ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4634/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4634/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții A.I., D.M.,

P.E., T.F., F.H., V.C., G.H., C.M., S.P., J.I. și E.G., toți cu domiciliul ales

pentru comunicarea actelor de procedura la reclamanta A.I., cu domiciliul în T.,

județul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și citarea

Consiliului Național pentru Combaterea Discriminări, în baza art. 1 și art. 14

din Legea nr. 554/2004, în termen legal au formulat acțiune în contencios

administrativ, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se admită

acțiunea și să se anuleze H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare

a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-lit. h) din

Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată

în M. Of. al României, Partea I, nr. 528/29.07.2010;

Prin aceeași acțiune

reclamanții la termenul din data de 18 noiembrie 2011 au solicitat și

suspendarea executării actului normativ susmenționat, cerere soluționată de

instanță prin încheierea pronunțată în data de 18 noiembrie 2010.

În motivarea acțiunii

în anulare reclamanții au arătat că prin H.G. nr. 737/2010 s-a aprobat metodologia

de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 113/2010 prin care s-a dispus anularea

pensiei lor de serviciu stabilită prin deciziile de pensionare.

Susțin prin acțiunea formulată

nelegalitatea hotărârii de Guvern, întrucât contravine atât prevederilor art. 15

din Constituția România, cât și prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens susțin că, în primul rând, H.G.

nr. 737/2010 este o normă retroactivă, în condițiile în care afectează drepturi

patrimoniale stabilite anterior intrării sale în vigoare. Este adevărat că norma

juridică nouă nu afectează pensia pentru lunile scurse anterior intrării sale în

vigoare, urmând să afecteze pensia începând cu luna septembrie 2010, însă acest

fapt nu se datorează faptului că legea nu are caracter retroactiv, ci a însăși naturii

obligației pe care și-a asumat-o prin art. 68 din Legea nr. 567/2004.

Faptul că prin Decizia

nr. 873/2010 Curtea Constituțională a respins obiecția de neconstituționalitate

a Legii nr. 113/2010 nu poate conduce la o altă concluzie, în primul rând, trebuie

subliniat că, potrivit art. 147 din Constituție, numai deciziile prin care se constată

neconstituționalitatea unei legi produc efecte în plan juridic. O decizie prin care

se constată constituționalitatea unei norme juridice nu produce niciun efect.

Mai arată că, H.G.

nr. 737/2010 contravine și dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, care se aplică cu prioritate față de orice altă

dispoziție de drept intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituție, întrucât

le impune o privare de proprietate discriminatorie și lipsită de proporționalitate.

La termenul din data de

18 noiembrie 2011, pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a

solicitat

respingerea acțiunii formulată de

reclamanții A.I., D.M., P.E. ș.a. prin care se solicită anularea

H.G. nr. 737/2010

privind metodologia de recalculare a categoriilor

de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-lit. h) din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

La

același termen de judecată din data de 18 noiembrie 2010 instanța a admis în principiu

cererea de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României formulată de

Ministerul Muncii Familiei

și Protecției Sociale, iar la termenul din data de 9 decembrie 2010 s-a admis de

asemenea și cererea de intervenție în interes propriu formulată de D.M. față de

care s-a luat măsura suspendării executării H.G. nr. 737/2010.

Ulterior la data de 10

ianuarie 2011, numiții G.G., S.E., M.R., B.V., N.E., P.G., P.V., R.R., F.M., I.C.

au formulat cereri de intervenție în interes propriu, luându-se act de către instanță

că cererile au fost legal timbrate cu taxă judiciară de timbru în cuantum de câte

4 RON și timbre judiciare de 0,15 RON fiecare, solicitând admiterea cererilor lor

de intervenției în interes propriu, având în vedere că, au renunțat la judecata

cererilor lor în cauzele în care s-au adresat inițial instanței în calitate de reclamanți,

respectiv în Dosarele nr. 1043/42/2010 și nr. 1044/42/2010, care aveau același obiect,

instanța luând act de această solicitare așa cum reiese din încheierile pe care

le-au depus la dosar.

La data de 4 februarie

2011 intervenientul în interesul Guvernului României Ministerul Muncii Familiei

și Protecției Sociale a formulat întâmpinare la cererile de intervenție în nume

propriu formulate de numiții de mai sus, solicitând respingerea lor, deoarece aceștia

au calitate de reclamanți în alte două procese aflate deja pe rolul Curții de Apel

Ploiești, respectiv Dosarul nr. 1044/42/2010 și Dosarul nr. 1043/42/2010, iar prin

admiterea cererilor lor apreciind că soluționarea cererii principale ar fi întârziată.

Prin

sentința civilă nr. 92 din 10 martie 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția contencios

administrativ și fiscal a a

dmis excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării; a respins acțiunea

și cererile de intervenție față de acesta, ca fiind introduse împotriva unei părți

lipsită de calitate procesual pasivă, a respins excepțiile inadmisibilității, a

lipsei de interes și a lipsei calității procesual active a reclamanților și intervenienților,

formulate de Guvernul României și intervenientul Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale, ca neîntemeiate; a respins ca neîntemeiată acțiunea în anularea

H.G. nr. 737/2010 formulată de reclamanții A.I., D.M., P.E., T.F., F.E., V.C., G.H.,

C.M., S.P., J.I. și E.G., și intervenienta D.M., în contradictoriu cu pârâții Guvernul

României, intervenientul în interesul pârâtului Guvernul României Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale și intervenienta în nume propriu D.M.; a respins

ca neîntemeiate cererile de intervenție în interes propriu formulate de D.M., G.G.,

S.E., M.R., B.V., N.E., P.G., P.V., R.R., I.C. și a respins ca inadmisibilă cererea

de intervenție în interes propriu formulată de F.M.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. a soluționat

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării, constatând că în prezenta cauză această instituție nu

are calitate fiind abilitată în materia discriminării, iar vizavi de obiectul unei

asemenea spețe nu poate emite decât un punct de vedere ce nu poate naște efecte

juridice pentru părțile din prezenta cauză, în acest sens acțiunea și cererile de

intervenție față de această parte apar ca fiind introduse împotriva unei părți lipsită

de calitate procesual pasivă.

Instanța de fond a mai

reținut că reclamanții au îndeplinit procedura prealabilă administrativă obligatorie,

astfel după cum reiese din copia cererii și dovada de transmitere a acesteia.

Rațiunea legiferării obligativității

formulării plângerii prealabile anterior sesizării instanței rezidă în împrejurarea

că emitentul actului are posibilitatea revocării acestuia, situație în care o acțiune

în justiție ar apărea ca lipsită de interes, emitentul actului nu a procedat la

revocarea actului în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește excepțiile

lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamanților în formularea

acțiunii, instanța a reținut că dispozițiile H.G. nr. 737/2010 reglementează atât

metodologia de recalculare, cât și modalitatea de acordare a pensiei în urma recalculării,

în mod evident reclamanții își justifică, în cauză, calitatea procesuală și interesul

formulării acțiunii, decurgând din plata pensiei în urma recalculării. Astfel, reclamanții

invocă o valoare patrimonială cu valența unui drept câștigat, anterior recunoscut

și executat de stat, în temeiul unei legi speciale, Legea nr. 567/2004. Or, prin

recalcularea pensiilor, după cum reiese din deciziile depuse la dosar, cuantumul

pensiilor este mult diminuat, afectând în mod semnificativ patrimoniul reclamanților.

Totodată, instanța de

fond a constatat că interesul, definit ca folosul practic, imediat urmărit de reclamanți,

este legitim, născut și actual, personal și direct, îndeplinind toate cerințele

legale pentru a justifica sesizarea instanței de judecată.

Susținerile pârâtului

în sens contrar apar ca neîntemeiate, neputând fi reținut că prezenta cerere este

ilicită; aspectele ce țin de temeinicia cererii de chemare în judecată urmează a

fi examinate de instanță în funcție de ansamblul probator administrat. Pe de altă

parte, instanța nu este ținută de temeiul juridic al cererii, ci are obligația de

a da corecta încadrare juridică, în baza dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., cu respectarea principiilor ce guvernează procesul civil.

Pentru toate aceste motive

instanța de fond a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei

de interes invocate de pârât și intervenientul în interesul acestuia ca neîntemeiate.

Instanța de fond a apreciat

ca fiind inadmisibilă și cererea de intervenție în interes propriu formulată de

F.M., care potrivit susținerilor sale, nu a îndeplinit procedura prealabilă, prevăzută

de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În ceea ce privește cererea

privind anularea H.G. nr. 737/2010, instanța de fond a constatat că acest act administrativ

normativ a fost emis în aplicarea Legii nr. 119/2010, prin care s-a statuat că de

la data intrării în vigoare a acestei legi, categoriile de pensii enumerate la

art. 1 stabilite pe baza legislației anterioare devin pensii în înțelesul Legii

nr. 19/2000, iar Curtea Constituțională prin Decizia nr.  871/2010 a constatat că

legea este constituțională, legiuitorul având dreptul exclusiv de a dispune în funcție

de politica socială și fondurile disponibile asupra acordării pensiilor de serviciu,

precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare.

Instanța de fond a mai

reținut că apărarea reclamanților potrivit căreia prin H.G. nr. 737/2010 se încalcă

dispozițiile Legii nr. 94/1992 cum a fost modificată prin Legea nr. 217/2008, ce

nu a fost abrogată nu are nicio relevanță, întrucât pensiile de serviciu pentru

personalul Curții de Conturi au fost prevăzute de art. 49 alin. (4) și art. 51

alin. (2) din legea privind organizarea Curții de Conturi, texte de lege ce sunt

în prezent abrogate conform Legii nr. 263/2010, chiar dacă aceste dispoziții legale

nu ar fi fost abrogate expres, hotărârea de guvern nu este în contradicție cu prevederile

actelor normative precizate, în condițiile în care prin Legea nr. 119/2010, s-a

statuat că de la data intrării în vigoare a actului normativ, pensiile stabilite

în baza legislației speciale devin pensii în sensul Legii nr. 19/2000, iar principiul

dreptului câștigat nu are aplicabilitate în condițiile în care legiuitorul are dreptul

de a dispune asupra acordării pensiilor de serviciu, a cuantumului și condițiilor

de acordare, singurul drept câștigat fiind reprezentat doar de prestațiile deja

realizate până la data intrării în vigoare a actului normativ nou.

Nici susținerea reclamanților

privind încălcarea dispozițiilor art. 44 din Constituția României, a art. 473, art.

474 și art. 484 C. civ. referitoare la garantarea dreptului de proprietate, dreptul

la pensie fiind asimilat acestuia, nu a fost primită de către instanță, în condițiile

în care art. 47 alin. (2) din Constituție reglementează distinct dreptul la pensie,

care deși poate fi asimilat unui drept de proprietate, natura specială a pensiei

de serviciu presupune două componente, contributivă și necontributivă, această din

urmă componentă fiind supusă condiției ca statul să dispună de resurse financiare

pentru a o putea acorda, iar în situația în care astfel de resurse nu există sau

sunt diminuate, legiuitorul poate să dispună măsuri asupra cuantumului pensiei și

a condițiilor de acordare, cum a statuat și Curtea Constituțională în Decizia nr.

871/2010.

De asemenea, a fost înlăturată

și apărarea acelorași reclamanți potrivit căruia restrângerea exercițiului unui

drept sau unei libertăți are caracter excepțional și temporar nefiind incidente

dispozițiile art. 53 din Constituție, întrucât dreptul la pensie garantat de Constituție

vizează pensia obținută în sistemul general de pensionare, neexistând în legea fundamentală,

o astfel de garanție pentru pensia specială, în care este inclus suplimentul financiar

acordat de stat, prin măsura recalculării nefiind restrâns dreptul la pensie, ci

doar cuantumul acesteia.

În ceea ce privește pretinsa

încălcare a principiului neretroactivității legii prevăzut de art. 15 din Constituție,

Curtea de apel a constatat că prin H.G. nr. 737/2010, se respectă acest principiu,

întrucât actul normativ se aplică doar pentru viitor și numai în ceea ce privește

cuantumul pensiilor speciale, celelalte condiții privind acordarea acestora, stagiul

efectiv de activitate și vârsta eligibilă nu sunt afectate de actul administrativ

normativ, iar măsura recalculării nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute.

Având în vedere că H.G.

nr. 737/2010 nu încalcă dispozițiile precizate de către reclamanți, din legi organice

sau din Constituție, instanța de fond a constatat că actul administrativ normativ

a fost elaborat cu respectarea prevederile Legii nr. 24/2000, astfel că nu se impune

anularea sa, cererea urmând a fi respinsă.

Referitor la capătul de

cerere având ca obiect menținerea în plată a pensiilor de serviciu ale reclamanților,

instanța de fond a constatat că nu este întemeiat, întrucât prin Legea nr. 119/2010,

aceste pensii au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar art. 49

alin. (4) și art. 51 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 au fost abrogate, astfel că

cererea a fost respinsă, o atare măsură neputând fi dispusă decât după anularea

sau desființarea deciziilor de recalculare a pensiilor.

Împotriva hotărârii instanței

de fond recurenții A.I., E.G., G.G., M.R., R.R., N.E., P.V., B.V., F.M., D.M., P.E.,

V.C., C.M., S.P., S.E., I.C. și D.M.A. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În

motivare recurenții au

arătat că nu le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 119/2010,

cum greșit a motivat prima instanță, întrucât ea s-a pensionat anterior intrării

în vigoare a acestui act normativ, în temeiul Legii nr. 567/2004, care nu a fost

abrogată, astfel că modificarea definitivă a pensiilor aflate în plată prin H.G.

nr. 737/2010 și Legea nr. 119/2010 încalcă principiul neretroactivității legii și

drepturile câștigate de personalul auxiliar din instanțe, beneficiarii unui sistem

ocupațional de pensii.

S-a susținut că aplicarea

retroactivă a actului administrativ contravine art. 1 din Protocolul 1 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, nefiind îndeplinite condițiile derogatorii în care

privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate , întrucât

actul normativ încalcă cerința legalității, a scopului legitim, precum și principiul

proporționalității.

Recurenții au mai arătat

că Legea nr. 119/2010 generează o situație discriminatorie, deoarece instituie pentru

militari, polițiști și personalul din penitenciare un mod de calcul diferit al drepturilor

la pensie, a cărui finalitate este menținerea pensiei de serviciu, pentru aceste

categorii de personal pentru care s-a prevăzut un stagiu complet de cotizare de

numai 20 ani, în timp ce pentru restul categoriilor se calculează în funcție de

data nașterii și oricum discriminarea se realizează în raport cu ceilalți pensionari

care nu intră sub incidența Legii nr. 119/2000.

Examinând cauza și sentința

recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Argumentele prezentate

de recurenți în motivarea cererii de anulare a H.G. nr. 737/2010 reprezintă de fapt

critici formulate cu privire la dispozițiile Legii nr. 119/2010, despre care au

arătat că nu putea modifica pensii aflate în plată, stabilite printr-un act normativ

anterior, Legea nr. 567/2004, decât cu încălcarea principiului neretroactivității,

a drepturilor câștigate de beneficiarii unui sistem ocupațional de pensii, a

art. 1 Protocol 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a principiului proporționalității

și nediscriminării.

Or dispozițiile Legii

nr. 119/2010 în temeiul căreia s-a emis H.G. nr. 737/2010, au făcut deja obiectul

unor excepții de neconstituționalitate, respinse prin Decizia nr. 871/2010, care

a considerat că sunt neîntemeiate criticile ce vizau încălcarea art. 1 alin. (5),

art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44, art. 47, art. 53, art. 135 alin.

(2) lit. f) și art. 20 din Constituție, prin raportare la Primul Protocol adițional

Convențai Europeană a Drepturilor Omului (art. 1), Declarația Universală a Drepturilor

Omului (art. 17, art. 23 pct. 3 și art. 25 pct. 1), Carta Drepturilor Fundamentale

UE [art. 1, art. 17 alin. (1), art. 25, art. 34 alin. (1) și art. 52 alin. (1)].

De asemenea, prin Decizia

nr. 873/2010 s-a constatat că dispozițiile art. 1 lit. a), lit. b), lit. d)-lit.

i) și art. 2-art. 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, constatându-se

în schimb neconstituționalitatea art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, în raport

cu prevederile art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție (este vorba

de pensiile de serviciu al judecătorilor, procurorilor, respectiv magistraților,

asistenți ai Curții Constituționale).

În cuprinsul acestor decizii

instanța constituțională a analizat compatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 119/2010

cu principiile de drept național și comunitar invocate de recurentă, astfel că ținând

cont de ierarhia și atribuțiile instanțelor de judecată, așa cum acestea au fost

reglementate în sistemul juridic românesc prin art. 146 lit. a), art. 147 alin.

(4) din Constituție, Legea nr. 47/1992 și Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată

că nu se poate substitui și nu poate pronunța soluții contrare în probleme de drept

ce au format obiectul cercetării judecătorești de către Curtea Constituțională.

Prin urmare, se observă

că instanța constituțională a considerat că dispozițiile Legii nr. 119/2010 privind

unele măsuri în domeniul pensiilor, care prevăd recalcularea pensiilor de serviciu

prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând

algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, nu încalcă principiul constituțional

instituit prin art. 15 alin. (2), al neretroactivității legii, luând în considerare

componentele pensiei de serviciu reglementată prin lege specială pentru o anumită

categorie profesională, respectiv pensia contributivă, care se suportă din bugetul

asigurărilor sociale de stat și suplimentul care depășește acest cuantum și se suportă

din bugetul de stat.

Curtea Constituțională

a constatat că acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul

pensiilor și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, așa cum este reglementat

de art. 47 alin. (2) Constituție, din rațiuni suficient de puternice cum ar fi criza

economică, pensiile speciale putând fi eliminate.

În Decizia nr. 873/2010

instanța constituțională a clarificat conceptul de „drepturi câștigate” precizând

că acestea pot cuprinde numai prestațiile realizate până la intrarea în vigoare

a noii reglementări, care nu le-a afectat în nici un fel și așa cum a arătat și

în Decizia nr. 458/2003 a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică

pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea

în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul vechii legi,

pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea

legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în

vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”.

Pe baza celor două componente

ale pensiei de serviciu, ținând cont de împrejurarea că suplimentul din partea statului

se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea

pe viitor a acestei componente nu încalcă art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Muller contra Austriei, 1972, instanța

europeană subliniind că acest text nu poate fi interpretat în sensul garantării

numai unui anumit cuantum al pensiei, ci numai a dreptului la pensie, de care intimata

nu a fost privată (cauza Bechen v.Cehia 2006, Kjartan Asmundsson v. Islanda).

Nu se poate reține nici

încălcarea principiului proporționalității, având în vedere interesul general, reprezentant

de necesitatea menținerii echilibrului bugetar, a respectării angajamentelor asumate

de statul român prin semnarea acordurilor de împrumut cu organisme financiare internaționale,

în condițiile adâncirii crizei economice în 2010 (situații expuse de Guvern în justificarea

adoptării Legii nr. 119/2010) și interesul particular, reprezentat de menținerea

pensiei de serviciu acordată în considerarea unui anumit statut social al unei categorii

profesionale, se constată că măsurile adoptate prin Legea nr. 119/2010 și H.G.

nr. 737/2010 nu rup echilibrul celor două categorii de interese, întrucât nu se

restrânge dreptul la pensie, ca drept fundamental prevăzut de art. 47 alin. (2)

din Constituție, ci se reglementează o metodologie de recalculare a pensiilor de

serviciu, prin algoritmul folosit de legea cadru în materie de pensii, Legea

nr. 19/2000, fără a fi atinsă partea contributivă, efectul producându-se numai în

privința suplimentului plătit de la bugetul de stat, asupra căruia statul poate

dispune modificări, în funcție de condițiile economico-sociale și politica fiscală

de la un moment dat.

Legea nr. 119/2010 a prevăzut

două modalități de recalculare a pensiei, în raport cu specificul acestora, militare

sau de serviciu, art. 3 din lege, astfel că stabilirea unor modalități diferite

de recalculare nu este discriminatorie, deoarece nu privește categorii profesionale

identice sau similare.

Ca urmare a schimbării

politicii statului în domeniul sistemului de pensii și a altor drepturi de asigurări

sociale, stabilirea unor metodologii de recalculare a pensiilor pe baza unor criterii

diferite, corespunzătoare statului specific unor categorii socio-profesionale aflate

în situații comparabile, are la bază o justificare obiectivă, iar metodele de atingere

a cestui scop sunt adecvate și necesare, în sensul excepției instituite de art.

2 alin. (3) din O.G. nr. 37/2000, neexistând nici un fel de tratament discriminatoriu

între metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu în baza H.G. nr. 735/2010

și H.G. nr. 737/2010.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Prin urmare, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta

Curte va respinge recursurile ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de A.I., E.G., G.G., M.R., R.R., N.E., P.V., B.V., F.M., D.M., P.E., V.C., C.M.,

S.P., S.E., I.C. și D.M.A. împotriva sentinței civile nr. 92 din 10 martie 2011

a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

în ceea ce privește cererea de anulare a H.G. nr. 737/2010, ca nefondate.

Respinge recursul declarat

de A.I. împotriva aceleiași sentințe, în ceea ce privește suspendarea H.G. nr. 737/2010,

ca nefondat.

Respinge celelalte recursuri

privind suspendarea H.G. nr. 737/2010, ca tardiv formulate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 11 octombrie 2011.