ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1624/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța reclamantul A.R.M. a chemat în judecată pârâții SC D.P. SRL și SC O. SRL pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - constatarea nulității absolute parțiale a hotărârii A.G.A SC O. SRL din 5 iunie 2006, în ce privește pct. 7 raportat la caracterul acesteia de manifestare de voință exteriorizată a asociaților în vederea transmiterii dreptului de proprietate asupra imobilului din comuna Limanu, și în ce privește valoarea acesteia ca și mandat de reprezentare a societății comerciale de către cei doi asociați la încheierea în formă autentică a contractului de vânzare cumpărare; - constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat din 16 iunie 2006, încheiat între cele două pârâte, cu privire la imobilul situat la adresa mai sus menționată, alcătuit din teren și construcție.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a încheiat un contract de închiriere al imobilului sus menționat, către SC E.C. SRL, situație ce i-a determinat pe ceilalți doi asociați să adopte hotărârea din 2006 prin care au hotărât înstrăinarea imobilului către SC D.P. SRL. Înstrăinarea s-a făcut în scopul prejudicierii intereselor reclamantului. Reclamantul a mai susținut că manifestarea de voință a SC O. SRL în cadrul hotărârii A.G.A. din 5 iunie 2006 este afectată de condiția nulității, întrucât nu a fost exprimat în forma autentică prevăzută de lege. Cu privire la cel de al doilea capăt de cerere, reclamantul a arătat că lipsește consimțământul vânzătorului întrucât acesta nu a fost exteriorizat în forma obligatorie a unei procuri autentice, ceea ce echivalează cu lipsa consimțământului.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 948, art. 1303 C. civ., art. 58 din Legea nr. 36/1995, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 247/2005. Tribunalul Constanța, secția comercială, prin sentința civilă nr. 137 din data de 25 septembrie 2008 a respins acțiunea formulată de reclamant. Pârâta SC D.P. SRL a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului, excepție respinsă de către instanță prin încheierea din data de 18 septembrie 2007. În ceea ce privește fondul cauzei, Tribunalul a reținut că hotărârea A.G.A. din 5 iunie 2006 a fost adoptată cu respectarea cerințelor impuse de Legea nr. 31/1990. Față de neseriozitatea prețului de vânzare al imobilului Tribunalul a reținut netemeinicia acestui motiv de ce vreme prețul de achiziționare a fost de 74.000 euro, iar imobilul a fost vândut cu suma de 80.000 euro.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar Curtea de Apel Constanța, secția comercială maritimă și fluvială contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 123/COM din 29 octombrie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantului. Instanța de apel, examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate a reținut că instanța de fond în mod temeinic și legal și-a întemeiat soluția pe dispozițiile art. 701 din Legea nr. 31/1990 atât timp cât singurul mijloc fix al societății a fost înstrăinat cu acordul prealabil al adunării generale luat cu cvorumul prevăzut de actul constitutiv, hotărârea A.G.A. fiind adoptată cu respectarea cerințelor impuse de Legea nr. 31/1990.

Dispozițiile art. 58 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 nu sunt aplicabile în speță, întrucât la întocmirea actului în formă autentică nu este necesară forma ad validitatem pentru hotărârea A.G.A. De asemenea, Curtea a apreciat că nu pot fi reținute nici celelalte motive de nulitate respectiv art. 2 din Legea nr. 247/2005, precum și art. 1303 C. civ., întrucât nu au fost produse dovezi conform art. 1169 C. civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, în cadrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin criticile formulate, care nu au fost încadrate în motive de nelegalitate, recurentul a susținut următoarele: - hotărârea instanței de fond și de apel se întemeiază pe aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 701 din Legea nr. 31/1990, care nu erau în vigoare la momentul încheierii actului atacat; - actul juridic în litigiu, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 nu putea fi încheiat decât în formă autentică, motiv pentru care manifestarea de voință a vânzătorului trebuia întocmită tot în formă autentică; - întrucât asociații care au semnat contractul nu s-au legitimat cu procură autentică, lipsește consimțământul vânzătorului, deoarece acest consimțământ nu a fost exteriorizat în forma obligatorie a unei procuri autentice; - în cauză este aplicabil principiul constatării nulității în mod subsecvent a actului juridic încheiat în baza unui act afectat de nulitate absolută, constatarea nulității absolute parțiale a hotărârii A.G.A.

atrăgând nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare; Înalta Curte, a luat în examinare cu prioritate excepția nulității recursului, invocată din oficiu de către instanță, ca o chestiune prealabilă, în raport de dispozițiile art. 3021 lit. c) și art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Recursul in actuala reglementare este conceput drept cale de atac extraordinara, care poate fi promovată numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele limitativ prevăzute de pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Din expunerea motivelor de recurs, rezultă că recurentul nu a încadrat criticile formulate în motive de nelegalitate conform dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurată reprezentând o succesiune de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, fără să se indice nici unul din cazurile de casare sau modificare. Prin urmare, in recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanței nu-i revine obligația să examineze legalitatea si temeinicia deciziei atacate, daca motivele nu au fost invocate si argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea. Prin cererea de recurs reclamantul, a reluat criticile invocate în fața instanței de apel, dezvoltarea acestora nepermițând încadrarea în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc.

civ. și analizarea lor în consecință, motiv pentru care nu pot fi reținute de către instanță ca și critici de nelegalitate. Indicarea de către recurent a unor dispoziții legale, nu atrage automat cerința motivării recursului în conformitate cu dispozițiile aplicabile în materia recursului, cererea de recurs fiind supusă unor cerințe de formă diferite de cele instituite pentru cererea de apel, cerințe impuse de caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac. În alți termeni fața de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează a constata nul recursul declarat de reclamant, în conformitate cu dispozițiile art. 3021 lit. c) C. proc.

civ. și art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs declarată de reclamantul A.R.M. împotriva deciziei civile nr. 123/COM din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială maritimă și fluvială, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2010.