ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1241/2011

Asupra

recursurilor de față:

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele

:

Reclamantul L.M. a

chemat în judecată pe pârâții O.I., SC T. SRL Bacău, SC S.C. SRL Bacău și SC E.

SRL Bacău, solicitând constatarea nulității absolute a hotărârii Adunării

Generale Extraordinare a Asociaților SC E. SRL din 2 martie 2006, a Contractului

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 43 din 4 ianuarie 2007 și a celui

autentificat sub nr. 220 din 15 martie 2007, prin care s-a înstrăinat suprafața

de 537,68 m

2

teren proprietatea societății comerciale.

Prin

Încheierea din 14 noiembrie 2008, Tribunalul Bacău a dispus cererea privind

anularea contractelor, iar reclamantul a precizat obiectul acțiunii ca fiind

constatarea nulității absolute a hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din

2 martie 2006.

Prin

cererea de interveniență în interesul pârâtei, O.I. solicită alături de

societatea comercială pârâtă respingerea acțiunii.

Tribunalul

a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, a admis cererea de

intervenție în interesul pârâtei și a respins ca nefondată acțiunea Sentinței

civile nr. 40 din 22 decembrie 2009.

Instanța

de fond a reținut în esență că acțiunea promovată de reclamantă este

imprescriptibilă, obiectul acesteia fiind constatarea nulității absolute a hotărârii

Adunării Generale Extraordinare a Asociaților SC E. SRL din 2 martie 2006, însă

convocarea viciată pe care o invocă reclamanta nu este sancționată de lege cu

nulitatea absolută, după cum nerespectarea de către administrator a

dispozițiilor privind conflictul de interese atrage răspunderea patrimonială a

acestuia.

Curtea

de Apel Bacău, prin Decizia 5/CC din 15 iunie 2010 a admis apelul reclamantului

și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a admis acțiunea, a anulat

hotărârea Adunării Generale a Acționarilor a SC E. SRL din 2 martie 2006 și a

respins cererea de intervenție în interesul pârâtei.

Instanța

de apel a reținut în esență că încălcarea modului de convocare a adunării

generale cu lipsa convocării acesteia, nu cu vicierea acesteia, art. 195 din

Legea 31/1990 și art. 15 din Actul constitutiv stabilind 3 modalități de convocare

nerespectate pentru ședința Adunării Generale a Acționarilor din 2 martie 2006.

Totodată a reținut că dispozițiile art. 948 C. civ. care nu sunt incidente în

cauză, hotărârea Adunării Generale neavând un caracter contractual, iar

existența sau inexistența registrului de procese verbale a adunării generale,

nu afectează valabilitatea hotărârii.

Împotriva

deciziei astfel pronunțate, pârâta și intervenientul au declarat recurs.

Susținerile

recurentei SC E. SRL întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. nu au fost însușite de reprezentantul părții, I.E. IPURL care, prin Adresa

781 din 15 martie 2011 menționează această situație, astfel încât, în

condițiile art. 161 alin. (2) C. proc. civ. instanța va anula cererea.

Recursul

intervenientului O.I. este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9

C. proc. civ.

Recurentul

susține că instanța de apel nu s-a pronunțat pe cererea apelantului care a

solicitat să se constate existența cauzelor de nulitate absolută a hotărârii

Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor și raportat la data publicării

acesteia în M. Of. (22 mai 2006) și data introducerii acțiunii (17 octombrie

2008) acțiunea apare ca fiind prescrisă. Excepția prescripției a fost invocată și

instanța trebuia să se pronunțe asupra ei, cu atât mai mult cu cât motivele

invocate de reclamant urmăreau protejarea intereselor particulare.

Mai

susține recurentul că interesul societății nu este de a intra în procedura

insolvenței așa încât lipsește de interes demersul reclamantului în acțiunea de

față iar interesele sale nu au fost vătămate. Hotărârea Adunării Generale a

Acționarilor a produs efecte fiind luată cu majoritatea prevăzută de Actul

constitutiv și s-a desfășurat prin convocarea efectuată prin comunicarea

asociaților și publicarea într-un ziar de largă circulație.

În

privința actului de vânzare încuviințat de Adunarea Generală a Acționarilor,

aceasta era oportun întrucât activitatea societății era blocată, iar lichiditățile

obținute prin vânzarea bunului au avut ca efect îndeplinirea scopului pentru

care societatea comercială a fost înființată.

Recurentul

mai susține că greșit s-a respins cererea de intervenție cu toate că apelul nu

critica soluția admiterii în principiu luată la instanța de fond.

Recursul

intervenientului este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor

expune.

Prevederile

art. 195 din Legea 31/1990 stabilesc, derogator de la dispozițiile generale,

procedura convocării adunării generale a asociaților, care, în lipsa unor alte

norme în actul constitutiv, se va realiza prin scrisoare recomandată, trimisă

cu cel puțin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ținerea aceasteia,

arătându-se ordinea de zi.

În

actul constitutiv, capitolul V art. 15, asociații au stabilit convocarea

adunărilor în condițiile prevăzute de Legea 31/1990, astfel încât în mod

obligatoriu, pentru a îndeplini cerințele legii, asociatul trebuia convocat

prin scrisoare recomandată trimisă cu cel puțin 10 zile înainte de data

adunării generale.

Procedând

altfel, au fost încălcate normele legale care dau dreptul asociaților să se

informeze asupra stării societății comerciale pentru a și exprima un vot

conform intereselor sale și ale societății. În această măsură normele ce reglementează

convocarea adunărilor generale sunt de interes general și astfel cum judicios a

considerat instanța de apel, vizează ordinea publică.

În

această măsură, a interesului general ocrotit de lege, ca niciodată să nu se

acționeze discreționar de către un asociat sau acționar majoritar, se consideră

încălcată norma imperativă de drept cu consecința imprescriptibilității

acțiunii în constatarea nulității actului întocmit cu respectarea ordinii de

drept prestabilită.

Asupra

oportunității hotărârii Adunării Generale a Acționarilor atacată, instanțele

judecătorești nu au căderea de a se pronunța, actele dispuse prin acestea fiind

dependente de scopul și interesele societății comerciale și de abilitățile

comerciantului sau alte conjuncturi ce nu pot fi cenzurate de instanțele de

judecată.

Pe

de altă parte, cererea de intervenție admisă în principiu la instanța de fond,

a atribuit calitate procesuală persoanei ce a formulat-o, față de care instanța

este obligată a se pronunța.

Alăturată

apărărilor pârâtei, cererea de intervenție accesorie tinde a apăra intersele

acesteia prin propriile dovezi și argumente expuse în fața instanței, care are

obligația de a se pronunța.

De

aceea, chiar dacă nu a făcut expres obiectul cererii de apel instanța avea

îndatorirea a soluționa cauza sub toate aspectele de fond și de procedură, cu

atât mai mult a se pronunța asupra unei cereri formulate în interesul uneia

dintre părți. Astfel, critica deciziei atacate asupra depășirii limitelor

învestirii este nefondată.

Așa

fiind, în temeiul dispozițiilor art. 302

1

lit. d) raportat la art. 161

alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va constata

nulitatea recursului declarat de pârâtă împotriva Deciziei nr. 5 din 15 iunie

2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău și în temeiul art. 312 C. proc. civ. va

respinge ca nefondat recursul intervenientului împotriva aceleiași hotărâri

judecătorești.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E:

Constată

nul recursul

declarat

de pârâta SC E. SRL Bacău, prin lichidator judiciar I.E. IPURL Bacău, împotriva

Deciziei nr. 5 din 15 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția

comercială.

Respinge

ca nefondat recursul declarat de intervenientul O.I. declarat împotriva

aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 23 martie 2011.