ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1303/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la data de 17 noiembrie 2010 pe rolul Curții de Apel Suceava, reclamantele: R.G., G.C., G.V., C.D. și Ț.A., în contradictoriu cu pârâții: Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale București, Casa Județeană de Pensii Suceava și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării București, au solicitat: - anularea H.G. nr. 737/2010 privind Metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și - suspendarea executării actului administrativ contestat, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

În motivarea acțiunii, reclamantele au relevat aspectele ce vizează nelegalitatea actului administrativ sus-menționat, iar cu privire la cererea de suspendare a executării acestui act, au făcut trimitere la incidența dispozițiilor art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004, sens în care au arătat că din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică și evidentă cu privire la prezumția de legalitate a actului administrativ, iar faptul că pensiile lunare ce urmează a fi încasate vor fi substanțial micșorate, le pune pe reclamante în situații financiare dificile sub aspectul achitării cu conștiinciozitate a ratelor bancare, a cheltuielilor aferente locuințelor, etc. În întâmpinare, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a invocat, în principal, excepția netimbrării acțiunii în raport de prevederile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată și respectiv Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, iar pe fond, a arătat că motivarea reclamantelor nu se circumscrie exigențelor prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul Guvernul României, prin întâmpinare, a invocat excepțiile privind: lipsa calității procesuale active a reclamantelor, motivat de faptul că prin argumentele arătate nu au făcut dovada că au calitatea de beneficiari ai categoriilor ele pensii vizate de H.G. nr. 737/2010, pe de altă parte, nu precizează în mod clar care este dreptul pretins vătămat pentru a se putea verifica legătura de cauzalitate cerută de lege între actul administrativ și vătămarea invocată; lipsa interesului legitim, personal, născut și actual, raportat la faptul că actul administrativ contestat a fost executat; lipsa plângerii administrative prealabile impusă de prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cererii de suspendare au arătat că motivele invocate nu fac dovada îndeplinirii cumulative a cerințelor impuse de prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

2. Sentința Curții de apel Soluționând capătul al doilea de cerere din acțiunea introductivă, prin sentința nr. 280 din 08 decembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondate excepțiile invocate de pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale București și Guvernul României și a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010 privind Metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, formulată de reclamante.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță, analizând excepțiile invocate de către pârâți a constatat că sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Reclamantele au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru cu chitanța din 29 noiembrie 2010 și respectiv timbrul judiciar aferent, astfel încât, au fost respectate dispozițiile art. 17 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 17 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. În ceea ce privește excepția privind lipsa plângerii prealabile, prima instanță a avut în vedere adresa din 08 noiembrie 2010, potrivit cu care Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului și-a exprimat poziția în raport de criticile reclamantelor evocate în procedura prealabilă, așa încât, a apreciat ca fiind respectate dispozițiile imperative ale art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor a fost, de asemenea, înlăturată, prima instanță constatând, după o verificare sumară a apărărilor drepturilor invocate, faptul că reclamantele au făcut parte din serviciul auxiliar din justiție, așa încât au fost beneficiarele unei pensii speciale calculate și acordate în conformitate cu Legea nr. 567/2004, iar prin intrarea în vigoare a H.G. nr. 737/2010 au fost anulate pensiile de serviciu și s-a procedat la o recalculare, cu începere din luna septembrie 2010, cu consecința diminuării cuantumului lunar al acestor prestații, în contradicție cu prevederile art. 15 din Constituția României și respectiv ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Actul administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, respectiv, H.G. nr. 737/2010 are ca obiect de reglementare, declarat în mod expres în art. 1 -”stabilirea metodologiei de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prev. la art. 1 lit. c)-h din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor”. În conformitate cu prevederile art. 8 din acest act normativ, procesul de recalculare a acestor categorii de pensii de serviciu se finalizează prin emiterea unei decizii de recalculare de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află beneficiarii pensiilor de serviciu, iar cuantumul pensiei astfel rezultat în urma recalculării urmează a fi plătit beneficiarului.

În speță, judecătorul de la prima instanță a constatat că H.G. nr. 737/2010 și-a produs efectele prin emiterea, pe numele reclamantelor, a deciziilor de recalculare a pensiilor de către Casa Județeană de Pensii Suceava și prin plata efectivă începând cu luna septembrie 2010 a pensiilor astfel recalculate. În atare situație, cum actul administrativ și-a produs efectele, solicitarea reclamantelor privind suspendarea executării lui apare ca fiind nejustificată. În plus, față de împrejurarea ce vizează întinderea puterii judecătorești în judecarea unei astfel de cereri, în care nu este admisibilă prejudecarea fondului litigiului, instanța de fond a constatat faptul că nu au fost invocate împrejurările cauzei care, prin natura lor, creează o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat.

În altă ordine de idei, prima instanță a mai constatat că motivele de nelegalitate evocate în susținerea capătului de cerere având ca obiect anularea H.G. nr. 737/2010 impun o analiză a fondului litigiului, astfel încât, aceste motive nu pot fi preluate și analizate de instanță cu ocazia soluționării prezentei cereri, ceea ce ar contraveni și caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative. A subliniat judecătorul fondului faptul că jurisprudența și doctrina sunt unanime în a considera că cererea privind anularea unui act administrativ pentru motive ce țin de nelegalitate nu reprezintă prin ea însăși „caz bine justificat” în sensul art. 2 lit. t)din Legea nr. 554/2004.

Nici argumentul reclamantelor ce vizează încasarea unor pensii lunare substanțial diminuate nu se circumscrie termenului de „pagubă iminentă” în sensul art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Concluzionând, prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele restrictiv-imperative ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru a fi admisă cererea privind suspendarea executării actului administrativ contestat. 3. Recursul declarat de către reclamante Împotriva sentinței Curții de apel au formulat recurs în termen legal reclamantele R.G., G.C., G.V., C.D. și Ț.A., invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6 și 8 C. proc. civ. Recurentele și-au structurat motivele de recurs după cum urmează: 3.1.

Instanța a încălcat dreptul la apărare al reclamantelor La acest punct, recurentele afirmă că excepțiile invocate de pârâți privind netimbrarea, lipsa procedurii prealabile și lipsa calității lor procesual active au fost soluționate de Curtea de apel fără a fi fost puse în discuția părților, punându-le în situația de a nu-și fi exprimat punctul de vedere. Totuși, recurentele se declară de acord cu soluția pronunțată asupra acestora, arătând că este corectă. 3.2. S-au aplicat greșit dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 În cuprinsul acestui motiv recurentele dezvoltă criticile referitoare la fondul cererii de suspendare, insistând asupra îndeplinirii ambelor cerințe impuse de norma amintită.

Astfel, în privința „cazului bine justificat” indică efectul retroactiv al H.G. nr. 737/2010, arătând că actul administrativ afectează drepturi patrimoniale stabilite anterior intrării sale în vigoare, contravenind prevederilor art. 15 din Constituția României, cât și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Și condiția „pagubei iminente” este îndeplinită, câtă vreme pensiile recurentelor s-au diminuat cu mai mult de 70% punându-le practic în situația de a nu-și mai putea achita obligațiile asumate anterior, cheltuielile comune etc. 4. Apărările formulate de intimați În cauză au formulat întâmpinări numai intimații Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale și Guvernul României.

4.1. Întâmpinarea Ministerului Muncii Familiei și Protecției Sociale Acest intimat solicită respingerea recursului ca nefondat, susținând că reclamantele nu au demonstrat îndeplinirea ambelor condiții impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, așa încât nu există motive pentru schimbarea soluției Curții de Apel Suceava. 4.2. Întâmpinarea Guvernului României Și Guvernul României solicită respingerea recursului ca nefondat. Analizând punctual motivele de recurs, intimatul arată că prima instanță a procedat în mod legal atunci când s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor invocate de pârâți, cererea de suspendare neputând fi examinată dacă, în prealabil, nu s-ar fi verificat îndeplinirea condițiilor de admisibilitate specifice acțiunilor de contencios administrativ.

În privința modului în care s-a soluționat cererea de suspendare, intimatul insistă asupra legalității considerentului referitor la epuizarea efectelor actului administrativ și, implicit, asupra faptului că H.G. nr. 737/2010 nu este susceptibilă de suspendare a executării. Pe fondul cererii de suspendare, intimatul arată că nu s-au dovedit împrejurări care să creeze o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, în contextul în care actul administrativ a fost emis în executarea Legii nr. 119/2010, fără a excede acestui cadru normativ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor cuprinse în întâmpinări, cât și, potrivit art. 304 1 C. proc.

civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentele-reclamante au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, invocând, în drept, dispozițiile art. 14 alin. (1) și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Ca urmare a aplicării metodologiei aprobate de Guvernul României prin actul administrativ normativ a cărui suspendare se solicită, recurentelor-reclamante, care se circumscriu sferei de adresabilitate a art. 1 lit. c) ce vizează „pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea”, li s-au diminuat substanțial drepturile de pensie stabilite anterior intrării în vigoare a cadrului normativ menționat. Examinând aspectele invocate de autoarele cererii de suspendare, prima instanță a ajuns la concluzia că nu s-a dovedit îndeplinirea condiției „cazului bine justificat”, respectiv că nu au fost identificate „împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ” după cum indică art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Această concluzie este împărtășită și de instanța de recurs. 1.1. Referitor la modul în care s-au aplicat dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 Verificând, mai întâi, dacă H.G. nr. 737/2010 mai era susceptibilă de executare la data pronunțării sentinței, respectiv dacă efectele sale erau în curs, Înalta Curte consideră, contrar celor reținute de prima instanță și reiterate în recurs de către intimatul Guvernul României, că acest act normativ nu își epuizase efectele, iar demersul judiciar al recurentelor-reclamante întemeiat pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 este justificat tocmai de împrejurarea că, lună de lună, pe baza metodologiei aprobate, li se plătesc drepturi de pensie diminuate.

Potrivit acestui text de lege : „ În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate. ” Prin urmare, pentru a se putea dispune măsura suspendării executării unui act administrativ, măsură excepțională în contextul în care acesta beneficiază de prezumția de legalitate, trebuie dovedită, într-o situație concretă, îndeplinirea cumulativă a celor două condiții „cazul bine justificat”și „paguba iminentă”.

În cauza de față, Înalta Curte constată că recurentele-reclamante au dovedit numai îndeplinirea celei de-a doua condiții, întrucât, într-adevăr, ca efect al recalculării pensiilor, drepturile stabilite sunt cu aproximativ 70% mai mici decât cele anterioare. Această situație nu este însă de natură a conduce la o altă soluție, întrucât, cum s-a arătat deja, Înalta Curte, la fel ca și prima instanță, nu a decelat elemente de nelegalitate evidentă a actului administrativ normativ, care să poată fi valorificate în procedura sumară cu care este învestită. Într-adevăr, H.G. nr. 737/2010, publicată în M. Of.

al României nr. 528 din 29 iulie 2010, a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituție și al art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pe baza unei ample note de fundamentare, având avizul favorabil al Consiliului Legislativ, așa încât nu pot fi identificate elemente de nelegalitate aparentă în operațiunea elaborării și adoptării sale. De asemenea, verificând sumar concordanța actului administrativ cu Legea nr. 119/2010, în baza și în aplicarea căreia a fost emis, prin prisma motivelor invocate de recurente, Înalta Curte constată că H.G. nr. 737/2010 îndeplinește numai o funcție tehnică, rezumându-se la a stabili instrumentele procedurale care să permită aplicarea actului normativ cu forță juridică superioară , în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind nomele de tehnică legislativă.

În realitate, prevederile legale care le nemulțumesc pe recurentele-reclamante au fost preluate în cuprinsul actului administrativ din chiar Legea nr. 119/2010, respectiv art. 3 alin. (1) „ Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare” și art. 7 alin. (1) „Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare”.

Cât privește susținerea recurentelor că art. 2 și 4 din Normele metodologice ar încălca principiul constituțional al neretroactivității legii, Înalta Curte observă, de asemenea, că actul care califică pensiile speciale ca pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 este tot Legea nr. 119/2010, care, la art. 1 alin. (1) prevede: „Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare”.

Curtea Constituțională a statuat, de altfel, în această privință în Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003 că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”, menținându-se pe aceeași poziție și în Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Așa fiind, în limitele procedurii de față, Înalta Curte reține că nu există argumente valide care să conducă la concluzia că H.G. nr. 737/2010 ar fi depășit cadrul normativ fixat prin Legea nr. 119/2010. În fine, referitor la jurisprudența instanțelor în materia examinată, Înalta Curte observă că la nivelul instanței supreme ea s-a orientat către aceeași soluție ca cea pronunțată în prezenta cauză, după cum rezultă, de exemplu, din Deciziile nr. 645 din 03 februarie 2010 și nr. 1297 din 3 martie 2010. De asemenea, împrejurarea că pe parcursul soluționării cauzei de față, s-a pronunțat sentința nr. 491 din 16 decembrie 2010 de către Curtea de Apel Cluj prin care s-a anulat H.G. nr. 737/2010 nu este aptă, prin ea însăși, să conducă la o altă soluție . În speță, nu ne regăsim în ipoteza reglementată de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, iar sentința menționată nu este irevocabilă, așa încât analiza recursului de față nu poate excede aspectelor anterior reținute.

1.2. Referitor la modul în care au fost soluționate excepțiile invocate de pârâți Acest motiv de recurs, încadrat de recurente în dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este vădit nefondat. Presupusele neregularități procedurale ar fi putut fi invocate de recurente în condițiile motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. care trimite la dispozițiile de principiu ale art. 105 alin. (2) C. proc. civ., dar numai dacă, prin soluția pronunțată în privința excepțiilor, ar fi suferit vreo vătămare. Or, în cauza de față, toate excepțiile invocate de către pârâți, privind: netimbrarea cererii, lipsa procedurii prealabile și lipsa calității procesuale active au fost respinse de către Curtea de apel.

În atare context, recurentele nu pot justifica nici o vătămare, instanța pășind la judecarea fondului cererii lor de suspendare a executării actului administrativ. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse în decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a și art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.G., G.C., G.V., C.D. și Ț.A. împotriva sentinței nr. 280 din 08 decembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2011.