ÎCCJ, Decizia nr. 270/2005

Asupra cererii de revizuire de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 52 din 6

mai 2003, Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi Bistrița-Năsăud a

respins, ca nefondată, contestația formulată de C.E. împotriva deciziei de

imputare nr. 165 din 31 mai 2002, emisă de Spitalul Orășenesc „Dr. George

Trifon” Năsăud, pentru suma de 5.661.347 lei.

S-a reținut că în raport cu

constatările făcute prin raportul din 31 mai 2002, întocmit de Direcția de

Control Financiar Ulterior Bistrița Năsăud, salariul asistentei medicale C.E. a

fost majorat nelegal cu 10%, începând de la data de 1 iunie 2001.

S-a motivat că prin

dispoziția nr. 85 din 28 iunie, emisă în baza prevederilor O.U.G. nr. 42/2001,

au fost mărite salariile personalului Spitalului Orășenesc „Dr. George Trifon”

Năsăud, acordându-se, fără temei legal, un plus de 10% peste majorarea

cuvenită. S-a învederat că nu se poate considera că acești 10% acordați în

plus, cu depășirea prevederilor legale, ar reprezenta o completare a salariului

de bază în conformitate cu O.U.G. nr. 24/2000 și fișele de evaluare, deoarece acele

prevederi se referă numai la anul 2000, iar salariile de încadrare ale

personalului se situau între limitele prevăzute de anexele la ordonanță și erau

conforme cu statele de funcții aprobate de Direcția de Sănătate Publică a

județului Bistrița-Năsăud.

Curtea de Conturi, secția

jurisdicțională, prin decizia nr. 448 din 2 iulie 2003, a admis recursul

jurisdicțional declarat de C.E. și a modificat sentința, în sensul admiterii

contestației și anulării deciziei de imputare nr. 165 din 31 mai 2002, emisă de

Spitalul Orășenesc „Dr. George Trifon” Năsăud.

Prin considerentele acestei

decizii s-a relevat că majorarea de 10%, acordată în anul 2001, nu constituie

prejudiciu cauzat spitalului menționat, ci un drept salarial ce trebuia acordat

în mod legal, în anul 2000, iar procentele de majorare conform O.U.G. nr.

42/2001 trebuiau aplicate la salariul de încadrare stabilit în concordanță cu

O.U.G. nr. 24/2000, de care asistentele medicale trebuiau să beneficieze încă

din anul 2000.

Împotriva acestei decizii,

Spitalul Orășenesc „Dr. George Trifon” Năsăud a declarat recurs.

Recursul a fost respins, ca

nefondat, prin decizia nr. 7785 din 22 octombrie 2004, a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

considerându-se că nu există motive care să justifice casarea sau modificarea

deciziei atacate.

Prin considerentele acestei

decizii s-a relevat că din interpretarea sistematică a celor două ordonanțe de

urgență, în succesiunea lor, se impune concluzia că, pentru aplicarea corectă a

majorărilor salariale din anul 2001, era necesar să fie asigurat mai întâi un

salariu de bază corespunzător prevederilor O.U.G. nr. 24/2000.

S-a subliniat că procentul

de 10%, de care au beneficiat asistentele medicale ale Spitalului Orășenesc

„Dr. George Trifon” Năsăud, inclusiv contestatoarea C.E., reprezintă în mod

cert un drept salarial cuvenit și că s-a procedat în mod corect, la acordarea

acestuia, deoarece în anul 2000, la spitalul respectiv, stabilirea salariului

de încadrare nu s-a făcut în concordanță cu dispozițiile O.U.G. nr. 24/2000.

Ca urmare, s-a conchis că

suma de 5.661.347 lei nu constituie prejudiciu pentru acest spital, iar decizia

de imputare nr. 165 din 31 mai 2002 este nelegală.

Spitalul Orășenesc „Dr.

George Trifon” Năsăud a declarat recurs și împotriva acestei ultime decizii.

Prin decizia nr. 83 din 14

martie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet format din 9

judecători, a respins recursul, ca inadmisibil, cu motivarea că decizia vizată,

fiind pronunțată în recurs, nu face parte din nici una dintre categoriile de

hotărâri susceptibile de a fi atacate, pe această cale, potrivit art. 299 alin.

(1) C. proc. civ.

Spitalul Orășenesc „Dr.

George Trifon” Năsăud a formulat cerere de revizuire a acestei din urmă

decizii.

Invocându-se cazul de

revizuire prevăzut în art. 322 pct. 7 C. proc. civ., s-a susținut că, prin

decizia a cărei revizuire se cere, s-a adoptat o soluție potrivnică celor

pronunțate prin deciziile nr. 207 din 22 ianuarie 2003, nr. 450 din 4 februarie

2003, nr. 1856 din 15 mai 2003 și nr. 2094 din 29 mai 2003 ale Curții Supreme

de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 372 din 3

iunie 2003 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, prin deciziile civile

nr. 1020/R din 19 octombrie 2004 și nr. 1097/R din 26 octombrie 2004, ale

Curții de Apel Cluj, precum și prin sentința civilă nr. 371/F din 8 decembrie

2004, a Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Recursul nu este fondat.

În adevăr, prin art. 322

pct. 7 alin. (1) C. proc. civ., se prevede că se poate cere revizuirea unei

hotărâri, „dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de

același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași

persoane, având aceeași calitate”.

Prin alin. (2) de la pct. 7

al articolului menționat este prevăzută ipoteza când se susține, ca în speță,

că hotărârile potrivnice au fost date de instanțe de recurs, stabilindu-se ca,

în cazul când una dintre instanțe este Înalta Curte de Casație și Justiție,

cererea de revizuire să se judece de această instanță.

Din dispozițiile arătate

rezultă, deci, că posibilitatea invocării cazului de revizuire reglementat în

cuprinsul celor două alineate ale art. 327 pct. 7 C. proc. civ., este

condiționată de existența hotărârilor definitive potrivnice date în una și

aceeași pricină, între aceleași persoane și având aceeași calitate procesuală.

Or, pe lângă că, prin nici

una din cele 4 decizii ale instanței supreme, la care s-a făcut referire de

revizuent, nu s-a rezolvat fondul litigiului, ci s-a stabilit doar competența

de soluționare, atât aceste decizii, cât și celelalte 4 hotărâri invocate prin

cerere nu privesc aceeași pricină, aceleași persoane și având aceeași calitate

procesuală.

Așa fiind, se constată că

această cerere nu întrunește tripla cerință de care este condiționată existența

cazului de revizuire prevăzut în art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care a fost

invocat în cauză.

În consecință, urmează a se

dispune respingerea cererii de revizuire, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată,

cererea de revizuire formulată de Spitalul Orășenesc „Dr. George Trifon” Năsăud

împotriva deciziei nr. 83 din 14 martie 2005 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, completul de 9 judecători.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 octombrie 2005.