ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4478/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4478/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2001)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Constanța sub nr. 3390 din 31 august 2001, astfel cum a fost ulterior

modificată, reclamantele P.G. și C.I.M. au solicitat în contradictoriu cu

pârâții SC T.H.R.M.N. (fostă SC E. SA), Orașul Eforie prin Primar și Consiliul

Local Eforie, anularea dispoziției nr. 389 din 23 iulie 2001 emisă de SC E. SA (actuala

SC T.H.R.M.N.) cu consecința obligării pârâților să le restituie în natură

imobilul compus din teren în suprafață de 513 mp situat în Eforie Nord incinta

Complexului Dunărea Marea - Neagră.

In motivarea cererii, reclamantele

au arătat în esență că sunt moștenitoarele fostei proprietare A.V. decedată la

6 aprilie 1973 care a dobândit imobilul prin actul dotal autentificat sub nr.

3222/l934 de la părinții săi E. și G.V.

Prin sentința civilă nr. 1301 din 31

octombrie 2003 Tribunalul Constanța a respins ca nefondată contestația

reclamantelor, iar apelul declarat de reclamante a fost admis de Curtea de Apel

Constanța prin decizia civilă nr. 76 din 09 aprilie 2006 prin care sentința apelată

a fost desființată și cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanțe .

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța sub nr. 3203/118/2008.

La data de 21 decembrie 2008 a decedat în cursul procesului reclamanta P.G., iar prin certificatul de calitate de moștenitor

nr. 318 din 30 decembrie 2008 a fost atestată ca unic succesor legal nepoata de

soră C.I.M., calitate în care a preluat toate drepturile procesuale ale

reclamantei.

Prin notele scrise depuse la data de

26 septembrie 2008 pârâta SC T.H.R.M.N. și-a precizat poziția procesuală

reținându-se în esență că se invocă pe cale de excepție lipsa calității

procesuale pasive întrucât imobilul face parte din domeniul privat al unității

administrativ - teritoriale, iar pe fond a solicitat respingerea contestației

deoarece actul de proprietate al autorului este afectat de un pact comisoriu de

gradul patru.

Instanța a constatat că, pârâta

fiind parte în raportul juridic izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001 are

calitatea pasivă în acțiunea prin care se tinde la anularea dispoziția prin

care s-a respins restituirea în natură a imobilului, motiv pentru care excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei a fost respinsă.

Soluționând pe fond cauza,

Tribunalul Constanța a pronunțat sentința civilă nr. 441 din 31 martie 2009

prin care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de

pârâta SC T.H.R.M.N., ca nefondată.

A fost admisă acțiunea formulată de

reclamanta C.I.M. în contradictoriu cu pârâții SC T.H.R.M.N., Orașul Eforie

prin Primar și Consiliul Local Eforie.

A fost anulată decizia nr. 389 din

23 iulie 2001 emisă de SC E. SA, actuala SC T.H.R.M.N.

Au fost obligați pârâții Orașul

Eforie, prin Primar și Consiliul Local al Orașului Eforie să emită dispoziție

motivată cu propunerea de acordare de despăgubiri, conform legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv pentru suprafața de 513 mp teren ce nu poate fi

restituit în natură.

Au fost obligați pârâții SC T.H.R.M.N.,

Orașul Eforie, prin Primar și Consiliul Local al Orașului Eforie către

reclamantă la plata sumei de 7.400 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada de succesoare legală a

defunctei A.V., fostă proprietară a imobilului preluat în mod abuziv.

Cu actul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 2594/1929 s-a făcut dovada că autorul lor G.V. a dobândit

în proprietate suprafața de 513 mp.

In acest contract a fost inserat

drept clauză ca în termen de 4 ani de la data punerii în posesie să

construiască o clădire pe terenul cumpărat, în caz contrar contractul va fi

reziliat de drept.

Ulterior acest teren în baza

contractului de donație autentificat sub nr. 3222/1934 a fost donat fiicei sale

A.V., de la care imobilul a fost preluat abuziv.

Instanța de fond administrând probe

a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii pentru imobilul preluat în mod abuziv, cealaltă reclamantă P.G. a

decedat în timpul procesului și moștenirea a fost transmisă prin succesiune

legală moștenitoarei sale și anume C.I.M.

Întrucât terenul ce face obiectul

Legii nr. 10/2001 nu este liber, s-a dispus ca pârâții să fie obligați să emită

dispoziție motivată cu propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile

Legii nr. 10/2001.

Cu privire la acel pact comisoriu

inserat în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare și-a reținut că

vânzătoarea nu și-a exprimat acordul de voință ca acesta să fie reziliat de

drept.

În termen legal, împotriva sentinței

civile nr. 441 din 31 martie 2009 au declarat apel reclamanta și SC T.H.R.M.N.

Au declarat apel și pârâții Orașul

Eforie și Consiliul Local al orașului Eforie, apel care însă nu a fost motivat.

Curtea de Apel Constanța,

soluționând apelurile cu care a fost învestită a reținut următoarele:

In speță reclamanta apelantă C.I.M.

a solicitat în condițiile art. 22-23 din Legea nr. 10/2001 ca Orașul Eforie

să-i restituie în natură suprafața de 513 mp teren intravilan.

Din raportul de expertiză efectuat

în cauză la instanța de fond, raport efectuat de către expert S.T., rezultă că

terenul a cărui restituire o solicită reclamanta este afectat în parte de

construcția vilei C11, căsuța E5 - construcții cu caracter definitiv cu

structură din beton - și rețele de apă-canal, telefonie subterană, toate aceste

construcții fiind puse în funcțiune din anul 1974.

S-a considerat că terenul în litigiu

nu poate fi restituit în natură, fiind afectat de construcții cu caracter

definitiv și rețele de apă-canal, telefonie subterană de utilitate publică.

Cu privire la apelul declarat de

către apelanta pârâtă SC T.H.R.M.N., în sensul înlăturării obligației

instituite în sarcina sa privind plata cheltuielilor de judecată, Curtea a constatat

că fiind parte în raportul izvorât în baza Legii nr. 10/2001, iar instanța de

fond prin sentința pronunțată a anulat dispoziția nr. 389 din 23 iulie 2001

emisă de SC E. SA actuala SC T.H.R.M.N. a căzut în pretenții conform art. 274

alin. (1) C. proc. civ. și în mod corect a fost obligată la plata cheltuielilor

de judecată.

Apelul declarat de pârâții Consiliul

Local Eforie și Orașul Eforie, nefiind motivat, instanța conf. art. 293 C.

proc. civ. în motivarea apelului reclamantei a avut în vedere și apărările invocate

de către aceștia la fond.

Pentru considerentele expuse, Curtea

în baza art. 296 C. proc. civ. a respins ca nefondate apelurile declarate prin

decizia civilă nr. 271/C din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța.

Împotriva deciziei au declarat

recurs reclamanta C.I.M. și pârâta SC T.H.R.M.N. SA.

Recurenta pârâtă a susținut

următoarele critici:

Sunt netemeinice și nelegale

dispozițiile instanței privind obligarea SC T.H.R.M.N. la plata cheltuielilor

de judecată.

In mod cu totul surprinzător instanța

de fond a obligat SC T.H.R.M.N. SA la plata cheltuielilor de judecată deși în

sarcina societății noastre nu s-a dispus nici o obligație. Această dispoziție a

fost menținută și de către instanța de apel, încălcându-se astfel dispozițiile

art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Se consideră că fixarea cadrului

procesual este atributul exclusiv al reclamanților, că acțiunea introductivă a

fost promovată împotriva societății T.H.R. (fostă SC E. SA), iar față de

apărările prin care au învederat instanței ca terenul litigios nu se află în

folosința sau proprietatea SC T.H.R.M.N. SA, instanța a pus în discuție

necesitatea lărgirii cadrului procesual cu Consiliul Local Eforie si Orașul

Eforie prin Primar.

Se conchide că, în mod greșit Curtea

de apel a apreciat că societatea noastră datorează cheltuieli de judecata

pentru că ea este parte în raportul izvorât în baza Legii nr. 10/2001.

In drept, se invocă art. 304 pct. 8 și

9 C. proc. civ.

Recurenta reclamantă C.I.M. a

susținut următoarele motive de nelegalitate:

Din raportul de expertiză depus

rezultă că pe teren se găsesc 3 căsuțe – camping, dar prezența acestora nu ar

atrage incidența art. 10.3 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001,

dispozițiile legale privind obținerea prealabilă a autorizației de construire

instituită prin Decretul nr. 144/1958, se aplică nu numai particularilor, dar

și „sectorului socialist”, astfel că terenul poate fi restituit în natură.

Se conchide în cuprinsul motivelor

de recurs că precedentul a fost complet ignorat, încălcându-se dreptul

apelantei la un proces echitabil, garantat de art. 6 din CEDO, solicitându-se

modificarea în parte a deciziei civile nr. 271/C din 23 noiembrie 2009,

admiterea apelului în sensul obligării pârâților la restituirea în natură a

terenului de 513 mp reprezentând fostul lot 559 din Eforie Nord, cu înlăturarea

acordării măsurilor reparatorii prin echivalent.

Analizând recursurile declarate,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate pentru

considerentele ce succed:

În mod corect Curtea de Apel

Constanța prin decizia civilă 4478 din 16 septembrie 2010 a respins apelurile declarate de reclamantă și de pârâtă, păstrându-se astfel sentința civilă

nr. 441 din 31 martie 2009 a Tribunalului Constanța, prin care s-a admis

acțiunea formulată de reclamanta C.I.M., s-a anulat decizia civilă nr. 389 din 23

iulie 2001 emisă de SC Eforie SA, actuala SC T.H.R.M.N. și au fost obligați

pârâții să emită dispoziție motivată cu propunerea de acordare de despăgubiri

pentru suprafața de 513 mp teren ce nu poate fi restituit în natură.

Criticile formulate de recurenta

reclamantă C.I.M. ce se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. vizează greșita restituire prin echivalent (în opinia

recurentei) sub forma despăgubirilor bănești a terenului în litigiu, care ar

putea fi restituit în natură, dat fiind faptul că acesta este liber, fiind

aplicare greșit dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001.

Aceste critici sunt neîntemeiate.

Dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ. prevăd că se poate cere modificarea unei hotărâri când instanța,

interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura sau

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia sau când hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal sau este dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legi.

Instanțele de fond au interpretat în

mod just dispozițiile legale incidente și anume art. 1 Legea nr. 10/2001

republicată deoarece așa cum rezultă din verificarea lucrărilor dosarului

suprafața de 513 mp teren nu este liberă, așa cum susține recurenta, ci este

afectată de utilități publice în sensul art. 10.3 din Normele Metodologice de

Aplicare a Legii nr. 10/2001, în parte de construcția unei vile, o construcție

cu caracter definitiv cu structură din beton.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor

stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care vor consta în compensare cu

alte bunuri sau servicii oferite de entitatea învestită cu soluționarea

notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în

condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În speță, raportat la situația

juridică a imobilului imposibil de restituit în natură – instanțele au stabilit

corect ca modalitatea de reparație pentru terenul preluat abuziv, acordarea de

despăgubiri, obligând pârâții să emită dispoziție motivată cu propunere de

despăgubiri, conform legii speciale, privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru suprafața de

513 mp teren.

Astfel, instanța de judecată a făcut

o justă aplicare a legii, nefiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Nici recursul declarat de recurenta -

pârâtă nu poate fi primit.

Dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

că partea care cade în pretenții va fi obligată să achite cheltuieli de

judecată.

Instanța de fond și cea de apel au

interpretat și aplicat în mod just aceste dispoziții legale, considerând că

pârâta SC T.H.R.M.N. este parte căzută în pretenții deoarece prin sentința

pronunțată s-a anulat dispoziția nr. 389 din 23 iulie 2001 emisă de SC E. SA (actuala

SC T.H.R.M.N.).

De altfel, instanțele s-au pronunțat

asupra calității procesuale pasive a acestei pârâte, în sensul că se justifică

această calitate, deoarece raportul juridic izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001

ia naștere între persoana deținătoare a imobilului și persoana îndreptățită la

restituire. În speța supusă judecății, pârâta SC T.H.R.M.N. are această

calitate procesuală pasivă deoarece obiectul acțiunii îl constituie anularea

dispoziției prin care s-a respins cererea de restituire, dispoziție emisă de SC

E. SA actuala SC T.H.R.M.N.

Pentru aceste considerente se vor

respinge cele două recursuri ca nefondate și în baza art. 312 C. proc. civ. se

va menține decizia civilă a Curții de Apel Constanța ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta C.I.M.

și pârâta SC T.H.R.M.N. împotriva deciziei civile nr. 271C din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16

septembrie 2010