ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9979/2006

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București sub nr. 208 din 17 februarie 2004 reclamanta

A.N.C.M.U.C.E.C.O.M. a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul București

prin Primarul General, anularea dispoziției nr. 1918 din 19 noiembrie 2003

emisă de pârât și restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului ce a

aparținut sistemului cooperației meșteșugărești, în speță C.M.C.C. București,

imobil preluat abuziv prin transformarea cooperativei în întreprindere a

industriei locale.

În motivarea cererii s-a arătat că a

solicitat restituirea imobilului ce a fost preluat de stat prin H.C.M. nr.

1594/1959, însă prin dispoziția ce o contestă notificarea i-a fost respinsă,

comunicarea dispoziției făcându-se cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut

de art. 23 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 332 din

26.2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a respins ca

neîntemeiată contestația formulată în cauză.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut, în primul rând, că termenul prevăzut de art. 23 alin. (3) și (6) din

Legea nr. 10/2001 nu este de decădere, cum susține reclamanta, ci unul de

recomandare, nerespectarea acestuia dându-i posibilitatea reclamantei să

recurgă la alte mijloace juridice pentru obligarea pârâtei la respectarea

dispoziției legale.

Pe fondul cauzei, tribunalul a

reținut că reclamanta nu a depus acte care să ateste dreptul de proprietate și

calitatea sa de succesoare în drepturi cu privire la imobilul revendicat.

Reclamanta a declarat apel împotriva

sentinței sus-menționate, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

susținând că în mod eronat s-a respins proba cu înscrisuri solicitată de

reclamantă și astfel nu s-au putut produce dovezi temeinice pentru a demonstra

ca reclamanta este succesoarea de drept a U.C.C.M.

Prin decizia civilă nr. 270 din 16

februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

s-a admis apelul, s-a schimbat în tot sentința, iar pe fond s-a admis contestația,

s-a anulat dispoziția emisă de pârât și a fost obligat acesta la restituirea

imobilului în natură.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut că din conținutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei în apel,

respectiv H.C.M. nr. 1954/1959, rezultă că imobilul aparținând C.C.C. a fost

preluat de către stat fără plată, la momentul transformării cooperativelor

meșteșugărești în unități productive de stat. Se fac de asemenea referiri la

statutul model al Cooperativei meșteșugărești adoptat în anul 1955 de către

U.C.E.C.O.M., privitor la patrimoniul cooperativelor.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel a declarat recurs pârâtul, care a invocat drept temei legal prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține că apelanta-reclamantă nu a făcut dovada calității de persoană

îndreptățită, întrucât nu a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului și

nici calitatea de succesor în drepturi cu privire la imobil.

Verificând legalitatea deciziei

recurate, în raport de criticile formulate și prevederile legale aplicabile,

Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat, pentru

considerentele ce succed.

Scopul și rațiunea Legii nr. 10/2001

este acela de a se acorda măsuri reparatorii foștilor proprietari ale căror

imobile au fost preluate abuziv în perioada de referință.

Prin art. 3 și art. 4 din Legea nr.

10/2001 sunt enumerate, limitativ, persoanele îndreptățite la măsuri

reparatorii în temeiul acestui act normativ.

Art. 3 lit. c) impune expres

condiția ca persoana juridică îndreptățită la restituire să-și fi continuat

activitatea până la intrarea în vigoare a legii sau să-și fi reluat activitatea

după data de 22 decembrie 1989, dacă se constată prin hotărâre judecătorească

că sunt una și aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă.

În speță nu s-a făcut nici o dovadă

în acest sens.

În susținerea afirmației că se

încadrează în prima categorie de persoane juridice îndreptățite avute în vedere

de legiuitor și anume persoane juridice care și-au continuat activitatea

neîntrerupt, reclamanta a invocat dispozițiile art. 10 alin. (2) din

Decretul-lege nr. 66/1990 potrivit cărora U.C.E.C.O.M. dobândește personalitate

juridică și art. 1 alin. (1) din Statutul U.C.E.C.O.M. adoptat în 2000,

concluzionând că A.N.C.O.M.U.C.E.C.O.M. este una și aceeași persoană juridică

cu U.C.M.M. România înființată în anul 1951.

Aceste argumente însă nu răspund

cerințelor exprese și imperative ale art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001,

astfel că nu fac dovada identității dintre reclamanta din prezenta cauză și

fosta C.M.C.C. București.

Pe de altă parte, reclamanta nu a

făcut dovada drepturilor de proprietate asupra imobilului solicitat.

În acest sens, este de menționat în

primul rând că nici prin notificare și nici prin acțiunea introductivă

reclamanta nu a precizat expres bunul imobil solicitat, neindicând nici un

element de identificare a acestuia, în sensul dispozițiilor art. 21 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, precizând doar că imobilul era situat, la data

transformării, în localitatea București.

În tabelul anexă al H.C.M. nr. 1594

din 4 noiembrie 1959 privind transformarea unor cooperative meșteșugărești în

unități productive de stat, de care se prevalează reclamanta, se menționează la

poziția 28 C.C.C., nefăcându-se nici o mențiune referitoare la vreun imobil

anume.

Față de toate aceste considerente,

Înalta Curte constată că reclamanta nu și-a dovedit calitatea de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001, situație față

de care, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și art. 314 C.

proc. civ., urmează a admite recursul declarat în cauză, a casa decizia

recurată și, în fond, va respinge apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

Municipiul București prin Primarul general împotriva deciziei nr. 270 din 16

februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o

casează și, în fond, respinge apelul declarat de reclamanta A.N.C.M.U.C.E.C.O.M.

împotriva sentinței nr. 332 din 26 aprilie 2004 a Tribunalului București,

secția a V-a civilă, pe care o păstrează.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 decembrie 2006.