ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2282/2006

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vi-a comercială, sub nr. 5185 din 13 octombrie 1998, reclamanta SC F.C.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta V.G.M. solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 18.600.000 lei, reprezentând diferență preț neachitat pentru lucrările executate potrivit prevederilor actului adițional la contractul de construire din 25 iunie 1997, încheiat la data de 1 octombrie 1997, a sumei de 27.975.000 lei (echivalentul sumei de 3000 dolari S.U.A. la 7 octombrie 1997), reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate conform contractului încheiat la 18 ianuarie 1998 și a sumei de 31.434.575 lei (echivalentul a 3371 dolari S.U.A.

la 7 octombrie 1997), reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare solicitate de beneficiar și executate de reclamantă, conform procesului- verbal de recepție finală încheiat la data de 15 iunie 1998 și devizului de lucrări suplimentare, precum și a daunelor pentru neexecutarea obligațiilor, în conformitate cu clauzele penale prevăzute în contract. Prin sentința civilă nr. 4985 din 18 octombrie 1999 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, acțiunea a fost respinsă, ca nefondată. împotriva acestei sentințe, SC F.C.I. SRL a declarat apel, care a fost admis prin decizia civilă nr. 765 din 6 martie 2000 pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, și pe cale de consecință sentința atacată a fost schimbată în tot, în sensul admiterii acțiunii.

Recursul declarat de intimata V.G.M. împotriva deciziei nr. 765 din 6 martie 2000 a fost admis prin decizia nr. 4574 din 12 iulie 2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială; pe cale de consecință, atât decizia civilă nr. 765 din 6 martie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială, cât și sentința civilă nr. 4985 din 18 octombrie 1999 a Tribunalului București, secția comercială, au fost casate, iar cauza a fost trimisă, spre rejudecare, Tribunalului București, secția comercială. Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a format astfel dosarul nr. 3410/2002, în cadrul căruia, la data de 18 martie 2002, pârâta-reclamantă V.G.M. a formulat cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei-pârâte la plata sumelor de 133.355.682 lei și 19.125 dolari S.U.A., reprezentând penalități pentru neexecutarea la termen a obligațiilor contractuale, precum și cheltuieli aferente în vederea continuării lucrărilor neexecutate.

Pârâta-reclamantă a declarat că nu înțelege că timbreze cererea reconvențională. Pe parcursul derulării în fond a procesului, reclamanta-pârâtă și-a majorat succesiv obiectul cererii. Prin sentința civilă nr. 908 din 21 ianuarie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea principală, iar cererea reconvențională a fost anulată, ca insuficient timbrată; reclamanta a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 44.422.273 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin contractul de construire încheiat de părți, la data de 25 iunie 1997, reclamanta s-a obligat să finalizeze lucrarea la data de 30 septembrie 1997, prețul lucrării urmând să fie de 25.000.000 lei, iar materialele, asigurate de beneficiar.

In acest context, instanța de fond a reținut, atât din înscrisurile depuse la dosar, cât și din declarațiile martorilor propuși de către părți, că aceasta a achitat 140.000.000 lei. De asemenea, tribunalul a reținut că reclamanta nu a respectat clauzele contractuale, nefinalizând la termen lucrările, nu a facturat lucrările în termen de 30 zile de la executarea acestora și a părăsit șantierul fără să finalizeze lucrarea. De altfel, prima instanță a mai constatat că nu a fost încheiat proces-verbal de recepție finală, iar construcția a fost finalizată de o altă firmă de construcții. Împotriva acestei sentințe, SC F.C.I.

SRL a declarat apel, solicitând schimbarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii, susținând că sentința atacată este nelegală și netemeinică, fiind pronunțată cu neevaluarea corectă a probatoriului administrat în cauză; astfel, prima instanță nu a avut în vedere nici contractele încheiate între părți, nici răspunsul intimatei la interogatoriu, în care aceasta recunoaște că nu a plătit sumele datorate, nici rezoluția organelor de cercetare penală, dar nici raportul de expertiză tehnică, din concluziile căruia rezultă că toate lucrările contractate au fost executate. Apelanta susține că procesul-verbal de recepție preliminară este suficient, prin el însuși, pentru a face dovada terminării lucrărilor, atât timp cât un proces-verbal de recepție finală nu se încheie, potrivit legii, decât la expirarea perioadei de garanție.

Curtea de Apel București, secția a Vi-a comercială, prin decizia comercială nr. 702 din 6 octombrie 2005, a admis apelul formulat de SC F.C.I. SRL București, schimbând în parte sentința civilă nr. 908 din 21 ianuarie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vi-a comercială, în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumelor de 3000 dolari S.U.A., în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate conform contractului din data de 18 ianuarie 1998; 1.009.190.520 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate în conformitate cu clauzele contractului din data de 18 ianuarie 1998, pe perioada 22 mai 1998 - 9 martie 2005, precum și 2.634 dolari S.U.A., în echivalent în lei la cursului B.N.R.

din ziua plății, reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare; s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecata capătului de cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 18.600.000 RON, reprezentând rest de plată neachitat conform actului adițional la contractul de construire din data de 25 iunie 1997, încheiat la data de 1 octombrie 1997, precum și a penalităților de întârziere; intimata a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 139.240.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, fiind menținută dispoziția de anulare, ca insuficient timbrată, a cererii reconvenționale, din sentința apelată.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că între părți s- au derulat raporturi contractuale, reglementate de o serie de contracte de construire, modificate prin acte adiționale subsecvente, după cum urmează: La data de 25 iunie 1997 între intimată, în calitate de beneficiar și apelantă, în calitate de constructor, s-a încheiat contract de construire a imobilului situat în București. Din analiza clauzelor acestui contract se reține că la data de 15 iunie 1997 erau deja executate de către SC V.C. SRL placa peste subsol și infrastructura. Apelanta și-a asumat obligația de a executa lucrările de construcții structurale la parter și etajul I. Potrivit contractului, lucrările de instalații (electrice, sanitare, de gaze și încălzire) urmau a fi executate de beneficiar în regie proprie.

Termenul de finalizare a lucrărilor a fost stabilit la data de 30 septembrie 1007, iar valoarea lucrărilor a fost fixată la suma de 25.000.000 RON, materialele urmând a fi asigurate de beneficiar. La data de 1 octombrie 1997 părțile au încheiat un act adițional la contractul de construire, prin care apelanta s-a obligat să execute următoarele finisaje exterioare: terasă, fațadă, tencuieli la subsol și glet de var la camera tehnică și la garaj, precum și un gard de zidărie. Termenul de execuție a acestor finisaje a fost stabilit la 31 decembrie 1997, iar valoarea lor -20.000.000 RON. Apelanta a susținut că din totalul de 45.000.000 RON, intimata nu i-a achitat decât 26.400.000 RON, astfel încât îi mai datorează suma de 18.600.000 RON, la care se adaugă penalități, însă la termenul de la data de 15 septembrie 2005, a renunțat la judecata acestor pretenții.

La data de 18 ianuarie 1998, între intimată, în calitate de beneficiar și apelantă, în calitate de constructor, s-a încheiat contractul de construire a imobilului situat în București, în temeiul căruia apelanta s-a obligat să execute următoarele lucrări de finisaje interioare și exterioare: șape, faianță, gresie, izolații și termoizolații interioare, dușumele din scândură de 24, tencuieli și gleturi de var, rabituri, poartă metalică, scară interioară parter-etaj (din brad), mozaicuri terasă parter, îngrădiri-amenajări exterioare. Părțile au stabilit ca termenul de finalizare a acestor lucrări să fie la data de 30 mai 1998, iar valoarea fermă a acestui contract să fie de 3000 dolari S.U.A., exclusiv TVA.

Scadența acestei a fost fixată la data recepției, părțile convenind ce lucrări terminate să fie recepționate de beneficiar și proiectant. Părțile au stabilit și o clauză penală, la art. 7, potrivit căreia, în cazul în care beneficiarul nu-și respectă obligația de a achita suma de 3000 S.U.A. în momentul recepționării lucrării, va fi penalizat cu 0,5 % din valoarea totală a lucrării pe zi.

Sub aspectul executării lucrărilor ce au făcut obiectul acestui contract, Curtea a reținut că, anterior datei stabilite de părți, 30 mai 1998, respectiv la data de 22 mai 1998, s-a încheiat un proces-verbal de recepție, semnat de către proiectant, beneficiar și constructor, prin care beneficiarul a recepționat lucrările de execuție finalizate, părțile constatând că au fost respectate datele documentației tehnice din autorizația de construire, instalațiile interioare și exterioare corespund proiectului și necesității beneficiarului, trecând prin proba de punere în funcțiune, lucrările de hidro-termoizolatie au trecut fazele de testare imediate, iar din punct de vedere estetico-volumetric s-a constatat atingerea în general a demersului preconizat.

Prin același proces-verbal de recepție părțile au constatat că mai există un număr de lucrări de execuție (finisaje) începute la data recepției, dar nefinalizate, ce sunt descrise în anexa nr. l, recepția lor urmând a fi făcută la o dată ulterioară, conform înțelegerii dintre constructor și beneficiar.

în Anexa nr. l, părțile au stabilit ca data recepției acestor din urmă lucrări să fie 15 iunie 1998. La data de 15 iunie 1998, părțile au încheiat un alt proces-verbal, în care au constatat că lucrările de construcție ce au fost descrise în Anexa nr. l la procesul-verbal de recepție din data de 22 mai 1998 au fost finalizate în proporție de 100 %. Prin același proces-verbal, intimata și-a asumat obligația de a achita și „valoarea lucrărilor N.C.S.” Prin urmare, din analiza coroborată a înscrisurilor încheiate de părți în executarea contractului de construire din data de 18 ianuarie 1998 (procesele-verbale din 22 mai 1998 și 15 iunie 1998), dar și din examinarea raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză Curtea, a reținut că au fost executate în totalitate lucrările prezente în contractul încheiat între părți la data de 18 ianuarie 1998. Cum părțile au stabilit suma de 3000 dolari S.U.A., ca valoare fermă a contractului din data de 18 ianuarie 1998, iar apelanta și-a îndeplinit obligația de a executa lucrările contractate, fără ca intimata să-și fi îndeplinit obligația de a achita contravaloarea acestora, Curtea a pronunțat soluția menționată.

În temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., pârâta V.G.M. a declarat recurs împotriva deciziei comerciale nr. 702 din 6 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca fiind netemeinică și nelegală, susținând că motivarea deciziei se limitează la simple afirmații în sensul că toate lucrările au fost executate, inclusiv cele din notele de comandă suplimentare, în condițiile în care au fost ignorate în totalitate probele care dovedesc contrariul, avându-se în vedere doar înscrisurile desemnate de către intimata-reclamantă. Instanța de judecată nu a avut în vedere faptul că intimata a abandonat lucrarea fără a o finaliza, că nu s-a întocmit și predat cartea tehnică a construcției, că nu s-a emis nici o factură pentru achitarea sumelor pretins datorate, dată de la care se puteau percepe penalități.

Instanța nu motivează respingerea apărării existenței unei singure înțelegeri, încălcând și aplicând în mod greșit legea. Recursul este nefondat. Înalta Curte, analizând hotărârea în raport de motivele invocate de recurenți, de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea deciziei recurate, în cauză nefiind nici una din situațiile prevăzute de dispozițiile înserate. Referitor la prima critică a recurentei, art. 304 pct. 7 C. proc. civ., acesta nu poate fi primită, întrucât motivarea hotărârii este clară, precisă, în concordanță cu probele administrate în cauză, răspunzând în fapt și în drept la toate pretențiile formulate, conducând în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.

În ceea ce privește a doua critică, art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în sensul că instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia - aceasta este neîntemeiată, instanța de apel reținând corect actul dedus judecății. Privitor la cea din urmă critică, art. 30 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost odată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, recurenta nu a făcut distincție între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 (1) C. proc. civ. , înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 702 din 6 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a Vi-a comercială.

În conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata sumei de 5000 RON cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanțelor existente în dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta V. G.M. împotriva deciziei nr. 702 din 6 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a Vi-a comercială. Obligă recurenta să plătească intimatei-reclamante suma de 5000 RON cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2006.