ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2974/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2974/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei civile de față:
Analizând actele și lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin sentința nr. 586 din 10 martie 2006,
Tribunalul Constanța, secția civilă, a respins acțiunea formulată de
reclamantul C.I.A. în contradictoriu cu pârâții Primarul orașului Eforie,
Orașul Eforie, prin primar și intervenientă în interes propriu SC I. SA, prin
care a solicitat anularea dispoziției nr. 447 din 5 septembrie 2003, emisă de
Primarul orașului Eforie și restituirea în natură a imobilului construcție și
teren lot 41.
Prin aceeași
sentință a fost respinsă ca nefondată și cererea
de intervenție în
interes propriu.
Pentru a
hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul nu a făcut dovada calității
de persoană îndreptățită, respectiv de
moștenitor al fostului proprietar
al imobilului.
Prin decizia
nr. 19/C din 17 ianuarie 2007, Curtea de Apel
Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și
asigurări sociale, a admis apelurile declarate de
reclamant și
intervenientă, a desființat sentința și a trimis cauza spre
rejudecare aceluiași tribunal.
Instanța de apel
a reținut că reclamantul a făcut dovada de
succesor al defunctei L.R., decedată la data de 15
august 1964, conform certificatului de calitate
de moștenitor nr. 30/2003, persoana menționată în actul de preluare a
imobilului
notificat (Decretul nr. 92/1950) și că pârâții nu au
contestat
calitatea de persoană
îndreptățită a reclamantului, ci natura
măsurilor reparatorii care i se
cuvin.
Instanța de
apel a mai reținut că, deși cererea de intervenție
a fost respinsă ca
neîntemeiată, tribunalul nu a analizat pretențiile intervenientei în interes
propriu.
Reinvestit cu
soluționarea fondului cauzei, Tribunalul
Constanța, prin sentința civilă nr. 511 din 24 aprilie 2008 a luat act
de renunțarea reclamantului la judecata în contradictoriu cu
SC I. SA și
SC E. SA.
A respins
cererea privind constatarea nulității contractului
de concesiune nr. 10
din 14 mai 2002.
A admis în parte acțiunea precizată, formulată de
reclamant, a anulat dispoziția atacată și a
obligat pârâții Primarul
orașului Eforie și Orașul Eforie, prin primar
să restituie
reclamantului în natură
suprafața de teren de 595 mp, ce face
parte din lotul nr. 41, parcelarea
Leautey.
A obligat
pârâții să remită notificarea unității deținătoare
pentru ca aceasta să se pronunțe asupra
construcției vila Rose
Mărie și a suprafeței de teren de 196,72 mp.
A respins
cererea de obligare a pârâților Primarul orașului
Eforie și Orașul Eforie să emită decizie de
restituire în natură a
suprafeței de
teren de 595 mp, rămasă liberă de construcții și de
a face propunere de restituire prin echivalent
pentru construcție
și terenul în suprafață de 196,72 mp.
A respins
cererea de intervenție în interes propriu.
Tribunalul a reținut că reclamantul este persoană
îndreptățită să beneficieze de măsurile
reparatorii prevăzute de
Legea nr.
10/2001, aspect stabilit prin decizia Curții de Apel
Constanța și
necontestat de pârâți.
Din raportul de expertiză efectuat, a rezultat că
suprafața de teren liberă de construcții este de 750 mp, din care,
scăzându-se suprafața de teren ocupată de
construcția tip vilă, rămâne suprafața de teren de 595 mp, pentru care va fi
admisă
acțiunea.
In ceea ce privește construcția, tribunalul a
reținut că
aceasta se află în proprietatea
SC I. SA, dobândită prin
contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu SC
E. SA la 27 iunie 2003.
Reclamantul a
renunțat la judecată față de SC E. SA și SC I. SA pentru restituirea
construcției și a terenului
aferent,
dar a solicitat obligarea Primarului și Orașului Eforie să facă acestuia
propunere de restituire prin echivalent.
Față de
împrejurarea că reclamantul a renunțat la judecată
față de intervenientă
și având în vedere că nu s-a solicitat anularea contractului de
vânzare-cumpărare, tribunalul a
respins ca
neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu,
prin care SC I.
SA a solicitat constatarea valabilității contractului de vânzare-cumpărare și a
contractului de concesiune.
Prin
decizia nr. 262/C din 12 noiembrie 2008, Curtea de
Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă
și
asigurări sociale, a respins excepția tardivității declarării apelurilor.
A respins ca nefondate apelurile declarate de
intervenientă
SC I. SA și pârâții Primarul orașului Eforie, Orașul
Eforie și Consiliul local al orașului Eforie.
In ceea ce privește apelul declarat de
intervenientă, instanța
de apel a reținut că, în rejudecare, atât
reclamantul cât și societatea intervenientă și-au precizat obiectul cererilor.
Reclamantul a precizat că solicită obligarea
pârâților să restituie
în natură suprafața de teren liberă de
construcții, obligarea
primarului să
înainteze notificarea privind construcția unității
deținătoare și constatarea nulității absolute a
contractului de
concesiune, cerere
care a fost considerată ca inadmisibilă față de dispozițiile art. 315 și art.
316 C. proc. civ.
Tribunalul a soluționat
cererea de intervenție pe fond,
reținând că
reclamantul nu a contestat valabilitatea contractului
de
vânzare-cumpărare, iar față de obiectul acțiunii, titlul de care se prevalează
intervenientă nu este în primejdie de a fi anulat în cauză.
Prin
urmare, a concluzionat instanța de apel, soluția pronunțată de Tribunalul
Constanța după rejudecare este
conformă
deciziei pronunțată de instanța de apel, iar din actele
dosarului, nu rezultă că intervenienta ar fi
invocat excepția
prescripției dreptului la acțiune.
Instanța de
apel a mai constatat că este nefondat și apelul
declarat de intervenienta împotriva încheierii din 23 mai 2008,
prin
care Tribunalul Constanța a dispus îndreptarea erorii
materiale, în sensul menționării corecte a vecinătăților terenului
restituit.
In ceea ce
privește apelul declarat de Primarul orașului
Eforie, Orașul Eforie și
Consiliul local al orașului Eforie, instanța de apel a reținut că terenul ce nu
făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare este un teren liber, motiv
pentru care măsura restituirii în natură are
prioritate.
Dreptul de
proprietate al intervenientei nu a fost încălcat,
pentru că nu s-a dispus restituirea construcției
și a suprafeței de
teren pe care le are în proprietate, iar în ceea ce
privește
încălcarea dreptului de folosință,
art. 14 din Legea nr. 10/2001
prevede posibilitatea subrogării persoanei
îndreptățite în
drepturile Statului Român
sau unității deținătoare.
Î
mpotriva
acestei decizii au declarat recurs intervenienta
SC I. SA și pârâții
Primarul orașului Eforie, Orașul Eforie și Consiliul local al orașului Eforie.
Recurenta-intervenienta a invocat dispozițiile
art. 304
pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. și a
arătat, în esență,
că instanțele nu
au răspuns excepției de prescripție a dreptului la
acțiune, iar reclamantul a renunțat la judecată,
nu la drept, ceea
ce face ca cererea
de intervenție să își păstreze interesul.
Deși acțiunea în nulitate poate fi introdusă până
la momentul intrării în dezbateri, în fața instanței de fond, în
cauză, susține recurenta, aceasta a fost
„reanimată" în al doilea ciclu procesual, ceea ce denotă vădita
tardivitate a completării
cererii introductive.
Or, termenul
în care reclamantul putea cere nulitatea a fost
de mult depășit.
Primarul
orașului Eforie, Orașul Eforie și Consiliul local al
orașului Eforie au invocat dispozițiile art. 304
pct. 9 C. proc. civ.
și au criticat
decizia sub aspectul calității de
persoană îndreptățită a reclamantului.
Recurenții-pârâți au arătat că reclamantul este
moștenitor
legal al defunctei L.R.,
iar imobilul, conform anexei
la Decretul nr. 92/1950, a fost preluat de
la L.P.R.
, astfel încât nu rezultă că
autoarea reclamantului este una
și aceeași cu fosta proprietară a
imobilului.
In ceea ce
privește recursul declarat de intervenientă SC I. SA
, se constată că la
dosar există dovada de
comunicare din care
rezultă că decizia atacata a fost comunicată
intervenientei la data de
21 ianuarie 2009.
Cererea de
declarare a recursului a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la
data de 9 februarie 2009.
Recurenta,
însă, a pretins că data menționată pe dovada de
comunicare a deciziei nu reflectă realitatea și a formulat plângere
penală împotriva agentului poștal care a
îndeplinit procedura de
comunicare,
dar, prin rezoluția din 4 mai 2010, dată în dosarul
nr. 2400/P/2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria
Constanța a dispus neînceperea urmăririi penale față de factorul poștal sub
aspectul săvârșirii infracțiunii de fals
intelectual.
In cuprinsul
rezoluției este menționat că factorul poștal a
realizat procedura de comunicare către petentă la data de 22
februarie
2009.
Prin raportare
la această dată, ce va fi reținută și de către
Înalta Curte ca fiind data la care s-a făcut comunicarea, recursul
este
declarat în termen de către intervenientă.
Cât privește
criticile formulate de recurentă, se constată că,
așa cum a reținut instanța de apel, în primul
ciclu procesual,
intervenientă nu a invocat excepția prescripției
dreptului la acțiune.
In cel de al
doilea ciclu procesual, atât tribunalul, cât și
instanța de apel au
răspuns tuturor apărărilor invocate de intervenientă, inclusiv celor privind
prescripția dreptului la acțiune.
Astfel, tribunalul a pus în discuție
admisibilitatea
modificării cererii de
chemare în judecată în al doilea ciclu
procesual,
prin care reclamantul a solicitat anularea contractului
de concesiune
și, admițând în parte acțiunea reclamantului, a arătat că această cerere nu va
fi primită, motiv pentru care a respins cererea de intervenție.
Prin urmare, constatând că cererea completatoare,
prin
care s-a solicitat anulare
contractului de concesiune nu a fost
făcută
în termenul legal, era inutil ca tribunalul să analizeze
prescripția
dreptului la acțiune.
Și instanța de apel a răspuns criticilor
intervenientei
referitoare la prescripție,
reținând că, deși în motivele de apel se
susține că instanța de fond a
omis să se pronunțe asupra
prescripției,
„din actele și lucrările dosarului nu rezultă că s-a
invocat excepția și ce capăt de cerere
privește".
Or, această
constatare este conformă înscrisurilor cauzei,
deoarece cererea de apel este sumar motivată și face trimitere în
general la prescripția dreptului la acțiune, fără
a menționa dacă
se referă la cererea
principală sau la cererea modificatoare.
In ceea ce privește tardivitatea și
„reanimarea" cererii
privind
constatarea nulității contractului de concesiune, aceasta a
făcut obiect
de analiză al tribunalului, care a admis în parte acțiunea precizată și a
arătat că cererea completatoare a fost
făcută
cu depășirea termenului prevăzut de art. 132 C. proc. civ.
Prin
raportare la această constatare, analiza tardivității
cererii de constatare a nulității contractului de concesiune este
inutilă și în mod corect cererea de intervenție a
fost respinsă.
Se mai
constată că Tribunalul Constanța a luat act de
renunțarea la judecată a reclamantului față de pârâta SC E. SA
și
intervenientă SC I. SA, iar nu de renunțarea la drept, așa cum pretinde
recurenta.
De asemenea, instanțele nu au confundat efectele
celor
două instituții juridice, deoarece
cererea de intervenție a fost
respinsă
nu ca o consecință a renunțării la judecată, ci ca o
consecință a
analizării fondului pretențiilor formulate de intervenientă. Menționarea de
către instanțe a faptului că
reclamantul a
renunțat la judecată în ceea ce o privește a fost un
argument suplimentar în sprijinul ideii ce a stat
la baza soluției
de respingere a
cererii de intervenție și anume, faptul că dreptul
intervenientei nu
este prejudiciat.
Î
n ceea ce privește recursul declarat de Primarul
orașului
Eforie, Orașul Eforie și
Consiliul local al orașului Eforie, acesta
permite încadrarea în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
,
dar nu este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Așa cum s-a
arătat, singura critică formulată se referă la faptul că instanțele au reținut
în mod greșit că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la masuri
reparatorii în baza
Legii nr. 10/2001.
Această
critică, însă, este formulată
ommiso medio
, deoarece
recurenții
nu au făcut această susținere în apel.
Or, în recurs
nu pot fi analizate chestiuni care nu au făcut
obiect de analiză la
judecata în fond și în apel.
De altfel,
niciodată pe parcursul procedurii administrative
și judiciare pârâții nu
au contestat calitatea de persoană îndreptățită la masuri reparatorii a
reclamantului, primarul stabilind chiar, prin dispoziția de soluționare a
notificării, că
acesta are dreptul la
măsuri reparatorii prin echivalent.
Pârâții nu au
atacat pe calea recursului nici decizia instanței
de apel prin care s-a
stabilit că reclamantul este persoană
îndreptățită,
astfel încât nu pot formula această apărare decât cu
încălcarea principiului autorității lucrului
judecat.
Față de cele
expuse mai sus, ambele recursuri se vor privi
ca nefondate și, în
temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., vor fi respinse ca atare.
Având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc.
civ., recurenții, care au căzut în pretenții, vor fi
obligați la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în
cuantumul dovedit prin înscrisurile atașate la
dosar.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D
E C I D E
Respinge recursurile declarate de pârâții
Consiliul local al
orașului Eforie,
Orașul Eforie, prin primar și Primarul orașului
Eforie și intervenienta SC I. SA împotriva deciziei nr.
262/C din
12 noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, se
cția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.
Obligă
recurenții la plata sumei de 1050 lei către intimatul C.I.A., reprezentând
cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 13 mai 2010.