ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1303/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1303/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

primei instanțe

Prin acțiunea

înregistrată la data de 17 noiembrie 2010 pe rolul Curții de Apel Suceava,

reclamantele: R.G., G.C., G.V., C.D. și Ț.A., în contradictoriu cu pârâții:

Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale București, Casa Județeană de Pensii Suceava și

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării București, au solicitat:

- anularea H.G. nr.

737/2010 privind Metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de

serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind

stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și

-

suspendarea

executării actului administrativ contestat, până la soluționarea irevocabilă a

cauzei.

În motivarea

acțiunii, reclamantele au relevat aspectele ce vizează nelegalitatea actului

administrativ sus-menționat, iar cu privire la cererea de suspendare a

executării acestui act, au făcut trimitere la incidența dispozițiilor art. 14

alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004,

sens în care au arătat că din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică

și evidentă cu privire la prezumția de legalitate a actului administrativ, iar

faptul că pensiile lunare ce urmează a fi încasate vor fi substanțial

micșorate, le pune pe reclamante în situații financiare dificile sub aspectul

achitării cu conștiinciozitate a ratelor bancare, a cheltuielilor aferente

locuințelor, etc.

În întâmpinare,

pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a invocat, în

principal, excepția netimbrării acțiunii în raport de prevederile art. 17 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, republicată și respectiv Legea nr. 146/1997 privind

taxele judiciare de timbru, iar pe fond, a arătat că motivarea reclamantelor nu

se circumscrie exigențelor prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul Guvernul

României, prin întâmpinare, a invocat excepțiile privind: lipsa calității

procesuale active a reclamantelor, motivat de faptul că prin argumentele

arătate nu au făcut dovada că au calitatea de beneficiari ai categoriilor ele

pensii vizate de H.G. nr. 737/2010, pe de altă parte, nu precizează în mod clar

care este dreptul pretins vătămat pentru a se putea verifica legătura de cauzalitate

cerută de lege între actul administrativ și vătămarea invocată; lipsa

interesului legitim, personal, născut și actual, raportat la faptul că actul

administrativ contestat a fost executat; lipsa plângerii administrative

prealabile impusă de prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cererii de

suspendare au arătat că motivele invocate nu fac dovada îndeplinirii cumulative

a cerințelor impuse de prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

apel

Soluționând capătul

al doilea de cerere din acțiunea introductivă, prin sentința nr. 280 din 08

decembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins ca nefondate excepțiile invocate de pârâții Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale București și Guvernul României și a

respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010

privind Metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu

prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor

măsuri în domeniul pensiilor, formulată de reclamante.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță, analizând excepțiile invocate de către pârâți a constatat

că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Reclamantele au făcut

dovada achitării taxei judiciare de timbru cu chitanța din 29 noiembrie 2010 și

respectiv timbrul judiciar aferent, astfel încât, au fost respectate dispozițiile

art. 17 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 17 alin. (2) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru.

În ceea ce privește excepția

privind lipsa plângerii prealabile, prima instanță a avut în vedere adresa din 08

noiembrie 2010, potrivit cu care Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului

și-a exprimat poziția în raport de criticile reclamantelor evocate în procedura

prealabilă, așa încât, a apreciat ca fiind respectate dispozițiile imperative ale

art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantelor a fost, de asemenea, înlăturată, prima instanță

constatând, după o verificare sumară a apărărilor drepturilor invocate, faptul că

reclamantele au făcut parte din serviciul auxiliar din justiție, așa încât au fost

beneficiarele unei pensii speciale calculate și acordate în conformitate cu Legea

nr. 567/2004, iar prin intrarea în vigoare a H.G. nr. 737/2010 au fost anulate pensiile

de serviciu și s-a procedat la o recalculare, cu începere din luna septembrie 2010,

cu consecința diminuării cuantumului lunar al acestor prestații, în contradicție

cu prevederile art. 15 din Constituția României și respectiv ale art. 1 din Protocolul

nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a reținut, în esență, următoarele:

Actul administrativ a

cărui executare se solicită a fi suspendată, respectiv, H.G. nr. 737/2010 are ca

obiect de reglementare, declarat în mod expres în art. 1 -”stabilirea metodologiei

de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prev. la art. 1 lit. c)-h din

Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor”.

În conformitate cu prevederile

art. 8 din acest act normativ, procesul de recalculare a acestor categorii de pensii

de serviciu se finalizează prin emiterea unei decizii de recalculare de către casele

teritoriale de pensii în evidența cărora se află beneficiarii pensiilor de serviciu,

iar cuantumul pensiei astfel rezultat în urma recalculării urmează a fi plătit beneficiarului.

În speță, judecătorul

de la prima instanță a constatat că H.G. nr. 737/2010 și-a produs efectele prin

emiterea, pe numele reclamantelor, a deciziilor de recalculare a pensiilor de către

Casa Județeană de Pensii Suceava și prin plata efectivă începând cu luna septembrie

2010 a pensiilor astfel recalculate.

În atare situație, cum

actul administrativ și-a produs efectele, solicitarea reclamantelor privind suspendarea

executării lui apare ca fiind nejustificată.

În plus, față de împrejurarea

ce vizează întinderea puterii judecătorești în judecarea unei astfel de cereri,

în care nu este admisibilă prejudecarea fondului litigiului, instanța de fond a

constatat faptul că nu au fost invocate împrejurările cauzei care, prin natura lor,

creează o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului

administrativ contestat.

În altă ordine de idei,

prima instanță a mai constatat că motivele de nelegalitate evocate în susținerea

capătului de cerere având ca obiect anularea H.G. nr. 737/2010 impun o analiză a

fondului litigiului, astfel încât, aceste motive nu pot fi preluate și analizate

de instanță cu ocazia soluționării prezentei cereri, ceea ce ar contraveni și caracterului

de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative.

A subliniat judecătorul

fondului faptul că jurisprudența și doctrina sunt unanime în a considera că cererea

privind anularea unui act administrativ pentru motive ce țin de nelegalitate nu

reprezintă prin ea însăși „caz bine justificat” în sensul art. 2 lit. t)din Legea

nr. 554/2004.

Nici argumentul reclamantelor

ce vizează încasarea unor pensii lunare substanțial diminuate nu se circumscrie

termenului de „pagubă iminentă” în sensul art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Concluzionând, prima instanță

a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele restrictiv-imperative ale art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru a fi admisă cererea privind suspendarea

executării actului administrativ contestat.

către reclamante

Împotriva sentinței Curții

de apel au formulat recurs în termen legal reclamantele R.G., G.C., G.V., C.D. și

Ț.A., invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6 și 8 C. proc.

civ.

Recurentele și-au structurat

motivele de recurs după cum urmează:

3.1. Instanța a încălcat

dreptul la apărare al reclamantelor

La acest punct, recurentele

afirmă că excepțiile invocate de pârâți privind netimbrarea, lipsa procedurii prealabile

și lipsa calității lor procesual active au fost soluționate de Curtea de apel fără

a fi fost puse în discuția părților, punându-le în situația de a nu-și fi exprimat

punctul de vedere. Totuși, recurentele se declară de acord cu soluția pronunțată

asupra acestora, arătând că este corectă.

3.2. S-au aplicat greșit

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004

În cuprinsul acestui motiv

recurentele dezvoltă criticile referitoare la fondul cererii de suspendare, insistând

asupra îndeplinirii ambelor cerințe impuse de norma amintită.

Astfel, în privința „cazului

bine justificat” indică efectul retroactiv al H.G. nr. 737/2010, arătând că actul

administrativ afectează drepturi patrimoniale stabilite anterior intrării sale în

vigoare, contravenind prevederilor art. 15 din Constituția României, cât și

art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Și condiția „pagubei iminente”

este îndeplinită, câtă vreme pensiile recurentelor s-au diminuat cu mai mult de

70% punându-le practic în situația de a nu-și mai putea achita obligațiile asumate

anterior, cheltuielile comune etc.

de intimați

În cauză au formulat întâmpinări

numai intimații Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale și Guvernul României.

4.1. Întâmpinarea Ministerului

Muncii Familiei și Protecției Sociale

Acest intimat solicită

respingerea recursului ca nefondat, susținând că reclamantele nu au demonstrat îndeplinirea

ambelor condiții impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, așa încât nu

există motive pentru schimbarea soluției Curții de Apel Suceava.

4.2. Întâmpinarea Guvernului

României

Și Guvernul României solicită

respingerea recursului ca nefondat.

Analizând punctual motivele

de recurs, intimatul arată că prima instanță a procedat în mod legal atunci când

s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor invocate de pârâți, cererea de suspendare

neputând fi examinată dacă, în prealabil, nu s-ar fi verificat îndeplinirea condițiilor

de admisibilitate specifice acțiunilor de contencios administrativ.

În privința modului în

care s-a soluționat cererea de suspendare, intimatul insistă asupra legalității

considerentului referitor la epuizarea efectelor actului administrativ și, implicit,

asupra faptului că H.G. nr. 737/2010 nu este susceptibilă de suspendare a executării.

Pe fondul cererii de suspendare,

intimatul arată că nu s-au dovedit împrejurări care să creeze o îndoială puternică

și evidentă asupra prezumției de legalitate, în contextul în care actul administrativ

a fost emis în executarea Legii nr. 119/2010, fără a excede acestui cadru normativ.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului.

Examinând sentința atacată

prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor cuprinse în întâmpinări, cât și, potrivit

art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare:

de drept relevante

Recurentele-reclamante

au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării

H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de

serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea

unor măsuri în domeniul pensiilor, invocând, în drept, dispozițiile art. 14

alin. (1) și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Ca urmare a aplicării

metodologiei aprobate de Guvernul României prin actul administrativ normativ a cărui

suspendare se solicită, recurentelor-reclamante, care se circumscriu sferei de adresabilitate

a art. 1 lit. c) ce vizează „pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate

al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea”, li s-au diminuat

substanțial drepturile de pensie stabilite anterior intrării în vigoare a cadrului

normativ menționat.

Examinând aspectele invocate

de autoarele cererii de suspendare, prima instanță a ajuns la concluzia că nu s-a

dovedit îndeplinirea condiției „cazului bine justificat”, respectiv că nu au fost

identificate „împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură

să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ” după

cum indică art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Această concluzie este

împărtășită și de instanța de recurs.

1.1. Referitor la modul

în care s-au aplicat dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

Verificând,

mai întâi, dacă H.G. nr. 737/2010 mai era susceptibilă de executare la data pronunțării

sentinței, respectiv dacă efectele sale erau în curs, Înalta Curte consideră, contrar

celor reținute de prima instanță și reiterate în recurs de către intimatul Guvernul

României, că acest act normativ nu își epuizase efectele, iar demersul judiciar

al recurentelor-reclamante întemeiat pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004

este justificat tocmai de împrejurarea că, lună de lună, pe baza metodologiei aprobate,

li se plătesc drepturi de pensie diminuate.

Potrivit acestui text

de lege

:

„

În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente,

după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau

a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente

să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea

instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea

actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.

”

Prin

urmare, pentru a se putea dispune măsura suspendării executării unui act administrativ,

măsură excepțională în contextul în care acesta beneficiază de prezumția de legalitate,

trebuie dovedită, într-o situație concretă, îndeplinirea cumulativă a celor două

condiții „cazul bine justificat”și „paguba iminentă”.

În cauza

de față, Înalta Curte constată că recurentele-reclamante au dovedit numai îndeplinirea

celei de-a doua condiții, întrucât, într-adevăr, ca efect al recalculării pensiilor,

drepturile stabilite sunt cu aproximativ 70% mai mici decât cele anterioare.

Această

situație nu este însă de natură a conduce la o altă soluție, întrucât, cum s-a arătat

deja, Înalta Curte, la fel ca și prima instanță, nu a decelat elemente de nelegalitate

evidentă a actului administrativ normativ, care să poată fi valorificate în procedura

sumară cu care este învestită.

Într-adevăr,

H.G. nr. 737/2010, publicată în M. Of. al României nr. 528 din 29 iulie 2010, a

fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituție și al art. 3 alin. (3) din Legea

nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pe baza unei

ample note de fundamentare, având avizul favorabil al Consiliului Legislativ, așa

încât nu pot fi identificate elemente de nelegalitate aparentă în operațiunea elaborării

și adoptării sale.

De asemenea,

verificând sumar concordanța actului administrativ cu Legea nr. 119/2010, în baza

și în aplicarea căreia a fost emis, prin prisma motivelor invocate de recurente,

Înalta Curte constată că H.G. nr. 737/2010 îndeplinește numai o funcție tehnică,

rezumându-se la a stabili instrumentele procedurale care să permită aplicarea actului

normativ cu forță juridică superioară , în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (5)

din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind nomele de tehnică

legislativă.

În realitate,

prevederile legale care le nemulțumesc pe recurentele-reclamante au fost preluate

în cuprinsul actului administrativ din chiar Legea nr. 119/2010, respectiv art.

3 alin. (1) „

Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit

prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează

prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând

algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările

ulterioare” și art. 7 alin. (1) „Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare,

încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea

prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare”.

Cât

privește susținerea recurentelor că art. 2 și 4 din Normele metodologice ar încălca

principiul constituțional al neretroactivității legii, Înalta Curte observă, de

asemenea, că actul care califică pensiile speciale ca pensii în înțelesul Legii

nr. 19/2000 este tot Legea nr. 119/2010, care, la art. 1 alin. (1) prevede: „Pe

data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite

pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul

Legii nr.

19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările

și completările ulterioare”.

Curtea Constituțională

a statuat, de altfel, în această privință în Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003

că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept

născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei

situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri

legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze

modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei

propriu de aplicare”, menținându-se pe aceeași poziție și în Decizia nr. 871 din

25 iunie 2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Așa fiind, în limitele

procedurii de față, Înalta Curte reține că nu există argumente valide care să conducă

la concluzia că H.G. nr. 737/2010 ar fi depășit cadrul normativ fixat prin Legea

nr. 119/2010.

În fine, referitor la

jurisprudența instanțelor în materia examinată, Înalta Curte observă că la nivelul

instanței supreme ea s-a orientat către aceeași soluție ca cea pronunțată în prezenta

cauză, după cum rezultă, de exemplu, din Deciziile nr. 645 din 03 februarie 2010

și nr. 1297 din 3 martie 2010.

De asemenea, împrejurarea

că pe parcursul soluționării cauzei de față, s-a pronunțat sentința nr. 491 din

16 decembrie 2010 de către Curtea de Apel Cluj prin care s-a anulat H.G. nr. 737/2010

nu este aptă, prin ea însăși, să conducă la o altă soluție .

În speță, nu ne regăsim

în ipoteza reglementată de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, iar sentința

menționată nu este irevocabilă, așa încât analiza recursului de față nu poate excede

aspectelor anterior reținute.

1.2. Referitor la modul

în care au fost soluționate excepțiile invocate de pârâți

Acest motiv de recurs,

încadrat de recurente în dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este vădit

nefondat.

Presupusele neregularități

procedurale ar fi putut fi invocate de recurente în condițiile motivului de casare

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. care trimite la dispozițiile de principiu

ale art. 105 alin. (2) C. proc. civ., dar numai dacă, prin soluția pronunțată în

privința excepțiilor, ar fi suferit vreo vătămare.

Or, în cauza de față,

toate excepțiile invocate de către pârâți, privind: netimbrarea cererii, lipsa procedurii

prealabile și lipsa calității procesuale active au fost respinse de către Curtea

de apel.

În atare context, recurentele

nu pot justifica nici o vătămare, instanța pășind la judecarea fondului cererii

lor de suspendare a executării actului administrativ.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse în decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a și art. 14 alin. (4)

din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de R.G., G.C., G.V., C.D. și Ț.A. împotriva sentinței nr. 280 din 08 decembrie 2010

a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 martie 2011.