ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4709/2005

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2863 din 26 mai 1999, Tribunalul București, secția comercială, a admis cererea formulată de reclamanta SC S. SRL Voluntari, în contradictoriu cu pârâta SC D.I. SRL Pitești și, în consecință, a obligat pe pârâtă la plata sumei de 14.000 dolari S.U.A., reprezentând contravaloare lucrări, dobândă și T.V.A., precum și la plata sumei de 7.445.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reținând că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate față de pârâtă, probate prin corespondență purtată de aceasta și prin facturile emise și neonorate la plată, fapt care în temeiul art. 6.1 din contract, i-a dat dreptul la daune – interese pentru neplata la termen.

Prin decizia civilă nr. 735 din 6 martie 2000, Curtea de Apel București, secția comercială, a admis apelul formulat de pârâtă, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând că pricina s-a judecat cu lipsă de procedură, pârâta având sediul în Municipiul Pitești.

Prin sentința civilă nr. 3173 din 18 mai 2000, pronunțată în fond după casare, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea reclamantei în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 14.000 dolari S.U.A., în lei la data achitării, reprezentând contravaloare lucrări, dobândă și T.V.A., precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 7.445.000 lei, reprezentând taxă de timbru reținând că deși pârâta a fost legal citată nu s-a pronunțat în instanță, la adresa indicată aflându-se un chiriaș și nu sediul său social și că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor asumate prin contractul încheiat cu pârâta, care, deși notificată, a refuzat plata facturilor emise pentru încasarea prețului serviciilor de care a beneficiat.

Prin decizia civilă nr. 2490 din 21 septembrie 2000, Curtea de Apel București, secția comercială, admite apelul formulat de pârâtă, desființează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe cu motivarea că pârâta trebuia citată la adresa indicată în motivele de apel. Prin sentința civilă nr. 528 din 26 ianuarie 2001, Tribunalul București, secția comercială, respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada existenței procesului verbal de recepție finală a lucrărilor care condiționa plata restului de 5 % din valoarea contractului. Prin decizia civilă nr. 1266 din 27 septembrie 2001, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul declarat de apelanta reclamantă, a schimbat în tot sentința atacată și pe fond a admis acțiunea obligând pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 10.500 dolari S.U.A.

contravaloare lucrări, 1.000 dolari S.U.A. dobânzi bancare, 2.500 dolari S.U.A. daune interese în echivalent în lei la data plății și la 7.745.000 lei cheltuieli de judecată, precum și la 8.462.500 lei contravaloare taxă judiciară de timbru și 50.000 lei timbru judiciar. Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că între pârâtă, ca antreprenor general și reclamantă, ca subantreprenor a intervenit contractul de subantrepriză din 14 mai 1998, având ca obiect lucrări de construcții și instalații pentru beneficiarul SC C.R.

SA, lucrări la care beneficiarul a cerut lucrări suplimentare, la terminarea cărora părțile au încheiat, la 16 iunie 1998, un proces verbal de recepție semnat fără obiecțiuni de către beneficiar, proiectantul general și antreprenor și referitor la care beneficiarul comunicase apelantei, subantreprenor, prin intermediul A. București, acceptul său pentru efectuarea lucrărilor suplimentare, confirmând totodată achitarea diferențelor de preț către pârâta - antreprenor general. Împotriva deciziei nr. 1266 din 27 septembrie 2001 declară recurs pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 10 C. proc.

civ., iar ulterior ridică o excepție de ordine publică arătând în acest sens că magistratul care a intrat în compunerea instanței la 27 septembrie 2001, când s-a pronunțat decizia recurată, mai intrase la aceeași Curte de Apel București, secția comercială, în compunerea instanței care a pronunțat decizia nr. 735 din 6 martie 2000 în aceeași cauză și solicitând, în consecință, pronunțarea nulității absolute a deciziei recurate, în temeiul art. 24 alin. (1) C. proc. civ. Prin decizia nr. 1583 din 4 mai 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, respinge excepția nulității deciziei recurate și respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat, cu 14.569.170 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.

Pentru a respinge excepția nulității deciziei recurate instanța supremă reține că judecătorul care a pronunțat decizia civilă nr. 735 din 6 martie 2000, în dosarul nr. 3092/1999 al Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a soluționat apelul formulat de pârâtă în sensul desființării sentinței atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond pe motiv că pricina s-a judecat cu lipsă de procedură, deci a admis o excepție fără a se pronunța pe fondul litigiului dintre părți, iar când a pronunțat decizia nr. 1266 din 27 septembrie 2001, în dosarul nr. 1183/2001 al Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a soluționat apelul reclamantei în sensul că a schimbat în tot sentința civilă atacată și pe fond a admis acțiunea.

Reține instanța supremă că, judecătorul pronunțându-se numai o singură dată pe fondul apelului, deși cauza a avut mai multe faze procesuale ale apelului, apare în mod evident că nu sunt îndeplinite cerințele art. 24 alin. (1) C. proc. civ., invocat, care stipulează expres că numai judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare. Instanța de recurs a analizat toate criticile formulate de recurentă cu privire la decizia recurată și a examinat toate motivele invocate, reținând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, bazată pe o corectă interpretare a actului dedus judecății, pe cercetarea tuturor clauzelor contractului și a tuturor actelor din dosar, cu deosebire a procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor din 16 iunie 1998, încheiat între antreprenorul general, pârâta recurentă și investitorul beneficiar SC C.R.

SA, prin care comisia de recepție a constatat că lucrările executate respectă în general prevederile proiectului și specificațiile tehnice, recepția fiind admisă fără obiecțiuni de părțile semnatare (dosar nr. 1183/2001 Curtea de Apel București), precum și a notei din 13 octombrie 1998, prin care proiectantul general al imobilului, firma A.A., comunicase reclamantei că, după o verificare cu toate părțile implicate, reprezentantul tehnic al beneficiarului a aprobat toate cheltuielile suplimentare în valoare totală de 7.000 dolari S.U.A., bani care au fost plătiți pârâtei (dosar nr. 1183/2001 Curtea de Apel București, secția comercială). Mai constată instanța de recurs că litigiul poartă neîndoios numai asupra contravalorii unor lucrări de construcții suplimentare, cu un cuantum de 7.000 dolari S.U.A., la care justificat s-au adăugat despăgubiri datorate ca urmare a neachitării sumelor, T.V.A.

și impozit pe profit. Împotriva deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, pârâta recurentă formulează contestație în anulare solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 318, art. 317 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ., cu referire la art. 24 alin. (1) C. proc. civ., sub incidența art. 105 alin. (1) și (2) C. proc. civ., anularea deciziei, iar pe fond admiterea recursului său. În dezvoltarea motivelor invocate contestatoarea susține că soluția dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, deoarece în mod eronat aceasta a interpretat protocolul de terminare a lucrărilor și de predare a spațiului, încheiat în 16 iunie 1998, ca reprezentând procesul verbal de recepție a lucrărilor, dar, în fundamentarea motivului prevăzut de art. 318 C. proc.

civ., prezintă situația de fapt și reia criticile avansate în recurs invocând, pentru prima dată și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepție pe care, însă, nu o fundamentează. În sprijinul motivului prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) susține contestatoarea că nu poate rămâne în puterea lucrului judecat un aspect care încalcă legalitatea compunerii instanței, neputându-se accepta că soluționarea unei excepții de către un judecător care ia parte la judecarea cauzei îl face compatibil să se pronunțe ulterior în același dosar, în al doilea apel al acelorași părți. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata reclamantă arată că decizia contestată a fost executată și că motivele contestației în anulare sunt identice cu cele invocate în recurs, că acestea nu sunt întemeiate și, pe cale de consecință, solicită respingerea contestației.

Contestația în anulare formulată de contestatoarea SC D.I. SRL Pitești nu este fondată. Astfel nu se poate constata că hotărârea dată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, este rezultatul vreunei greșeli materiale. Aprecierea de către instanță a unui înscris depus la dosar nu poate fi considerată ca reprezentând o eroare materială, cu atât mai mult cu cât acesta are conținutul corespunzător denumirii sale de proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor, la întocmirea lui participând ambele părți din litigiu care l-au și semnat, prin reprezentanții lor, fără obiecții. Mai mult, se constată că pentru a respinge recursul promovat de pârâta contestatoare, instanța de recurs a cercetat toate criticile invocate în susținerea acestuia de către recurentă, motivând pertinent respingerea lor, astfel că nu se poate reține ca întemeiată invocarea art. 318 C. proc.

civ. Conform art. 317 alin. (1) C. proc. civ., invocat de contestatoare, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență numai dacă motivul respectiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului, sau dacă în cazul când acest motiv a fost invocat prin cererea de recurs, instanța l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt, sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se constată că prin decizia contestată instanța supremă a respins recursul ca nefondat, examinând toate criticile și motivele invocate de recurentă în susținerea recursului său.

Se constată de asemenea că motivul relativ la încălcarea art. 24 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că soluționarea unei excepții de către un judecător care ia parte la judecarea cauzei îl face incompatibil să se pronunțe ulterior în același dosar, în al doilea apel al acelorași părți, a fost ridicat de contestatoare în recurs, iar instanța de recurs l-a examinat, reținând că în primul apel s-a pronunțat decizia de casare a sentinței, dispunându-se rejudecarea de către aceeași primă instanță, de fond, pentru lipsă de procedură, deci admițându-se o excepție fără ca apelul să fi fost judecat în fond, iar în al doilea apel instanța în compunerea căreia a intrat același judecător a soluționat apelul în sensul că a schimbat în tot sentința civilă atacată și pe fond a admis acțiunea reclamantei.

Examinând excepția ridicată de recurenta contestatoare, instanța de recurs a constatat că judecătorul s–a pronunțat numai o singură dată pe fondul apelului, deși cauza a avut mai multe faze procesuale ale apelului, astfel că nu sunt îndeplinite cerințele textului de lege invocat și, în consecință, a respins excepția nulității deciziei recurate. Astfel fiind, constatând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ. și nici cele prevăzute de art. 318 C. proc. civ., Curtea urmează să respingă contestația în anulare formulată de contestatoare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul SC D.I. SRL Pitești, împotriva deciziei nr. 1583 din 4 mai 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2005.