ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2282/2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2282/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a Vi-a comercială, sub nr. 5185 din 13 octombrie

1998, reclamanta SC F.C.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta V.G.M. solicitând

instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata

sumei de 18.600.000 lei, reprezentând diferență preț neachitat pentru lucrările

executate potrivit prevederilor actului adițional la contractul de construire

din 25 iunie 1997, încheiat la data de 1 octombrie 1997, a sumei de 27.975.000 lei

(echivalentul sumei de 3000 dolari S.U.A. la 7 octombrie 1997), reprezentând

contravaloarea lucrărilor efectuate conform contractului încheiat la 18

ianuarie 1998 și a sumei de 31.434.575 lei (echivalentul a 3371 dolari S.U.A.

la 7 octombrie 1997), reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare

solicitate de beneficiar și executate de reclamantă, conform procesului-

verbal de recepție finală încheiat la data de 15

iunie 1998 și devizului de

lucrări suplimentare, precum și a daunelor

pentru neexecutarea obligațiilor, în conformitate cu clauzele penale prevăzute

în contract.

Prin sentința civilă nr. 4985 din 18

octombrie 1999 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, acțiunea

a fost respinsă, ca nefondată.

împotriva acestei sentințe, SC F.C.I. SRL a

declarat apel, care a fost admis prin decizia civilă nr. 765 din 6 martie 2000

pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, și pe cale de

consecință sentința atacată a fost schimbată în tot, în sensul admiterii

acțiunii.

Recursul declarat de intimata V.G.M. împotriva

deciziei nr. 765 din 6 martie 2000 a fost admis prin decizia nr. 4574 din 12

iulie 2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție,

secția comercială; pe cale de consecință, atât decizia civilă nr. 765

din 6 martie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială, cât și

sentința

civilă nr. 4985 din 18 octombrie 1999 a Tribunalului București,

secția comercială, au fost casate, iar cauza a fost trimisă, spre rejudecare,

Tribunalului București, secția comercială.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a

comercială, s-a

format astfel dosarul nr. 3410/2002,

în cadrul căruia, la data de 18 martie

2002, pârâta-reclamantă V.G.M. a formulat cerere reconvențională,

solicitând obligarea reclamantei-pârâte la plata sumelor de 133.355.682 lei și

19.125 dolari S.U.A., reprezentând penalități pentru neexecutarea la termen a

obligațiilor contractuale, precum și cheltuieli aferente în vederea continuării

lucrărilor neexecutate.

Pârâta-reclamantă a declarat că nu înțelege

că timbreze cererea reconvențională.

Pe parcursul derulării în fond a procesului,

reclamanta-pârâtă și-a majorat succesiv obiectul cererii.

Prin sentința civilă nr. 908 din 21 ianuarie

2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost

respinsă, ca neîntemeiată, cererea principală, iar cererea reconvențională a

fost anulată, ca insuficient timbrată; reclamanta a fost obligată la plata

către pârâtă a sumei de 44.422.273 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima

instanță a reținut că prin contractul de construire încheiat de părți, la data

de 25 iunie 1997, reclamanta s-a obligat să finalizeze lucrarea la data de 30

septembrie 1997, prețul lucrării urmând să fie de 25.000.000 lei, iar

materialele, asigurate de beneficiar. In acest context, instanța de fond a

reținut, atât din înscrisurile depuse la dosar, cât și din declarațiile

martorilor propuși de către părți, că aceasta a achitat 140.000.000 lei.

De asemenea, tribunalul a reținut că

reclamanta nu a respectat clauzele contractuale, nefinalizând la termen

lucrările, nu a facturat lucrările în termen de 30 zile de la executarea

acestora și a părăsit șantierul fără să finalizeze lucrarea. De altfel, prima

instanță a mai constatat că nu a fost încheiat proces-verbal de recepție

finală, iar construcția a fost finalizată de o altă firmă de construcții.

Împotriva acestei sentințe, SC F.C.I. SRL a

declarat apel, solicitând schimbarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii,

susținând că sentința atacată este nelegală și netemeinică, fiind pronunțată cu

neevaluarea corectă a probatoriului administrat în cauză; astfel, prima

instanță nu a avut în vedere nici contractele încheiate între părți, nici

răspunsul intimatei la interogatoriu, în care aceasta recunoaște că nu a plătit

sumele datorate, nici rezoluția organelor de cercetare penală, dar nici

raportul de expertiză tehnică, din concluziile căruia rezultă că toate

lucrările contractate au fost executate. Apelanta susține că procesul-verbal de

recepție preliminară este suficient, prin el însuși, pentru a face dovada

terminării lucrărilor, atât timp cât un proces-verbal de recepție finală nu se

încheie, potrivit legii, decât la expirarea perioadei de garanție.

Curtea de Apel București, secția a Vi-a comercială,

prin decizia

comercială nr. 702 din 6

octombrie 2005, a admis apelul formulat de SC

F.C.I. SRL București,

schimbând în parte sentința civilă nr. 908 din 21 ianuarie 2004 pronunțată de

Tribunalul București, secția a Vi-a comercială, în sensul că a admis acțiunea

și a obligat

pârâta la plata sumelor de 3000

dolari S.U.A., în echivalent în lei la cursul

B.N.R. din ziua plății,

reprezentând contravaloarea lucrărilor executate

conform contractului din data de 18 ianuarie 1998; 1.009.190.520 RON,

reprezentând

penalități de întârziere calculate în conformitate cu clauzele contractului din

data de 18 ianuarie 1998, pe perioada 22 mai

1998

- 9 martie 2005, precum și 2.634 dolari S.U.A., în echivalent în lei la

cursului

B.N.R. din ziua plății, reprezentând contravaloarea lucrărilor

suplimentare; s-a luat act de renunțarea

reclamantei la judecata capătului

de cerere prin care a solicitat

obligarea pârâtei la plata sumei de 18.600.000 RON, reprezentând rest de plată

neachitat conform actului

adițional la

contractul de construire din data de 25 iunie 1997, încheiat la

data de

1 octombrie 1997, precum și a penalităților de întârziere;

intimata a fost obligată la plata către reclamantă

a sumei de 139.240.000

RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, fiind

menținută dispoziția de anulare, ca insuficient timbrată, a cererii reconvenționale,

din sentința

apelată.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a

reținut că între părți s-

au derulat

raporturi contractuale, reglementate de o serie de contracte de

construire,

modificate prin acte adiționale subsecvente, după cum urmează:

La data de 25 iunie 1997 între intimată, în

calitate de beneficiar și apelantă, în calitate de constructor, s-a încheiat

contract de construire a imobilului situat în București. Din analiza clauzelor

acestui contract se reține că la data de 15 iunie 1997 erau deja executate de

către SC V.C. SRL placa peste subsol și infrastructura. Apelanta și-a asumat

obligația de a executa lucrările de construcții structurale la parter și etajul

I. Potrivit contractului, lucrările de instalații (electrice, sanitare, de gaze

și încălzire) urmau a fi executate de beneficiar în regie proprie.

Termenul de finalizare a lucrărilor a fost

stabilit la data de 30 septembrie 1007, iar valoarea lucrărilor a fost fixată

la suma de 25.000.000 RON, materialele urmând a fi asigurate de beneficiar.

La data de 1 octombrie 1997 părțile au

încheiat un act adițional la contractul de construire, prin care apelanta s-a

obligat să execute următoarele finisaje exterioare: terasă, fațadă, tencuieli

la subsol și glet de var la camera tehnică și la garaj, precum și un gard de

zidărie. Termenul de execuție a acestor finisaje a fost stabilit la 31

decembrie

1997,

iar valoarea lor

-20.000.000 RON.

Apelanta a susținut că din totalul de

45.000.000 RON, intimata nu i-a achitat decât 26.400.000 RON, astfel încât îi

mai datorează suma de

18.600.000 RON, la

care se adaugă penalități, însă la termenul de la data

de 15 septembrie

2005, a renunțat la judecata acestor pretenții.

La data de 18 ianuarie 1998, între intimată,

în calitate de beneficiar și apelantă, în calitate de constructor, s-a încheiat

contractul de construire a imobilului situat în București, în temeiul căruia

apelanta s-a obligat să execute următoarele lucrări de finisaje interioare și

exterioare: șape, faianță, gresie, izolații și termoizolații interioare,

dușumele din scândură de 24, tencuieli și gleturi de var, rabituri, poartă

metalică, scară interioară parter-etaj (din brad), mozaicuri terasă parter,

îngrădiri-amenajări exterioare.

Părțile au stabilit ca

termenul de finalizare a acestor lucrări să fie la

data de 30 mai 1998, iar valoarea fermă a acestui

contract să fie de 3000 dolari S.U.A., exclusiv TVA. Scadența acestei a fost

fixată la data recepției, părțile convenind ce lucrări terminate să fie

recepționate de beneficiar și proiectant.

Părțile au stabilit și o clauză penală, la art.

7, potrivit căreia, în cazul în care beneficiarul nu-și respectă obligația de a

achita suma de

3000 S.U.A. în momentul

recepționării lucrării, va fi penalizat cu 0,5 % din

valoarea totală a

lucrării pe zi.

Sub aspectul executării lucrărilor ce au

făcut obiectul acestui contract, Curtea a reținut că, anterior datei stabilite

de părți, 30 mai

1998,

respectiv la

data de 22 mai 1998, s-a încheiat un proces-verbal de recepție, semnat de către

proiectant, beneficiar și constructor, prin care beneficiarul a recepționat

lucrările de execuție finalizate, părțile constatând că au fost respectate

datele documentației tehnice din autorizația de construire, instalațiile

interioare și exterioare corespund proiectului și necesității beneficiarului,

trecând prin proba de punere în funcțiune, lucrările de hidro-termoizolatie au

trecut fazele de testare imediate, iar din punct de vedere estetico-volumetric

s-a constatat atingerea în general a demersului preconizat.

Prin același proces-verbal de recepție

părțile au constatat că mai există un număr de lucrări de execuție (finisaje)

începute la data recepției, dar nefinalizate, ce sunt descrise în anexa nr. l,

recepția lor urmând a fi făcută la o dată ulterioară, conform înțelegerii

dintre constructor și beneficiar. în Anexa nr. l, părțile au stabilit ca data

recepției acestor din urmă lucrări să fie 15 iunie 1998.

La data de 15 iunie 1998, părțile au încheiat

un alt proces-verbal, în care au constatat că lucrările de construcție ce au

fost descrise în Anexa nr. l la procesul-verbal de recepție din data de 22 mai

1998 au fost finalizate în proporție de 100 %.

Prin același proces-verbal, intimata și-a

asumat obligația de a achita și „valoarea lucrărilor N.C.S.”

Prin urmare, din analiza coroborată a

înscrisurilor încheiate de părți în executarea contractului de construire din

data de 18 ianuarie

1998 (procesele-verbale

din 22 mai 1998 și 15 iunie 1998), dar și din

examinarea raportului de

expertiză tehnică efectuat în cauză Curtea, a

reținut

că au fost executate în totalitate lucrările prezente în contractul

încheiat

între părți la data de 18 ianuarie 1998.

Cum părțile au stabilit suma de 3000 dolari S.U.A.,

ca valoare fermă a contractului din data de 18 ianuarie 1998, iar apelanta și-a

îndeplinit obligația de a executa lucrările contractate, fără ca intimata să-și

fi îndeplinit obligația de a achita contravaloarea acestora, Curtea a pronunțat

soluția menționată.

În temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., pârâta V.G.M. a declarat recurs împotriva deciziei comerciale nr. 702 din

6 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

ca fiind netemeinică și nelegală, susținând că motivarea deciziei se limitează

la simple afirmații în sensul că toate lucrările au fost executate, inclusiv

cele din notele de comandă suplimentare, în condițiile în care au fost ignorate

în totalitate probele care dovedesc contrariul, avându-se în vedere doar

înscrisurile desemnate de către intimata-reclamantă.

Instanța de judecată nu a avut în vedere

faptul că intimata a abandonat lucrarea fără a o finaliza, că nu s-a întocmit

și predat cartea tehnică a construcției, că nu s-a emis nici o factură pentru

achitarea sumelor pretins datorate, dată de la care se puteau percepe

penalități.

Instanța nu motivează respingerea apărării

existenței unei singure înțelegeri, încălcând și aplicând în mod greșit legea.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte, analizând hotărârea în raport

de motivele invocate de recurenți, de actele dosarului și de dispozițiile

legale incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la

modificarea deciziei recurate, în cauză nefiind nici una din situațiile

prevăzute de dispozițiile înserate.

Referitor la prima critică a recurentei, art.

304 pct. 7 C. proc. civ., acesta nu poate fi primită, întrucât motivarea

hotărârii este clară, precisă, în concordanță cu probele administrate în cauză,

răspunzând în fapt și în drept la toate

pretențiile formulate, conducând în

mod logic și convingător la soluția

din dispozitiv.

În ceea ce privește a doua critică, art. 304 pct.

8 C. proc. civ., în sensul că instanța, interpretând greșit actul juridic dedus

judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia - aceasta este neîntemeiată, instanța de apel reținând corect actul

dedus judecății.

Privitor la cea din urmă critică, art. 30 pct.

9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal

și a fost odată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, recurenta nu a

făcut distincție între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept

material ce a fost nesocotită.

Pentru aceste considerente, în temeiul

dispozițiilor art. 312 (1) C. proc. civ.

,

înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat

împotriva

deciziei nr. 702 din 6 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a Vi-a

comercială.

În conformitate cu prevederile art. 274 C.

proc. civ., recurenta va fi obligată la plata sumei de 5000 RON cheltuieli de

judecată către intimată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanțelor

existente în dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâta V.

G.M. împotriva deciziei nr. 702

din 6 octombrie 2005 a Curții de

Apel București, secția a Vi-a comercială.

Obligă recurenta să plătească

intimatei-reclamante suma de 5000 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 iunie 2006.