ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1474/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1474/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Obiectul acțiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanții
P.L., A.L., V.V., F.N., M.I. și T.V.M. au solicitat, în contradictoriu cu
pârâtul Guvernul României, suspendarea executării H.G nr. 735/2010 privind
metodologia de recalculare a pensiilor militare prevăzute la art. 1, pct. a din
Legea nr. 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor,
publicată în M.O., Partea I nr. 528/2010, în temeiul dispozițiilor art. 14 din
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În motivarea cererii,
reclamanții au arătat că sunt îndeplinite condițiile textului de lege sus
menționat, privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube,
pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ atacat.
Prin întâmpinare,
pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii
prealabile, iar pe fond a solicitat respingerea cererii.
2.
Hotărârea primei instanțe
Prin încheierea din
9 decembrie 2010,
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,
a admis cererea formulată și, în consecință, a dispus suspendarea executării
H.G. nr. 735/2010 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Motivele de fapt
și de drept care au format convingerea primei instanțe
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanții au făcut
dovada îndeplinirii condițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și
anume existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube
iminente.
În aprecierea
condițiilor privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube,
prima instanță a reținut că se justifică măsura suspendării prin existența unui
caz bine justificat de natură să creeze o îndoială serioasă în privința
legalității hotărârii atacate, iar prin executarea acestei hotărâri s-ar
produce prejudicii reclamanților determinate de recalcularea pensiilor, astfel
că aceștia vor suferi un prejudiciu material, cert și previzibil. În plus,
recalcularea veniturilor acestora în funcție de datele obținute de la unitățile
unde și-au desfășurat activitatea înainte de a intra în rândul cadrelor
militare, necesită o activitate aproape imposibil de realizat fără erori în
timpul de prescripție acordat de Legea nr. 119/2010.
3.
Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei
încheieri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs
pârâtul Guvernul României, invocând motivele prevăzute de art. 304 punctele 7
și 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de
atac, recurentul-pârât a susținut că prima instanță nu s-a pronunțat asupra
excepției
inadmisibilității
acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, iar pe fond a solicitat respingerea
cererii, invocată prin întâmpinare, arătând că reclamanții nu au urmat această
procedură obligatorie prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
O altă critică adusă
de către recurent constă în aceea că obiectul cauzei îl reprezintă doar cererea
formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cererea privind anularea
actului administrativ atacat, așa cum menționează de altfel și reclamanții,
formează obiectul unui alt dosar, astfel că prima instanță a fost în eroare
atunci când a soluționat pricina prin încheiere și nu prin sentință, acordând
în mod greșit termen pentru soluționarea acțiunii în anulare, în această
pricină.
Pe fondul cauzei,
recurentul-pârât a arătat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile art. 14
din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și existența unei
pagube iminente, hotărârea primei instanțe fiind dată cu aplicarea greșită a
legii.
Totodată, a arătat că
suspendarea executării are caracterul unei măsuri procesuale facultative și nu obligatorii,
această măsură putând fi dispusă numai după verificarea condițiilor impuse de dispozițiile
art. 14 din Legea nr. 554/2004 și dovedirea faptului că este mai oportună neaplicarea
temporară și provizorie a actului administrativ, decât aplicarea acestuia.
În fine, recurentul a
arătat că din motivarea hotărârii atacate, rezultă că în mod netemeinic și
nelegal s-au antamat în această etapă procesuală chestiuni de fond, iar analiza
făcută de prima instanță excede cadrului procesual limitat al unei cereri de suspendare
provizorie a executării, ceea ce reprezintă în fapt o prejudecare a fondului,
contravenind dispozițiilor art. 14 din textul menționat.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând
sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte
constată că recursul este lipsit de interes.
Argumentele
corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Actul administrativ a
cărui suspendare de executare a fost dispusă de prima instanță în temeiul art. 14
din Legea nr. 554/2004 îl reprezintă H.G. nr. 735 din 2 iulie 2010, privind recalcularea
pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a
pensiilor de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut
special din sistemul administrației penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
H.G. nr. 735/2010 a
fost abrogată prin art. 10 al O.U.G. nr. 1/2011 intrată în vigoare la data de
31 ianuarie 2011.
Astfel cum s-a
cristalizat atât în doctrina de specialitate cât și în jurisprudență, una din condițiile
necesare pentru existența dreptului la acțiune este aceea ca reclamantul să
justifice în persoana sa interesul de a promova acțiune.
Prin urmare, interesul
constituie una dintre condițiile de exercitare a acțiunii în justiție, necesară
nu numai în momentul declanșării procedurii judiciare prin formularea cererii
de chemare în judecată, ci pe tot parcursul derulării procesului.
Interesul
trebuie să fie legitim, personal și direct și de asemenea să fie născut și
actual, sub acest ultim aspect deci să existe la momentul la care este formulată
cererea.
Cum în speță, H.G.
nr.
735/2010
a fost abrogată în mod expres prin O.G. nr. 1/2011
, în acest moment nu
mai subzistă interesul în promovarea recursului împotriva hotărârii curții de
apel, caz în care ar fi de prisos cercetarea motivelor de recurs formulate de
pârâtă.
Soluția pronunțată
în recurs
Pentru considerentele
expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge
recursul declarat, ca lipsit de interes.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D
E C I D E
Respinge recursul
declarat de
Guvernul
României împotriva încheierii din 9 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția
co
mercială, contencios
administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 11 martie 2011.