ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8845/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 448 din 20

mai 2004 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, menținută prin decizia

civilă nr. 1675/A din 13 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a

VII-a civilă, a fost respinsă contestația formulată de A.N.C.M. (U.C.E.C.O.M.) București

împotriva dispoziției nr. 1954/2003, emisă de Primăria Municipiului București,

prin care s-a respins cererea de restituire a imobilului situat în București „cooperativa

M.N.” ce a format obiectul notificării nr. 730/2001.

S-a reținut că imobilul a aparținut

patrimoniului cooperației meșteșugărești „M.N.” București și că prin HCM nr.

1594/1959, republicat în Monitorul Oficial, acesta a trecut în proprietatea

statului respectiv Primăria București, continuatoarea fostului Sfat Popular al

Municipiului București.

Prin aceeași hotărâre a stabilit că asociația

reclamantă, având personalitate juridică și asigurând reprezentarea și

coordonarea sistemului cooperației meșteșugărești în privatizare, este

îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii în sensul art. 3 din Legea nr.

10/2001, deoarece din 1951 și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 U.C.E.C.O.M.-ul

și-a desfășurat activitatea în mod continuu.

Totuși, s-a concluzionat,

petiționara nu poate beneficia de măsurile reparatorii instituite prin Legea

nr. 10/2001 deoarece nu s-a conformat cerințelor art. 21 alin. ((1) și (2) și

art. 22 din lege. Asociația contestatoare nu a identificat în spațiu imobilul

solicitat prin notificare, neprecizând adresa acestuia și nu și-a probat dreptul

de proprietate al acesteia asupra imobilului la data preluării, pentru ca

astfel să poată fi identificată entitatea deținătoare.

Invocând nulitățile prevăzute de

art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. A.N.C.M., arată în recursul declarat, că

instanța de apel reținând că nu și-a probat dreptul de proprietate, i-a

înrăutățit situația în propria cale de atac.

Instanța de apel nu putea trece la

respingerea cererii de restituire, pe simplul considerent al nedovedirii

trecerii imobilului din proprietatea cooperației în aceea a statului, deoarece

asociația a solicitat măsuri reparatorii și pentru bunurile mobile, respectiv

utilajele aferente secțiilor preluate în proprietatea statului.

Predarea patrimoniului cooperației

pe bază de protocol, presupune indubitabil predarea și a imobilelor solicitate

prin notificare, care au avut destinația de spații de producție și magazie.

În ceea ce privesc elementele de

identificare a imobilului, recurenta arată că acestea sunt evidențiate în

deciziile și documentele de predare a patrimoniului cooperației meșteșugărești

către fostul comitet executiv al sfatului popular regional, aflate în arhiva

acestuia.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 21 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită are obligația de a notifica

entității deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În mod

imperativ textul de lege prevede că hotărârea trebuie să cuprindă elementele de

identificare a bunului solicitând și valoarea estimată a acestuia. Actele

doveditoare ale dreptului de proprietate se anexează potrivit art. 22 din lege,

notificării sau sunt depuse ulterior, până la data soluționării notificării.

În speță, contestatoarea nu s-a

conformat cerințelor prevăzute de art. 22 din lege, deoarece atât în notificare

cât și pe parcursul procedurii judiciare nu a fost în măsură să identifice

imobilul din Brăila, prin structura, suprafața terenului și adresă, ceea ce a

făcut imposibilă identificarea entității deținătoare și calcularea eventualelor

măsuri reparatorii prin echivalent.

Petiționara nu și-a probat nici

dreptul de proprietate.

Prevederile speciale în privința

probațiunii dreptului de proprietate ale art. 22

1

din Legea nr.

10/2001 astfel cum a fost completată și modificată prin Legea nr. 247/2005,

operează în subsidiar în absența probelor contrare.

În speță însă, actul de predare, H.C.

nr. 1594/1959 vizează nu un imobil determinat, ci întreg patrimoniul

cooperativei, ceea ce exclude prezumția potrivit căreia existența și întinderea

dreptului de proprietate se prezumă a fi recunoscută în actul normativ sau de

autorități și că persoana individualizată în aceste acte este presupusă a

deține imobilul sub nume de proprietar.

Patrimoniul, semnificând o

universalitate de drepturi și obligații evaluabile în bani, actul de preluare a

acestuia la stat, respectiv H.C.M. nr. 1594/1959 nu prezumă dreptul de

proprietate al Asociației petiționare, atâta timp cât nu s-a putut stabili dacă

în patrimoniul preluat, existau bunurile imobile de natura acelora care fac

obiectul Legii nr. 10/2005.

Față de împrejurarea potrivit căreia

asociația reclamantă nu a probat preluarea abuzivă de către stat a unui imobil

identificat, prin toate elementele de individualizare și nu și-a dovedit

dreptul de proprietate asupra imobilului la data preluării, vocațiunea sa la

acordarea măsurilor reparatorii instituite de Legea nr. 10/2001, rămâne fără

eficiență.

Reclamanta, în motivele de recurs, așa

cum a făcut-o și în apel a încercat să răstoarne regula instituită de art. 1169

C. civ. respectiv să răstoarne sarcina probei către pârâtă, motivat de faptul

că odată cu preluarea patrimoniului, fostele Sfaturi Populare i-au preluat

arhivele.

Această împrejurare nu motivează

transferarea sarcinii probațiunii în seama entității notificate, față de

statuările art. 22 și art. 22

1

din Legea nr. 10/2001, chiar dacă

procurarea mijloacelor de probațiune ar fi presupus recurgerea la instituțiile

publice ce dețin în fondul lor arhivistic actele necesare.

Aprecierea făcută în apel, potrivit

căreia asociația petiționară nu și-a probat dreptul de proprietate nu a fost de

natură a-i înrăutăți situația în propria cale de atac, înfrângându-se astfel

dispozițiunile art. 296 C. proc. civ.

Instanța de fond nu a reținut

existența dreptului de proprietate al Asociației Naționale a Cooperației

Meșteșugărești asupra imobilului și nici nu era posibil să rețină acest lucru,

câtă vreme imobilul nu era individualizat, identificat dreptul cooperativei

asupra patrimoniului preluat prin H.C.M. 1594/1959, într-adevăr reținut de

instanța de fond nu presupune și dreptul de proprietate asupra imobilului

neidentificat, de vreme ce nu s-a probat nici măcar existența în patrimoniul în

discuție a unor bunuri imobile de natura celor cărora le sunt incidente

dispozițiunile Legii nr. 10/2001.

Instanța nu putea dispune în

privința bunurilor mobile, respectiv utilajelor, atâta timp cât restituirea

acestora, condiționată de caracterul lor de imobile prin destinație, presupunea

nu numai existența lor și a dreptului de proprietate asupra acestora dar și

afectațiunea lor, uzului și utilității imobilului solicitat, a cărui existență

în patrimoniul petiționarei nu a fost probată.

Deci perspectiva celor mai sus

arătate, criticile formulate de A.N.C.M. în recursul declarat sunt nefondate

urmând a fi înlăturate.

Pe cale de consecință recursul

acesteia va fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta A.N.C.M. împotriva deciziei nr. 1675/A din 13 decembrie

2004 a Curții de Apel București, secția a VII–a civilă și pentru cauze privind conflicte

de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2005.