ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3088/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

prin sentința comercială nr. 14093 din 18 decembrie 2008 a respins excepția

lipsei calității procesuale active invocată de pârâta SC A.S. SRL și a respins

ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul R.D. domiciliat în București

în contradictoriu cu pârâtele SC A.S. SRL și SC P. SRL, ambele cu sediul social

în București.

În fundamentarea

acestei soluții a fost analizată cu prioritate excepția lipsei calității

procesuale active s-a constatat că reclamantul este terț față de contractele

atacate și nu mai deținea nicio calitate în societatea vânzătoare pentru a fi

implicat în luarea deciziilor, însă justifică un interes legitim în vederea

verificării valabilității contractelor încheiate ce influențează modalitatea de

realizare a creanței sale.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 7 martie 2003

și contractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată din 20 martie 2003

s-au înstrăinat un teren în suprafață de 2.036 mp și construcția amplasată pe

acesta, realizată în baza autorizației din 14 iulie 1999.

Contractele au fost

semnate în numele celor două societăți de reprezentanții legali, menționându-se

că prețul stabilit de părți pentru teren a fost de 1.800.000.000 lei achitat

integral la data semnării actului și de 8.466.062.200 lei pentru construcție,

primit la data semnării actului, ca urmare a unor operațiuni de compensare a

unor creanțe reciproce, în acest scop fiind întocmite și două rapoarte de

expertiză.

Întinderea creanței

reclamantului determinată de retragerea sa din societatea vânzătoare, este

stabilită conform sentinței comerciale nr. 11977 din 4 octombrie 2002 pronunțată

de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a cărei executare a fost

însă suspendată în faza procesuală a judecării apelului.

Deși prețul prevăzut

în cele două contracte este mai mic decât cel prevăzut în cadrul expertizelor

efectuate în dosarul nr. 7271/3/2003, iar prețul terenului este redus față de

valoarea de circulație la care s-a taxat autentificarea actului, s-a apreciat

că acesta nu poate fi considerat derizoriu.

Stabilirea

cuantumului prețului și a modalității lui de plată este o decizie de afaceri a

celor două societăți implicate în tranzacție, care implică mai multe aspecte,

cum ar fi situația lichidităților la momentul semnării actelor, planurile

privind dezvoltarea viitoare a societății și raporturile comerciale cu cealaltă

societate.

Instanța nu poate

interveni în voința părților manifestată cu prilejul încheierii contractelor.

Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 515 din 30

noiembrie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantului R.D. împotriva

sentinței dată de instanța de fond, fiind preluate în esență argumentele expuse

anterior.

S-a apreciat că

reclamantul apelant nu a dovedit faptul că cele două contracte de

vânzare-cumpărare i-au creat acestuia un prejudiciu în calitatea sa de creditor

chirografar, a cărui creanță nu a devenit certă și exigibilă.

De asemenea nu s-a

dovedit de reclamant faptul că societatea comercială vânzătoare și-a micșorat

activul patrimonial, creîndu-și în mod voit o stare de insolvabilitate.

Împotriva deciziei

comerciale nr. 515 din 30 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, a promovat recurs reclamantul R.D., care a

criticat această hotărâre pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în

temeiul art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea

hotărârilor atacate și pe fond să se dispună constatarea nulității absolute a

celor două contracte de vânzare-cumpărare.

În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că instanța de apel și-a depășit

atribuțiile judecătorești, a fost dată o interpretare greșită actelor deduse

judecății, hotărârile judecătorești, cuprind motive contradictorii și străine

pricinii, toate acestea cu o aplicare greșită a legii.

S-a mai precizat că

este cauză ilicită dacă părțile au încheiat un contract de vânzare-cumpărare a

unui imobil știind că există un creditor și urmărind în realitate să-l fraudeze

pe acesta.

Intimatele pârâte SC

A.R.D. SRL și SC A.S. SRL au depus întâmpinări prin care au cerut respingerea

recursului.

Înalta Curte,

analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse

de reclamant prin cererea de recurs, constată că acestea sunt justificate,

recursul urmând a fi admis în limitele și pentru următoarele considerente.

Potrivit cererii de

chemare în judecată, înregistrată inițial la data de 9 mai 2005 la Judecătoria

Sectorului 4 București sub nr. 4838/4/2007, reclamantul R.D. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtele SC A.S. SRL și SC P. SRL constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 22 ianuarie 2003

și a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din 20 martie 2003

pentru fraudă la lege, cauză ilicită și preț, neserios, precizând ca temei de

drept al acțiunii dispozițiile art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 31/1954, art. 948,

art. 966 – art, art. 968 și art. 1203 C. civ., precum și art. 723 C. proc. civ.

Din conținutul

contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 22 ianuarie 2003 la BNP M.M.

din București rezultă că, între cele două pârâte, SC A.S. SRL în calitatea de

vânzător și SC P. SRL în calitatea de cumpărător a intervenit (vânzarea

cumpărare terenului situat în București, sector 4, în suprafață de 2.036 mp.

Prețul vânzării a

fost de 1.800.000.000 lei primit de la cumpărător integral, la data

autentificării contractului.

Ulterior, prin

contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din 20 martie 2003 între

aceleași părți, cu aceleași calități a intervenit vânzarea construcției situată

în București, sector 4, compusă din subsol, parter și două etaje, cu aria utilă

de 1.235,7 mp edificată în baza autorizației de construcție din 14 iulie 1999

emisă de Primăria Municipiului București.

La încheierea ambelor

contracte de vânzare-cumpărare, societatea vânzătoare a fost reprezentată legal

de asociatul unic și administrator B.A. și societatea cumpărătoare a fost legal

reprezentată de administrator S.D.

De remarcat că în

cele două contracte de vânzare-cumpărare prețul înstrăinării este stabilit prin

voința părților, deși existau menționate chiar în cuprinsul conținutului actelor,

expertize de specialitate.

Astfel, în contractul

de vânzare-cumpărare autentificat din 22 ianuarie 2003 la BNP M.M., este

precizat de notarul public că „în vederea taxării, prezentul teren se evaluează

conform expertizei imobiliare însușite de C.N.P.B. la suma de 2.244.690.000

lei” (dosar nr. 4838/4/2007 al Judecătoriei Sector 4 București).

Așa cum expune în

întâmpinarea depusă în faza procesuală a fondului pârâta SC P. SRL, prețul

imobilului compus din teren și construcție a fost stabilit prin două expertize

extrajudiciare comandate de societatea vânzătoare.

Într-adevăr, la

cererea vânzătoarei SC A.S. SRL a fost întocmit de SC E.C. SRL o expertiză

tehnică privind evaluarea terenului situat în Calea Șerban Vodă, sector 4,

București, concluzionându-se că valoarea de circulație a terenului, la data de

17 ianuarie 2003 este de 1.515.472.800 lei.

La rândul său

reclamantul R.D. invocă, potrivit raportului de expertiză tehnică imobiliară

întocmit în dosarul nr. 7271/3/2003 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

o altă valoare imobiliară după cum urmează:

-9.121.737.727 lei

pentru teren și

-15.116.295.561 lei

pentru construcție, la data de 13 februarie 2002 și

-9.558.945.440 lei

pentru teren și

-17.136.669.991 lei

pentru construcție la data de 13 ianuarie 2003.

Aceiași situație se

regăsește și în privința prețului pentru construcția în cauză.

Astfel expertiza

tehnică întocmită de SC E.C. SRL a concluzionat că valoarea actualizată la data

de 31 decembrie 2002 a construcției este de 7.114.338.000 lei.

Apare cât se poate de

evident că cele două contracte de vânzare-cumpărare, ale terenului și

construcției, au ca preț stabilit valoarea apreciativă a părților contractante,

existând vădite diferențe valorice care se regăsesc fie în rapoartele de

expertiză comandate de societatea comercială vânzătoare pârâtă, cât și de

valorile invocate de reclamantul R.D., precum și de expertizele imobiliare

întocmite de C.N.P.B.

În acest context,

instanțele judecătorești anterioare, nu au exercitat un rol activ în condițiile

dispozițiilor imperative ale art. 129 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că

judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a

preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii

faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unor hotărâri

temeinice și legale, putând ordona probele necesare chiar dacă părțile se

împotrivesc.

Astfel, se constată,

potrivit încheierii de ședință din 30 octombrie 2008 a Tribunalului București,

că reclamantul prin avocat a solicitat pe fond, încuviințarea probei cu

expertiză în construcții care să stabilească valoarea cu care s-au înstrăinat

cele două imobile, iar instanța de fond a amânat discutarea admisibilității

probei cu expertiză după administrarea probatorului cu înscrisuri și

interogatorii reciproce, fără însă a o mai finaliza.

Era în obligația

instanțelor să pună în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize

de specialitate, având ca obiectiv stabilirea valorii reale a imobilului,

compus din teren și construcție, la momentul încheierii contractelor de

vânzare-cumpărare, cu atât mai mult cu cât reclamantul are un interes legitim

corect recunoscut de aceleași instanțe atunci când au analizat excepția lipsei

calității procesuale active.

De asemenea se impune

cu atât mai mult stabilirea exactă a valorii tranzacției imobiliare, teren și

construcție, având în vedere că, potrivit documentației existente, asociatul

unic și administratorul B.A. al societății vânzătoare se regăsește ca asociat

în societatea cumpărătoare, iar diferențele valorice enumerate anterior sunt

semnificative.

Pentru aceste

rațiuni, urmează a admite recursul declarat de reclamantul R.D. împotriva

deciziei nr. 515 din 30 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, și în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 5 C.

proc. civ. va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea

apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul R.D., împotriva deciziei nr. 515 din 30 noiembrie 2009,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 30 septembrie 2010.