ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5396/2009

Asupra recursurilor civile de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța sub nr. 972/2004, reclamanta M.L.G. a chemat în judecată

pe pârâta SC U.S. SRL Eforie Sud, solicitând instanței ca prin sentința ce o va

pronunța să anuleze dispoziția nr. 11 din 1 iunie 2004 emisă de pârâtă, în ceea

ce privește obligația reclamantei de a restitui statului suma încasată cu titlu

de despăgubiri la data preluării imobilului situat în Eforie Sud, format din

construcții și teren în suprafață de 300 mp.

La data de 9 septembrie 2004, numita M.A.,

prin procurator M.B., a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin

care a solicitat să-i fie recunoscute aceleași drepturi ca și reclamantei M.L.G.,

deoarece intervenienta este fiica lui M.M. și M.L., ambii decedați, iar

reclamanta este fiica fratelui său M.C.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2004,

Tribunalul Constanța a respins cererea de intervenție în interes propriu

formulată de intervenienta M.A.

Prin sentința civilă nr. 456 din 25

martie 2005 a Tribunalului Constanța, a fost admisă, în parte, acțiunea

reclamantei; a fost anulată decizia nr. 11 din 1 iunie 2004 emisă de pârâtă și

a obligat pârâta să înainteze notificarea nr. 1690 din 29 august 2001 formulată

de petentul M.C. și documentația aferentă, către unitatea deținătoare,

respectiv orașul Eforie. A menținut celelalte dispoziții ale deciziei.

Prima instanță a reținut, în esență,

că tatăl reclamantei, decedat la 4 aprilie 2003, a adresat notificare pârâtei,

în baza Legii nr. 10/2001, însă pârâta, deși nu era unitate deținătoare a

respins decizia de restituire în loc să comunice persoanei îndreptățite datele

privind persoana fizică sau juridică deținătoare a imobilului a cărui

restituire se cere.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta, însă apelul a fost respins prin decizia civilă nr.

18/C din 8 februarie 2006 a Curții de Apel Constanța, reținându-se că autorul

reclamantei a fost de acord, în cuprinsul notificării transmise în anul 2001,

să restituie suma pe care a primit-o cu titlu de despăgubiri.

Împotriva acestei decizii, a

declarat recurs reclamanta iar prin Decizia civilă nr. 8114 din 12 octombrie

2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a fost admis recursul reclamantei; a fost casată decizia civilă

recurată și s-a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel.

Instanța de recurs a reținut că în

apel s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 10 și art. 12 din Legea

nr. 10/2001, reținându-se obligația reclamantei de a restitui întreaga sumă

primită ca despăgubire la data preluării abuzive a imobilului, fără ca situația

de fapt să fi fost pe deplin stabilită.

S-a mai reținut că terenul aferent

locuinței nu a fost restituit în natură, iar parte din construcție este

demolată, situație în care în mod greșit reclamanta a fost obligată la

restituirea integrală a despăgubirilor încasate de autorul ei la data

preluării.

Instanța de casare a mai statuat că

pentru determinarea întinderii obligației de restituire a despăgubirilor,

trebuiau administrate probe pentru a determina cauza demolării unei părți din

construcție, valoarea construcțiilor demolate, precum și diferența dintre

valoarea despăgubirilor primite pentru construcție și valoarea construcției

demolate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Curții de Apel Constanța sub nr. 1460/36/2007, iar instanța de apel a procedat

la administrarea probelor cu înscrisuri, martori și expertiză pentru lămurirea

aspectelor indicate de către instanța de recurs.

Prin decizia civilă nr. 68/C din 2

aprilie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, a fost admis apelul

declarat de către reclamantă; a fost schimbată, în parte, hotărârea apelată în

sensul că a fost obligată reclamanta să restituie statului suma de 7.290 lei

(ROL ) încasată cu titlu de despăgubire pentru construcție în anul 1985, actualizată

cu coeficientul de actualizare stabilit conform art. I alin. (1) al Titlului II

din O.U.G. nr. 184/2002; a fost obligată pârâta să înainteze orașului Eforie

documentația aferentă pentru terenul aferent construcției în suprafață de 300 mp

situat în Eforie Sud; a fost menținut restul dispozițiilor hotărârii apelate,

fiind obligată pârâta la 900 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că în urma administrării probelor indicate de către

instanța de recurs, s-a constatat că față de starea inițială a imobilului

preluat abuziv prin decizia nr. 447/1985, în prezent lipsesc două magazii ce au

fost demolate în totalitate și o baie aflată în ruină, construcții care

reprezintă 20% din valoarea imobilului preluat abuziv, expertul concluzionând

că valoarea construcțiilor demolate valora suma de 1892 lei vechi la data

preluării.

S-a mai constatat, de asemenea, că

starea tehnică a clădirii este grav afectată, fiind catalogată neutilizabilă.

Starea de degradare se datorează

atitudinii culpabile a statului care a preluat imobilul în anul 1985, de la

acea dată autorii reclamantei folosind imobilul în calitate de chiriași.

S-a mai reținut că notificarea cu

privire la teren trebuia transmisă orașului Eforie, cu precizarea că prin

decizia nr. 447/1985 statul a preluat numai suprafața de 300 mp, diferența de

până la 600 mp rămânând în proprietatea autorului reclamantei.

Nu s-au reținut susținerile

reclamantei cu privire la faptul că nu datorează sume de bani întrucât nu s-a

făcut dovada faptului că sumele acordate ca despăgubiri s-ar fi și plătit în

mod efectiv, deoarece încasarea sumelor respective a fost recunoscută de

autorul reclamantei la data notificării.

Împotriva acestei decizii au

declarat apel atât reclamanta, cât și pârâta.

I.

Recurenta-reclamantă aduce, în

recursul său, următoarele critici deciziei atacate :

- Decizia atacată este nefondată,

deoarece nicio instituție a statului nu a solicitat vreo sumă de bani de la ea.

-

Motivarea deciziei recurate este contradictorie.

II.

Recurenta-pârâtă aduce următoarele critici deciziei

atacate:

- În mod greșit instanța de apel a

reținut prin decizia nr. 68/C din 2 aprilie 2008 că apelul este formulat

împotriva deciziei civile nr. 18/C din 8 februarie 2006 a Curții de Apel

Constanța, referitoare la anularea deciziei nr. 11/2004 emisă de către pârâtă,

întrucât decizia civilă nr. 18/2006 a fost casată de către Înalta Curte de

Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 8114/2006.

- Societatea pârâtă a procedat în mod

legal, în concordanță cu prevederile art. 9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001,

dispunând restituirea în natură a imobilului, în starea în care se afla la data

cererii de restituie, nefiind vina sa că în cursul anului 2004 pe raza

localității Eforie au căzut precipitații abundente care au condus la degradarea

imobilului respectiv.

- Se apreciază că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii

judecătorești, în sensul că s-a pronunțat asupra unor aspecte care nu au fost

solicitate sau criticate prin motivele de apel deduse judecății.

Astfel, obligarea pârâtei la a înainta orașului Eforie notificarea nr.

1690/2001 și a documentației aferente este nefondată, deoarece această

obligație a fost îndeplinită încă din cursul soluționării dosarului la instanța

de fond, așa după cum rezultă din adresa nr. 2933 din 6 decembrie 2004.

Acest aspect rezultă și din faptul că Primarul orașului Eforie a emis

Dispoziția nr. 1166 din 5 martie 2007 pentru imobilul teren, dispoziția fiind

depusă de reclamantă la dosarul cauzei, cu mențiunea că nu i-a fost comunicată

oficial.

- Este nelegală hotărârea instanței de apel cu privire la obligarea

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 9.000 lei, deoarece nu a

existat o asemenea solicitare din partea reclamantei, încălcându-se principiul

disponibilităților părților.

Pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

I. În ceea ce privește recursul formulat de către reclamantă, acesta va

fi constatat nul, deoarece, deși a fost declarat la data de 14 aprilie 2008,

acesta nu a fost motivat decât la data de 5 mai 2008, cu depășirea termenului

legal de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Potrivit art. 316

raportat la art. 184 alin. (3) C. proc. civ., termenul de recurs curge de la

data depunerii cererii de recurs, iar potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

Cum de la data declarării recursului și

până la data motivării acestuia au trecut mai mult de 15 zile, recursul va fi

constatat nul.

II. În ceea ce privește recursul declarat

de pârâta SC U.S. SRL Eforie Sud, acesta va fi respins ca nefondat pentru

următoarele considerente:

- Este adevărat că în dispozitivul

deciziei recurate s-a reținut că s-a admis apelul declarat împotriva deciziei

civile nr. 18/C din 8 februarie 2006 a Curții de Apel Constanța, însă aceasta

este o simplă eroare materială, fiind evident că această din urmă decizie a

fost casată prin decizia civilă nr. 8114 din 12 octombrie 2006 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, iar decizia recurată este pronunțată tocmai în

rejudecarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 456 din 25 martie

2005 a Tribunalului Constanța, această greșeală materială neputând constitui un

motiv de nelegalitate a deciziei recurate.

- Cu privire la critica referitoare

la degradarea imobilului restituit, din cauza precipitațiilor abundente căzute

în cursul anului 2004, Înalta Curte constată că aceasta vizează temeinicia

deciziei atacate, or, sub acest aspect, această decizie nu mai poate fi

analizată în recurs, pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. fiind abrogat prin

O.U.G. nr. 138/2000.

- Nu poate fi reținută nici critica

cu privire la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, instanța de apel

pronunțându-se în limita prerogativelor sale, chiar dacă obligarea pârâtei la a

înainta orașului Eforie notificarea nr. 1690/2001 a rămas fără obiect, aceasta

îndeplinindu-și obligația respectivă încă din cursul anului 2004, instanța de

apel nefăcând altceva decât că constate că pentru soluționarea respectivei

notificări cu privire la teren, unitatea deținătoare nu este pârâta, ci orașul

Eforie.

- Nu este fondată nici critica cu

privire la acordarea cheltuielilor de judecată, deoarece, potrivit încheierii

din ședința publică din data de 26 martie 2008, ce face parte integrantă din

decizia recurată, apărătorul reclamantei a solicitat plata cheltuielilor de

judecată, iar instanța de apel, găsind că pârâta este în culpă procesuală, nu a

făcut decât să aplice dispozițiile art. 274 C. proc. civ. privind plata

cheltuielilor de judecată.

Având în vedere cele arătate mai

sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul pârâtei SC U.S. SRL Eforie Sud.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

reclamanta M.L.G. împotriva deciziei nr. 68/C din 2 aprilie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și

asigurări sociale.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâta SC U.S. SRL Eforie Sud împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 11 mai 2009.