ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3140/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3140/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată sub nr.

2854/104/2012 pe rolul Tribunalului Olt reclamanții S.I., F.N., R.N., T.Gh.F.,

T.A., L.A., D.D., B.G., T.M.V., A.N., B.C., S.I., J.M., B.M., F.V., P.N., H.N.,

D.I., C.D.M., N.M.C., C.I.C., G.A., G.V., I.I., D.M., N.G., D.L.M., B.Gh.,

P.M.M., P.G., P.E., C.M., S.T., C.V., J.E., C.Gh., B.A., P.V., au solicitat

instanței, ca prin sentința ce o va pronunța, să se dispună anularea Ordonanței

de urgență a Guvernului nr. 1/2011, suspendarea aplicării acesteia, menținerea

deciziilor de pensionare primite anterior și stabilite în baza Legii nr.

164/2001, cu cheltuieli de judecată.

În motivare au

susținut că, prin recalcularea pensiilor militare și introducerea acestora în

sistemul de calcul al sistemului public de pensii, se încalcă principiul

dreptului câștigat deoarece cei vizați și-au câștigat dreptul de a beneficia de

sistemul de pensii sub imperiul căruia și-au desfășurat activitatea.

S-a susținut că

anularea O.U.G. nr. 1/20011 se impune pentru încălcarea principiului

neretroactivității, fiind produs un dezechilibru între interesul general și

protecția drepturilor fundamentale ale persoanei, prin diminuarea drepturilor

patrimoniale, persoana trebuind să suporte o sarcină excesivă și disproporționată.

Totodată au precizat

reclamanții că prin actele normative menționate se încalcă principiul

nediscriminării consacrat de Constituția României potrivit art. 6. De asemenea,

au susținut că O.U.G. 1/2011 încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituția

României și anume neretroactivitatea legii.

Guvernul României a

formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a

instanței. De asemenea s-a invocat excepția inadmisibilității cererii de

anulare și suspendare a O.U.G. nr. 1/2011, susținându-se că în speță, nu au

fost respectate condițiile legale stabilite de art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința nr.

1175 din 29 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 2854/104/2012

a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții

S.I., F.N., R.N., T.Gh.F., T.A., L.A., D.D., B.G., T.M.V., A.N., B.C., S.I.,

J.M., B.M., F.V., P.N., H.N., D.I., C.D.M., N.M.C., C.I.C., G.A., G.V., I.I.,

D.M., N.G., D.L.M., B.Gh., P.M.M., P.G., P.E., C.M., S.T., C.V., J.E., C.Gh.,

B.A., P.V. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României în favoarea Curții de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 1487/54/2012.

Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința nr.

1090 din 26 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanții S.I.,

F.N., R.N., T.Gh.F., T.A., L.A., D.D., B.G., T.M.V., A.N., B.C., S.I., J.M.,

B.M., F.V., P.N., H.N., D.I., C.D.M., N.M.C., C.I.C., G.A., G.V., I.I., D.M.,

N.G., D.L.M., B.Gh., P.M.M., P.G., P.E., C.M., S.T., C.V., J.E., C.Gh., B.A.,

P.V. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, București ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut, raportat la dispozițiile art. 9

alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2005, că deși anularea O.U.G. nr. 1/2011

este primul capăt de cerere al acțiunii reclamanților, cel de-al treilea capăt

de cerere este reprezentat de menținerea deciziilor de pensionare emise

anterior în baza Legii nr. 164/2001.

A constatat

judecătorul fondului că, în cauză, obiectul mediat al acțiunii este reprezentat

de menținerea deciziilor de pensionare emise anterior în baza Legii nr.

164/2001, situație care se regăsește descrisă în conținutul alineatului 5, și

care reprezintă tocmai interesul legitim, pe care încearcă să-l valorifice

reclamanții.

S-a constatat că

obiectul principal al acțiunii judiciare rezultate chiar din acțiune, îl

constituie modificarea sau abrogarea parțială a O.U.G. nr. 1/2011.

Raportat la

dispozițiile art. 108 și art. 115 din Constituția României, s-a arătat în

sentința atacată că ordonanțele au caracter de lege fiind adoptate de Guvern în

temeiul legii de abilitare, care presupune o delegare temporară a competențelor

legislative ale Parlamentului către Guvern, astfel că în perioada în care

ordonanțele sunt în vigoare ele au aceeași putere ca și legea.

A reținut prima

instanță că ordonanțele sunt acte ale Guvernului, dar nu au caracter de acte

administrative, deoarece prin intermediul acestora Guvernul legiferează, în

baza legii speciale de abilitare a delegării legislative, astfel că ele nu pot

forma obiectul controlului de legalitate, pentru motiv că ele nu sunt acte

administrative de autoritate emise în vederea executării legii, ci constituie

tocmai lege.

S-a arătat că

instanța de judecată nu se poate pronunța asupra unui act cu caracter normativ

cu putere de lege, neavând competență în acest sens.

Reținând că obiectul

acțiunii îl constituie tocmai anularea O.U.G. nr. 1/2011, fără a se fi invocat

excepția de neconstituționalitate a acestei ordonanțe, și în măsura în care nu

s-a constatat neconstituționalitatea ordonanței, s-a arătat că, judecătorul

învestit cu soluționarea acțiunii având ca obiect despăgubiri, nu poate să

aprecieze asupra conformității Ordonanței cu Constituția, altfel spus

judecătorul nu se poate pronunța asupra unei norme de drept, apreciind el

însuși că aceasta ar fi neconstituțională.

Prin urmare, s-a

constatat că primul capăt de cerere este inadmisibil, prin prisma faptului că

acesta nu poate fi supus controlului contencios în conformitate cu dispozițiile

art. 5 alin. (2) potrivit cărora, nu pot fi atacate pe calea contenciosului

administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora

se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”.

Pe cale de

consecință, s-a constatat că și cererea de suspendare a O.U.G. nr. 1/2011 din

cel de-al doilea capăt de cerere este inadmisibilă.

În ceea ce privește

invocarea de către reclamanți a dispozițiilor alin. (4) din același articol,

s-a reținut că acesta reglementează situația acțiunilor formulate de o persoană

vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin

admiterea unei excepții într-o altă cauză, însă s-a constatat că Decizia nr.

270/2005 a Curții Constituționale, invocată, vizează neconstituționalitatea

dispozițiilor art. 180 din Legea nr. 19/2000, fiind evident că aceasta nu are

ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale, respectiv cele

ale O.U.G. nr. 1/2011.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe au formulat recurs reclamanții S.I., F.N., R.N., T.Gh.F., T.A., L.A.,

D.D., B.G., T.M.V., A.N., B.C., S.I., J.M., B.M., F.V., P.N., H.N., D.I.,

C.D.M., N.M.C., C.I.C., G.A., G.V., I.I., D.M., N.G., D.L.M., B.Gh., P.M.M.,

P.G., P.E., C.M., S.T., C.V., J.E., C.Gh., B.A. și P.V., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului s-a arătat că prin O.U.G. nr. 1/2011 se încalcă dreptul de proprietate

al reclamanților, principiul dreptului câștigat și al neretroactivității.

A fost invocată

Decizia nr. 830/2008 a Curții Constituționale și Deciziile 375/2005, 57/2006 și

120/2007 arătându-se că pensiile aflate în plată constituie drepturi legal

câștigate și nu pot fi afectate prin recalculare, O.U.G. nr. 1/2011 constituind

o aplicare retroactivă a unor măsuri.

S-a susținut că prima

instanță trebuia să analizeze întreg materialul probator pentru a pronunța o

soluție pe fondul cauzei.

S-a solicitat admiterea

recursului și casarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii pe fond.

Procedura în fața

instanței de recurs

Recurenții au depuse

concluzii scrise prin care au solicitat restituirea conform prevederilor Legii

nr. 241/2013 a sumelor de bani cu care au fost diminuate în mod abuziv și

ilegal pensiile aflat în plată la 31 decembrie 2010 pentru perioada 1 ianuarie

2011 - 30 septembrie 2013.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Analizând cererea de

recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în

conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt, reclamanții

au sesizat instanța de contencios administrativ cu o cerere în anularea Ordonanței

de urgență a Guvernului nr. 1/2011 și suspendarea aplicării acesteia cu

consecința menținerii deciziilor de pensionare primite anterior și stabilite în

baza Legii nr. 164/2001, cu cheltuieli de judecată.

În drept, potrivit

dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea 554/2004, "Persoana vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții

din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ,

însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul

principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a

dispoziției din ordonanță”;

Alin 5: „Acțiunea

prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri

pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor

administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei

autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei

anumite operațiuni administrative”.

Cu titlu preliminar,

se arată că suplimentul de motive invocat prin înscrisul intitulat „Concluzii

scrise” este depus cu încălcarea prevederilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ.,

astfel că Înalta Curte nu este ținută, potrivit art. 306 C. proc. civ., a se

pronunța asupra unor motive invocate tardiv, sancțiunea fiind neluarea în

considerare a motivelor depuse peste termenul stipulat de lege.

Cu atât mai mult nu

sunt incidente nici dispozițiile art. 132 C. proc. civ. privind posibilitatea

reclamantului, la prima zi de înfățișare, în fața instanței de fond, de a

modifica cererea de chemare în judecată, în sensul de a solicita restituirea

conform prevederilor Legii nr. 241/2013 a sumelor de bani cu care au fost

diminuate în mod abuziv și ilegal pensiile aflat în plată la 31 decembrie 2010

pentru perioada 1 ianuarie 2011 - 30 septembrie 2013.

În ceea ce privește

recursul formulat, Înalta Curte constată că nu sunt invocate veritabile critici

cu privire la soluția primei instanțe de a respinge acțiunea ca inadmisibilă,

recurenții-reclamanți fiind nemulțumiți de împrejurarea că executivul a recurs

la acest tip de act normativ (ordonanță) și nu la o hotărâre de guvern, pentru

de a împiedica persoanele interesate să atace noul act normativ, ceea ce,

evident, nu poate fi supus controlului instanțelor judecătorești.

Din textul art. 108

din Constituția României rezultă că numai hotărârile emise în scopul de a

„organiza executarea legilor” și ordonanțele emise de Guvern în temeiul unei

legi speciale de abilitare, reprezintă acte administrative, în înțelesul art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Ordonanțele de

Urgență nu intră în categoria actelor administrative, acestea fiind emise ca

urmare a delegării legislative în favoarea Guvernului, reglementată de art. 115

din Constituție, adică fie printr-o lege specială de abilitare a Guvernului,

emisă de Parlament în domenii care nu fac obiectul legilor organice - art. 115

- (1) din Constituție fie „în situații extraordinare a căror reglementare nu

poate fi amânată” - art. 115 alin. (4) din Constituție.

Prin urmare, prin

Ordonanțele de Urgență, Guvernul ca putere executivă, exercită temporar

atribuții de putere legiuitoare, Ordonanțele de Urgență având rang și putere de

lege până la validarea lor de către puterea legislativă - Parlamentul României,

astfel că nu pot forma obiectul acțiunilor de contencios administrativ (nici de

anulare și nici de suspendare, nefiind permis a se suspenda un act a cărui

legalitate nu poate fi verificată pe fond).

Fiind prin natura lor

acte cu caracter normativ, este limpede că și formele privind controlul

acestora sunt unele specifice, Legea contenciosului administrativ stipulând în

situația acestora procedura specială de contestare prevăzută la art. 9,

acțiunea putând avea ca obiect potrivit alin. (5) al aceluiași articol numai „acordarea

de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului,

anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz,

obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la

realizarea unei anumite operațiuni administrative.

Legile și Ordonanțele

Guvernului sunt supuse controlului de constituționalitate conform art. 146 lit.

d) din Constituția României.

În cazul ordonanțelor

nu se examinează legalitatea acestora de către instanțele judecătorești, ci

doar constituționalitatea lor, de către Curtea Constituțională.

În Încheierea de

ședință în data de 26 noiembrie 2012 s-a consemnat poziția apărătorului

reclamanților în sensul că nu înțeleg să formuleze excepție de

neconstituționalitate în cauză, iar deciziile Curții Constituționale invocate

atât la instanța de fond, cât și în recurs sunt anterioare actului normativ

atacat, fiind astfel evident că nu au vizat neconstituționalitatea acestuia.

În aceste condiții,

în raport de textele de lege arătate mai sus, în mod corect prima instanță a

stabilit că O.U.G. nr. 1/2011 nu este act administrativ ci act normativ cu

putere de lege, astfel că nu poate forma obiectul unei acțiuni în anulare, și

nici obiectul unei acțiuni de suspendare a efectelor produse de aceasta în

cadrul procedurii prevăzută de art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală

pe care o va menține.

Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.I., F.N., R.N., T.Gh.F., T.A., L.A., D.D., B.G., T.M.V., A.N.,

B.C., S.I., J.M., B.M., F.V., P.N., H.N., D.I., C.D.M., N.M.C., C.I.C., G.A.,

G.V., I.I., D.M., N.G., D.L.M., B.Gh., P.M.M., P.G., P.E., C.M., S.T., C.V.,

J.E., C.Gh., B.A. și P.V. împotriva Sentinței nr. 1090 din 26 noiembrie 2012 a

Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 septembrie 2014.

Procesat de GGC - LM