ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2280/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 19 mai 1997 reclamantul D.M. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Local Eforie, prin primar și SC U.S. 96 SRL Eforie Sud pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Eforie Nord, compus din construcție (parter și etaj) și teren în suprafață de 660 mp. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că mătușa sa, C.T. a cumpărat de la T. SA în temeiul contractului de vânzare-cumpărare transcris la Tribunalul Constanța sub nr. 1383 din 1 aprilie 1936, suprafața de 660 mp teren situat în Eforie, județul Constanța, formând parcela nr. 192 (fostă nr. 70) din planul de parcelare al stațiunii, pe care ulterior a ridicat o construcție formată din parter și etaj.

T.C., devenită prin căsătorie P.I.C. a decedat la 19 ianuarie 1992 și anterior, cu testamentul autentificat sub nr. 22708 din 30 octombrie 1991 de fostul Notariat de Stat al sectorului 2 București, l-a instituit pe reclamant legatar universal. În anul 1950 imobilul revendicat a fost preluat de stat fără titlu întrucât bunul nu a fost înserat în anexele Decretului nr. 92/1950. La data de 16 septembrie 1997 reclamantul D.M. și-a întregit acțiunea introductivă de instanță în sensul că a chemat în judecată și pe pârâții C.T. și C.L.A. și a solicitat, pe lângă revendicarea imobilului, și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 81 din 8 aprilie 1997 prin care imobilul litigios a fost înstrăinat pârâților persoane fizice în temeiul Legii nr. 112/1995.

Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 371 din 26 aprilie 2000, a admis acțiunea formulată de reclamantul D.M. și a obligat pe pârâți să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Eforie Nord, compus din „teren în suprafața de 660 mp corespunzător lotului nr. 192 fost lot nr. 70 și construcția P+1”. Prin aceeași sentință s-a luat act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 81 din 8 aprilie 1997 și s-a respins capătul de cerere subsidiar prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la contravaloarea imobilului înstrăinat. Prin decizia nr. 112/c din 3 aprilie 2001 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a admis apelurile declarate de reclamantul D.M.

și de pârâții C.T., C.L.A. și SC U.S. 96 SRL Eforie Sud, a desființat sentința atacată și a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul Constanța pentru ca această instanță să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestită. Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut din conținutul încheierii de dezbateri din 19 aprilie 2000 a Tribunalului Constanța că avocatul reclamantului, în lipsa acestuia din urmă și fără mandat special, a renunțat la capătul de cerere privind constatarea nulității actului de vânzare-cumpărare și instanța de fond a luat act de această renunțare cu încălcarea prevederilor art. 69 C. proc. civ. La data de 12 septembrie 2001, pe cale separată (Dosar nr. 3131), reclamantul D.M.

a chemat în judecată pe pârâții C.T., C.L.A., Consiliul Local Eforie, prin Primar și pe SC U.S. 96 SRL Eforie Sud pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 75/A din 1991 încheiat de fostul ICRAL Constanța cu pârâții C.; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 81 din 8 aprilie 1997 încheiat între SC U.S. 96 SRL Eforie Sud și pârâții C.; să se dispună evacuarea pârâților din imobilul ce face obiectul acțiunii în revendicare, situat în Eforie Nord. Reclamantul și-a întemeiat acțiunea din 12 septembrie 2001 pe prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Tribunalul Constanța, secția civilă, în rejudecarea dispusă de Curtea de Apel Constanța, a admis cererea formulată de reclamant și prin încheierea din 12 septembrie 2001 a dispus conexarea celor două cauze.

Potrivit încheierii de la acea dată, pârâtul C.T., singurul dintre pârâți prezent în instanță, nu s-a opus la conexarea celor două pricini. În rejudecare, Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 133 din 5 martie 2002, a respins excepțiile privind lipsa calității procesuale active a reclamantului și de inadmisibilitate a acțiunii. Au fost respinse ca nefondate atât acțiunea în revendicare imobilului, cât și cererea conexă având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de închiriere și a contractului de vânzare-cumpărare încheiate de pârâții C. Prin decizia nr. 2/C din 14 ianuarie 2003 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a „admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Constanța cu privire la cererea de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare, în baza art. 46 din Legea nr. 10/2001”.

Prin aceeași decizie s-a admis apelul reclamantului D.M. împotriva sentinței civile nr. 133 din 5 martie 2002 a Tribunalului Constanța și s-a hotărât în sensul: ”Anulează sentința tribunalului și încheierea de conexare a Tribunalului Constanța și o declină la Judecătoria Constanța spre competentă soluționare. În baza art. 297 C. proc. civ. reține pentru evocarea fondului acțiunii în revendicare”. Pentru a decide astfel Curtea de Apel Constanța a invocat, din oficiu, excepția de necompetență materială a Tribunalului Constanța pentru soluționarea cererii de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare a imobilului în baza art. 46 din Legea nr. 10/2001 și că greșit a fost conexată această cerere la acțiunea în revendicare formulată de reclamant în temeiul art. 480 C. civ.

Examinând această excepție, instanța de apel a constatat că ea este întemeiată având în vedere procedurile diferite pe care le au de parcurs cele două cereri, respectiv acțiunea în revendicare pe drept comun și acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001, lege specială, ce prevede competența judecătoriei, ca instanță de fond. Împotriva deciziei dată în apel, în termen legal a declarat recurs reclamantul D.M. care a criticat hotărârea atacată în temeiul următoarelor motive: întrucât discutarea nevalabilității titlului exhibat de pârâții C. s-a făcut și în primul ciclu procesual, criticile de nelegalitate fiind evocate și pe cale de excepție, în cadrul acțiunii în revendicare, s-a cerut a se constata că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 164 alin. (1) C. proc.

civ.; acțiunea în constatarea nulității fiind considerată ca o cerere incidentală, ea este de competența instanței investită cu soluționarea cererii principale conform art. 17 C. proc. civ.; ambele dosare având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți, există caz de litispendență; greșit instanța de apel a „declinat încheierea” în loc să-și decline competența de soluționare a cauzei, după cum eronat a aplicat prevederile art. 297 C. proc. civ. Recursul este fondat, în sensul considerentelor care succed: Din actele și lucrările dosarului se constată că reclamantul D.M. a investit la data de 19 mai 1997 instanțele judecătorești cu o acțiune în revendicarea unui bun nemișcător fondată în drept pe prevederile art. 480 C. civ.

La data de 16 septembrie 1997 reclamantul și-a întregit acțiunea introductivă de instanță prin chemarea în judecată și a altor persoane fizice care au cumpărat imobilul revendicat și, totodată, a solicitat să se dispună asupra nulității absolute a actului juridic de înstrăinare, chestiune pentru care, într-un prim ciclu procesual, Curtea de Apel Constanța a dispus reluarea judecății la Tribunalul Constanța, ca instanță de fond. La 12 septembrie 2001, pe cale separată, reclamantul a promovat împotriva acelorași pârâți a doua acțiune în justiție prin care a solicitat, în temeiul art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, act normativ adoptat între timp, să se constate nulitatea absolută a aceluiași contract de vânzare-cumpărare, a contractului de locațiune ce l-a precedat, precum și a se dispune evacuarea persoanelor fizice din imobilul susmenționat.

În timp ce tribunalul a dispus conexarea cauzelor pentru a fi judecate împreună în scopul asigurării unei mai bune administrări a justiției, din contra, instanța de apel, din oficiu, a apreciat că acțiunea în nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare fondată pe prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 trebuie judecată separat întrucât această lege prevede o procedură specială iar competența materială de soluționare a acțiunii în nulitate aparține judecătoriei, ca instanță de fond. Potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidența prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.

Textul citat se referă la regimul juridic al actelor de înstrăinare având ca obiect imobilele preluate în mod abuziv care cad sub incidența Legii nr. 10/2001 și încheiate până la data de 14 februarie 2001 când a intrat în vigoare această lege. În acest caz, sub rezerva anulării acestor acte, restituirea în natură a imobilelor nu mai este posibilă, persoana îndreptățită putând solicita și obține numai măsuri compensatorii. Or, imobilul revendicat de reclamant și care face obiectul prezentului proces, nu cade sub incidența prevederilor Legii nr. 10/2001 întrucât acțiunea în retrocedare nu a fost promovată în temeiul acestei legi, ci a fost introdusă la data de 19 mai 1997, potrivit dreptului comun.

Este adevărat că acțiunea conexă din 12 septembrie 2001 a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și tot la fel de adevărat este că trebuie respectat principiul disponibilității, numai că instanța de apel avea obligația de a interpreta acțiunea conexă potrivit scopului urmărit de reclamant, iar calificarea ce trebuia dată acestei acțiuni să fie conformă principiului constituțional și de drept civil al neretroactivității legii civile. Pe cale de consecință, acțiunea în retrocedare fiind promovată la data de 19 mai 1997, imobilul litigios nu cade sub incidența prevederilor Legii nr.10/2001, decât cu încălcarea principiului neretroactivității enunțat mai sus.

Mutatis mutandis , nici acțiunea în nulitatea actului juridic de înstrăinare a aceluiași nemișcător ce nu cade sub incidența Legii nr. 10/2001 nu poate avea ca temei prevederile art. 46 alin. (1), chiar dacă reclamantul a folosit, formal, în sprijinul motivelor de nulitate un atare text. Întrucât acțiunii în nulitate promovată pe cale separată la 12 septembrie 2001 îi erau incidente prevederile art. 164 C. proc. civ., se constată că în mod greșit instanța de apel a invocat și rezolvat excepția de necompetență materială cu referire la această acțiune, investind eronat Judecătoria Constanța cu rezolvarea ei. Față de cele ce preced, se va admite recursul declarat în speță, va fi casată decizia dată în apel iar cauza va fi trimisă aceleiași instanțe ce are a se preocupa de soluționarea pe fond a apelului declarat de reclamant împotriva sentinței Tribunalului Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul D.M. împotriva deciziei nr. 2/C din 14 ianuarie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza pentru soluționarea apelului pe fond la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2004.