ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 149/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată sub nr.2666/1999 la Tribunalul București, venită prin

declinare de competență de la Tribunalul Timiș, reclamanta S.C. „D.” S.R.L. a

chemat-o în judecată pe pârâta S.C. „A.” S.R.L., solicitând obligarea acesteia

la plata sumei de 16.025 dolari SUA sau contravaloarea în lei la data

efectuării plății, cât și instituirea unui sechestru asigurător asupra

bunurilor mobile proprietatea pârâtei, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta

a formulat cerere reconvențională, susținând că livrarea mărfii s-a făcut cu întârziere

și cu deficiențe de fabricație și, a solicitat obligarea reclamantei să-i

plătească suma de 41.876 mărci germane reprezentând suma reținută de

beneficiarul final al mărfii, firma D. GmbH pentru efectuarea remedierilor

datorate calității necorespunzătoare a mărfii.

Prin

sentința civilă nr.71 din 12 ianuarie 2000, Tribunalul București, secția

comercială a admis acțiunea principală formulată de reclamanta pârâtă și a

obligat-o pe pârâta reclamantă la plata sumei de 16.025 dolari SUA echivalent

în lei la data executării reprezentând  contravaloare produse neachitate.

A admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei-pârâte și excepția

prescripției dreptului la acțiune privind pretențiile S.C. „A.” S.R.L.

A

respins cererea reconvențională.

A

obligat-o pe pârâta-reclamantă la plata sumei de 13.350.000 lei cheltuieli de

judecată către reclamanta-pârâtă.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit

contractului nr.177/1995, reclamanta a executat și livrat pârâtei tâmplărie tip

DOVA în valoare totală de 33.283 dolari SUA, din care s-a achitat un avans în

sumă de 17.258 dolari SUA, iar diferența de 16.025 dolari SUA, deși trebuia

plătită până la 17 noiembrie 1995, nu a mai fost achitată de către pârâtă, chiar

dacă produsele au fost recepționate la 2 noiembrie 1995, fără a se consemna

vicii ascunse.

Cu

privire la cererea reconvențională s-a considerat că, pe de-o parte, în

contractul nr.2/1995 încheiat de pârâtă cu societatea germană D. GmbH

reclamanta nu este parte, și prin urmare, nu are calitate procesuală pasivă,

iar pe de altă parte, pârâta-reclamantă ar fi putut cere recunoașterea

dreptului său în termenul general de prescripție, ori cererea a fost formulată

cu depășirea acestui termen.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel pârâta și, prin decizia civilă nr.1443 din 16

mai 2000, Curtea de Apel București, secția comercială l-a anulat ca insuficient

timbrat, obligând-o pe apelanta-pârâtă la plata sumei de 8.000.000 lei către

intimata-reclamantă.

Prin

decizia nr.3737 din 14 iunie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția

comercială a admis recursul pârâtei împotriva deciziei mai sus menționate, pe

care a casat-o și a trimis cauza  aceleiași instanțe spre soluționare.

În

rejudecare, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială prin decizia

civilă nr.91 din 11 aprilie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de

pârâtă împotriva sentinței civile nr.71 din 12 ianuarie 2000, pronunțate de

Tribunalul București, secția comercială, obligând-o pe apelantă către intimată

la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.000.000 lei.

În

motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că în ședința publică din

24 ianuarie 2002, apelanta și-a precizat apelul în sensul că renunță la primul

motiv de apel referitor la cererea reconvențională, contestând numai obligarea

sa la plata sumei de 16.025 dolari SUA către reclamanta-intimată.

Privind

această sumă instanța a reținut în esență că soluția tribunalului este corectă,

având în vedere că apelanta beneficiară a preluat marfa fără rezerve, astfel

cum rezultă din procesul verbal de recepție, pe care și l-a însușit și deci

nu-și poate invoca propria turpitudine; pârâta nu a arătat care sunt motivele

de neplată în raport de obligația asumată prin contractul încheiat între părți

și prin procesul verbal de recepție, în timp ce reclamanta și-a îndeplinit

obligația contractuală; expertiza tehnică solicitată de apelantă a fost

respinsă fiind apreciată neconcludentă și neutilă cauzei.

Împotriva

deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta, întemeindu-se pe dispozițiile

art.304 pct.7 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea acestuia și

modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, astfel cum

a fost formulat, iar pe fond, respingerea acțiunii reclamantei și admiterea

cererii reconvenționale, așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată. A

mai cerut și suspendarea executării deciziei criticate în recurs – cerere ce  a

fost respinsă prin încheierea pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția

comercială, la data de 13 iunie 2003.

În

motivarea recursului său, pârâta arată că:

1) greșit s-a reținut că a renunțat la

capătul de cerere din apel privind atacarea soluției instanței de fond sub

aspectul respingerii cererii  reconvenționale, întrucât această renunțare nu

s-a făcut cu respectarea dispozițiilor imperative ale art.69 C. proc. civ.;

2)

hotărârea pronunțată de instanța de apel cuprinde motive contradictorii, în

sensul că instanța a considerat primul motiv de apel nefondat, dar a luat și

act că s-a renunțat la judecata recursului;

3) în

mod eronat s-a reținut că apelanta nu a invocat excepția de neexecutare a

contractului, pentru că intimata-reclamantă, nu și-a respectat obligațiile

contractuale în ceea ce privește termenul de livrare a produselor, calitatea

acestora și garantarea calității produselor, toate aceste încălcări ale

prevederilor contractuale conducând în mod clar la fundamentarea excepției de

neexecutare a contractului, care nu era necesar a fi invocată expres și, în consecință,

pârâta nu poate fi ținută de angajamentul de plată, pentru suma solicitată de

reclamantă.

Recursul

nu este fondat.

Din

examinarea actelor dosarului se constată următoarele:

Susținerea

aplicării dispozițiilor art.69 alin.1 C. proc. civ., în conformitate cu care

„recunoașterile privitoare la drepturile în judecată, renunțările, cum și

propunerile de tranzacție nu se pot face decât în temeiul unor procuri

speciale”, considerate a fi ignorate de instanța de apel în soluționarea

capătului de cerere privind cererea reconvențională, nu poate fi primită.

Astfel,

recurenta-pârâtă a declarat explicit prin motivele de recurs inițial formulate

că renunță la   critica sentinței sub aspectul soluționării cererii

reconvenționale: „pe care în mod neîndoielnic apelanta înțelege să renunțe a le

susține”, iar Curtea Supremă de Justiție a reținut prin decizia nr.3737 din 14

iunie 2001 că „...prin motivele  de apel este criticată sentința numai pe

acțiunea principală...” – împrejurare în care se constată că nu se poate vorbi

de o renunțare la drept în condițiile art.69 alin.1 C. proc. civ., atât timp

cât acest drept nu a fost exercitat, - așa cum a stabilit Curtea Supremă de

Justiție -, iar curtea de apel s-a pronunțat corect doar în limitele apelului

și dispozițiilor Curții Supreme de Justiție.

În ce

privește cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la contradictorialitatea

considerentelor deciziei curții de apel, în sensul că instanța, în ce privește

primul capăt de cerere, vizând cererea reconvențională, l-a respins ca nefondat

și apoi a luat act de renunțarea la judecata acestuia, se reține că este

nefondat, întrucât este cert că a fost examinată legalitatea hotărârii de fond

numai în ce privește acțiunea principală, sub mai multe aspecte și argumentele

invocate în apărare, constatându-se a fi neîntemeiate, au fost respinse în

consecință.

Referitor

la excepția de neexecutare a contractului formând obiectul celui de-al treilea

motiv de recurs, se constată că această excepție nu a fost ridicată nici în

fața instanței de fond și nici în apel, în condițiile art.136 C. proc. civ.,

cum se impunea pentru a putea fi luată în considerare și, oricum, toate

susținerile pârâtei sub acest aspect au fost examinate și au fost respinse,

reținându-se corect în soluționarea cauzei că reclamanta și-a îndeplinit

obligația de a produce și livra mărfurile potrivit celor stipulate în

contractul încheiat între părți, iar pârâta le-a preluat prin procesul verbal

de recepție, așa cum au fost executate, fără a face obiecțiuni sau solicita refacerea

lor, astfel încât datorează plata acestora și în mod nejustificat a refuzat

achitarea diferenței contravalorii lor, pe care o datorează, în sumă de 16.025

dolari SUA.

În

consecință față de considerentele mai sus arătate, reținându-se că nu există

nici un motiv întemeiat  în condițiile art.304 C. proc. civ. pentru

desființarea deciziei curții de apel, urmează a se respinge recursul declarat

de pârâta S.C. „A.” S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de  pârâta S.C. „A.” S.R.L. împotriva deciziei nr.91 din  11 aprilie

2002 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi 20 ianuarie 2004.