ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 188/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 17069 din 2 octombrie 2002, reclamanta SC C.I.T.C. SA a chemat în judecată pe pârâtul I.R.S., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 9.132.284.617 lei (rol) reprezentând o creanță rezultată din efectuarea de lucrări de antrepriză în baza contractului din 25 septembrie 1998. În motivarea cererii reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare din 25 septembrie 1998 având ca obiect o cotă parte (S+P+6E) din blocul nr. 1, tronsonul nr. 1, ansamblul L.C.V, reclamanta obligându-se să finalizeze acest bloc până la predarea către cumpărător, prețul stabilit fiind de 9.675.698.831 lei.

De asemenea, cumpărătorul era obligat să deconteze contravaloarea lucrărilor efectuate periodic de antreprenor, dar și să achite un avans de 30% din valoarea corespunzătoare a lucrărilor executate lunar. Avansul de 30% pe luna noiembrie, 1998 nu a fost achitat, lucrările neputând fi finalizate conform graficului. Reclamanta a mai efectuat în perioada ianuarie – decembrie 1999, și apoi în perioada ianuarie – decembrie 2002 o serie de lucrări de antrepriză, din fonduri proprii, lucrări neachitate. De asemenea, reclamanta a mai efectuat după 30 noiembrie 1998 o serie de lucrări, care au caracter necesar, util și urgent pentru pârâtă. Pentru lucrările efectuate reclamanta a emis facturi, solicitând și plata penalităților de întârziere.

La termenul din 16 ianuarie 2003 reclamanta și-a precizat câtimea cererii la 20.653.784.905 lei și a depus copie a sentinței civile nr. 1022 din 13 februarie 2001 a Tribunalului București, secția comercială, prin care s-a constatat că pârâta avea calitatea de proprietar asupra imobilului situat în București, ansamblul L.C.V., tronson 1. În cauză a fost introdus lichidatorul reclamantei și a fost efectuată o expertiză. Prin sentința comercială nr. 4030 din 25 mai 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligată pârâta la plata sumei de 332.342,68 lei (ron) precum și la cheltuieli de judecată.

Prin decizia comercială nr. 69 din 5 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3974 din 5 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, au fost admise apelurile părților, a fost anulată sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare reținându-se nulitatea hotărârii, pentru lipsa semnăturii de pe minută. În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 5752/3/2008. Prin sentința comercială nr. 5055 din 8 aprilie 2008 a acestei din urmă instanțe, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei și a fost obligată pârâta la 332.342,68 lei (ron) către reclamantă, reprezentând contravaloare lucrări executate.

Au fost respinse capetele de cerere privind actualizarea sumei în funcție de cursul leu – dolar și cel privind penalitățile de întârziere, ca neîntemeiate. Pârâta a fost obligată și la 7.137,92 lei (ron) cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că între SC C.I.T.C. SA și pârâta I.R.S. s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare a unui imobil în curs de finalizare din 25 septembrie 1998, pentru prețul de 9.675.698.831 lei (rol) din care 4.008.820.089 lei lucrări finalizate, iar diferența de 5.666.878.742 lei (rol) – lucrări nefinalizate. Începând cu data de 30 octombrie 1998, în baza O.G. nr. 39/1998 I.R.S. și-a încetat activitatea, patrimoniul său fiind preluat de A.S.R.O., care a fost introdus în cauză, în calitate de pârâtă.

În baza contractului de cesiune din 18 mai 2004, a fost introdusă în cauză, în calitate de reclamantă, SC C. SA București. S-a reținut că respectivul contract s-a derulat în condiții normale până în luna noiembrie 1998, când pârâta nu a fost de acord cu situația de lucrări pe luna octombrie 1998 și nu a plătit avansul de 30% pentru luna noiembrie. Ulterior, vânzătorul a mai efectuat unele lucrări de racordare a imobilului la rețeaua electrică, de furnizare a gazelor, apă, termoficare și canal, care nu au fost achitate de către cumpărător. Din cuprinsul raportului de expertiză a rezultat faptul că vânzătorul antreprenor și-a executat obligațiile contractuale atâta timp cât pârâta i-a plătit avansul convenit, și că lucrările suplimentare au fost utile pentru beneficiar, în raportul de expertiză arătându-se în mod detaliat, care au fost lucrările utile și la cât s-a ridicat contravaloarea lor.

S-a mai reținut de către prima instanță că pârâtei îi profită toate lucrările executate de către reclamantă, deoarece prin sentința civilă nr. 1022 din 13 februarie 2001 a Tribunalului București, secția comercială, rămasă definitivă și irevocabilă, a devenit proprietarul imobilului respectiv, în starea în care se afla la acea dată, deci și cu lucrările executate de către reclamantă, astfel că trebuie să plătească lucrările executate. Capetele de cerere privind penalitățile de întârziere și neactualizate la cursul leu - dolar au fost respinse deoarece lucrările nu au fost executate în conformitate cu dispozițiile contractuale. Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți. Reclamanta a criticat sentința primei instanțe motivând, în esență, că vinovată de neexecutarea în termenele prevăzute a contractului nu este numai reclamanta ci și pârâta, care nu a plătit la timp avansurile de bani convenite.

Pârâta a criticat sentința apelată sub aspectul că în mod greșit a reținut prima instanță că pârâta ar datora vreo sumă reclamantei, din moment ce împotriva reclamantei s-a deschis procedura insolvenței iar judecătorul sindic a acceptat înscrierea la masa credală a reclamantei a sumelor de 22.892.363.554,90 lei (rol) și respectiv de 1.000.000.000 lei (rol) cu titlu de creanță a pârâtei față de reclamantă, sumele respective provenind din contractul din 1998. Pârâta a mai criticat sentința și sub aspectele greșitei rețineri a primei instanțe în ce privește caracterul util al lucrărilor de racordare la utilități și la neacordarea avansului de 30% pe luna noiembrie 1998. Prin decizia comercială nr. 31 din 23 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, au fost respinse, ca nefondate, ambele apeluri.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Potrivit art. 10 pct. 7 din Ordinul 784/1998, în cazul depășirii duratei de execuție, achizitorul va refuza situațiile de plată actualizate după expirarea termenului de recepție, ca urmare a evoluției ulterioare a prețurilor, pentru lucrările rămase de executat. Pentru aceste lucrări, decontarea se face cu prețurile din ofertă, actualizate cu indicele de actualizare aferent lunii în care antreprenorul avea obligația predării lucrării. În acest sens, expertiza tehnică a stabilit că valoarea lucrărilor de construcții executate de către SC C.I.T.C. SA, până la data introducerii acțiunii, este de 2.777.250.710 lei – valoare neindexată, iar cu aplicarea indexării valoarea este de 3.036.117.268 lei, conform Ordinului M.F.

și M.L.P.T.L. nr. 784/34/N din 13 aprilie 1998. Prin urmare, s-a avut în vedere această indexare și nu reactualizarea în funcție de cursul leu - dolar. S-a mai constatat că prima instanță a reținut în mod corect că lucrările efectuate după data de 30 noiembrie 1998 au fost utile pârâtei, fiind necesare pentru conservarea și funcționalitatea imobilului, aceste lucrării fiind executate din fondurile reclamantei. Nu s-a putut reține susținerea pârâtei că nu are legătură cu etajele 7, 8 ale imobilului, deoarece proiectul de racordare la rețeaua electrică prevede un singur branșament pentru întregul imobil, care trebuia executat integral. La fel, lucrările de racordare la rețeaua de termoficare, apă și canal, sunt comune pentru întregul imobil, și au fost executate în paralel cu lucrările de construcții.

Prin raportul de expertiză s-a constatat că și lucrările extra contractuale, de la fațada blocului sunt utile și au rolul de a conserva întreaga construcție. În mod corect a reținut prima instanță că, atâta timp cât pârâta a devenit proprietarul întregului imobil, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, este datoare să plătească reclamantei și lucrările extra contractuale efectuate, și care s-au dovedit utile construcției. Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți. I. Pârâta a adus deciziei recurate următoarele critici: 1. Prin contractul de cesiune de creanță s-a încercat un artificiu juridic, și anume, transformarea unei datorii într-o creanță. Astfel, A.S.R.O. s-a înscris la masa credală în procesul de faliment al SC C.I.T.C.

SA cu sumele de 22.892.363.554,90 lei (rol) și 1.000.000.000 lei (rol), daune materiale, sume ce au rezultat din contractul din 1998. În acțiunea de față s-a încercat să se acrediteze ideea că SC C.I.T.C. SA ar fi avut sume de încasat de la A.S.R.O. și nu invers. 2. Recurenta - pârâtă arată că prin contractul din 25 septembrie 1998 s-au perfectat două acte juridice, unul de vânzare - cumpărare și unul de antrepriză. Potrivit contractului, vânzătorul trebuia să finalizeze lucrările de construcție, pârâta urmând să-i achite lunar contravaloarea lucrărilor executate și să-i aloce un avans lunar de 30% din valoarea lucrărilor ce urmau să fie executate în luna următoare.

Cu toate că pentru luna octombrie 1998 reclamanta nu a terminat toate lucrările planificate iar pârâta nu a acceptat la plată decontul reclamantei, aceasta din urmă a cerut un avans mai mare de 30% pentru lucrările din noiembrie 1998, avans ce nu a putut fi plătit de către pârâtă, deoarece s-ar fi încălcat prevederile contractuale și ale Ordinului 784/N/1998 și H.G. nr. 85/1997. Mai apreciază pârâta că reclamanta nu avea dreptul de a solicita un avans mai mare, acest lucru contravenind dispozițiilor art. 10 pct. 2 alin. (3) din Ordinul 784/1998 și art. 1484 C. civ. 3. Capătul de cerere privind lucrările utile, executate după data de 30 noiembrie 1998 nu trebuia admis, deoarece aceste lucrări nu au la bază clauze contractuale, ci, eventual, sunt întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, iar reclamanta nu le-a solicitat prin cererea introductivă.

Mai mult, aceste lucrări au fost executate și în folosul etajelor 7 și 8 din imobil, care nu sunt proprietatea pârâtei, pentru aceste lucrări pârâta neavând calitate procesuală pasivă. 4. Beneficiarii lucrărilor efectuate de reclamantă peste termenul de finalizare prevăzut în contractul din 1998 sunt proprietarii apartamentelor respective și nu pârâta, aceste lucrări fiind executate în afara contractului și după expirarea acestuia. II. În recursul său reclamanta a adus următoarele criterii deciziei recurate. 1. Instanța de apel trebuia să acorde și reactualizarea sumei datorate de către pârâtă pentru lucrările efectuate pentru termenul contractual, deoarece aceste lucrări nu s-au putut finaliza la termen nu numai din culpa reclamantei ci și a pârâtei, mai ales că aceste lucrări s-au dovedit a fi necesare și utile pârâtei.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează. I.În ce privește recursul declarat de pârâtă. 1. Nu se poate reține critica referitoare la artificiul juridic prin care a fost cesionat dreptul litigios de către reclamanta inițială, SC C.I.T.C. SA, către SC C. SA, cesiunea de drepturi litigioase fiind permisă de lege. În cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, deoarece societatea pârâtă nu face obiectul procedurii insolvenței. Eventualele pretenții ale pârâtei față de terța reclamantă, SC C.I.T.C. SA, nu se pot soluționa decât în cadrul procedurii insolvenței deschise împotriva reclamantei inițiale și nu au legătură cu pretențiile reclamantei față de pârâtă, acestea din urmă nederivând din contract ci au la bază îmbogățirea fără justă cauză.

2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reținută, instanța de fond, ca și primă instanță, nu au reținut că pârâta ar avea o culpă în neexecutarea contractului, mai precis în neplata avansului de 30% pentru luna noiembrie 1998, atâta timp cât reclamantei i s-a refuzat decontul pe luna octombrie 1998, acesta nefiind acceptat de către pârâtă. Soluția instanței de apel, care a confirmat soluția primei instanțe nu s-a bazat pe răspunderea contractuală ci pe răspunderea delictuală civilă, respectiv pe îmbogățirea fără justă cauză. 3. Într-adevăr, lucrările la imobil, executate de reclamantă după data de 30 noiembrie 1998, nu au la bază clauze contractuale, însă acestea au fost considerate necesare și utile pârâtei, așa după cum a rezultat din raportul de expertiză.

Ambele instanțe de fond au reținut în mod legal că atâta timp cât prin sentința civilă nr. 1022 din 13 februarie 2001 a Tribunalului București, secția comercială, pârâta a fost declarată proprietară a imobilului în litigiu, aceasta datorează reclamantei întreaga contravaloare a imobilului, deci și contravaloarea lucrărilor executate după 30 noiembrie 1998, mai ales că s-a demonstrat faptul că fără aceste lucrări imobilul nici nu putea fi utilizat pentru scopul pentru care a fost construit. Nu este adevărat că reclamanta nu a solicitat contravaloarea lucrărilor efectuate după data de 30 noiembrie 1998, acestea fiind solicitate în pagina 2 a cererii introductive, chiar dacă pe pagina 1 se invocă, într-adevăr, obligații contractuale, însă pentru lucrările efectuate după expirarea contractului se invocă tocmai îmbogățirea fără justă cauză.

În ce privește susținerea că pentru etajele 7 și 8 ale imobilului pârâta nu ar avea calitate procesuală pasivă s-a demonstrat faptul că lucrarea respectivă nu putea fi executată decât în mod unitar și că profită pe deplin pârâtei. Prin urmare, dacă pârâta nu ar fi fost obligată la contravaloarea acestor lucrări s-ar fi ajuns la o îmbogățire fără just temei a acesteia. 4. Nu se poate reține nici susținerea pârâtei că lucrările executate după 30 noiembrie 1998 ar fi profitat doar viitorilor locatari, atâta timp cât s-a demonstrat că acestea erau necesare și utile imobilului iar pârâta a devenit proprietara acestui imobil, inclusiv a acestor lucrări pe care acum le contestă. Aceste lucrări nu profită în primul rând locatarilor, ci pârâtei care este proprietara imobilului și care nici nu ar fi putut să vândă apartamentele din imobil în lipsa acestor utilități, pe care nu vrea să le plătească.

II.În ce privește recursul declarat de reclamantă. 1. Reactualizarea sumei datorate de pârâtă pentru lucrările efectuate în afara contractului nu poate fi acordată deoarece aceste datorii nu derivă din contract, iar culpa pentru neexecutarea la timp a contractului revine doar reclamantei. Obligarea pârâtei la plata contravalorii lucrărilor efectuate după data de 30 noiembrie 1998, nu s-a făcut în temeiul contractului ci în temeiul îmbogățirii fără just temei, astfel că pentru această sumă nu se poate acorda reactualizarea sumei cu rata de schimb leu - dolar ci doar reactualizarea prevăzută de Ordinul 784/1998, așa cum legal a reținut și instanța de apel. Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge ambele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC C. SA București și de pârâta A.S.R.O. București împotriva deciziei comerciale nr. 31 din 23 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 21 ianuarie 2010.