Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.04.2006
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3854/2006

HOTĂRÂRE
13.04.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3854/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.N.C.M., U.C.E.C.O.M., a formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 1185 din 15 decembrie 2003 emisă de Primarul municipiului Oltenița prin care a fost respinsă „notificarea” privind restituirea imobilului ce a aparținut cooperativei meșteșugărești din localitatea Oltenița transformată în 1959 în întreprindere de stat ca urmare a aplicării HCM nr. 1594/1959. Tribunalul Călărași, prin sentința civilă nr. 503 din 27 aprilie 2004 a respins contestația. Instanța a reținut că reclamata nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Notificarea nu cuprinde elementele de identificare a imobilului solicitat conform art. 21 alin. (2 )din aceiași lege.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 2280 din 25 noiembrie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, invocându-se motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ. Se susține, în esență, că sunt îndeplinite condițiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 privind calitatea de persoană juridică îndreptățită la măsurile reparatorii prin restituirea în natură a imobilului ce a aparținut cooperativei și care a fost preluat abuziv de stat (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.); că instanța nu s-a pronunțat asupra unor dovezi administrative, dreptul de proprietate asupra imobilului preluat de stat, și asupra mijloacelor de apărare privind modul preluării imobilului de către stat.

Recursul se privește ca nefondat. Conform art. 304 alin. (1) C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. În speță instanțele au aplicat corect prevederile legale în materie, Legea nr. 10/2001 astfel că hotărârile pronunțate nu sunt lipsite de temei legal și nu au fost date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Notificarea formulată de reclamantă nu conține nici un element de identificare a imobilului ce se solicită a-i fi restituit în natură, astfel că nu au fost respectate prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 Pe parcursul derulării procesului reclamanta nu a complinit lipsurile din notificare, astfel că în mod corect instanțele au stabilit că respingerea notificării prin dispoziția contestată are suport legal.

Instanțele s-au pronunțat asupra mijloacelor de apărare și asupra dovezilor administrate, în conformitate cu cadrul legal aplicabil în speță (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.). Dealtfel acest text de lege a fost abrogat prin Legea nr. 219/2005. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

DECIDE: Respinge recursul declarat de A.N.C.M. U.C.E.C.O.M. împotriva deciziei nr. 2280 din 25 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2006.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-11-29
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9883/2005
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 17 februarie 2004 contestatoarea A.N.C.M. U.C.E.C.O.M. a solicitat anularea dispoziției nr. 1825 din 19 noiembr
ÎCCJ 2006-12-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9979/2006
prezenta cauză și fosta C.M.C.C. București. Pe de altă parte, reclamanta nu a făcut dovada drepturilor de proprietate asupra imobilului solicitat. În acest sens, este de menționat în primul rând că nici prin notificare și nici prin acțiunea
ÎCCJ 2006-04-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3815/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 232/2004, reclamanta A.N.C.M.- U.C.E.C.O.M., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primarul general a
ÎCCJ 2005-12-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10050/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 27 aprilie 2004, la Tribunalul București, reclamanta A.N.C.M. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, să se dispună anula
ÎCCJ 2006-01-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 733/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: A.N.C.M. București a formulat, în contradictoriu cu A.P.A.P.S., contestația împotriva deciziei nr. 128 din 11 martie 2004, emisă de intimată în temeiul Le
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă