ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 374/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 3

ianuarie 2005 și modificată la 9 octombrie 2006, reclamantul T.I. a chemat în

judecată pârâta SC W.C. SRL Craiova și în garanție pe numitul B.C. solicitând

în privința pârâtei să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare

- cumpărare nr. 1774 din 11 iulie 2000, iar în privința chematului în garanție

să fie obligat la daune interese în valoare de 10.000.000 lei.

În motivare a arătat că

actul juridic având ca obiect înstrăinarea unui teren a fost încheiat de un

administrator al societății deși această funcție era exercitată de două

persoane, iar chematul în garanție a efectuat măsurători și a împrejmuit

terenul în litigiu, împiedicând reclamantul să îl folosească în perioada 14

aprilie 1991 – 15 mai 2006 producându-i un prejudiciu de 1.000 RON.

Tribunalul Dolj, secția

comercială, prin sentința nr. 4620 din 21 noiembrie 2006, a respins acțiunea,

ca nefondată.

Reclamantul a formulat apel

invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii.

Curtea de Apel Craiova, secția

comercială, prin decizia nr. 115 din 9 mai 2007, a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunța,

astfel, instanța de apel a reținut că invocarea de către apelant a

dispozițiilor art. 1714 și art. 1716 C. civ., nu are relevanță în condițiile în

care, la instanța de fond așa cum s-a stabilit și prin sentința criticată,

reclamantul și-a modificat acțiunea la 9 octombrie 2006, arătând că înțelege să

se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. 1774

din 11 iulie 2000 întrucât acesta a fost încheiat un administrator al

societății pârâte, deși existau încă două persoane ca administratori.

Cât privește motivul de

nulitate absolută, s-a reținut că a fost respins corect, deoarece la data

încheierii contractului, consimțământul pârâtei a existat, aceasta fiind

reprezentată de administratorul N.S.

Faptul că societatea avea

trei sau doi administratori nu înseamnă că trebuia să se obțină acordul tuturor

la perfectarea actului cum susține apelantul deoarece în speță nu s-a dovedit

că prin actul constitutiv s-ar fi prevăzut exercitarea împreună a dreptului de

reprezentare, de unde concluzia că acest drept se exercita separat de fiecare

administrator [(art. 7 lit. e) din Legea nr. 31/1990 privind societățile

comerciale, cu ultimele modificări)].

Instanța de apel a înlăturat

și criticile referitoare la chemarea în garanție întrucât, așa cum s-a reținut

și de instanța de fiind, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate

prevăzute de lege, art. 60 C. proc. civ.

Potrivit acestui text partea

poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se

îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în

despăgubire, ceea ce nu este cazul în speță.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs reclamantul invocând motivele de recurs întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., ulterior, cererea fiind

restrânsă doar la motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

A susținut în dezvoltarea

motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., că

actul juridic dedus judecății a fost interpretat greșit prin considerarea

faptului că a fost executat cu bună credință, respingându-se greșit ca

inaplicabile prevederile art. 1714 și 1716 C. civ.

În privința motivului de

recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că

hotărârea este nelegală din perspectiva cerințelor pe care trebuie să le

îndeplinească orice act juridic, potrivit art. 948 C. civ., consimțământul,

care în cauză nu a fost dat cu respectarea legii și a contractului și

statutului societății și un obiect determinat, or terenul în litigiu nu este

corect delimitat.

De asemenea, actul este

afectat de o cauză ilicită, existând o înțelegere în frauda intereselor sale

între pârâtă și chematul în garanție.

Prin precizările făcute

ulterior, în privința cauzelor de modificare a hotărârii, potrivit art. 304 pct.

9 C. proc. civ., a arătat că actul juridic este nul, încheierea lui fiind

consecința încheierii anterior a unor acte juridice cu nerespectarea Legii nr. 18/1991

și nr. 169/1997, sens în care a făcut referire și la mai multe litigii aflate

pe rolul instanțelor de judecată.

Recursul este nefondat.

În privința primului motiv

de recurs, acesta vizează ipoteza în care instanța de apel, deși actul juridic

dedus judecății este clar, schimbă natura ori înțelesul acestuia.

Or, recurentul deși se

raportează la acest text de lege, în realitate critică soluția din punctul de

vedere al legalității acestuia și al incidenței, în cauză, a dispozițiilor art.

1714 și 1716 C. civ., ignorate în opinia acestuia de către instanță, critica

subsumându-se motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu art. 304

pct. 8 C. proc. civ., astfel că acest ultim motiv de recurs nu poate fi

reținut.

În privința motivului prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., trebuie arătat, în precedent, că în conformitate

cu dispozițiile art. 294 C. proc. civ., în apel nu se poate schimba obiectul

cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, în afara

dobânzilor, ratelor și veniturilor ajunse la termen.

Instanța de apel în

considerarea acestor dispoziții legale și prin raportare și la dispozițiile art.

132 C. proc. civ., privind judecata în primă instanță, a constatat că

recurentul reclamant și-a modificat acțiunea introductivă, astfel că, față și

de limitele caracterului devolutiv al apelului, instanța de apel cenzurând

hotărârea numai prin raportare la obiectul cu care a fost investită instanța de

fond, corect a stabilit că nu mai pot face obiectul analizei cauzele de

nulitate ale convenției invocate prin cererea inițială ci, numai acelea din

cererea, astfel cum a fost, modificată.

Prin urmare, nici în recurs

nu se mai pot pune în discuție aspecte de nelegalitate decât în legătură cu

obiectul judecății, sens în care referirile recurentului la încălcarea

dispozițiilor art. 1714 și 1716 C. civ., nu pot fi analizate după cum nici cele

referitoare la nelegalitatea actului juridic prin constatarea ca nule a actelor

primare ce au stat, în opinia recurentului, la baza încheierii acestuia,

instanțele nefiind investite cu o asemenea cerere.

Trebuie constatat că

recurentul în recurs nici nu a susținut că instanța de apel a încălcat

dispozițiile art. 294 C. proc. civ., astfel că, reluarea în discuție a acestor

cauze de nulitate nu mai este posibilă față de efectele art. 132 C. proc. civ.

În privința valabilității

actului juridic din perspectiva condițiilor generale de valabilitate a oricărui

act juridic, și cele speciale reglementate de legea societăților comerciale se

constată că actul a cărei nulitate s-a invocat, s-a încheiat în formă

autentică, recurentul în calitate de vânzător semnând actul și atestând prin

aceasta conținutul acestuia cu privire la exprimarea consimțământului de a

vinde terenul determinat prin indicarea vecinătăților topografice, cadastral

figurând în T 33, P 116 și 117 și primirea prețului.

În privința consimțământului

părții adverse, și acesta a fost legal exprimat așa cum a reținut instanța de

apel prin raportare și la dispozițiile speciale din Legea societăților

comerciale, iar cauza ilicită nu s-a dovedit, ea neputând fi prezumată.

O rezolvare corectă s-a dat

și cererii de chemare în garanție, nefiind incident art. 60 și următoarele C.

proc. civ.

În privința ultimului motiv

de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., abrogat,

așa cum s-a arătat în precedent recurentul a renunțat la susținerea acestuia,

astfel că, aplicând dispozițiile art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., față

de cele reținute, recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul T.I., împotriva deciziei nr. 115 din 9 mai 2007, pronunțată de

Curtea de Apel Craiova, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi

6

februarie 2008.