ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2462/2003

Asupra contestației în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta L.T. a chemat-o în judecată pe pârâta SC

C.L. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 21.000 dolari S.U.A.,

reprezentând rest de plată pentru produsele livrate în baza contractului nr. 250/CC/1999.

Prin sentința civilă nr. 7829 din 24 noiembrie 2000,

Tribunalul București, secția comercială, a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive și excepția de neexecutare a contractului, ca neîntemeiate.

A obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a

sumei de 21.000 dolari S.U.A., echivalent în lei, reprezentând plata produselor

livrate și a sumei de 18.400.000 lei cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 771 din 17 mai 2001, Curtea

de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul formulat de pârâta SC

C.L. SA, împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a schimbat-o în tot

și, pe fond, a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată.

A respins apelul formulat de reclamanta L.T.

împotriva aceleiași sentințe și a obligat-o pe apelanta-reclamantă la plata

sumei de 8.136.900 lei cheltuieli de judecată către apelanta-pârâtă SC C.L. SA.

Prin decizia nr. 6864 din 15 noiembrie 2002, Curtea

Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de reclamantă

împotriva deciziei curții de apel, pe care a modificat-o, în sensul că a respins

apelul pârâtei, ca nefondat, menținând celelalte dispoziții ale deciziei.

A anulat recursul pârâtei declarat împotriva

aceleiași decizii, ca netimbrat.

A obligat-o pe recurenta-pârâtă la plata către

recurenta-reclamantă a sumei de 12.930.350 lei cheltuieli de judecată în

recurs.

În motivarea acestei soluții, în considerentele

deciziei pronunțate, instanța a reținut, în ce privește recursul reclamantei,

că între cele trei părți, vânzător, cumpărător – beneficiar și importator, s-a

încheiat un contract cu o natură juridică

sui generis

, respectiv, pe un

contract de vânzare cumpărare s-a grefat un contract de comision, fiecare păstrându-și

caracterele specifice.

A reținut că în primul raport obligațional, instanța

de apel a interpretat greșit obligațiile părților, care, în esență, erau de

transmitere a bunului din partea reclamantului, obligație executată și din

partea cumpărătorului de plată a prețului, obligație neexecutată integral.

A mai reținut, de asemenea, că cel de-al doilea

raport obligațional privea îndatoririle comitentului și comisionarului, iar

comisionarul nu răspunde pentru îndeplinirea obligațiilor luate de persoanele

cu care a contract, el îndeplinindu-și îndatoririle stabilite în contract și

având dreptul la onorariu, indiferent dacă prețul a fost plătit sau nu de către

cumpărător.

Referitor la recursul pârâtei a reținut că acesta

este netimbrat și deși pârâta a precizat că-și retrage recursul declarat,

întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din

O.G. nr. 32/1995, taxele de timbru se plătesc anticipat, sub pedeapsa anulării

acțiunilor și cererilor adresate instanțelor judecătorești, toate aspectele

privind legalitatea și temeinicia hotărârilor judecătorești nu mai pot fi

analizate, recursul anulându-se ca netimbrat.

Recurenta-pârâtă SC C.L. SA a formulat contestație în

anulare împotriva deciziei nr. 6864 din 15 noiembrie 2002, pronunțate de Curtea

Supremă de Justiție, secția comercială, întemeindu-se pe dispozițiile art. 318 C.

proc. civ. și susținând că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale.

Contestatoarea arată, astfel, că greșeala materială

constă în aceea că instanța de recurs nu a judecat excepția lipsei calității

procesuale pasive a SC C.L. SA invocate prin întâmpinarea acesteia, excepție

absolut peremptorie și de fond, respectiv, a anulat, ca netimbrat, recursul SC C.L.

SA, care a fost retras expres și prin care se reitera același mijloc de

apărare: excepția lipsei calității procesuale pasive a SC C.L. SA.

Mai arată că excepția lipsei calității procesuale

pasive a SC C.L. SA a fost ridicată și în ședința publică din 20 martie 2002,

având în vedere că, datorită caracterului absolut peremptoriu și de fond al

acesteia, poate fi ridicată în orice stare a procesului.

În fine, concluzionează că instanța s-a pronunțat

asupra timbrării unui recurs inexistent, după ce, în prealabil, acesta a fost

retras pe motivul că excepțiile invocate au fost reiterate și pe calea

întâmpinării, lipsind recursul SC C.L. SA, lucru de înțeles, atâta timp cât

aceasta a fost descărcată de obligații față de L.T.

Contestația în anulare nu este fondată și urmează a

fi respinsă potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 318 C. proc.

civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis, din greșeală, să

cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de

atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, prin care se

urmărește anularea unei hotărâri definitive, dacă la pronunțarea ei nu s-au

observat neregularitățile actelor de procedură ori dacă soluția este rezultatul

unei erori materiale evidente (art. 317 și 318 C. proc. civ.).

Ca atare, greșelile instanței de recurs, care pot

deschide calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu de judecată,

în aprecierea probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

În speță, se constată că este criticată hotărârea

instanței de recurs sub aspectul neexaminării și nepronunțării asupra excepției

lipsei calității procesuale pasive a SC C.L., care, susține contestatoarea, a

fost invocată atât prin întâmpinarea depusă în cadrul recursului reclamantei,

cât și în propriul recurs, pe care și l-a retras, fără ca instanța să ia act de

retragere, așa cum s-ar fi impus, ci pronunțându-se greșit, prin anularea

recursului, ca fiind netimbrat.

Criticile contestatoarei nu sunt, însă, fondate,

pentru că instanța de recurs s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei, astfel cum a fost ea invocată prin întâmpinare,

atunci când a examinat recursul reclamantei (filele 3 și 4 din decizia C.S.J. nr.

6864 din 15 noiembrie 2002).

În ce privește recursul pârâtei, se constată că, în

mod corect, a fost anulat ca netimbrat, deoarece recurenta-pârâtă a fost citată

cu mențiunea de a timbra recursul pe care l-a declarat, la data de 28 februarie

2002, (dosar recurs) și nu s-a conformat dispoziției instanței, iar cererea de

retragere a recursului este ulterioară.

Or, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, privind

taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile

și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare

de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele

fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod

excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă, primul termen de

judecată.

Potrivit prevederilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995, art.

20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și Normelor de aplicare a acestui act

normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și/sau

timbrul judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau

insuficient timbrată.

Prin urmare, pentru ca recursul pârâtei să poată fi

examinat sub aspectul excepțiilor procedurale invocate, cât și pe fond sau să

se ia act de retragerea lui, așa cum s-a cerut ulterior, se impunea ca

recurenta-pârâtă să achite mai întâi taxele de timbru datorate odată cu

introducerea recursului.

Din momentul citării cu mențiunea de timbrare, pârâta

nu mai avea altă opțiune decât timbrarea corespunzătoare sau contestarea

taxelor de timbru, urmând procedura prevăzută de lege, ceea ce în speță nu s-a

întâmplat, pentru că netimbrarea, așa cum s-a arătat mai sus, fiind o condiție

prealabilă, ce trebuia îndeplinită din chiar momentul introducerii cererii

adresate instanței, nesatisfăcută, nu poate conduce decât la anularea cererii,

astfel cum s-a arătat mai sus.

În consecință, se reține că, în cauză, nu sunt

îndeplinite cerințele art. 318 C. proc. civ. pentru anularea deciziei nr. 6864

din 15 noiembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, care va

fi menținută ca fiind legală și se va respinge contestația în anulare formulată

de SC C.L. SA, ca nefondată.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc.

civ., contestatoarea va fi obligată să plătească intimatei suma de 20.000.000

lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anularea deciziei nr.

6864 din 15 noiembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, formulată de

contestatoarea SC C.L. SA Brașov.

Obligă contestatoarea să plătească intimatei, L.T. din

Cipru, suma de 20.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 6 mai 2003.