ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2974/2010

Asupra cauzei civile de față: Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 586 din 10 martie 2006, Tribunalul Constanța, secția civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantul C.I.A. în contradictoriu cu pârâții Primarul orașului Eforie, Orașul Eforie, prin primar și intervenientă în interes propriu SC I. SA, prin care a solicitat anularea dispoziției nr. 447 din 5 septembrie 2003, emisă de Primarul orașului Eforie și restituirea în natură a imobilului construcție și teren lot 41. Prin aceeași sentință a fost respinsă ca nefondată și cererea de intervenție în interes propriu. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, respectiv de moștenitor al fostului proprietar al imobilului.

Prin decizia nr. 19/C din 17 ianuarie 2007, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a admis apelurile declarate de reclamant și intervenientă, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal. Instanța de apel a reținut că reclamantul a făcut dovada de succesor al defunctei L.R., decedată la data de 15 august 1964, conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 30/2003, persoana menționată în actul de preluare a imobilului notificat (Decretul nr. 92/1950) și că pârâții nu au contestat calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului, ci natura măsurilor reparatorii care i se cuvin. Instanța de apel a mai reținut că, deși cererea de intervenție a fost respinsă ca neîntemeiată, tribunalul nu a analizat pretențiile intervenientei în interes propriu.

Reinvestit cu soluționarea fondului cauzei, Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 511 din 24 aprilie 2008 a luat act de renunțarea reclamantului la judecata în contradictoriu cu SC I. SA și SC E. SA. A respins cererea privind constatarea nulității contractului de concesiune nr. 10 din 14 mai 2002. A admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamant, a anulat dispoziția atacată și a obligat pârâții Primarul orașului Eforie și Orașul Eforie, prin primar să restituie reclamantului în natură suprafața de teren de 595 mp, ce face parte din lotul nr. 41, parcelarea Leautey. A obligat pârâții să remită notificarea unității deținătoare pentru ca aceasta să se pronunțe asupra construcției vila Rose Mărie și a suprafeței de teren de 196,72 mp.

A respins cererea de obligare a pârâților Primarul orașului Eforie și Orașul Eforie să emită decizie de restituire în natură a suprafeței de teren de 595 mp, rămasă liberă de construcții și de a face propunere de restituire prin echivalent pentru construcție și terenul în suprafață de 196,72 mp. A respins cererea de intervenție în interes propriu. Tribunalul a reținut că reclamantul este persoană îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, aspect stabilit prin decizia Curții de Apel Constanța și necontestat de pârâți. Din raportul de expertiză efectuat, a rezultat că suprafața de teren liberă de construcții este de 750 mp, din care, scăzându-se suprafața de teren ocupată de construcția tip vilă, rămâne suprafața de teren de 595 mp, pentru care va fi admisă acțiunea.

In ceea ce privește construcția, tribunalul a reținut că aceasta se află în proprietatea SC I. SA, dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu SC E. SA la 27 iunie 2003. Reclamantul a renunțat la judecată față de SC E. SA și SC I. SA pentru restituirea construcției și a terenului aferent, dar a solicitat obligarea Primarului și Orașului Eforie să facă acestuia propunere de restituire prin echivalent. Față de împrejurarea că reclamantul a renunțat la judecată față de intervenientă și având în vedere că nu s-a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu, prin care SC I. SA a solicitat constatarea valabilității contractului de vânzare-cumpărare și a contractului de concesiune.

Prin decizia nr. 262/C din 12 noiembrie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins excepția tardivității declarării apelurilor. A respins ca nefondate apelurile declarate de intervenientă SC I. SA și pârâții Primarul orașului Eforie, Orașul Eforie și Consiliul local al orașului Eforie. In ceea ce privește apelul declarat de intervenientă, instanța de apel a reținut că, în rejudecare, atât reclamantul cât și societatea intervenientă și-au precizat obiectul cererilor. Reclamantul a precizat că solicită obligarea pârâților să restituie în natură suprafața de teren liberă de construcții, obligarea primarului să înainteze notificarea privind construcția unității deținătoare și constatarea nulității absolute a contractului de concesiune, cerere care a fost considerată ca inadmisibilă față de dispozițiile art. 315 și art. 316 C. proc.

civ. Tribunalul a soluționat cererea de intervenție pe fond, reținând că reclamantul nu a contestat valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, iar față de obiectul acțiunii, titlul de care se prevalează intervenientă nu este în primejdie de a fi anulat în cauză. Prin urmare, a concluzionat instanța de apel, soluția pronunțată de Tribunalul Constanța după rejudecare este conformă deciziei pronunțată de instanța de apel, iar din actele dosarului, nu rezultă că intervenienta ar fi invocat excepția prescripției dreptului la acțiune. Instanța de apel a mai constatat că este nefondat și apelul declarat de intervenienta împotriva încheierii din 23 mai 2008, prin care Tribunalul Constanța a dispus îndreptarea erorii materiale, în sensul menționării corecte a vecinătăților terenului restituit.

In ceea ce privește apelul declarat de Primarul orașului Eforie, Orașul Eforie și Consiliul local al orașului Eforie, instanța de apel a reținut că terenul ce nu făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare este un teren liber, motiv pentru care măsura restituirii în natură are prioritate. Dreptul de proprietate al intervenientei nu a fost încălcat, pentru că nu s-a dispus restituirea construcției și a suprafeței de teren pe care le are în proprietate, iar în ceea ce privește încălcarea dreptului de folosință, art. 14 din Legea nr. 10/2001 prevede posibilitatea subrogării persoanei îndreptățite în drepturile Statului Român sau unității deținătoare. Î mpotriva acestei decizii au declarat recurs intervenienta SC I. SA și pârâții Primarul orașului Eforie, Orașul Eforie și Consiliul local al orașului Eforie.

Recurenta-intervenienta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. și a arătat, în esență, că instanțele nu au răspuns excepției de prescripție a dreptului la acțiune, iar reclamantul a renunțat la judecată, nu la drept, ceea ce face ca cererea de intervenție să își păstreze interesul. Deși acțiunea în nulitate poate fi introdusă până la momentul intrării în dezbateri, în fața instanței de fond, în cauză, susține recurenta, aceasta a fost „reanimată" în al doilea ciclu procesual, ceea ce denotă vădita tardivitate a completării cererii introductive. Or, termenul în care reclamantul putea cere nulitatea a fost de mult depășit. Primarul orașului Eforie, Orașul Eforie și Consiliul local al orașului Eforie au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și au criticat decizia sub aspectul calității de persoană îndreptățită a reclamantului. Recurenții-pârâți au arătat că reclamantul este moștenitor legal al defunctei L.R., iar imobilul, conform anexei la Decretul nr. 92/1950, a fost preluat de la L.P.R. , astfel încât nu rezultă că autoarea reclamantului este una și aceeași cu fosta proprietară a imobilului.

In ceea ce privește recursul declarat de intervenientă SC I. SA , se constată că la dosar există dovada de comunicare din care rezultă că decizia atacata a fost comunicată intervenientei la data de 21 ianuarie 2009. Cererea de declarare a recursului a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 9 februarie 2009. Recurenta, însă, a pretins că data menționată pe dovada de comunicare a deciziei nu reflectă realitatea și a formulat plângere penală împotriva agentului poștal care a îndeplinit procedura de comunicare, dar, prin rezoluția din 4 mai 2010, dată în dosarul nr. 2400/P/2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a dispus neînceperea urmăririi penale față de factorul poștal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual.

In cuprinsul rezoluției este menționat că factorul poștal a realizat procedura de comunicare către petentă la data de 22 februarie 2009. Prin raportare la această dată, ce va fi reținută și de către Înalta Curte ca fiind data la care s-a făcut comunicarea, recursul este declarat în termen de către intervenientă. Cât privește criticile formulate de recurentă, se constată că, așa cum a reținut instanța de apel, în primul ciclu procesual, intervenientă nu a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune. In cel de al doilea ciclu procesual, atât tribunalul, cât și instanța de apel au răspuns tuturor apărărilor invocate de intervenientă, inclusiv celor privind prescripția dreptului la acțiune.

Astfel, tribunalul a pus în discuție admisibilitatea modificării cererii de chemare în judecată în al doilea ciclu procesual, prin care reclamantul a solicitat anularea contractului de concesiune și, admițând în parte acțiunea reclamantului, a arătat că această cerere nu va fi primită, motiv pentru care a respins cererea de intervenție. Prin urmare, constatând că cererea completatoare, prin care s-a solicitat anulare contractului de concesiune nu a fost făcută în termenul legal, era inutil ca tribunalul să analizeze prescripția dreptului la acțiune.

Și instanța de apel a răspuns criticilor intervenientei referitoare la prescripție, reținând că, deși în motivele de apel se susține că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra prescripției, „din actele și lucrările dosarului nu rezultă că s-a invocat excepția și ce capăt de cerere privește". Or, această constatare este conformă înscrisurilor cauzei, deoarece cererea de apel este sumar motivată și face trimitere în general la prescripția dreptului la acțiune, fără a menționa dacă se referă la cererea principală sau la cererea modificatoare. In ceea ce privește tardivitatea și „reanimarea" cererii privind constatarea nulității contractului de concesiune, aceasta a făcut obiect de analiză al tribunalului, care a admis în parte acțiunea precizată și a arătat că cererea completatoare a fost făcută cu depășirea termenului prevăzut de art. 132 C. proc.

civ. Prin raportare la această constatare, analiza tardivității cererii de constatare a nulității contractului de concesiune este inutilă și în mod corect cererea de intervenție a fost respinsă. Se mai constată că Tribunalul Constanța a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului față de pârâta SC E. SA și intervenientă SC I. SA, iar nu de renunțarea la drept, așa cum pretinde recurenta. De asemenea, instanțele nu au confundat efectele celor două instituții juridice, deoarece cererea de intervenție a fost respinsă nu ca o consecință a renunțării la judecată, ci ca o consecință a analizării fondului pretențiilor formulate de intervenientă. Menționarea de către instanțe a faptului că reclamantul a renunțat la judecată în ceea ce o privește a fost un argument suplimentar în sprijinul ideii ce a stat la baza soluției de respingere a cererii de intervenție și anume, faptul că dreptul intervenientei nu este prejudiciat.

Î n ceea ce privește recursul declarat de Primarul orașului Eforie, Orașul Eforie și Consiliul local al orașului Eforie, acesta permite încadrarea în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. , dar nu este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Așa cum s-a arătat, singura critică formulată se referă la faptul că instanțele au reținut în mod greșit că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la masuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001. Această critică, însă, este formulată ommiso medio , deoarece recurenții nu au făcut această susținere în apel. Or, în recurs nu pot fi analizate chestiuni care nu au făcut obiect de analiză la judecata în fond și în apel.

De altfel, niciodată pe parcursul procedurii administrative și judiciare pârâții nu au contestat calitatea de persoană îndreptățită la masuri reparatorii a reclamantului, primarul stabilind chiar, prin dispoziția de soluționare a notificării, că acesta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent. Pârâții nu au atacat pe calea recursului nici decizia instanței de apel prin care s-a stabilit că reclamantul este persoană îndreptățită, astfel încât nu pot formula această apărare decât cu încălcarea principiului autorității lucrului judecat. Față de cele expuse mai sus, ambele recursuri se vor privi ca nefondate și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., vor fi respinse ca atare. Având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc.

civ., recurenții, care au căzut în pretenții, vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantumul dovedit prin înscrisurile atașate la dosar. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâții Consiliul local al orașului Eforie, Orașul Eforie, prin primar și Primarul orașului Eforie și intervenienta SC I. SA împotriva deciziei nr. 262/C din 12 noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, se cția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Obligă recurenții la plata sumei de 1050 lei către intimatul C.I.A., reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2010.