ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4634/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanții A.I., D.M., P.E., T.F., F.H., V.C., G.H., C.M., S.P., J.I. și E.G., toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la reclamanta A.I., cu domiciliul în T., județul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminări, în baza art. 1 și art. 14 din Legea nr. 554/2004, în termen legal au formulat acțiune în contencios administrativ, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se admită acțiunea și să se anuleze H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-lit.

h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 528/29.07.2010; Prin aceeași acțiune reclamanții la termenul din data de 18 noiembrie 2011 au solicitat și suspendarea executării actului normativ susmenționat, cerere soluționată de instanță prin încheierea pronunțată în data de 18 noiembrie 2010. În motivarea acțiunii în anulare reclamanții au arătat că prin H.G. nr. 737/2010 s-a aprobat metodologia de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 113/2010 prin care s-a dispus anularea pensiei lor de serviciu stabilită prin deciziile de pensionare. Susțin prin acțiunea formulată nelegalitatea hotărârii de Guvern, întrucât contravine atât prevederilor art. 15 din Constituția România, cât și prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens susțin că, în primul rând, H.G. nr. 737/2010 este o normă retroactivă, în condițiile în care afectează drepturi patrimoniale stabilite anterior intrării sale în vigoare. Este adevărat că norma juridică nouă nu afectează pensia pentru lunile scurse anterior intrării sale în vigoare, urmând să afecteze pensia începând cu luna septembrie 2010, însă acest fapt nu se datorează faptului că legea nu are caracter retroactiv, ci a însăși naturii obligației pe care și-a asumat-o prin art. 68 din Legea nr. 567/2004. Faptul că prin Decizia nr. 873/2010 Curtea Constituțională a respins obiecția de neconstituționalitate a Legii nr. 113/2010 nu poate conduce la o altă concluzie, în primul rând, trebuie subliniat că, potrivit art. 147 din Constituție, numai deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unei legi produc efecte în plan juridic.

O decizie prin care se constată constituționalitatea unei norme juridice nu produce niciun efect. Mai arată că, H.G. nr. 737/2010 contravine și dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care se aplică cu prioritate față de orice altă dispoziție de drept intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituție, întrucât le impune o privare de proprietate discriminatorie și lipsită de proporționalitate. La termenul din data de 18 noiembrie 2011, pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanții A.I., D.M., P.E. ș.a. prin care se solicită anularea H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-lit.

h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. La același termen de judecată din data de 18 noiembrie 2010 instanța a admis în principiu cererea de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României formulată de Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale, iar la termenul din data de 9 decembrie 2010 s-a admis de asemenea și cererea de intervenție în interes propriu formulată de D.M. față de care s-a luat măsura suspendării executării H.G. nr. 737/2010. Ulterior la data de 10 ianuarie 2011, numiții G.G., S.E., M.R., B.V., N.E., P.G., P.V., R.R., F.M., I.C.

au formulat cereri de intervenție în interes propriu, luându-se act de către instanță că cererile au fost legal timbrate cu taxă judiciară de timbru în cuantum de câte 4 RON și timbre judiciare de 0,15 RON fiecare, solicitând admiterea cererilor lor de intervenției în interes propriu, având în vedere că, au renunțat la judecata cererilor lor în cauzele în care s-au adresat inițial instanței în calitate de reclamanți, respectiv în Dosarele nr. 1043/42/2010 și nr. 1044/42/2010, care aveau același obiect, instanța luând act de această solicitare așa cum reiese din încheierile pe care le-au depus la dosar.

La data de 4 februarie 2011 intervenientul în interesul Guvernului României Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale a formulat întâmpinare la cererile de intervenție în nume propriu formulate de numiții de mai sus, solicitând respingerea lor, deoarece aceștia au calitate de reclamanți în alte două procese aflate deja pe rolul Curții de Apel Ploiești, respectiv Dosarul nr. 1044/42/2010 și Dosarul nr. 1043/42/2010, iar prin admiterea cererilor lor apreciind că soluționarea cererii principale ar fi întârziată.

Prin sentința civilă nr. 92 din 10 martie 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a a dmis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării; a respins acțiunea și cererile de intervenție față de acesta, ca fiind introduse împotriva unei părți lipsită de calitate procesual pasivă, a respins excepțiile inadmisibilității, a lipsei de interes și a lipsei calității procesual active a reclamanților și intervenienților, formulate de Guvernul României și intervenientul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, ca neîntemeiate; a respins ca neîntemeiată acțiunea în anularea H.G. nr. 737/2010 formulată de reclamanții A.I., D.M., P.E., T.F., F.E., V.C., G.H., C.M., S.P., J.I.

și E.G., și intervenienta D.M., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, intervenientul în interesul pârâtului Guvernul României Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și intervenienta în nume propriu D.M.; a respins ca neîntemeiate cererile de intervenție în interes propriu formulate de D.M., G.G., S.E., M.R., B.V., N.E., P.G., P.V., R.R., I.C. și a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu formulată de F.M. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ.

a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, constatând că în prezenta cauză această instituție nu are calitate fiind abilitată în materia discriminării, iar vizavi de obiectul unei asemenea spețe nu poate emite decât un punct de vedere ce nu poate naște efecte juridice pentru părțile din prezenta cauză, în acest sens acțiunea și cererile de intervenție față de această parte apar ca fiind introduse împotriva unei părți lipsită de calitate procesual pasivă. Instanța de fond a mai reținut că reclamanții au îndeplinit procedura prealabilă administrativă obligatorie, astfel după cum reiese din copia cererii și dovada de transmitere a acesteia.

Rațiunea legiferării obligativității formulării plângerii prealabile anterior sesizării instanței rezidă în împrejurarea că emitentul actului are posibilitatea revocării acestuia, situație în care o acțiune în justiție ar apărea ca lipsită de interes, emitentul actului nu a procedat la revocarea actului în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamanților în formularea acțiunii, instanța a reținut că dispozițiile H.G. nr. 737/2010 reglementează atât metodologia de recalculare, cât și modalitatea de acordare a pensiei în urma recalculării, în mod evident reclamanții își justifică, în cauză, calitatea procesuală și interesul formulării acțiunii, decurgând din plata pensiei în urma recalculării.

Astfel, reclamanții invocă o valoare patrimonială cu valența unui drept câștigat, anterior recunoscut și executat de stat, în temeiul unei legi speciale, Legea nr. 567/2004. Or, prin recalcularea pensiilor, după cum reiese din deciziile depuse la dosar, cuantumul pensiilor este mult diminuat, afectând în mod semnificativ patrimoniul reclamanților. Totodată, instanța de fond a constatat că interesul, definit ca folosul practic, imediat urmărit de reclamanți, este legitim, născut și actual, personal și direct, îndeplinind toate cerințele legale pentru a justifica sesizarea instanței de judecată. Susținerile pârâtului în sens contrar apar ca neîntemeiate, neputând fi reținut că prezenta cerere este ilicită; aspectele ce țin de temeinicia cererii de chemare în judecată urmează a fi examinate de instanță în funcție de ansamblul probator administrat.

Pe de altă parte, instanța nu este ținută de temeiul juridic al cererii, ci are obligația de a da corecta încadrare juridică, în baza dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., cu respectarea principiilor ce guvernează procesul civil. Pentru toate aceste motive instanța de fond a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes invocate de pârât și intervenientul în interesul acestuia ca neîntemeiate. Instanța de fond a apreciat ca fiind inadmisibilă și cererea de intervenție în interes propriu formulată de F.M., care potrivit susținerilor sale, nu a îndeplinit procedura prealabilă, prevăzută de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În ceea ce privește cererea privind anularea H.G. nr. 737/2010, instanța de fond a constatat că acest act administrativ normativ a fost emis în aplicarea Legii nr. 119/2010, prin care s-a statuat că de la data intrării în vigoare a acestei legi, categoriile de pensii enumerate la art. 1 stabilite pe baza legislației anterioare devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar Curtea Constituțională prin Decizia nr. 871/2010 a constatat că legea este constituțională, legiuitorul având dreptul exclusiv de a dispune în funcție de politica socială și fondurile disponibile asupra acordării pensiilor de serviciu, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare. Instanța de fond a mai reținut că apărarea reclamanților potrivit căreia prin H.G.

nr. 737/2010 se încalcă dispozițiile Legii nr. 94/1992 cum a fost modificată prin Legea nr. 217/2008, ce nu a fost abrogată nu are nicio relevanță, întrucât pensiile de serviciu pentru personalul Curții de Conturi au fost prevăzute de art. 49 alin. (4) și art. 51 alin. (2) din legea privind organizarea Curții de Conturi, texte de lege ce sunt în prezent abrogate conform Legii nr. 263/2010, chiar dacă aceste dispoziții legale nu ar fi fost abrogate expres, hotărârea de guvern nu este în contradicție cu prevederile actelor normative precizate, în condițiile în care prin Legea nr. 119/2010, s-a statuat că de la data intrării în vigoare a actului normativ, pensiile stabilite în baza legislației speciale devin pensii în sensul Legii nr. 19/2000, iar principiul dreptului câștigat nu are aplicabilitate în condițiile în care legiuitorul are dreptul de a dispune asupra acordării pensiilor de serviciu, a cuantumului și condițiilor de acordare, singurul drept câștigat fiind reprezentat doar de prestațiile deja realizate până la data intrării în vigoare a actului normativ nou.

Nici susținerea reclamanților privind încălcarea dispozițiilor art. 44 din Constituția României, a art. 473, art. 474 și art. 484 C. civ. referitoare la garantarea dreptului de proprietate, dreptul la pensie fiind asimilat acestuia, nu a fost primită de către instanță, în condițiile în care art. 47 alin. (2) din Constituție reglementează distinct dreptul la pensie, care deși poate fi asimilat unui drept de proprietate, natura specială a pensiei de serviciu presupune două componente, contributivă și necontributivă, această din urmă componentă fiind supusă condiției ca statul să dispună de resurse financiare pentru a o putea acorda, iar în situația în care astfel de resurse nu există sau sunt diminuate, legiuitorul poate să dispună măsuri asupra cuantumului pensiei și a condițiilor de acordare, cum a statuat și Curtea Constituțională în Decizia nr. 871/2010.

De asemenea, a fost înlăturată și apărarea acelorași reclamanți potrivit căruia restrângerea exercițiului unui drept sau unei libertăți are caracter excepțional și temporar nefiind incidente dispozițiile art. 53 din Constituție, întrucât dreptul la pensie garantat de Constituție vizează pensia obținută în sistemul general de pensionare, neexistând în legea fundamentală, o astfel de garanție pentru pensia specială, în care este inclus suplimentul financiar acordat de stat, prin măsura recalculării nefiind restrâns dreptul la pensie, ci doar cuantumul acesteia. În ceea ce privește pretinsa încălcare a principiului neretroactivității legii prevăzut de art. 15 din Constituție, Curtea de apel a constatat că prin H.G.

nr. 737/2010, se respectă acest principiu, întrucât actul normativ se aplică doar pentru viitor și numai în ceea ce privește cuantumul pensiilor speciale, celelalte condiții privind acordarea acestora, stagiul efectiv de activitate și vârsta eligibilă nu sunt afectate de actul administrativ normativ, iar măsura recalculării nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute. Având în vedere că H.G. nr. 737/2010 nu încalcă dispozițiile precizate de către reclamanți, din legi organice sau din Constituție, instanța de fond a constatat că actul administrativ normativ a fost elaborat cu respectarea prevederile Legii nr. 24/2000, astfel că nu se impune anularea sa, cererea urmând a fi respinsă.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect menținerea în plată a pensiilor de serviciu ale reclamanților, instanța de fond a constatat că nu este întemeiat, întrucât prin Legea nr. 119/2010, aceste pensii au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar art. 49 alin. (4) și art. 51 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 au fost abrogate, astfel că cererea a fost respinsă, o atare măsură neputând fi dispusă decât după anularea sau desființarea deciziilor de recalculare a pensiilor. Împotriva hotărârii instanței de fond recurenții A.I., E.G., G.G., M.R., R.R., N.E., P.V., B.V., F.M., D.M., P.E., V.C., C.M., S.P., S.E., I.C. și D.M.A. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare recurenții au arătat că nu le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 119/2010, cum greșit a motivat prima instanță, întrucât ea s-a pensionat anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, în temeiul Legii nr. 567/2004, care nu a fost abrogată, astfel că modificarea definitivă a pensiilor aflate în plată prin H.G. nr. 737/2010 și Legea nr. 119/2010 încalcă principiul neretroactivității legii și drepturile câștigate de personalul auxiliar din instanțe, beneficiarii unui sistem ocupațional de pensii. S-a susținut că aplicarea retroactivă a actului administrativ contravine art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nefiind îndeplinite condițiile derogatorii în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate , întrucât actul normativ încalcă cerința legalității, a scopului legitim, precum și principiul proporționalității.

Recurenții au mai arătat că Legea nr. 119/2010 generează o situație discriminatorie, deoarece instituie pentru militari, polițiști și personalul din penitenciare un mod de calcul diferit al drepturilor la pensie, a cărui finalitate este menținerea pensiei de serviciu, pentru aceste categorii de personal pentru care s-a prevăzut un stagiu complet de cotizare de numai 20 ani, în timp ce pentru restul categoriilor se calculează în funcție de data nașterii și oricum discriminarea se realizează în raport cu ceilalți pensionari care nu intră sub incidența Legii nr. 119/2000. Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Argumentele prezentate de recurenți în motivarea cererii de anulare a H.G. nr. 737/2010 reprezintă de fapt critici formulate cu privire la dispozițiile Legii nr. 119/2010, despre care au arătat că nu putea modifica pensii aflate în plată, stabilite printr-un act normativ anterior, Legea nr. 567/2004, decât cu încălcarea principiului neretroactivității, a drepturilor câștigate de beneficiarii unui sistem ocupațional de pensii, a art. 1 Protocol 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a principiului proporționalității și nediscriminării. Or dispozițiile Legii nr. 119/2010 în temeiul căreia s-a emis H.G.

nr. 737/2010, au făcut deja obiectul unor excepții de neconstituționalitate, respinse prin Decizia nr. 871/2010, care a considerat că sunt neîntemeiate criticile ce vizau încălcarea art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44, art. 47, art. 53, art. 135 alin. (2) lit. f) și art. 20 din Constituție, prin raportare la Primul Protocol adițional Convențai Europeană a Drepturilor Omului (art. 1), Declarația Universală a Drepturilor Omului (art. 17, art. 23 pct. 3 și art. 25 pct. 1), Carta Drepturilor Fundamentale UE [art. 1, art. 17 alin. (1), art. 25, art. 34 alin. (1) și art. 52 alin. (1)]. De asemenea, prin Decizia nr. 873/2010 s-a constatat că dispozițiile art. 1 lit. a), lit. b), lit. d)-lit.

i) și art. 2-art. 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, constatându-se în schimb neconstituționalitatea art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, în raport cu prevederile art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție (este vorba de pensiile de serviciu al judecătorilor, procurorilor, respectiv magistraților, asistenți ai Curții Constituționale). În cuprinsul acestor decizii instanța constituțională a analizat compatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 cu principiile de drept național și comunitar invocate de recurentă, astfel că ținând cont de ierarhia și atribuțiile instanțelor de judecată, așa cum acestea au fost reglementate în sistemul juridic românesc prin art. 146 lit. a), art. 147 alin. (4) din Constituție, Legea nr. 47/1992 și Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată că nu se poate substitui și nu poate pronunța soluții contrare în probleme de drept ce au format obiectul cercetării judecătorești de către Curtea Constituțională.

Prin urmare, se observă că instanța constituțională a considerat că dispozițiile Legii nr. 119/2010 privind unele măsuri în domeniul pensiilor, care prevăd recalcularea pensiilor de serviciu prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, nu încalcă principiul constituțional instituit prin art. 15 alin. (2), al neretroactivității legii, luând în considerare componentele pensiei de serviciu reglementată prin lege specială pentru o anumită categorie profesională, respectiv pensia contributivă, care se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat și suplimentul care depășește acest cuantum și se suportă din bugetul de stat.

Curtea Constituțională a constatat că acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul pensiilor și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, așa cum este reglementat de art. 47 alin. (2) Constituție, din rațiuni suficient de puternice cum ar fi criza economică, pensiile speciale putând fi eliminate.

În Decizia nr. 873/2010 instanța constituțională a clarificat conceptul de „drepturi câștigate” precizând că acestea pot cuprinde numai prestațiile realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări, care nu le-a afectat în nici un fel și așa cum a arătat și în Decizia nr. 458/2003 a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul vechii legi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”.

Pe baza celor două componente ale pensiei de serviciu, ținând cont de împrejurarea că suplimentul din partea statului se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pe viitor a acestei componente nu încalcă art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Muller contra Austriei, 1972, instanța europeană subliniind că acest text nu poate fi interpretat în sensul garantării numai unui anumit cuantum al pensiei, ci numai a dreptului la pensie, de care intimata nu a fost privată (cauza Bechen v.Cehia 2006, Kjartan Asmundsson v. Islanda).

Nu se poate reține nici încălcarea principiului proporționalității, având în vedere interesul general, reprezentant de necesitatea menținerii echilibrului bugetar, a respectării angajamentelor asumate de statul român prin semnarea acordurilor de împrumut cu organisme financiare internaționale, în condițiile adâncirii crizei economice în 2010 (situații expuse de Guvern în justificarea adoptării Legii nr. 119/2010) și interesul particular, reprezentat de menținerea pensiei de serviciu acordată în considerarea unui anumit statut social al unei categorii profesionale, se constată că măsurile adoptate prin Legea nr. 119/2010 și H.G.

nr. 737/2010 nu rup echilibrul celor două categorii de interese, întrucât nu se restrânge dreptul la pensie, ca drept fundamental prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, ci se reglementează o metodologie de recalculare a pensiilor de serviciu, prin algoritmul folosit de legea cadru în materie de pensii, Legea nr. 19/2000, fără a fi atinsă partea contributivă, efectul producându-se numai în privința suplimentului plătit de la bugetul de stat, asupra căruia statul poate dispune modificări, în funcție de condițiile economico-sociale și politica fiscală de la un moment dat. Legea nr. 119/2010 a prevăzut două modalități de recalculare a pensiei, în raport cu specificul acestora, militare sau de serviciu, art. 3 din lege, astfel că stabilirea unor modalități diferite de recalculare nu este discriminatorie, deoarece nu privește categorii profesionale identice sau similare.

Ca urmare a schimbării politicii statului în domeniul sistemului de pensii și a altor drepturi de asigurări sociale, stabilirea unor metodologii de recalculare a pensiilor pe baza unor criterii diferite, corespunzătoare statului specific unor categorii socio-profesionale aflate în situații comparabile, are la bază o justificare obiectivă, iar metodele de atingere a cestui scop sunt adecvate și necesare, în sensul excepției instituite de art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 37/2000, neexistând nici un fel de tratament discriminatoriu între metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu în baza H.G. nr. 735/2010 și H.G. nr. 737/2010. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursurile ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de A.I., E.G., G.G., M.R., R.R., N.E., P.V., B.V., F.M., D.M., P.E., V.C., C.M., S.P., S.E., I.C. și D.M.A. împotriva sentinței civile nr. 92 din 10 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește cererea de anulare a H.G. nr. 737/2010, ca nefondate. Respinge recursul declarat de A.I. împotriva aceleiași sentințe, în ceea ce privește suspendarea H.G. nr. 737/2010, ca nefondat. Respinge celelalte recursuri privind suspendarea H.G. nr. 737/2010, ca tardiv formulate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2011.