ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6684/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

notificarea formulată la 4 iulie 2001, B.F.N. și B.Ș.D., au solicitat Primăriei

Eforie Sud în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a

imobilului - teren, în suprafață de 300 mp situat în Eforie Sud.

Persoanele

îndreptățite au arătat că imobilul a aparținut autorului lor, B.L., decedat la

30 septembrie 1970 și a fost preluat abuziv de stat în anul 1964 în baza

Decretului nr. 111/1951.

Întrucât unitatea deținătoare nu s-a

conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceleași

solicitări au fost reiterate prin acțiunea formulată la 22 aprilie 2002.

Ulterior, la 21 mai 2002, reclamanții au

formulat o altă acțiune prin care au contestat decizia nr. 368 din 8 mai 2002,

emisă de Primarul orașului Eforie pe parcursul soluționării primului litigiu,

prin care li s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului.

Cele două cauze au fost conexate în baza

dispozițiilor art. 164 C. proc. civ., prin încheierea din 25 iunie 2002.

Tribunalul Constanța, secția civilă, prin

sentința fără număr din 26 martie 2003, a respins atât cererea principală cât

și cererea conexă, reținând în esență că reclamanții nu și-au dovedit calitatea

procesuală activă, în sensul că nu au probat că sunt moștenitorii defunctului B.L.

și că autorul lor ar fi avut în proprietate terenul în legătură cu care s-a

formulat notificarea.

Soluția a fost menținută de Curtea de

Apel Constanța, secția civilă, care cu aceeași motivare, prin decizia nr. 72/C

din 25 iunie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamanților.

În cauză, au declarat recurs în termenul

prevăzut de art. 301 C. proc. civ. reclamanții B.F.N. și B.Ș.D., susținând în

esență că instanțele au reținut în mod greșit faptul că nu și-au dovedit

calitatea procesuală activă în condițiile în care au depus suficiente documente

care atestă că dreptul de proprietate asupra terenului a aparținut tatălui lor,

B.L.

Recursul este fondat, urmând a fi admis,

cu consecința casării hotărârii atacate și a trimiterii cauzei în vederea

rejudecării apelului la aceeași instanță, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea

nr. 10/2001 actele doveditoare ale dreptului de proprietate și, în cazul

moștenitorilor, cele care atestă această calitate, vor fi depuse ca anexe la

notificare, o dată cu aceasta sau în termen de cel mult 24 de luni de la

intrarea în vigoare a legii, ulterior termenul fiind prelungit până la data de

14 martie 2003.

Întrucât textul nu conține prevederi

speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al persoanei

îndreptățite, respectiv a calității sale de moștenitor al fostului proprietar,

regulile de drept comun întâlnite în materia acțiunii în revendicare

imobiliară, sunt cele aplicabile.

Din economia textului rezultă că dreptul

de proprietate și calitatea de moștenitor a persoanelor îndreptățite se

dovedesc doar cu înscrisuri, sintagma acte doveditoare făcând trimitere la

orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau

administrativ cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care generează

o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei ce îl invocă.

În dovedirea calității de persoană

îndreptățită, potrivit legii, pot fi folosite și orice alte înscrisuri care se

întregesc cu înscrisurile originare sau, după caz, le prezumă

iuris tantum

.

În

ceea ce privește dovada calității de moștenitor, aceasta se face, de regulă cu

certificatul de moștenitor sau legatar ori hotărâre judecătorească irevocabilă,

iar în lipsa acestora, prin orice probe scrise care să ateste acceptarea

moștenirii.

În speță, prin probele administrate,

reclamanții au făcut dovada atât a calității lor de unici moștenitori ai

defunctului B.L., (a se vedea certificatul de moștenitor nr. 712 emis la 24

decembrie 1979 de fostul Notariat de stat al sectorului 2 București, fila 12

dosar nr. 2396/2002 al Tribunalului Constanța) cât și a împrejurării că terenul

solicitat a fost proprietatea autorului lor, fiind preluat abuziv în baza

Decretului nr. 111/1951.

Astfel, din actele depuse (planuri de

situație, proces verbal de punere în posesie, în copii legalizate de Arhivele

Naționale, Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale), rezultă că

Plantația Tuzla –Techirghiol, în care era cuprinsă și suprafața în litigiu, a

fost vândută, în loturi, funcționarilor Ministerului Agriculturii și

Domeniilor, în baza Legilor din 7 aprilie 1889 și 3 mai 1916, autorul

reclamanților fiind pus în posesie, urmare acestor tranzacții, cu lotul nr. 1105,

în suprafață de 300 mp (filele 6-11 dosar fond).

Ulterior, prin sentința civilă nr. 5171

din 21 decembrie 1964 a fostului Tribunal Popular al orașului Constanța, urmare

procesului verbal din 2 noiembrie 1964, întocmit de organele financiare –

imobilul a fost trecut din proprietatea lui B.L., în proprietatea statului, în

baza art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951 (filele 14-15- dosar fond).

Ca atare, recursul se privește ca fondat,

urmând a fi casată hotărârea criticată și a fi trimisă cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe de control judiciar care, în virtutea caracterului devolutiv

al apelului va dispune efectuarea unei expertize tehnice imobiliare prin care

să fie individualizată suprafața în litigiu, în raport de actele depuse în

cauză și clarificată împrejurarea dacă terenul este sau nu ocupat de

construcții, situație în care se va aprecia asupra posibilității restituirii

acestuia în natură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții B.F.N.

și B.Ș.D. împotriva deciziei nr. 72/C din 25 iunie 2003 a Curții de Apel

Constanța, casează decizia și trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi30 noiembrie

2004.