ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 374/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 3 ianuarie 2005 și modificată la 9 octombrie 2006, reclamantul T.I. a chemat în judecată pârâta SC W.C. SRL Craiova și în garanție pe numitul B.C. solicitând în privința pârâtei să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. 1774 din 11 iulie 2000, iar în privința chematului în garanție să fie obligat la daune interese în valoare de 10.000.000 lei. În motivare a arătat că actul juridic având ca obiect înstrăinarea unui teren a fost încheiat de un administrator al societății deși această funcție era exercitată de două persoane, iar chematul în garanție a efectuat măsurători și a împrejmuit terenul în litigiu, împiedicând reclamantul să îl folosească în perioada 14 aprilie 1991 – 15 mai 2006 producându-i un prejudiciu de 1.000 RON.

Tribunalul Dolj, secția comercială, prin sentința nr. 4620 din 21 noiembrie 2006, a respins acțiunea, ca nefondată. Reclamantul a formulat apel invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 115 din 9 mai 2007, a respins apelul, ca nefondat. Pentru a se pronunța, astfel, instanța de apel a reținut că invocarea de către apelant a dispozițiilor art. 1714 și art. 1716 C. civ., nu are relevanță în condițiile în care, la instanța de fond așa cum s-a stabilit și prin sentința criticată, reclamantul și-a modificat acțiunea la 9 octombrie 2006, arătând că înțelege să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. 1774 din 11 iulie 2000 întrucât acesta a fost încheiat un administrator al societății pârâte, deși existau încă două persoane ca administratori.

Cât privește motivul de nulitate absolută, s-a reținut că a fost respins corect, deoarece la data încheierii contractului, consimțământul pârâtei a existat, aceasta fiind reprezentată de administratorul N.S. Faptul că societatea avea trei sau doi administratori nu înseamnă că trebuia să se obțină acordul tuturor la perfectarea actului cum susține apelantul deoarece în speță nu s-a dovedit că prin actul constitutiv s-ar fi prevăzut exercitarea împreună a dreptului de reprezentare, de unde concluzia că acest drept se exercita separat de fiecare administrator [(art. 7 lit. e) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu ultimele modificări)]. Instanța de apel a înlăturat și criticile referitoare la chemarea în garanție întrucât, așa cum s-a reținut și de instanța de fiind, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, art. 60 C. proc.

civ. Potrivit acestui text partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire, ceea ce nu este cazul în speță. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul invocând motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., ulterior, cererea fiind restrânsă doar la motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. A susținut în dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., că actul juridic dedus judecății a fost interpretat greșit prin considerarea faptului că a fost executat cu bună credință, respingându-se greșit ca inaplicabile prevederile art. 1714 și 1716 C. civ.

În privința motivului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că hotărârea este nelegală din perspectiva cerințelor pe care trebuie să le îndeplinească orice act juridic, potrivit art. 948 C. civ., consimțământul, care în cauză nu a fost dat cu respectarea legii și a contractului și statutului societății și un obiect determinat, or terenul în litigiu nu este corect delimitat. De asemenea, actul este afectat de o cauză ilicită, existând o înțelegere în frauda intereselor sale între pârâtă și chematul în garanție. Prin precizările făcute ulterior, în privința cauzelor de modificare a hotărârii, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că actul juridic este nul, încheierea lui fiind consecința încheierii anterior a unor acte juridice cu nerespectarea Legii nr. 18/1991 și nr. 169/1997, sens în care a făcut referire și la mai multe litigii aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Recursul este nefondat. În privința primului motiv de recurs, acesta vizează ipoteza în care instanța de apel, deși actul juridic dedus judecății este clar, schimbă natura ori înțelesul acestuia. Or, recurentul deși se raportează la acest text de lege, în realitate critică soluția din punctul de vedere al legalității acestuia și al incidenței, în cauză, a dispozițiilor art. 1714 și 1716 C. civ., ignorate în opinia acestuia de către instanță, critica subsumându-se motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu art. 304 pct. 8 C. proc. civ., astfel că acest ultim motiv de recurs nu poate fi reținut. În privința motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., trebuie arătat, în precedent, că în conformitate cu dispozițiile art. 294 C. proc.

civ., în apel nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, în afara dobânzilor, ratelor și veniturilor ajunse la termen. Instanța de apel în considerarea acestor dispoziții legale și prin raportare și la dispozițiile art. 132 C. proc. civ., privind judecata în primă instanță, a constatat că recurentul reclamant și-a modificat acțiunea introductivă, astfel că, față și de limitele caracterului devolutiv al apelului, instanța de apel cenzurând hotărârea numai prin raportare la obiectul cu care a fost investită instanța de fond, corect a stabilit că nu mai pot face obiectul analizei cauzele de nulitate ale convenției invocate prin cererea inițială ci, numai acelea din cererea, astfel cum a fost, modificată.

Prin urmare, nici în recurs nu se mai pot pune în discuție aspecte de nelegalitate decât în legătură cu obiectul judecății, sens în care referirile recurentului la încălcarea dispozițiilor art. 1714 și 1716 C. civ., nu pot fi analizate după cum nici cele referitoare la nelegalitatea actului juridic prin constatarea ca nule a actelor primare ce au stat, în opinia recurentului, la baza încheierii acestuia, instanțele nefiind investite cu o asemenea cerere. Trebuie constatat că recurentul în recurs nici nu a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 294 C. proc. civ., astfel că, reluarea în discuție a acestor cauze de nulitate nu mai este posibilă față de efectele art. 132 C. proc.

civ. În privința valabilității actului juridic din perspectiva condițiilor generale de valabilitate a oricărui act juridic, și cele speciale reglementate de legea societăților comerciale se constată că actul a cărei nulitate s-a invocat, s-a încheiat în formă autentică, recurentul în calitate de vânzător semnând actul și atestând prin aceasta conținutul acestuia cu privire la exprimarea consimțământului de a vinde terenul determinat prin indicarea vecinătăților topografice, cadastral figurând în T 33, P 116 și 117 și primirea prețului. În privința consimțământului părții adverse, și acesta a fost legal exprimat așa cum a reținut instanța de apel prin raportare și la dispozițiile speciale din Legea societăților comerciale, iar cauza ilicită nu s-a dovedit, ea neputând fi prezumată.

O rezolvare corectă s-a dat și cererii de chemare în garanție, nefiind incident art. 60 și următoarele C. proc. civ. În privința ultimului motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., abrogat, așa cum s-a arătat în precedent recurentul a renunțat la susținerea acestuia, astfel că, aplicând dispozițiile art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., față de cele reținute, recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul T.I., împotriva deciziei nr. 115 din 9 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 6 februarie 2008.