ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3245/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3245/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 13874 din 8 august 2002, reclamantul S.A.

a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâții SC C.S. SA EFORIE SUD, S.E.P.

și P.O.E.S. să pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să se constate

nulitatea tuturor formelor licitației publice, precum și a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între SC C.S. SA EFORIE SUD și S.E.P., având ca

obiect construcția situată în Eforie Sud, să se dispună repunerea părților în

situația anterioară, să fie obligată pârâta SC C.S. SA la restituirea în natură

a imobilului sus menționat, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001,

să fie obligată pârâta P.O.E.S. la restituirea terenului în suprafață de 600 mp

situat la aceeași adresă.

În motivarea acțiunii

reclamantul a susținut, în esență, că imobilul compus din teren în suprafață de

600 mp și Vila A.I. a aparținut autorilor săi V.M. și V.M. și a fost preluat

abuziv și fără titlu de stat în baza Decretului nr. 92/1950.

A arătat reclamantul că este

nul absolut contractul încheiat ca urmare a licitației publice din 19 iunie

2001 și că buna credință nu poate subzista în persoana adjudecatarei care

cunoștea situația juridică a imobilului.

În drept, reclamantul și-a

întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 2 alin. (2), art. 23 și art. 46 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 10/2001, art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 968 C.

civ. și art. 481 C. civ.

L.

P.

N.

a formulat cerere de intervenție în nume propriu prin care a solicitat să se

constate că a achiziționat imobilul din litigiu cu bună credință, a efectuat

investiții la acest imobil, iar în cazul în care imobilul va fi retrocedat reclamantului

pretinde despăgubiri constând în prețul plătit și contravaloarea lucrărilor

efectuate la acesta.

La termenul de judecată din 25

martie 2003 cererea de intervenție în nume propriu a fost respinsă în

principiu.

Ulterior reclamantul a

înțeles să-l cheme în judecată pe N.L.P. în calitate de pârât, iar în raport de

P.O.E. să se constate că din eroare a fost menționată această unitate fără

personalitate juridică, calitate procesuală pasivă având ORAȘUL EFORIE prin primar

și C.L. EFORIE.

La termenul de judecată din

2 martie 2004 reclamantul a înțeles să se judece în contradictorii cu pârâții SC

C.S. SA EFORIE SUD, S.E.P., P.O.E. și L.P.N. pentru constatarea nulității

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 827 din 27 iunie 2001

încheiat între SC C.S. SA EFORIE SUD și S.E.P., constatarea nulității

licitației publice, constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare

autentificat sub nr. 2673/2002 încheiat între S.E.P. și N.L.P., obligarea P.O.E.

să emită dispoziție de restituire a terenului în suprafață de 600 mp situat în

Eforie Sud, aflat în patrimoniul Orașului Eforie și administrat de C.L. Eforie.

Prin sentința civilă nr. 10575

din 18 octombrie 2004 a Judecătoriei Constanța a fost respinsă excepția lipsei

calității procesuale active ca nefondată, admisă acțiunea modificată a

reclamantului și s-a luat act de renunțarea reclamantului la emiterea

dispoziției de restituire a terenului, în suprafață de 600 mp situat în Eforie

Sud.

Apelurile declarate de SC C.S.

SA, S.E.P. și N.L.P. împotriva sentinței au fost admise prin decizia civilă nr.

593/ C din 11 mai 2005 a Curții de Apel Constanța, fiind anulată hotărârea apelată

și trimisă cauza spre competentă soluționare în primă instanță Tribunalului

Constanța, secția comercială.

Tribunalul Constanța, secția

comercială, prin sentința civilă nr. 1576/ COM din 5 aprilie 2006, a respins,

ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului

invocată de pârâta SC C.S. SA, a admis acțiunea formulată de reclamant, a

constatat nulitatea absolută a licitației publice organizată de SC C.S. SA la

19 iunie 2001, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 827 din 27 iunie 2001 la B.N.P. G.P. încheiat între SC C.S.

SA și S.E.P., a constatat nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2673 din 12 iulie 2002 la B.N.P. P.I.G.,

încheiat între S.E.P. și N.L.P., a dispus repunerea părților în situația

anterioară încheierii contractelor și a obligat pârâții la plata către

reclamant a sumei de 400 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că descendența reclamantului din autoarea V.M. a fost

dovedită prin actele depuse la dosar, iar imobilul asupra căruia s-a cerut

aplicarea Legii nr. 10/2001, în urma expertizei efectuată în cauză este cel

edificat în anul 1925 de V.M. și V.M., autorii reclamantului.

Pe fondul cauzei instanța a

reținut că a fost dovedită lipsa unui titlu valabil pentru preluarea imobilului

în cauză și că sunt incidente dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Impotriva acestei sentințe

în termen legal au declarat apel SC C.S. SA EFORIE SUD, N.L.P. și S.E.P. și

prin decizia civilă nr. 285/ COM din 17 noiembrie 2006, Curtea de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca nefondate, apelurile și a obligat apelanții la cheltuieli

de judecată în sumă de 1500 RON.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut în raport cu probatoriul administrat și văzând și

dispozițiile cuprinse în Legea nr. 10/2000 că excepția în mod legal și temeinic

a fost respinsă de instanța de fond.

Pe fondul cauzei a reținut

că în mod legal și temeinic instanța examinând dispozițiile cuprinse în art. 46

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 coroborate cu dispozițiile art. II din Decretul

nr. 92/1950, în considerarea profesiei autoarei V.M. a apreciat că exproprierea

imobilului litigios s-a realizat în mod abuziv, fără a exista un titlu valabil

de preluare în proprietatea statului.

Totodată instanța de apel a

reținut că toate actele juridice analizate sunt nule pentru că reprezintă o încălcare

a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001 și a dreptului de proprietate și

că în speță sunt aplicabile dispozițiile tezei I ale art. 46 din Legea nr. 10/2001,

art. 20 alin. (4

1

) din Legea nr. 10/2001 modificată și completată

prin Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei decizii în

termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., au declarat apel SC C.S. SA,

N.L.P. și S.E.P.

Pârâta SC C.S. SA a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat

admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelul, schimbarea

în totalitate a sentinței civile nr. 1576/ COM din 5 aprilie 2006 pronunțată de

Tribunalul Constanța și respingerea acțiunii.

Pârâtul N.L.P. a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea

recursului, casarea ambelor hotărâri și respingerea acțiunii reclamantului ca

nefondată.

Pârâta S.E.P. și-a întemeiat

recursul pe dispozițiilor art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., solicitând

admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și pe cale de

consecință respingerea acțiunii.

La termenul de judecată de

la 19 octombrie 2007, Înalta Curte a pus în discuția părților din oficiu

excepția necompetenței materiale a instanței comerciale.

Cum această excepție

prevalează, va fi examinată cu întâietate conform dispozițiilor art. 137 C.

proc. civ.

Din examinarea actelor

dosarului, Înalta Curte reține că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001 și și-a menținut acest temei prin precizările

făcute la termenul de judecată de la 2 martie 2004, solicitând constatarea

nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 827/2001

încheiat între SC C.S. SA și S.E.P., constatarea nulității licitației publice,

constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2673/2002

încheiat între S.E.P. și N.L.P. ce privesc imobilul situat în str. Dr. Cantacuzino,

preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950.

Prin efectul principiului

disponibilității ce guvernează procesul civil reclamantul este cel care fixează

obiectul și limitele acțiunii în scopul satisfacerii pretențiilor sale.

Din motivarea în fapt și în

drept a cererii de chemare în judecată este evident că raportul juridic se circumscrie

prevederilor Legii nr. 10/2001 care instituie o procedură diferită de cea de drept

comun.

Dreptul subiectiv reclamat

își are fundamentul direct și imediat în preluarea abuzivă de către stat a

imobilului și vizează situația prevăzută de art. 46 din Legea nr. 10/2001.

Ca atare, natura juridică a cauzei

este civilă și nu comercială în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001 care

este o lege specială, stabilind și procedura de urmat pentru realizarea scopului

ei.

Prin urmare procesul prin

care se cere constatarea nulității absolute în temeiul prevederilor art. 46 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001 urmează a fi judecat potrivit regulilor civile înscrise

în legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 care instituie o competență

specială în favoarea tribunalului.

Reglementând repararea

abuzurilor de stat, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, prin

preluarea bunurilor de la proprietarii lor legiuitorul a înțeles prin adoptarea

Legii nr. 10/2001 astfel cum a fost succesiv modificată să rezolve în mod definitiv

și unitar această problemă.

Astfel, a stabilit competența

în primă instanță a tribunalului, sectia civilă, pentru soluționarea tuturor

litigiilor ce decurg din dispozițiile acestei legi.

Art. 2 pct. 4 C. proc. civ.,

prevede că tribunalele judecă în orice materii date prin lege în competența

lor, iar Legea specială, nr. 10/2001, stabilește o atare competență.

În consecință, conform art. 105

alin. (1) C. proc. civ., hotărârile pronunțate sunt nule, fiind încălcată competența

materială a tribunalului, sectia civilă, de a soluționa în primă instanță

cauzele ce decurg din aplicarea Legii nr. 10/2001.

Cum necompetența materială

este de ordine publică potrivit art. 159 C. proc. civ., recursurile declarate

de pârâții SC C.S. SA EFORIE SUD și N.L.P. și S.E.P. se vor admite în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1), cu consecința casării deciziei recurate și

sentinței nr. 1576/ COM din 5 aprilie 2006 a Tribunalului Constanța, secția

comercială, și trimiterea cauzei spre soluționarea fondului Tribunalului

Constanța, sectia civilă.

În raport de soluția

adoptată nu se mai impune analizarea motivelor de recurs ce vizează fondul

cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței

materiale.

Admite recursurile declarate

de pârâții SC C.S. EFORIE SUD, N.L.P. și S.E.P., împotriva deciziei nr. 285/ COM

din 17 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia recurată și

sentința nr. 1576/ COM din 5 aprilie 2006 a Tribunalului Constanța, secția comercială.

Trimite cauza spre soluționarea

fondului Tribunalului Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 octombrie 2007