ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3078/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

16 septembrie 1998, completată ulterior cu o cerere de modificare a câtimii

pretențiilor, reclamanta SC P.I. SRL, a chemat în judecată pârâta SC S. SA,

solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 1.046.508.085 lei din care

158.394.679 lei contravaloare lucrări executate și 888.113.406 lei daune

interese compensatorii (reprezentând actualizarea sumei) precum și la plata

cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5601 din 18

noiembrie 1999, pronunțată de Tribunalul București, s-a admis acțiunea

reclamantei și s-a obligat pârâta la plata sumei de 1.046.508.085 lei din care

158.394.679 lei contravaloare lucrări executate și 888.112.406 lei daune

interese compensatorii (actualizarea sumelor debit) plus 30.740.482 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că între părți a intervenit contractul de construcție din 15

septembrie 1994 actul adițional la contract, iar din procesele vernale de

recepție a rezultat executarea de către reclamantă în totalitate a lucrărilor,

conform facturilor emise.

Ca atare, pârâta datora reclamantei

întreaga sumă reprezentând contravaloare lucrări și garanții de bună execuție.

Întrucât refuzul pârâtei de a achita

sumele datorate au creat un prejudiciu reclamantei prin devalorizarea sumei,

aceasta a fost obligată la plata de daune compensatorii (actualizarea sumelor

debite).

Prin decizia nr. 1151 din 13 aprilie

2000, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta

SC S. SA.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, în termen, SC S. SA București, solicitând admiterea recursului, casarea

deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru efectuarea unei

noi expertize judiciare care să stabilească valoarea reală a pagubei.

În motivarea recursului, întemeiat

în drept pe prevederile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., recurenta pârâtă

critică decizia instanței de apel întrucât instanțele au apreciat eronat că

garanția de bună execuție se datorează din septembrie 1995 atâta timp cât recepția

preliminară a avut loc în martie 1999.

Se mai susține că instanțele nu au

apreciat corect modul de calcul al daunelor ca urmare a aplicării indicelui de

inflație deoarece au ignorat înțelegerea contractuală a părților potrivit

căreia antreprenorul general va achita factura emisă de executant după virarea

în contul său de către beneficiar a sumelor aferente lucrărilor acceptate, iar virarea

acestor sume s-a făcut la 9 noiembrie 1995 și nu la 1 octombrie 1995.

O altă critică adusă instanțelor,

viza faptul că nu au procedat la suspendarea judecării pricinii, conform art. 244

pct. 1 C. proc. civ., deși s-a început urmărirea penală împotriva asociatului

unic al pârâtei intimată în legătură cu executarea contractului de construire.

Examinând recursul prin prisma

motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

În privința primului motiv de recurs

invocat de reclamantă acesta este neîntemeiat întrucât, așa cum rezultă din

înscrisurile de la dosar și din expertiza contabilă efectuată în cauză,

garanția de bună execuție era datorată de pârâta-recurentă din septembrie 1995

când lucrările efectuate de reclamanta intimată au fost efectuate și când s-au

întocmit situațiile de lucrări acceptate de recurenta pârâtă ca real efectuate.

Nici cel de al doilea motiv de

recurs nu este întemeiat, așa cum rezultă din expertiza contabilă efectuată în

cauză, modul de calcul al daunelor ca urmare a aplicării indicelui de inflație

s-a făcut în mod corect, luând ca dată de plecare data facturării sumei,

respectiv 21 septembrie 1995.

În privința refuzului suspendării

judecății pricinii de către instanță, deși a fost începută urmărirea penală

împotriva asociatului unic al intimatei-reclamantă, este de precizat că art. 244

C. proc. civ., lasă la latitudine instanței luarea unei asemenea măsuri și

aceasta atunci când urmărirea penală s-a început pentru o infracțiune care ar

avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da. Ori

instanțele au apreciat că în raport de faptele imputate asociatului unic al

reclamantei nu se impune suspendarea judecății. Mai mult chiar, prin Ordonanța

din 6 august 2003, s-a dispus încetarea urmăririi penale față de P.P.

Față de cele arătate Înalta Curte

urmează ca în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC S. SA București, împotriva deciziei nr. 1151 din 13

aprilie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 25 mai 2005.