâta SC T.H.R.M.N. SA împotriva Deciziei nr. 149/ C din 25 aprilie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția civilă minori și familie, litigii de muncă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 23 noiembrie 2010.