ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1241/2011

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele : Reclamantul L.M. a chemat în judecată pe pârâții O.I., SC T. SRL Bacău, SC S.C. SRL Bacău și SC E. SRL Bacău, solicitând constatarea nulității absolute a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaților SC E. SRL din 2 martie 2006, a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 43 din 4 ianuarie 2007 și a celui autentificat sub nr. 220 din 15 martie 2007, prin care s-a înstrăinat suprafața de 537,68 m 2 teren proprietatea societății comerciale. Prin Încheierea din 14 noiembrie 2008, Tribunalul Bacău a dispus cererea privind anularea contractelor, iar reclamantul a precizat obiectul acțiunii ca fiind constatarea nulității absolute a hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din 2 martie 2006. Prin cererea de interveniență în interesul pârâtei, O.I.

solicită alături de societatea comercială pârâtă respingerea acțiunii. Tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, a admis cererea de intervenție în interesul pârâtei și a respins ca nefondată acțiunea Sentinței civile nr. 40 din 22 decembrie 2009. Instanța de fond a reținut în esență că acțiunea promovată de reclamantă este imprescriptibilă, obiectul acesteia fiind constatarea nulității absolute a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaților SC E. SRL din 2 martie 2006, însă convocarea viciată pe care o invocă reclamanta nu este sancționată de lege cu nulitatea absolută, după cum nerespectarea de către administrator a dispozițiilor privind conflictul de interese atrage răspunderea patrimonială a acestuia.

Curtea de Apel Bacău, prin Decizia 5/CC din 15 iunie 2010 a admis apelul reclamantului și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a admis acțiunea, a anulat hotărârea Adunării Generale a Acționarilor a SC E. SRL din 2 martie 2006 și a respins cererea de intervenție în interesul pârâtei. Instanța de apel a reținut în esență că încălcarea modului de convocare a adunării generale cu lipsa convocării acesteia, nu cu vicierea acesteia, art. 195 din Legea 31/1990 și art. 15 din Actul constitutiv stabilind 3 modalități de convocare nerespectate pentru ședința Adunării Generale a Acționarilor din 2 martie 2006. Totodată a reținut că dispozițiile art. 948 C. civ. care nu sunt incidente în cauză, hotărârea Adunării Generale neavând un caracter contractual, iar existența sau inexistența registrului de procese verbale a adunării generale, nu afectează valabilitatea hotărârii.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâta și intervenientul au declarat recurs. Susținerile recurentei SC E. SRL întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. nu au fost însușite de reprezentantul părții, I.E. IPURL care, prin Adresa 781 din 15 martie 2011 menționează această situație, astfel încât, în condițiile art. 161 alin. (2) C. proc. civ. instanța va anula cererea. Recursul intervenientului O.I. este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recurentul susține că instanța de apel nu s-a pronunțat pe cererea apelantului care a solicitat să se constate existența cauzelor de nulitate absolută a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor și raportat la data publicării acesteia în M. Of.

(22 mai 2006) și data introducerii acțiunii (17 octombrie 2008) acțiunea apare ca fiind prescrisă. Excepția prescripției a fost invocată și instanța trebuia să se pronunțe asupra ei, cu atât mai mult cu cât motivele invocate de reclamant urmăreau protejarea intereselor particulare. Mai susține recurentul că interesul societății nu este de a intra în procedura insolvenței așa încât lipsește de interes demersul reclamantului în acțiunea de față iar interesele sale nu au fost vătămate. Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor a produs efecte fiind luată cu majoritatea prevăzută de Actul constitutiv și s-a desfășurat prin convocarea efectuată prin comunicarea asociaților și publicarea într-un ziar de largă circulație.

În privința actului de vânzare încuviințat de Adunarea Generală a Acționarilor, aceasta era oportun întrucât activitatea societății era blocată, iar lichiditățile obținute prin vânzarea bunului au avut ca efect îndeplinirea scopului pentru care societatea comercială a fost înființată. Recurentul mai susține că greșit s-a respins cererea de intervenție cu toate că apelul nu critica soluția admiterii în principiu luată la instanța de fond. Recursul intervenientului este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune. Prevederile art. 195 din Legea 31/1990 stabilesc, derogator de la dispozițiile generale, procedura convocării adunării generale a asociaților, care, în lipsa unor alte norme în actul constitutiv, se va realiza prin scrisoare recomandată, trimisă cu cel puțin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ținerea aceasteia, arătându-se ordinea de zi.

În actul constitutiv, capitolul V art. 15, asociații au stabilit convocarea adunărilor în condițiile prevăzute de Legea 31/1990, astfel încât în mod obligatoriu, pentru a îndeplini cerințele legii, asociatul trebuia convocat prin scrisoare recomandată trimisă cu cel puțin 10 zile înainte de data adunării generale. Procedând altfel, au fost încălcate normele legale care dau dreptul asociaților să se informeze asupra stării societății comerciale pentru a și exprima un vot conform intereselor sale și ale societății. În această măsură normele ce reglementează convocarea adunărilor generale sunt de interes general și astfel cum judicios a considerat instanța de apel, vizează ordinea publică.

În această măsură, a interesului general ocrotit de lege, ca niciodată să nu se acționeze discreționar de către un asociat sau acționar majoritar, se consideră încălcată norma imperativă de drept cu consecința imprescriptibilității acțiunii în constatarea nulității actului întocmit cu respectarea ordinii de drept prestabilită. Asupra oportunității hotărârii Adunării Generale a Acționarilor atacată, instanțele judecătorești nu au căderea de a se pronunța, actele dispuse prin acestea fiind dependente de scopul și interesele societății comerciale și de abilitățile comerciantului sau alte conjuncturi ce nu pot fi cenzurate de instanțele de judecată. Pe de altă parte, cererea de intervenție admisă în principiu la instanța de fond, a atribuit calitate procesuală persoanei ce a formulat-o, față de care instanța este obligată a se pronunța.

Alăturată apărărilor pârâtei, cererea de intervenție accesorie tinde a apăra intersele acesteia prin propriile dovezi și argumente expuse în fața instanței, care are obligația de a se pronunța. De aceea, chiar dacă nu a făcut expres obiectul cererii de apel instanța avea îndatorirea a soluționa cauza sub toate aspectele de fond și de procedură, cu atât mai mult a se pronunța asupra unei cereri formulate în interesul uneia dintre părți. Astfel, critica deciziei atacate asupra depășirii limitelor învestirii este nefondată. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 302 1 lit. d) raportat la art. 161 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va constata nulitatea recursului declarat de pârâtă împotriva Deciziei nr. 5 din 15 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău și în temeiul art. 312 C. proc.

civ. va respinge ca nefondat recursul intervenientului împotriva aceleiași hotărâri judecătorești. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E: Constată nul recursul declarat de pârâta SC E. SRL Bacău, prin lichidator judiciar I.E. IPURL Bacău, împotriva Deciziei nr. 5 din 15 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială. Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenientul O.I. declarat împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2011.