ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2280/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 19 mai 1997 reclamantul D.M.

a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, Consiliul Local Eforie, prin primar și SC U.S. 96 SRL Eforie Sud

pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să-i lase în deplină

proprietate și posesie imobilul situat în Eforie Nord, compus din construcție

(parter și etaj) și teren în suprafață de 660 mp.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că mătușa sa, C.T. a cumpărat de la T. SA în temeiul contractului de

vânzare-cumpărare transcris la Tribunalul Constanța sub nr. 1383 din 1 aprilie

1936, suprafața de 660 mp teren situat în Eforie, județul Constanța, formând

parcela nr. 192 (fostă nr. 70) din planul de parcelare al stațiunii, pe care

ulterior a ridicat o construcție formată din parter și etaj.

T.C., devenită prin căsătorie P.I.C.

a decedat la 19 ianuarie 1992 și anterior, cu testamentul autentificat sub nr.

22708 din 30 octombrie 1991 de fostul Notariat de Stat al sectorului 2

București, l-a instituit pe reclamant legatar universal. În anul 1950 imobilul

revendicat a fost preluat de stat fără titlu întrucât bunul nu a fost înserat

în anexele Decretului nr. 92/1950.

La data de 16 septembrie 1997

reclamantul D.M. și-a întregit acțiunea introductivă de instanță în sensul că a

chemat în judecată și pe pârâții C.T. și C.L.A. și a solicitat, pe lângă

revendicarea imobilului, și constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 81 din 8 aprilie 1997 prin care imobilul litigios a fost

înstrăinat pârâților persoane fizice în temeiul Legii nr. 112/1995.

Investit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 371 din 26 aprilie 2000,

a admis acțiunea formulată de reclamantul D.M. și a obligat pe pârâți să-i lase

în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Eforie Nord, compus din

„teren în suprafața de 660 mp corespunzător lotului nr. 192 fost lot nr. 70 și

construcția P+1”.

Prin aceeași sentință s-a luat act

de renunțarea reclamantului la capătul de cerere privind nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 81 din 8 aprilie 1997 și s-a respins

capătul de cerere subsidiar prin care reclamantul a solicitat obligarea

pârâților, în solidar, la contravaloarea imobilului înstrăinat.

Prin decizia nr. 112/c din 3 aprilie

2001 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a admis apelurile declarate de

reclamantul D.M. și de pârâții C.T., C.L.A. și SC U.S. 96 SRL Eforie Sud, a

desființat sentința atacată și a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul

Constanța pentru ca această instanță să se pronunțe asupra tuturor capetelor de

cerere cu care a fost învestită.

Pentru a decide astfel instanța de

apel a reținut din conținutul încheierii de dezbateri din 19 aprilie 2000 a

Tribunalului Constanța că avocatul reclamantului, în lipsa acestuia din urmă și

fără mandat special, a renunțat la capătul de cerere privind constatarea

nulității actului de vânzare-cumpărare și instanța de fond a luat act de

această renunțare cu încălcarea prevederilor art. 69 C. proc. civ.

La data de 12 septembrie 2001, pe

cale separată (Dosar nr. 3131), reclamantul D.M. a chemat în judecată pe

pârâții C.T., C.L.A., Consiliul Local Eforie, prin Primar și pe SC U.S. 96 SRL

Eforie Sud pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea

absolută a contractului de închiriere nr. 75/A din 1991 încheiat de fostul

ICRAL Constanța cu pârâții C.; să se constate nulitatea absolută a contractului

de vânzare-cumpărare nr. 81 din 8 aprilie 1997 încheiat între SC U.S. 96 SRL

Eforie Sud și pârâții C.; să se dispună evacuarea pârâților din imobilul ce

face obiectul acțiunii în revendicare, situat în Eforie Nord.

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea

din 12 septembrie 2001 pe prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul Constanța, secția civilă,

în rejudecarea dispusă de Curtea de Apel Constanța, a admis cererea formulată

de reclamant și prin încheierea din 12 septembrie 2001 a dispus conexarea celor

două cauze. Potrivit încheierii de la acea dată, pârâtul C.T., singurul dintre

pârâți prezent în instanță, nu s-a opus la conexarea celor două pricini.

În rejudecare, Tribunalul Constanța,

secția civilă, prin sentința nr. 133 din 5 martie 2002, a respins excepțiile

privind lipsa calității procesuale active a reclamantului și de

inadmisibilitate a acțiunii. Au fost respinse ca nefondate atât acțiunea în

revendicare imobilului, cât și cererea conexă având ca obiect constatarea

nulității absolute a contractului de închiriere și a contractului de

vânzare-cumpărare încheiate de pârâții C.

Prin decizia nr. 2/C din 14 ianuarie

2003 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a „admis excepția de necompetență

materială a Tribunalului Constanța cu privire la cererea de constatare a

nulității contractului de vânzare-cumpărare, în baza art. 46 din Legea nr. 10/2001”.

Prin aceeași decizie s-a admis apelul reclamantului D.M. împotriva sentinței

civile nr. 133 din 5 martie 2002 a Tribunalului Constanța și s-a hotărât în

sensul: ”Anulează sentința tribunalului și încheierea de conexare a

Tribunalului Constanța și o declină la Judecătoria Constanța spre competentă

soluționare. În baza art. 297 C. proc. civ. reține pentru evocarea fondului

acțiunii în revendicare”.

Pentru a decide astfel Curtea de

Apel Constanța a invocat, din oficiu, excepția de necompetență materială a

Tribunalului Constanța pentru soluționarea cererii de constatare a nulității

contractului de vânzare-cumpărare a imobilului în baza art. 46 din Legea nr. 10/2001

și că greșit a fost conexată această cerere la acțiunea în revendicare

formulată de reclamant în temeiul art. 480 C. civ. Examinând această excepție,

instanța de apel a constatat că ea este întemeiată având în vedere procedurile

diferite pe care le au de parcurs cele două cereri, respectiv acțiunea în

revendicare pe drept comun și acțiunea în constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001,

lege specială, ce prevede competența judecătoriei, ca instanță de fond.

Împotriva deciziei dată în apel, în

termen legal a declarat recurs reclamantul D.M. care a criticat hotărârea

atacată în temeiul următoarelor motive: întrucât discutarea nevalabilității

titlului exhibat de pârâții C. s-a făcut și în primul ciclu procesual,

criticile de nelegalitate fiind evocate și pe cale de excepție, în cadrul acțiunii

în revendicare, s-a cerut a se constata că instanța de apel a făcut o greșită

aplicare a prevederilor art. 164 alin. (1) C. proc. civ.; acțiunea în

constatarea nulității fiind considerată ca o cerere incidentală, ea este de

competența instanței investită cu soluționarea cererii principale conform art.

17 C. proc. civ.; ambele dosare având aceeași cauză, același obiect și aceleași

părți, există caz de litispendență; greșit instanța de apel a „declinat

încheierea” în loc să-și decline competența de soluționare a cauzei, după cum

eronat a aplicat prevederile art. 297 C. proc. civ.

Recursul este fondat, în sensul

considerentelor care succed:

Din actele și lucrările dosarului se

constată că reclamantul D.M. a investit la data de 19 mai 1997 instanțele

judecătorești cu o acțiune în revendicarea unui bun nemișcător fondată în drept

pe prevederile art. 480 C. civ.

La data de 16 septembrie 1997

reclamantul și-a întregit acțiunea introductivă de instanță prin chemarea în

judecată și a altor persoane fizice care au cumpărat imobilul revendicat și,

totodată, a solicitat să se dispună asupra nulității absolute a actului juridic

de înstrăinare, chestiune pentru care, într-un prim ciclu procesual, Curtea de

Apel Constanța a dispus reluarea judecății la Tribunalul Constanța, ca instanță

de fond.

La 12 septembrie 2001, pe cale

separată, reclamantul a promovat împotriva acelorași pârâți a doua acțiune în

justiție prin care a solicitat, în temeiul art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

act normativ adoptat între timp, să se constate nulitatea absolută a aceluiași

contract de vânzare-cumpărare, a contractului de locațiune ce l-a precedat,

precum și a se dispune evacuarea persoanelor fizice din imobilul susmenționat.

În timp ce tribunalul a dispus

conexarea cauzelor pentru a fi judecate împreună în scopul asigurării unei mai

bune administrări a justiției, din contra, instanța de apel, din oficiu, a

apreciat că acțiunea în nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

fondată pe prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 trebuie judecată

separat întrucât această lege prevede o procedură specială iar competența

materială de soluționare a acțiunii în nulitate aparține judecătoriei, ca

instanță de fond.

Potrivit art. 46 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul

procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidența

prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu

respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.

Textul citat se referă la regimul

juridic al actelor de înstrăinare având ca obiect imobilele preluate în mod

abuziv care cad sub incidența Legii nr. 10/2001 și încheiate până la data de 14

februarie 2001 când a intrat în vigoare această lege. În acest caz, sub rezerva

anulării acestor acte, restituirea în natură a imobilelor nu mai este posibilă,

persoana îndreptățită putând solicita și obține numai măsuri compensatorii.

Or, imobilul revendicat de reclamant

și care face obiectul prezentului proces, nu cade sub incidența prevederilor

Legii nr. 10/2001 întrucât acțiunea în retrocedare nu a fost promovată în

temeiul acestei legi, ci a fost introdusă la data de 19 mai 1997, potrivit

dreptului comun.

Este adevărat că acțiunea conexă din

12 septembrie 2001 a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 46 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 și tot la fel de adevărat este că trebuie respectat

principiul disponibilității, numai că instanța de apel avea obligația de a

interpreta acțiunea conexă potrivit scopului urmărit de reclamant, iar

calificarea ce trebuia dată acestei acțiuni să fie conformă principiului

constituțional și de drept civil al neretroactivității legii civile.

Pe cale de consecință, acțiunea în

retrocedare fiind promovată la data de 19 mai 1997, imobilul litigios nu cade

sub incidența prevederilor Legii nr.10/2001, decât cu încălcarea principiului

neretroactivității enunțat mai sus.

Mutatis mutandis

, nici acțiunea în

nulitatea actului juridic de înstrăinare a aceluiași nemișcător ce nu cade sub

incidența Legii nr. 10/2001 nu poate avea ca temei prevederile art. 46 alin. (1),

chiar dacă reclamantul a folosit, formal, în sprijinul motivelor de nulitate un

atare text.

Întrucât acțiunii în nulitate

promovată pe cale separată la 12 septembrie 2001 îi erau incidente prevederile

art. 164 C. proc. civ., se constată că în mod greșit instanța de apel a invocat

și rezolvat excepția de necompetență materială cu referire la această acțiune,

investind eronat Judecătoria Constanța cu rezolvarea ei.

Față de cele ce preced, se va admite

recursul declarat în speță, va fi casată decizia dată în apel iar cauza va fi

trimisă aceleiași instanțe ce are a se preocupa de soluționarea pe fond a

apelului declarat de reclamant împotriva sentinței Tribunalului Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul D.M. împotriva deciziei nr. 2/C din 14 ianuarie 2004 a Curții de

Apel Constanța, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza pentru

soluționarea apelului pe fond la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2004.