ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 280/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 280/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamantul A.I., prin procurist F.G., a

chemat în judecată pe pârâții SC A. SRL, G.H. și N.V., solicitând ca prin

hotărârea judecătorească ce se va pronunța, în temeiul dispozițiilor art. 948

și art. 966 C. civ., să se constate nulitatea absolută a contractului de

vânzare - cumpărare, având ca obiect imobilul construcție situat în Eforie

Nord, întocmit la data de

02

aprilie 2007 de avocat G.D.. Ulterior, în contradictoriu și cu pârâtul

Oficiul Registrului

Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța

reclamantul a solicitat să se constate

nulitatea absolută a actului adițional autentificat din 28 septembrie 1998 la Biroul

Notarilor Publici M.T..

În motivarea demersului

său judiciar reclamantul arată că prin sentința nr. 2267 din 20 aprilie 2007 pronunțată

de Tribunalul Constanța rămasă definitivă prin decizia nr. 3/COM din 10 ianuarie

2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, pârâtul

G.H. a fost obligat să-i

transmită părțile sociale și patrimoniul SC A. SRL, inclusiv imobilul construcție

situat în Eforie Nord. Mai arată reclamantul că, în derularea executării, s-a constatat

că imobilul se află în posesia pârâtului N.V. care se pretinde proprietar în baza

unui înscris sub semnătură privată cu dată certă 2 aprilie 2007 care în opinia sa

este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat cu rea credință în scopul fraudării

intereselor sale, fiind întemeiat pe o cauză ilicită și imorală, întrucât persoanele

semnatare sunt în relație de rudenie/afinitate.

Prin sentința civilă

nr. 7915/COM din 15 decembrie 2009, Tribunalul Constanța a admis excepția lipsei

interesului legitim, personal, direct și actual al reclamantului, respingând acțiunea

promovată de reclamantul Andruș Ion prin procurist F.G., ca fiind lipsită de interes,

cu obligarea acestuia către pârâtul G.H. la plata cheltuielilor de judecată în sumă

de 1.000 RON.

Instanța de fond a reținut

în considerentele sentinței următoarele aspecte:

- potrivit sentinței civile

nr. 2267 din 20 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. 2353/118/2006

definitivă prin decizia civilă nr. 3/COM/10.01.2008 pronunțată de Curtea de Apel

Constanța, reclamantul se legitima ca și creditor al obligației debitorului G.H.

de a-i transmite părțile sociale și patrimoniul SC A. SRL, incluzând imobilul construcție

situat în Eforie Nord, iar pe parcursul judecării cauzei și-a pierdut această calitate

de creditor și implicit posibilitatea să atace în justiție actele considerate nelegale

încheiate în legătură cu acest imobil; în atare condiții, apreciază instanța că,

reclamantul nu mai poate justifica existența unui interes personal și direct în

continuarea demersului său judiciar;

- prin decizia civilă

nr. 308 din 5 februarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

s-a stabilit în mod irevocabil că, demersul judiciar al reclamantului pentru a obține

condamnarea pârâtului G.H. la executarea obligației de a transmite părțile sociale

și patrimoniul SC A. SRL incluzând imobilul construcție situat în Eforie Nord, este

nefondat;

- soluția s-a impus și

în considerarea efectelor aplicării sancțiunii nulității urmărită de reclamant,

pentru că, în condițiile în care s-ar desființa raportul juridic generat între părți

și s-ar restabili situația anterioară, imobilul în litigiu s-ar întoarce în patrimoniul

vânzătorului, respectiv SC A. SRL;

- relativ la interesul

în promovarea cererii privind constatarea nulității absolute a actului adițional

autentificat din 28 septembrie 1998 la Biroul Notarilor Publici M.T., motivată de

lipsa obiectului și scopul imoral, s-a constatat de asemenea că, acesta este nelegitim,

întrucât reclamantul s-a prevalat de propria incorectitudine și imoralitate pentru

a cere protecția unui drept, ceea ce nu este permis de lege.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel reclamantul, invocând următoarele critici:

- instanța de fond a soluționat

greșit excepția invocată din oficiu considerând în mod neîntemeiat că interesul

reclamantei a dispărut odată cu pronunțarea deciziei irevocabile a Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

- în mod eronat a calificat

instanța de fond interesul reclamantului în promovarea acțiunii ca fiind nelegitim

deoarece trebuia să analizeze moralitatea și corectitudinea de care au dat dovadă

toate părțile semnatare ale actului adițional atât la momentul întocmirii acestuia

cât și ulterior prin executarea lui iar actul a cărui nulitate s-a solicitat nici

nu a fost analizat.

Curtea de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, prin

decizia nr. 68/com din 24 iunie 2010, a respins ca nefondat apelul reclamantului,

reținând, în esență, că instanța de fond a examinat problemele de drept deduse judecății

în raport de hotărârea irevocabilă prin care s-a tranșat litigiul dintre părți,

dând o corectă dezlegare excepției lipsei de interes a reclamantului în promovarea

acțiunii invocată din oficiu.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs reclamantul A.I. solicitând admiterea recursului, casarea ambelor

hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Recurentul își subsumează

criticile motivelor de recurs reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

ș vizează în esență următoarele aspecte:

- considerentele pe care

se sprijină decizia atacată răspund mai degrabă excepției autorității de lucru judecat,

fără ca instanța să fie sesizată în acest sens și nu excepției lipsei de interes

a reclamantei în promovarea acțiunii invocată din oficiu.

- instanța de apel a făcut

o greșită aplicarea a legii precum și a principiului nemo auditur propriam turpitudinem

allegans, neexaminând legalitatea întocmirii actului adițional din 28

septembrie 1998 care a constituit baza raporturilor juridice între părți și care

este lipsit de obiect întrucât din cuprinsul său nu rezultă caracterul sinalagmatic

al unui asemenea act care să prefigureze obligații în sarcina ambelor părți, conținând

totodată clauze leonine deoarece conferă drepturi numai cesionarului, fără a stabili

nicio obligație în sarcina acestuia;

- hotărârile pronunțate

sunt contrare atât dreptului intern cât și celor cuprinse în art. 6 din CEDO și

în art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDO.

Înalta Curte, examinând

decizia atacată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat

pentru motivele ce se vor arăta.

Excepția lipsei de interes

a reclamantului în promovarea acțiunii a primit o legală dezlegare raportat la decizia

nr. 308 din 5 februarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin

care s-a statuat irevocabil asupra caracterului nefondat al demersului judiciar

al reclamantului de a obține obligarea pârâtului

G.H. la transmiterea părților sociale și

patrimoniului SC A. SRL, inclusiv imobilul construcție situat în Eforie Nord.

Așa fiind, instanța de

control judiciar s-a pronunțat asupra legalității sentinței apelate din perspectiva

soluției date excepției invocate din oficiu care a fost examinată din perspectiva

autorității de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească irevocabilă

și care, în respectarea principiului securității raporturilor juridice, interzice

o nouă judecată în condiții de identitate de părți, obiect și cauză conform

art. 1.201 C. civ..

Așadar, statuând asupra

lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii, instanța a luat act că

recurentul - reclamant nu mai este în măsură să pretindă executarea vreunei obligații

derivate din evocata convenție de vânzare-cumpărare.

Nefondată este și critica

recurentului - reclamant privind incidența principiului nemo auditur propriam turpitudinem

allegans întrucât instanța de control judiciar a statuat în mod legal asupra ilegitimității

interesului reclamantului în promovarea cererii privind constatarea nulității absolute

a actului adițional autentificat din 28 septembrie 1998 dată fiind participarea

sa directă și nemijlocită la redactarea actului adițional, împrejurare față de care

nu poate cere protecția unui drept pe care nu l-a avut în vedere la momentul exprimării

manifestării de voință la data încheierii evocatei convenții.

Așa fiind, Înalta Curte,

constatând că decizia atacată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva

criticilor de nelegalitate că aceasta nu aduce atingere art. 6 din CEDO și art.

1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în temeiul art. 312 C. proc. civ.,

va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de recurentul - reclamant

A.I. prin procurist F.G. împotriva deciziei nr. 68/COM din

24 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie

2011.