ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4383/2010

Reclamantul I.N. a solicitat prin acțiunea introductivă de instanță înregistrată la data de 24 februarie 2004, formulată în contradictoriu cu pârâtele SC R.I. SRL și SC V.C. SRL să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 93 din 29 octombrie 2003 de B.N.P. Zăvoi, încheiat între cele două pârâte în calitate de vânzător și respectiv cumpărător, având ca obiect transmiterea proprietății de la vânzător la cumpărător a două imobile teren și construcții situate în Comuna Moțăței, Jud. Dolj. În termen legal reclamantul și-a completat acțiunea introductivă cu un nou capăt de cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei SC V.C. SRL să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilele ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 93/2003. În motivare reclamantul a susținut că vânzarea-cumpărarea intervenită între cele două pârâte este fictivă scopul urmărit fiind acela de a se cerea o stare de insolvabilitate a societății vânzătoare pentru a nu putea fi executată silit de către reclamant. În cauză, pârâta vânzare-cumpărare SC V.C. SRL a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea acțiunii în anularea contractului de vânzare-cumpărare, iar în subsidiar în ipoteza admiterii acțiunii obligarea reclamantului la plata cheltuielilor necesare și utile efectuate la imobilele dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare și instituirea unui drept de retenție asupra acestora până la achitarea contravalorii lucrărilor înglobate în imobile.

Într-un prim ciclu procesual, Tribunalul Dolj, secția comercială, investit prin declinare de competență de către instanța inițial sesizată, Judecătoria Calafat, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamant și pe cale de consecință și cererea reconvențională formulată de pârâta SC V.C. SRL, prin Sentința nr. 955 din 17 iunie 2008.

Prin Decizia nr. 326 din 3 decembrie 2008 Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis apelul declarat de reclamant împotriva Sentinței nr. 955/2008 pronunțată de Tribunalul Dolj ca primă instanță, a desființat hotărârea tribunalului cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță. S-a reținut în considerentele deciziei că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, în condițiile în care a fost investită și cu un capăt de cerere privind revendicarea, cerere ce nu a fost examinată, apreciindu-se greșit că reclamantul a renunțat la judecarea ei.

În rejudecare, Tribunalul Dolj, secția comercială, prin Sentința nr. 2912 din 3 decembrie 2009 a respins ca nefondată acțiunea reclamantului astfel cum a fost precizată. Analizând cererea de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare pentru cauză ilicită din perspectiva dispozițiilor art. 967 și 968 C. civ. tribunalul reține că reclamantul nu a răsturnat prezumția instituită de art. 967 C. civ. cu privire la licietatea cauzei respectiv nu a dovedit că societatea cumpărătoare avea cunoștință de situația juridică litigioasă a imobilului la momentul cumpărării, iar faptul că prin contract cele două părți au convenit ca SC V.C. SRL să cumpere pe riscul său, exonerând notarul de cercetarea sarcinilor asupra imobilelor, nu dovedește reaua credință a cumpărătorului, deoarece la acel moment nu erau înscrise în registrele de publicitate litigiile existente, după cum nu era menționată nicio opoziție la înstrăinare. Având în vedere vânzarea succesivă a celor două imobile prin contractele încheiate între reclamant și SC C.C. SRL, care le înstrăinează la data de 27 august 2001 și respectiv 28 august 2001 pârâtei SC R.I. SRL, iar aceasta din urmă le vinde pârâtei SC V.C. SRL prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 29 octombrie 2003, precum și litigiile declanșate de reclamant având ca obiect rezoluțiunea contractelor încheiate cu SC C.C. SRL și constatarea nulității contractului din 28 august 2001 încheiat între SC C.C. SRL și SC R.I. SRL instanța constată că la data încheierii contractului litigiile declanșate de reclamanta erau respinse prin hotărâri executorii context în care, din acest punct de vedere, nu se poate reține reaua credință a cumpărătorului SC V.C. SRL. În ceea ce privește Decizia nr. 355 din 23 septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, și rămasă irevocabilă prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 28 august 2008 încheiat între SC C.C. SRL și SC R.I. SRL instanța reține că principiul ocrotirii bunei credințe a subdobânditorului cu titlu oneros și asigurarea stabilității circuitului civil reprezintă excepția de la regula anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal așa încât nu se impune anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 93 ce formează obiectul cererii reclamantului. Sub aspectul capătului de cerere privind revendicarea instanța apreciază că reclamantul nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului descris ca fiind Lotul compus din teren în suprafață de 898 mp și construcția C1 cu număr cadastral provizoriu nr. 119/2. II.

Apelul. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în soluționarea apelului declarat de reclamant împotriva sentinței fondului. Prin Decizia nr. 32 din 23 februarie 2010, curtea de apel a admis apelul reclamantului, a schimbat în tot Sentința nr. 2912 din 3 decembrie 2009 și evocând fondul a admis acțiunea formulată de reclamant astfel cum a fost precizată și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 29 octombrie 2003 încheiat între SC R.I. SRL în calitate de vânzător și SC V.C. SRL în calitate de cumpărător; a fost obligată pârâta SC V.C. SRL să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 93/2003, situat în Comuna Moțăței, intravilan, Jud. Dolj compus din teren intravilan în suprafață de 898 mp și construcție C1 – locuință cu o suprafață construită la sol de 147,63 mp. Din perspectiva caracterului devolutiv al apelului și având în vedere motivele de critică invocate prin cererea de apel, curtea de apel a statuat sub aspectul situației de fapt și de drept următoarele: La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 93/2003 de către cele două pârâte, existau pe rol acțiunile prin care reclamantul solicita constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1460 și 1474/2001 prin care pârâta SC R.I. SRL cumpără cele două imobile de la SC C.C. SRL, iar soluțiile pronunțate în primă instanță, deși executorii, nu erau irevocabile, litigiile cu privire la dobândirea imobilelor de pârâtă SC R.I. SRL fiind în curs de soluționare. Totodată, instanța reține că împotriva aceleiași pârâte SC R.I. SRL, reclamantul avea două titluri executorii respectiv Sentința nr. 1520 din 20 mai 2002 rămasă irevocabilă în iunie 2002 și Sentința nr. 1521 rămasă irevocabilă la 7 octombrie 2002, prin care pârâta a fost obligată să-i plătească suma de 75 milioane lei și respectiv 66 milioane lei. Ca, în aceste circumstanțe, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare dintre cele două pârâte din prezenta cauză, fără a se aștepta soluționarea irevocabilă a litigiilor, pentru ca în eventualitatea obținerii unei soluții favorabile, reclamantul să nu intre în posesia bunurilor și pentru a împiedica punerea în executare a titlurilor executorii deținute de acesta, scopul urmărit de pârâta SC R.I. SRL fiind în mod evident crearea stării de insolvabilitate în detrimentul reclamantului. Conivența frauduloasă dintre vânzător și cumpărător la încheierea contractului nr. 93 și scopul ilicit urmărit de ambele părți, este demonstrată, în opinia instanței, de mențiunile din contractul de vânzare-cumpărare potrivit cărora societatea vânzătoare prin asociatul unic P.I. a declarat pe proprie răspundere, contrar realității, că imobilele ce se vând nu formează obiectul vreunui litigiu la instanțele judecătorești, iar cumpărătoarea a înțeles să dobândească imobile pe riscul său, fără intabulare și fără certificat de sarcini, scutind pe notarul public de cercetarea sarcinilor. Reține instanța, în raport de această declarație a cumpărătoarei că administratorul societății SC V.C. SRL, C.V. era nepotul administratorului și asociatului unic al societății vânzătoare, și deci avea cunoștință de litigiile existente pe rolul instanțelor cu privire la imobilele dobândite, astfel încât, modalitatea în care a acceptat încheierea actului reprezintă o renunțare de bună-voie la ocrotirea legală instituită în favoarea dobânditorului de bună-credință și pe cale de consecință nu se poate prevala de dispozițiile art. 31 din Legea nr. 7/1996. Concluzionând pe acest aspect, instanța reține că vânzarea imobilelor s-a făcut cu rea-credință de către ambii contractanți, în dauna interesului reclamantului, prin fraudă la lege, scopul urmărit fiind prohibit de lege, ceea ce impune sancțiunea nulității absolute a actului astfel încheiat. Cu privire la capătul de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei SC V.C. SRL să-i lase reclamantului în deplină proprietate și posesie imobilul compus din teren intravilan în suprafață de 898 mp și construcția C1, instanța constată că imobilul este un dezmembrământ al imobilului în suprafață totală de 3200 mp ce a făcut obiectul litigiului finalizat prin Decizia nr. 355 din 23 septembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, rămasă irevocabilă, prin care s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare din 13 iulie 2000 încheiat între reclamanta I.N. și C.C. SRL și repunerea părților în situația anterioară și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 28 august 2001 încheiat între SC C.C. SRL și SC R.I. SRL. În baza acestei decizii, reclamantul a redevenit proprietarul imobilului, iar în cursul prezentului litigiu și-a intabulat dreptul de proprietate potrivit încheierii din 6 septembrie 2005 nr. 16572 a Oficiului de cadastru și publicitate imobiliară Dolj, așa încât cererea întemeiată pe art. 480 C. civ. este fondată. III.

Recursul. Motivele de recurs. Împotriva acestei decizii pârâta SC V.C. SRL a declarat recurs la data de 1 aprilie 2010, în termen legal, solicitând, în principal casarea hotărârii instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, iar în subsidiar, în ipoteza în care se va reține incidența dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., casarea hotărârii și pe fond respingerea acțiunii formulate de reclamant astfel cum a fost precizată. Recurenta și-a întemeiat criticile formulate împotriva hotărârii instanței de apel pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ., vizând încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și lipsa de temei legal a hotărârii pronunțate. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susținut, în sinteză, următoarele: Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. recurenta arată că instanța de apel nu a verificat cuantumul taxei judiciare de timbru achitată de reclamant în această cale de atac, cuantum care a fost cu mult sub nivelul cotei de ½ din suma achitată la fond. În cadrul aceluiași motiv recurenta susține că nu i-a fost respectat dreptul la apărare în condițiile în care la termenul din 22 februarie 2010 a solicitat prin cerere transmisă pe fax acordarea unui nou termen pentru lipsă de apărare, cerere care nu a fost admisă, instanța rămânând în pronunțare. Recurenta invocă și incompatibilitatea unui membru al completului de judecată, doamna judecător E.M. care a făcut parte din compunerea completului ce a pronunțat Decizia nr. 355/COM/2006 a Curții de Apel Craiova, în litigiul având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC C.C. SRL și SC R.I. SRL. Sub un ultim aspect subsumat motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. recurenta arată că instanța de apel era datoare să verifice din oficiu calitatea procesuală pasivă a pârâtei intimate SC R.I. SRL care fiind radiată din Registrul Comerțului nu mai are capacitate de folosință și implicit calitate procesuală pasivă ceea ce în opinia recurentei impunea respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 93/2003. Cu privire la lipsa de temei legal a hotărârii atacate, recurenta susține că în cauză nu au fost administrate probatorii concludente pe capătul de cerere privind revendicarea, respectiv o expertiză topografică care să identifice terenul și construcțiile aferente, având în vedere dezmembrările și lotizările imobilelor înstrăinate de SC R.I. SRL către SC B.C. SRL și către SC V.C. SRL. Potrivit recurentei prezumția instituită prin art. 967 C. civ. referitoare la caracterul licit și moral al cauzei, nu a fost răsturnată, argumentele instanței întemeiate pe existența unui grad de rudenie între reprezentanții vânzătorului și cumpărătorului, și pe demersurile reclamantului prin scrisorile expediate Judecătoriei Calafat și C.L. Moțăței sunt lipsite de eficiența juridică pe aspectul relei credințe a subdobânditorului în condițiile în care nu a existat o cerere de notare a litigiilor care se derulau cu privire la imobilele ce au făcut obiectul înstrăinării. Concluzionând, recurenta arată că hotărârea pronunțată de instanța de apel este nelegală în absența unor probatorii concludente cu privire la dreptul real imobiliar revendicat.

Intimatul reclamant I.N. a formulat întâmpinare la cererea de recurs, la data de 6 iulie 2010 prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului. În opinia intimatului criticile întemeiate pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu au acoperire juridică în raport de ipoteza textului de lege, în sensul că nu reprezintă nulități de natură să conducă la anularea deciziei. Cu privire la fondul cauzei intimatul susține că recurenta SC V.C. SRL a cumpărat imobilul descris ca fiind Lotul 1 în baza unui act constatat nul prin Decizia irevocabilă nr. 355/2004 a Curții de Apel Craiova, iar ceea ce este nul nu poate produce efecte juridice. În acest sens intimatul arată că a redevenit proprietarul imobilului situat în Com. Moțăței compus din teren și construcții în suprafață de 3200 mp, iar prin încheierea nr. 16572/2005 a O.C.P.I. și-a intabulat dreptul de proprietate, asupra imobilului în litigiu, ceea ce justifică pe deplin admiterea acțiunii sale astfel cum a fost precizată. IV - Asupra recursului.

Verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, Curtea constată că prezentul recurs este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. are în vedere încălcări ale normelor de procedură, altele decât cele prevăzute de pct. 1-4 ce atrag sancțiunea nulității precum și nerespectarea principiilor care guvernează desfășurarea procesului civil. În raport de acest cadru legal, aspectele invocate de recurentă nu impun concluzia unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii atacate. Potrivit mențiunilor din practicaua Deciziei nr. 32 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, la 23 februarie 2010, și înscrisului de la fila 16 din dosar, cererea recurentei SC V.C. SRL, intimată în apel, prin care solicita acordarea unui nou termen de judecată, în vederea angajării unui apărător a fost primită în ziua termenului de judecată, după închiderea dezbaterilor. Cum intimata a primit citația pentru acest termen de judecată fixat în apel încă din data de 3 februarie 2010, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare existente la fila 14 din dosar, era datoare să-și exercite dreptul procesual, cu bună credință, în termen util pentru a ajunge la cunoștința instanței și a celorlalte părți solicitarea sa, așa încât, fiind în evidență culpa procesuală nu poate invoca cu temei încălcarea dreptului său la apărare.

Cu privire la incompatibilitatea unuia dintre membrii completului de judecată care a soluționat, între aceleași părți un alt litigiu finalizat prin Decizia nr. 335/2004, chiar dacă efectele acestei decizii, intrate în puterea lucrului judecat au fost avute în vedere la soluționarea prezentei cauze, dispozițiile art. 24 alin. (1) C. proc. civ. privitoare la incompatibilitate sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse prin analogice. Or, ipoteza reglementată de textul de lege sus menționat vizează pe judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină și care nu mai poate lua parte la judecata aceleiași pricini, în apel sau recurs și nici în caz de rejudecare după casare, situație care nu se confirmă în cauza de față.

Cu privire la excepția lipsei capacității de folosință a intimatei SC R.I. SRL urmare radierii sale, invocată de recurentă pentru prima dată în această fază procesuală se impun câteva observații prealabile. Potrivit art. 41 din Legea nr. 31/1990 republicată societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării sale în Registrul Comerțului, iar conform dispozițiilor art. 33 din Decizia nr. 31/1954 persoanele juridice supuse înregistrării dobândise capacitate de folosință și de exercițiu de la data înregistrării. Prin urmare de la data autorizării constituirii societății și înmatriculării în Registrul Comerțului în condițiile legii, societatea a dobândit capacitate de a avea drepturi și obligații și pe cale de consecință și capacitate procesuală de exercitiu, legitimatio ad processum, în legătură cu drepturile și obligațiile sale. Pe parcursul derulării litigiului, potrivit furnizării de informații emisă de Oficiul Registrului Comerțului Dolj din data de 7 aprilie 2009, prin Încheierea nr. 28718/2005 s-a dispus dizolvarea de drept a societății conform art. 30 din Legea nr. 359/2004 și numirea unui lichidator, iar ulterior s-a deschis procedura falimentului. Derularea acestor proceduri împotriva societății comerciale nu semnifică pierderea capacității procesuale de folosință și exercițiu societatea fiind reprezentată legal de către lichidatorul numit conform Legii nr. 359/2004, iar ulterior de către lichidatorul judiciar E.C. S.P.R.L. Craiova, societatea continuând să existe ca persoană juridică. Deși recurentul susține că în prezent societatea comercială intimată a fost radiată din Registrul Comerțului, nu a făcut nicio dovadă pertinentă în acest sens, distinct de faptul că radierea își produce efectele pentru viitor nefiind de natură să afecteze valabilitatea hotărârilor pronunțate în condițiile în care calitatea reprezentantului legal al societății citat pe parcursul procesului nu a fost pusă sub semnul vreunei contestări care să impună aplicarea dispozițiilor art. 161 C. proc. civ.

Ultimul aspect invocat de recurentă în cadrul acestui motiv de recurs, referitor la cuantumul taxei de timbru achitată de către reclamant în apel, sub nivelul de ½ din taxa inițială plătită la fond, se vădește de asemeni nefondat. Susținerea în sine nu se încadrează în neregularitățile de ordin procedural sancționate de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece chiar și în ipoteza unei taxe de timbru achitată sub nivelul celei datorate potrivit legii, instanța judecătorească investită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare dispune obligarea părții la plata taxelor aferente și nu anularea hotărârii supuse controlului. În cauză însă reclamantul apelant a achitat cu titlu de taxă judiciare de timbru ½ din taxa stabilită la data introducerii cererii, în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 și potrivit mențiunilor dispuse prin citația emisă de instanța de apel, iar intimatul nu a contestat modul de stabilire a taxei judiciare de timbru datorate și a achitat la rândul său cu ocazia exercitării recursului aceiași taxă judiciară de timbru, astfel încât întreaga argumentație are un caracter formal.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că soluția adoptată de instanța de apel pe capătul de cerere vizând revendicarea suprafeței de 898 mp se fundamentează sub aspectul identificării terenului și stabilirii vecinătăților pe documentația cadastrală de dezmembrare și încheierea de intabulare nr. 16572/2005, înscrisuri administrate în cauză, necontestate de către recurent, care nu a solicitat o nouă verificare topo, astfel încât, critica formulată în cadrul acestui motiv de recurs este vădit nefondată.

Dreptul de proprietate al reclamantului intimat I.N. asupra imobilului construcție și teren în suprafață de 898 mp a fost statuat prin Decizia nr. 355 din 23 septembrie 2006 a Curții de Apel Craiova, intrată în puterea lucrului judecat, hotărârea prin care reclamantul a redevenit proprietarul imobilului în suprafață totală de 3200 mp ca efect a repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Prin aceiași decizie s-a dispus și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului încheiat între SC C.C. SRL și SC R.I. SRL Moțăței. Această stare de drept nou creată se impune recurentei SC V.C. SRL în calitate de succesoare (habentes causam) a SC R.I. SRL cu privire la dreptul transmis de aceasta societate asupra imobilului în suprafață de 898 mp, ce se include în suprafața totală de 3200 mp. Cu alte cuvinte efectele desființării titlului de proprietate al autorului se produc și asupra succesorilor acestuia care dețin dreptul prin transmiterea de la autorul actului juridic desființat.

În sfârșit, critica întemeiată pe caracterul ilicit al cauzei reținut de instanța de apel, vizează chestiuni de fapt, de netemeinicie, care scapă controlului de legalitate în actuala reglementare a recursului. Cum instanța de apel și-a motivat cu argumente pertinente hotărârea pe acest aspect de fapt, critica recurentului nu se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat constatând că motivele de nelegalitate invocate nu subzistă.