ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2462/2003

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta L.T. a chemat-o în judecată pe pârâta SC C.L. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 21.000 dolari S.U.A., reprezentând rest de plată pentru produsele livrate în baza contractului nr. 250/CC/1999. Prin sentința civilă nr. 7829 din 24 noiembrie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția de neexecutare a contractului, ca neîntemeiate. A obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 21.000 dolari S.U.A., echivalent în lei, reprezentând plata produselor livrate și a sumei de 18.400.000 lei cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 771 din 17 mai 2001, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul formulat de pârâta SC C.L. SA, împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a schimbat-o în tot și, pe fond, a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată. A respins apelul formulat de reclamanta L.T. împotriva aceleiași sentințe și a obligat-o pe apelanta-reclamantă la plata sumei de 8.136.900 lei cheltuieli de judecată către apelanta-pârâtă SC C.L. SA. Prin decizia nr. 6864 din 15 noiembrie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei curții de apel, pe care a modificat-o, în sensul că a respins apelul pârâtei, ca nefondat, menținând celelalte dispoziții ale deciziei.

A anulat recursul pârâtei declarat împotriva aceleiași decizii, ca netimbrat. A obligat-o pe recurenta-pârâtă la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 12.930.350 lei cheltuieli de judecată în recurs. În motivarea acestei soluții, în considerentele deciziei pronunțate, instanța a reținut, în ce privește recursul reclamantei, că între cele trei părți, vânzător, cumpărător – beneficiar și importator, s-a încheiat un contract cu o natură juridică sui generis , respectiv, pe un contract de vânzare cumpărare s-a grefat un contract de comision, fiecare păstrându-și caracterele specifice. A reținut că în primul raport obligațional, instanța de apel a interpretat greșit obligațiile părților, care, în esență, erau de transmitere a bunului din partea reclamantului, obligație executată și din partea cumpărătorului de plată a prețului, obligație neexecutată integral.

A mai reținut, de asemenea, că cel de-al doilea raport obligațional privea îndatoririle comitentului și comisionarului, iar comisionarul nu răspunde pentru îndeplinirea obligațiilor luate de persoanele cu care a contract, el îndeplinindu-și îndatoririle stabilite în contract și având dreptul la onorariu, indiferent dacă prețul a fost plătit sau nu de către cumpărător. Referitor la recursul pârâtei a reținut că acesta este netimbrat și deși pârâta a precizat că-și retrage recursul declarat, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, taxele de timbru se plătesc anticipat, sub pedeapsa anulării acțiunilor și cererilor adresate instanțelor judecătorești, toate aspectele privind legalitatea și temeinicia hotărârilor judecătorești nu mai pot fi analizate, recursul anulându-se ca netimbrat.

Recurenta-pârâtă SC C.L. SA a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 6864 din 15 noiembrie 2002, pronunțate de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, întemeindu-se pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. și susținând că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Contestatoarea arată, astfel, că greșeala materială constă în aceea că instanța de recurs nu a judecat excepția lipsei calității procesuale pasive a SC C.L. SA invocate prin întâmpinarea acesteia, excepție absolut peremptorie și de fond, respectiv, a anulat, ca netimbrat, recursul SC C.L. SA, care a fost retras expres și prin care se reitera același mijloc de apărare: excepția lipsei calității procesuale pasive a SC C.L.

SA. Mai arată că excepția lipsei calității procesuale pasive a SC C.L. SA a fost ridicată și în ședința publică din 20 martie 2002, având în vedere că, datorită caracterului absolut peremptoriu și de fond al acesteia, poate fi ridicată în orice stare a procesului. În fine, concluzionează că instanța s-a pronunțat asupra timbrării unui recurs inexistent, după ce, în prealabil, acesta a fost retras pe motivul că excepțiile invocate au fost reiterate și pe calea întâmpinării, lipsind recursul SC C.L. SA, lucru de înțeles, atâta timp cât aceasta a fost descărcată de obligații față de L.T. Contestația în anulare nu este fondată și urmează a fi respinsă potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis, din greșeală, să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, prin care se urmărește anularea unei hotărâri definitive, dacă la pronunțarea ei nu s-au observat neregularitățile actelor de procedură ori dacă soluția este rezultatul unei erori materiale evidente (art. 317 și 318 C. proc. civ.). Ca atare, greșelile instanței de recurs, care pot deschide calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu de judecată, în aprecierea probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

În speță, se constată că este criticată hotărârea instanței de recurs sub aspectul neexaminării și nepronunțării asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a SC C.L., care, susține contestatoarea, a fost invocată atât prin întâmpinarea depusă în cadrul recursului reclamantei, cât și în propriul recurs, pe care și l-a retras, fără ca instanța să ia act de retragere, așa cum s-ar fi impus, ci pronunțându-se greșit, prin anularea recursului, ca fiind netimbrat. Criticile contestatoarei nu sunt, însă, fondate, pentru că instanța de recurs s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, astfel cum a fost ea invocată prin întâmpinare, atunci când a examinat recursul reclamantei (filele 3 și 4 din decizia C.S.J.

nr. 6864 din 15 noiembrie 2002). În ce privește recursul pârâtei, se constată că, în mod corect, a fost anulat ca netimbrat, deoarece recurenta-pârâtă a fost citată cu mențiunea de a timbra recursul pe care l-a declarat, la data de 28 februarie 2002, (dosar recurs) și nu s-a conformat dispoziției instanței, iar cererea de retragere a recursului este ulterioară. Or, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă, primul termen de judecată.

Potrivit prevederilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și Normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și/sau timbrul judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată. Prin urmare, pentru ca recursul pârâtei să poată fi examinat sub aspectul excepțiilor procedurale invocate, cât și pe fond sau să se ia act de retragerea lui, așa cum s-a cerut ulterior, se impunea ca recurenta-pârâtă să achite mai întâi taxele de timbru datorate odată cu introducerea recursului.

Din momentul citării cu mențiunea de timbrare, pârâta nu mai avea altă opțiune decât timbrarea corespunzătoare sau contestarea taxelor de timbru, urmând procedura prevăzută de lege, ceea ce în speță nu s-a întâmplat, pentru că netimbrarea, așa cum s-a arătat mai sus, fiind o condiție prealabilă, ce trebuia îndeplinită din chiar momentul introducerii cererii adresate instanței, nesatisfăcută, nu poate conduce decât la anularea cererii, astfel cum s-a arătat mai sus. În consecință, se reține că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele art. 318 C. proc. civ. pentru anularea deciziei nr. 6864 din 15 noiembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, care va fi menținută ca fiind legală și se va respinge contestația în anulare formulată de SC C.L.

SA, ca nefondată. În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., contestatoarea va fi obligată să plătească intimatei suma de 20.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anularea deciziei nr. 6864 din 15 noiembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, formulată de contestatoarea SC C.L. SA Brașov. Obligă contestatoarea să plătească intimatei, L.T. din Cipru, suma de 20.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 6 mai 2003.