ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 188/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 188/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, sub nr. 17069 din 2 octombrie 2002,

reclamanta SC C.I.T.C. SA a chemat în judecată pe pârâtul I.R.S., solicitând

obligarea acestuia la plata sumei de 9.132.284.617 lei (rol) reprezentând o

creanță rezultată din efectuarea de lucrări de antrepriză în baza contractului din

25 septembrie 1998.

În motivarea cererii

reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare

din 25 septembrie 1998 având ca obiect o cotă parte (S+P+6E) din blocul nr. 1,

tronsonul nr. 1, ansamblul L.C.V, reclamanta obligându-se să finalizeze acest

bloc până la predarea către cumpărător, prețul stabilit fiind de 9.675.698.831

lei.

De asemenea, cumpărătorul

era obligat să deconteze contravaloarea lucrărilor efectuate periodic de

antreprenor, dar și să achite un avans de 30% din valoarea corespunzătoare a

lucrărilor executate lunar.

Avansul de 30% pe luna

noiembrie, 1998 nu a fost achitat, lucrările neputând fi finalizate conform

graficului.

Reclamanta a mai efectuat în

perioada ianuarie – decembrie 1999, și apoi în perioada ianuarie – decembrie

2002 o serie de lucrări de antrepriză, din fonduri proprii, lucrări neachitate.

De asemenea, reclamanta a

mai efectuat după 30 noiembrie 1998 o serie de lucrări, care au caracter

necesar, util și urgent pentru pârâtă.

Pentru lucrările efectuate

reclamanta a emis facturi, solicitând și plata penalităților de întârziere.

La termenul din 16 ianuarie

2003 reclamanta și-a precizat câtimea cererii la 20.653.784.905 lei și a depus

copie a sentinței civile nr. 1022 din 13 februarie 2001 a Tribunalului

București, secția comercială, prin care s-a constatat că pârâta avea calitatea

de proprietar asupra imobilului situat în București, ansamblul L.C.V., tronson 1.

În cauză a fost introdus

lichidatorul reclamantei și a fost efectuată o expertiză.

Prin sentința comercială nr.

4030 din 25 mai 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost

admisă în parte acțiunea și a fost obligată pârâta la plata sumei de 332.342,68

lei (ron) precum și la cheltuieli de judecată.

Prin decizia comercială nr. 69

din 5 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială,

rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3974 din 5 decembrie 2007 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția comercială, au fost admise apelurile părților, a

fost anulată sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare reținându-se

nulitatea hotărârii, pentru lipsa semnăturii de pe minută.

În rejudecare, cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr.

5752/3/2008.

Prin sentința comercială nr.

5055 din 8 aprilie 2008 a acestei din urmă instanțe, a fost admisă în parte

acțiunea reclamantei și a fost obligată pârâta la 332.342,68 lei (ron) către

reclamantă, reprezentând contravaloare lucrări executate.

Au fost respinse capetele de

cerere privind actualizarea sumei în funcție de cursul leu – dolar și cel

privind penalitățile de întârziere, ca neîntemeiate.

Pârâta a fost obligată și la

7.137,92 lei (ron) cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut că între SC C.I.T.C. SA și pârâta I.R.S. s-a încheiat

contractul de vânzare - cumpărare a unui imobil în curs de finalizare din 25

septembrie 1998, pentru prețul de 9.675.698.831 lei (rol) din care

4.008.820.089 lei lucrări finalizate, iar diferența de 5.666.878.742 lei (rol)

– lucrări nefinalizate.

Începând cu data de 30

octombrie 1998, în baza O.G. nr. 39/1998 I.R.S. și-a încetat activitatea,

patrimoniul său fiind preluat de A.S.R.O., care a fost introdus în cauză, în

calitate de pârâtă.

În baza contractului de

cesiune din 18 mai 2004, a fost introdusă în cauză, în calitate de reclamantă,

SC C. SA București.

S-a reținut că respectivul

contract s-a derulat în condiții normale până în luna noiembrie 1998, când

pârâta nu a fost de acord cu situația de lucrări pe luna octombrie 1998 și nu a

plătit avansul de 30% pentru luna noiembrie.

Ulterior, vânzătorul a mai

efectuat unele lucrări de racordare a imobilului la rețeaua electrică, de furnizare

a gazelor, apă, termoficare și canal, care nu au fost achitate de către

cumpărător.

Din cuprinsul raportului de

expertiză a rezultat faptul că vânzătorul antreprenor și-a executat obligațiile

contractuale atâta timp cât pârâta i-a plătit avansul convenit, și că lucrările

suplimentare au fost utile pentru beneficiar, în raportul de expertiză

arătându-se în mod detaliat, care au fost lucrările utile și la cât s-a ridicat

contravaloarea lor.

S-a mai reținut de către

prima instanță că pârâtei îi profită toate lucrările executate de către

reclamantă, deoarece prin sentința civilă nr. 1022 din 13 februarie 2001 a

Tribunalului București, secția comercială, rămasă definitivă și irevocabilă, a

devenit proprietarul imobilului respectiv, în starea în care se afla la acea

dată, deci și cu lucrările executate de către reclamantă, astfel că trebuie să

plătească lucrările executate.

Capetele de cerere privind

penalitățile de întârziere și neactualizate la cursul leu - dolar au fost

respinse deoarece lucrările nu au fost executate în conformitate cu

dispozițiile contractuale.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel ambele părți.

Reclamanta a criticat

sentința primei instanțe motivând, în esență, că vinovată de neexecutarea în

termenele prevăzute a contractului nu este numai reclamanta ci și pârâta, care

nu a plătit la timp avansurile de bani convenite.

Pârâta a criticat sentința

apelată sub aspectul că în mod greșit a reținut prima instanță că pârâta ar

datora vreo sumă reclamantei, din moment ce împotriva reclamantei s-a deschis

procedura insolvenței iar judecătorul sindic a acceptat înscrierea la masa

credală a reclamantei a sumelor de 22.892.363.554,90 lei (rol) și respectiv de

1.000.000.000 lei (rol) cu titlu de creanță a pârâtei față de reclamantă,

sumele respective provenind din contractul din 1998.

Pârâta a mai criticat

sentința și sub aspectele greșitei rețineri a primei instanțe în ce privește

caracterul util al lucrărilor de racordare la utilități și la neacordarea

avansului de 30% pe luna noiembrie 1998.

Prin decizia comercială nr. 31

din 23 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, au

fost respinse, ca nefondate, ambele apeluri.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut următoarele:

Potrivit art. 10 pct. 7 din

Ordinul 784/1998, în cazul depășirii duratei de execuție, achizitorul va refuza

situațiile de plată actualizate după expirarea termenului de recepție, ca

urmare a evoluției ulterioare a prețurilor, pentru lucrările rămase de

executat.

Pentru aceste lucrări,

decontarea se face cu prețurile din ofertă, actualizate cu indicele de

actualizare aferent lunii în care antreprenorul avea obligația predării

lucrării.

În acest sens, expertiza

tehnică a stabilit că valoarea lucrărilor de construcții executate de către SC

C.I.T.C. SA, până la data introducerii acțiunii, este de 2.777.250.710 lei –

valoare neindexată, iar cu aplicarea indexării valoarea este de 3.036.117.268

lei, conform Ordinului M.F. și M.L.P.T.L. nr. 784/34/N din 13 aprilie 1998.

Prin urmare, s-a avut în

vedere această indexare și nu reactualizarea în funcție de cursul leu - dolar.

S-a mai constatat că prima

instanță a reținut în mod corect că lucrările efectuate după data de 30

noiembrie 1998 au fost utile pârâtei, fiind necesare pentru conservarea și

funcționalitatea imobilului, aceste lucrării fiind executate din fondurile

reclamantei.

Nu s-a putut reține

susținerea pârâtei că nu are legătură cu etajele 7, 8 ale imobilului, deoarece

proiectul de racordare la rețeaua electrică prevede un singur branșament pentru

întregul imobil, care trebuia executat integral.

La fel, lucrările de

racordare la rețeaua de termoficare, apă și canal, sunt comune pentru întregul

imobil, și au fost executate în paralel cu lucrările de construcții.

Prin raportul de expertiză

s-a constatat că și lucrările extra contractuale, de la fațada blocului sunt

utile și au rolul de a conserva întreaga construcție.

În mod corect a reținut

prima instanță că, atâta timp cât pârâta a devenit proprietarul întregului

imobil, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, este datoare să plătească

reclamantei și lucrările extra contractuale efectuate, și care s-au dovedit

utile construcției.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs ambele părți.

I. Pârâta a adus deciziei

recurate următoarele critici:

cesiune de creanță s-a încercat un artificiu juridic, și anume, transformarea

unei datorii într-o creanță.

Astfel, A.S.R.O. s-a înscris

la masa credală în procesul de faliment al SC C.I.T.C. SA cu sumele de

22.892.363.554,90 lei (rol) și 1.000.000.000 lei (rol), daune materiale, sume

ce au rezultat din contractul din 1998.

În acțiunea de față s-a

încercat să se acrediteze ideea că SC C.I.T.C. SA ar fi avut sume de încasat de

la A.S.R.O. și nu invers.

că prin contractul din 25 septembrie 1998 s-au perfectat două acte juridice,

unul de vânzare - cumpărare și unul de antrepriză.

Potrivit contractului,

vânzătorul trebuia să finalizeze lucrările de construcție, pârâta urmând să-i

achite lunar contravaloarea lucrărilor executate și să-i aloce un avans lunar

de 30% din valoarea lucrărilor ce urmau să fie executate în luna următoare.

Cu toate că pentru luna

octombrie 1998 reclamanta nu a terminat toate lucrările planificate iar pârâta

nu a acceptat la plată decontul reclamantei, aceasta din urmă a cerut un avans

mai mare de 30% pentru lucrările din noiembrie 1998, avans ce nu a putut fi

plătit de către pârâtă, deoarece s-ar fi încălcat prevederile contractuale și

ale Ordinului 784/N/1998 și H.G. nr. 85/1997.

Mai apreciază pârâta că

reclamanta nu avea dreptul de a solicita un avans mai mare, acest lucru

contravenind dispozițiilor art. 10 pct. 2 alin. (3) din Ordinul 784/1998 și art.

1484 C. civ.

lucrările utile, executate după data de 30 noiembrie 1998 nu trebuia admis,

deoarece aceste lucrări nu au la bază clauze contractuale, ci, eventual, sunt

întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, iar reclamanta nu le-a solicitat

prin cererea introductivă.

Mai mult, aceste lucrări au

fost executate și în folosul etajelor 7 și 8 din imobil, care nu sunt

proprietatea pârâtei, pentru aceste lucrări pârâta neavând calitate procesuală

pasivă.

efectuate de reclamantă peste termenul de finalizare prevăzut în contractul din

1998 sunt proprietarii apartamentelor respective și nu pârâta, aceste lucrări

fiind executate în afara contractului și după expirarea acestuia.

II. În recursul său

reclamanta a adus următoarele criterii deciziei recurate.

să acorde și reactualizarea sumei datorate de către pârâtă pentru lucrările

efectuate pentru termenul contractual, deoarece aceste lucrări nu s-au putut

finaliza la termen nu numai din culpa reclamantei ci și a pârâtei, mai ales că

aceste lucrări s-au dovedit a fi necesare și utile pârâtei.

Analizând decizia recurată,

prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că ambele

recursuri sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează.

I.În ce privește recursul

declarat de pârâtă.

critica referitoare la artificiul juridic prin care a fost cesionat dreptul

litigios de către reclamanta inițială, SC C.I.T.C. SA, către SC C. SA, cesiunea

de drepturi litigioase fiind permisă de lege.

În cauză nu sunt aplicabile

nici dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, deoarece societatea pârâtă nu

face obiectul procedurii insolvenței.

Eventualele pretenții ale

pârâtei față de terța reclamantă, SC C.I.T.C. SA, nu se pot soluționa decât în

cadrul procedurii insolvenței deschise împotriva reclamantei inițiale și nu au

legătură cu pretențiile reclamantei față de pârâtă, acestea din urmă nederivând

din contract ci au la bază îmbogățirea fără justă cauză.

critică nu poate fi reținută, instanța de fond, ca și primă instanță, nu au

reținut că pârâta ar avea o culpă în neexecutarea contractului, mai precis în

neplata avansului de 30% pentru luna noiembrie 1998, atâta timp cât reclamantei

i s-a refuzat decontul pe luna octombrie 1998, acesta nefiind acceptat de către

pârâtă.

Soluția instanței de apel,

care a confirmat soluția primei instanțe nu s-a bazat pe răspunderea

contractuală ci pe răspunderea delictuală civilă, respectiv pe îmbogățirea fără

justă cauză.

imobil, executate de reclamantă după data de 30 noiembrie 1998, nu au la bază

clauze contractuale, însă acestea au fost considerate necesare și utile

pârâtei, așa după cum a rezultat din raportul de expertiză.

Ambele instanțe de fond au

reținut în mod legal că atâta timp cât prin sentința civilă nr. 1022 din 13

februarie 2001 a Tribunalului București, secția comercială, pârâta a fost

declarată proprietară a imobilului în litigiu, aceasta datorează reclamantei

întreaga contravaloare a imobilului, deci și contravaloarea lucrărilor

executate după 30 noiembrie 1998, mai ales că s-a demonstrat faptul că fără

aceste lucrări imobilul nici nu putea fi utilizat pentru scopul pentru care a

fost construit.

Nu este adevărat că

reclamanta nu a solicitat contravaloarea lucrărilor efectuate după data de 30

noiembrie 1998, acestea fiind solicitate în pagina 2 a cererii introductive,

chiar dacă pe pagina 1 se invocă, într-adevăr, obligații contractuale, însă

pentru lucrările efectuate după expirarea contractului se invocă tocmai

îmbogățirea fără justă cauză.

În ce privește susținerea că

pentru etajele 7 și 8 ale imobilului pârâta nu ar avea calitate procesuală

pasivă s-a demonstrat faptul că lucrarea respectivă nu putea fi executată decât

în mod unitar și că profită pe deplin pârâtei.

Prin urmare, dacă pârâta nu

ar fi fost obligată la contravaloarea acestor lucrări s-ar fi ajuns la o

îmbogățire fără just temei a acesteia.

susținerea pârâtei că lucrările executate după 30 noiembrie 1998 ar fi profitat

doar viitorilor locatari, atâta timp cât s-a demonstrat că acestea erau

necesare și utile imobilului iar pârâta a devenit proprietara acestui imobil,

inclusiv a acestor lucrări pe care acum le contestă.

Aceste lucrări nu profită în

primul rând locatarilor, ci pârâtei care este proprietara imobilului și care

nici nu ar fi putut să vândă apartamentele din imobil în lipsa acestor

utilități, pe care nu vrea să le plătească.

II.În ce privește recursul

declarat de reclamantă.

datorate de pârâtă pentru lucrările efectuate în afara contractului nu poate fi

acordată deoarece aceste datorii nu derivă din contract, iar culpa pentru

neexecutarea la timp a contractului revine doar reclamantei.

Obligarea pârâtei la plata

contravalorii lucrărilor efectuate după data de 30 noiembrie 1998, nu s-a făcut

în temeiul contractului ci în temeiul îmbogățirii fără just temei, astfel că

pentru această sumă nu se poate acorda reactualizarea sumei cu rata de schimb

leu - dolar ci doar reactualizarea prevăzută de Ordinul 784/1998, așa cum legal

a reținut și instanța de apel.

Având în vedere cele arătate

mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ambele

recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanta SC C. SA București și de pârâta A.S.R.O. București

împotriva deciziei comerciale nr. 31 din 23 ianuarie 2009 a Curții de Apel

București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința

publică, astăzi 21 ianuarie 2010.