ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3078/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 16 septembrie 1998, completată ulterior cu o cerere de modificare a câtimii pretențiilor, reclamanta SC P.I. SRL, a chemat în judecată pârâta SC S. SA, solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 1.046.508.085 lei din care 158.394.679 lei contravaloare lucrări executate și 888.113.406 lei daune interese compensatorii (reprezentând actualizarea sumei) precum și la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 5601 din 18 noiembrie 1999, pronunțată de Tribunalul București, s-a admis acțiunea reclamantei și s-a obligat pârâta la plata sumei de 1.046.508.085 lei din care 158.394.679 lei contravaloare lucrări executate și 888.112.406 lei daune interese compensatorii (actualizarea sumelor debit) plus 30.740.482 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că între părți a intervenit contractul de construcție din 15 septembrie 1994 actul adițional la contract, iar din procesele vernale de recepție a rezultat executarea de către reclamantă în totalitate a lucrărilor, conform facturilor emise. Ca atare, pârâta datora reclamantei întreaga sumă reprezentând contravaloare lucrări și garanții de bună execuție. Întrucât refuzul pârâtei de a achita sumele datorate au creat un prejudiciu reclamantei prin devalorizarea sumei, aceasta a fost obligată la plata de daune compensatorii (actualizarea sumelor debite). Prin decizia nr. 1151 din 13 aprilie 2000, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta SC S. SA.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, SC S. SA București, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru efectuarea unei noi expertize judiciare care să stabilească valoarea reală a pagubei. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 11 C. proc.

civ., recurenta pârâtă critică decizia instanței de apel întrucât instanțele au apreciat eronat că garanția de bună execuție se datorează din septembrie 1995 atâta timp cât recepția preliminară a avut loc în martie 1999. Se mai susține că instanțele nu au apreciat corect modul de calcul al daunelor ca urmare a aplicării indicelui de inflație deoarece au ignorat înțelegerea contractuală a părților potrivit căreia antreprenorul general va achita factura emisă de executant după virarea în contul său de către beneficiar a sumelor aferente lucrărilor acceptate, iar virarea acestor sume s-a făcut la 9 noiembrie 1995 și nu la 1 octombrie 1995. O altă critică adusă instanțelor, viza faptul că nu au procedat la suspendarea judecării pricinii, conform art. 244 pct. 1 C. proc.

civ., deși s-a început urmărirea penală împotriva asociatului unic al pârâtei intimată în legătură cu executarea contractului de construire. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat. În privința primului motiv de recurs invocat de reclamantă acesta este neîntemeiat întrucât, așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar și din expertiza contabilă efectuată în cauză, garanția de bună execuție era datorată de pârâta-recurentă din septembrie 1995 când lucrările efectuate de reclamanta intimată au fost efectuate și când s-au întocmit situațiile de lucrări acceptate de recurenta pârâtă ca real efectuate.

Nici cel de al doilea motiv de recurs nu este întemeiat, așa cum rezultă din expertiza contabilă efectuată în cauză, modul de calcul al daunelor ca urmare a aplicării indicelui de inflație s-a făcut în mod corect, luând ca dată de plecare data facturării sumei, respectiv 21 septembrie 1995. În privința refuzului suspendării judecății pricinii de către instanță, deși a fost începută urmărirea penală împotriva asociatului unic al intimatei-reclamantă, este de precizat că art. 244 C. proc. civ., lasă la latitudine instanței luarea unei asemenea măsuri și aceasta atunci când urmărirea penală s-a început pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da.

Ori instanțele au apreciat că în raport de faptele imputate asociatului unic al reclamantei nu se impune suspendarea judecății. Mai mult chiar, prin Ordonanța din 6 august 2003, s-a dispus încetarea urmăririi penale față de P.P. Față de cele arătate Înalta Curte urmează ca în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S. SA București, împotriva deciziei nr. 1151 din 13 aprilie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 25 mai 2005.