ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5960/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanții S.A., T.M., B.M., B.R., B.C., A.E., T.R., D.I., S.V., P.V., R.S.I., M.A., T.M., M.M., J.E., M.M., S.A., F.V., S.F., Z.S., M.M., I.S., R.B., H.F., S.V., H.E., O.V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, anularea H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 528 din 29 iulie 2010 și totodată, în baza dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării H.G. nr. 737/2010. În motivarea acțiunii, reclamanții au criticat, în esență, actul contestat pentru încălcarea dispozițiilor art. 15 din Constituția României, prin faptul că este aplicat retroactiv și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât astfel îi este impusă o privare de proprietate discriminatorie și lipsită de proporționalitate. În ceea ce privește cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanții au susținut că aceasta are la bază un caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 și este menită a preveni o pagubă iminentă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege.

La data de 12 octombrie 2010 au formulat cerere de intervenție în interes propriu P.E., P.E., B.S., V.M., admisă în principiu. Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, respinsă în principiu prin Încheierea din 9 decembrie 2010. Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în raport cu dispozițiile O.G.

nr. 137/2000, modificată și completată, iar în cazul în care reclamanta își precizează acțiunea indicând exclusiv dispozițiile Legii nr. 554/2004 invocă excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile privind actul contestat, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, susținând că aceștia nu sunt titularii unui drept sau interes legitim vătămat și excepția lipsei de interes a reclamanților, cu motivarea că actul administrativ ce se solicită a fi suspendat/anulat a fost executat, producându-și deja efectele juridice, iar măsurile solicitate de reclamantă apar ca ineficiente, neputând restabili situația materială anterioară. Pe fond, a solicitat respingerea întregii acțiuni ca neîntemeiate, sub ambele capete de cerere, respectiv anularea și suspendarea executării actului.

2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 491 din 16 decembrie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a respins acțiunea și cererea de intervenție față de acesta ca fiind introduse împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, excepția inadmisibilității, excepția lipsei procedurii prealabile, excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamantei. Prin aceeași sentință, a admis acțiunea și cererea de intervenție, a anulat H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzut la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, suspendând executarea acestui act administrativ până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanța a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a apreciat că aceasta este întemeiată, deoarece nu există identitate între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății și care are ca obiect anularea H.G. nr. 737/2010 emisă de Guvernul României. În ce privește excepția inadmisibilității cererii în raport de dispozițiile O.G. nr. 137/2000, modificată și completată, s-a apreciat că temeiul juridic pe care și-a întemeiat reclamanta demersul judiciar nu îl reprezintă acest act normativ, motivele de nelegalitate invocate în legătură cu actul administrativ contestat vizând neconformitatea lui cu principii constituționale și ale Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Referitor la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, prima instanță a reținut că cererea dedusă judecății este o acțiune în contencios administrativ și nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile, însă se consacră în art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 o excepție de la principiul revocabilității, actul administrativ nemaiputând fi revocat când a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. S-a reținut astfel că dreptul de acces la justiție consacrat de art. 21 din Constituția României și cel prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului nu este absolut însă trebuie să fie efectiv deoarece Convenția apără drepturi concrete și efective nu drepturi teoretice și iluzorii.

Jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului recunoaște că una dintre limitările dreptului de acces la o instanță vizează reglementarea condițiilor procedurale ale acțiunii în justiție prin stabilirea unor termene de efectuare a diferitelor acte de procedură, termene de prescripție, de decădere, iar între aceste restricții se regăsesc și dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 referitoare la procedura prealabilă exercitării acțiunii în contencios administrativ.

În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților și a lipsei interesului, prima instanță a avut în vedere că, în condițiile în care reclamanta a făcut dovada că potrivit Deciziei nr. 160989 din 9 septembrie 2008 a Casei locale de Pensii Sighetu Marmației primea o pensie de serviciu de 2.310 RON, iar aceasta a fost recalculată la data de 1 septembrie 2010, fiind stabilită la 1.317 RON, acesta justifică legitimare procesuală activă într-un litigiu de contencios administrativ, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Cât privește alegația conform căreia actul administrativ a fost executat material și a intrat în circuitul civil, astfel încât prezenta cerere nu asigură părților reclamante un folos practic, prima instanță a reținut că din raționamentul pârâtului s-ar deduce că nu justifică interes nici o persoană care solicită efectuarea controlului de legalitate sau întreruperea vremelnică a efectelor unui act administrativ dacă acesta a fost executat, ceea ce ar duce la excluderea cvasitotalității actelor administrative de la controlul instanței de contencios administrativ, apărare ce nu poate fi primită.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut, în esență, că este discutabil în ce măsură considerentele de natură financiară pot fi opuse reclamanților, în condițiile în care Curtea Europeană s-a pronunțat în sensul în care lipsa de fonduri nu poate justifica încălcarea dreptului de proprietate invocat, iar în aceste condiții, exigențele unei bune administrații la care are dreptul orice cetățean ar fi și ele încălcate. De asemenea a considerat că nu este îndeplinită nici cerința existenței unui just echilibru, reclamanții fiind puși în situația de a suporta o sarcină excesivă și exorbitantă, care nu poate fi justificată în nici un mod. Faptul că Legea nr. 119/2010 a fost declarată constituțională nu are relevanță sub aspectul posibilității atacării hotărârii dată în executarea acesteia.

Controlul de constituționalitate realizat pe calea rezolvării excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate, dar unul de strictă conformare a unor dispoziții legale la normele constituționale a căror încălcare se invocă. Cu privire la cererea de suspendare, prima instanță a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. 3. Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motive încadrate în drept în prevederile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, următoarele: 3.1. O primă critică privește nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. și art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât, deși instanța a rămas în pronunțare la data de 9 decembrie 2010, totuși sentința recurată a fost pronunțată la data de 16 decembrie 2010, fără ca Guvernului României să-i fie comunicată încheierea de amânare a pronunțării în care au fost consemnate dezbaterile. 3.2. A altă critică se referă la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că hotărârea primei instanței a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a legii. În speță, prima instanță a încălcat dispozițiile imperative ale prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, coroborate cu cele ale art. 109 C. proc. civ.

Astfel, prin apărările formulate a invocat excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, iar soluția instanței de respingere a acestei excepții este nelegală și netemeinică, atât prin raportare la dispozițiile legale care reglementează materia contenciosului administrativ, dar și în contextul juridic constituțional și al Curții Europene a Drepturilor Omului.

De asemenea, a arătat recurentul că prima instanță a făcut o greșită soluționare și a celorlalte excepții invocate: excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, care, în raport de prevederile art. 52 din Constituția României și de cele ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, nu a făcut dovada drepturilor existente, prevăzute de lege și care să fi fost vătămate prin actul contestat, după cum nu a făcut nici dovada legăturii de cauzalitate dintre actul administrativ contestat și vătămarea invocată, și excepția lipsei de interes a reclamantei, care avea obligația de a justifica acel interes personal legitim, direct și actual în promovarea acțiunii. În privința fondului cauzei, recurentul a criticat sentința recurată în raport cu dispozițiile art. 304 punctul 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., susținând, în esență, că la elaborarea H.G. nr. 737/2010 au fost respectate dispozițiile legale în vigoare. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă pentru motivul expus la pct. I.3.2 din decizia de față. 1. Aspectele de fapt și de drept relevante 1.1. Analiza motivului referitor la neîndeplinirea procedurii administrative prealabile Intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune ce vizează atât anularea, cât și suspendarea executării H.G.

nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzut la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Instanța de control judiciar constată însă că, în cauză, nu s-a depus dovada îndeplinirii procedurii prealabile administrative, reglementată de art. 7 din Legea contenciosului administrativ, ca o condiție de admisibilitate a acțiunii. Potrivit dispozițiilor art. 109 alin. (2) C. proc. civ., „în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege.

Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată”, iar art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 arată că „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.” În speță, intimații-reclamanți și intimații-intervenienți nu au depus dovada îndeplinirii acestei proceduri prealabile, obligatorie față de obiectul cererii cu care a fost învestită instanța de contencios administrativ, înscrisul depus la dosarul de recurs, datat 29 iunie 2011, putând atesta cel mult situația că o plângere prealabilă s-a depus mult după sesizarea instanței de contencios administrativ (20 septembrie 2010). Instanța de control judiciar nu împărtășește punctul de vedere al judecătorului fondului exprimat în motivarea respingerii acestei excepții, jurisprudența Convenției fiind constantă în a considera că „instituirea unui termen pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, .. sau sancțiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca art. 6 parag.

1 din Convenție, acestea fiind restricții admise atâta timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanța sa”. Înalta Curte reține că, într-adevăr, Legea nr. 554/2004 permite derogări de la condiția prevăzută de art. 7 alin. (1), în cazul acțiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, precum și situația în care se invocă excepția de nelegalitate a unui act administrativ, însă reclamanții și intervenienții nu se încadrează în nici una din aceste categorii.

În acest context, față de soluția pronunțată asupra fondului cauzei, urmează a fi respinsă și cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat. 2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat, va modifica sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamanți și cererea de intervenție ca inadmisibile și, în consecință, va respinge și cererea de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva Sentinței nr. 491 din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge acțiunea reclamanților ca inadmisibilă, precum și cererea de intervenție în interes propriu. Respinge cererea de suspendare a executării H.G nr. 737/2010. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2011. Procesat de GGC - LM