ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3078/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3078/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de
16 septembrie 1998, completată ulterior cu o cerere de modificare a câtimii
pretențiilor, reclamanta SC P.I. SRL, a chemat în judecată pârâta SC S. SA,
solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 1.046.508.085 lei din care
158.394.679 lei contravaloare lucrări executate și 888.113.406 lei daune
interese compensatorii (reprezentând actualizarea sumei) precum și la plata
cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 5601 din 18
noiembrie 1999, pronunțată de Tribunalul București, s-a admis acțiunea
reclamantei și s-a obligat pârâta la plata sumei de 1.046.508.085 lei din care
158.394.679 lei contravaloare lucrări executate și 888.112.406 lei daune
interese compensatorii (actualizarea sumelor debit) plus 30.740.482 lei
cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima
instanță a reținut că între părți a intervenit contractul de construcție din 15
septembrie 1994 actul adițional la contract, iar din procesele vernale de
recepție a rezultat executarea de către reclamantă în totalitate a lucrărilor,
conform facturilor emise.
Ca atare, pârâta datora reclamantei
întreaga sumă reprezentând contravaloare lucrări și garanții de bună execuție.
Întrucât refuzul pârâtei de a achita
sumele datorate au creat un prejudiciu reclamantei prin devalorizarea sumei,
aceasta a fost obligată la plata de daune compensatorii (actualizarea sumelor
debite).
Prin decizia nr. 1151 din 13 aprilie
2000, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta
SC S. SA.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs, în termen, SC S. SA București, solicitând admiterea recursului, casarea
deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru efectuarea unei
noi expertize judiciare care să stabilească valoarea reală a pagubei.
În motivarea recursului, întemeiat
în drept pe prevederile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., recurenta pârâtă
critică decizia instanței de apel întrucât instanțele au apreciat eronat că
garanția de bună execuție se datorează din septembrie 1995 atâta timp cât recepția
preliminară a avut loc în martie 1999.
Se mai susține că instanțele nu au
apreciat corect modul de calcul al daunelor ca urmare a aplicării indicelui de
inflație deoarece au ignorat înțelegerea contractuală a părților potrivit
căreia antreprenorul general va achita factura emisă de executant după virarea
în contul său de către beneficiar a sumelor aferente lucrărilor acceptate, iar virarea
acestor sume s-a făcut la 9 noiembrie 1995 și nu la 1 octombrie 1995.
O altă critică adusă instanțelor,
viza faptul că nu au procedat la suspendarea judecării pricinii, conform art. 244
pct. 1 C. proc. civ., deși s-a început urmărirea penală împotriva asociatului
unic al pârâtei intimată în legătură cu executarea contractului de construire.
Examinând recursul prin prisma
motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
În privința primului motiv de recurs
invocat de reclamantă acesta este neîntemeiat întrucât, așa cum rezultă din
înscrisurile de la dosar și din expertiza contabilă efectuată în cauză,
garanția de bună execuție era datorată de pârâta-recurentă din septembrie 1995
când lucrările efectuate de reclamanta intimată au fost efectuate și când s-au
întocmit situațiile de lucrări acceptate de recurenta pârâtă ca real efectuate.
Nici cel de al doilea motiv de
recurs nu este întemeiat, așa cum rezultă din expertiza contabilă efectuată în
cauză, modul de calcul al daunelor ca urmare a aplicării indicelui de inflație
s-a făcut în mod corect, luând ca dată de plecare data facturării sumei,
respectiv 21 septembrie 1995.
În privința refuzului suspendării
judecății pricinii de către instanță, deși a fost începută urmărirea penală
împotriva asociatului unic al intimatei-reclamantă, este de precizat că art. 244
C. proc. civ., lasă la latitudine instanței luarea unei asemenea măsuri și
aceasta atunci când urmărirea penală s-a început pentru o infracțiune care ar
avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da. Ori
instanțele au apreciat că în raport de faptele imputate asociatului unic al
reclamantei nu se impune suspendarea judecății. Mai mult chiar, prin Ordonanța
din 6 august 2003, s-a dispus încetarea urmăririi penale față de P.P.
Față de cele arătate Înalta Curte
urmează ca în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul, ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul
declarat de pârâta SC S. SA București, împotriva deciziei nr. 1151 din 13
aprilie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială.
I
revocabilă
.
Pronunțata în ședință publică,
astăzi 25 mai 2005.