ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3837/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 24 noiembrie 1998,

reclamanta SC A. SA Costești, a chemat în judecată SC A.I. SRL București,

pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să

oblige pârâta la plata sumei de 133.750.155 lei, cu titlu de preț neachitat și

la daune în completare echivalente cu dobânda aferentă sumelor depuse în

depozite la bănci.

În motivarea cererii, reclamanta a

invocat neachitarea unui număr de 5 facturi, în valoarea menționată, dintr-un

număr de 8 facturi emise de către aceasta pentru încasarea de la pârâtă a

prețului mărfurilor livrate acesteia.

Pe cale reconvențională, pârâta a

solicitat să se constate că reclamanta s-a obligat, printr-un proces verbal de

compensare, să livreze acesteia produse până la concurența sumei de 200.000.000

lei.

Reclamanta și-a îndeplinit în parte

obligația, livrând produse doar în valoare de 133.750.155 lei.

În consecință, pârâta-reclamantă

reconvențională a solicitat obligarea reclamantei-pârâtă reconvențională la

plata diferenței de 66.249.845 lei actualizată cu rata inflației, la data

executării efective.

Prin sentința nr. 6795 din 27

octombrie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea

principală și a obligat pârâta să plătească reclamantei 133.750.155 lei, cu

titlu de preț neachitat și 435.356.250 lei daune aferente perioadei 1 aprilie

1997 – 20 martie 2000.

Prin aceeași hotărâre, cererea

reconvențională a fost respinsă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că pârâta nu a achitat prețul mărfurilor livrate de reclamantă,

în cuantumul arătat, iar procesul verbal de compensare nu este operant, acesta

fiind anulat.

Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, prin decizia nr. 8 din 5 februarie 2003,

- a admis apelul declarat de pârâta

SC A.I. SRL București, împotriva hotărârii primei instanțe și a schimbat în

parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de

19.360.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond;

- a menținut celelalte dispoziții

ale sentinței atacate;

- a respins, ca neîntemeiată,

cererea de cheltuieli de judecată în apel a apelantei-pârâte;

- a luat act că pârâta a renunțat la

judecarea apelului declarat împotriva încheierii din 6 aprilie 2001, privind

îndreptarea erorii materiale cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată.

În motivarea acestei decizii,

instanța de control judiciar a reținut că prima instanță a stabilit corect

starea de fapt, cu referire la nerealizarea în fapt a compensării trilaterale,

primirea mărfii de la reclamantă și neachitarea, în parte, a prețului acesteia.

Sunt însă întemeiate criticile

privind cheltuielile de judecată, acestea, din eroare, fiind acordate într-un

cuantum mai mare decât cel pe care actele dosarului îl confirmă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

pârâta a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc.

civ.

S-a susținut că în mod greșit s-a

apreciat cu privire la procesul verbal de compensare, fără a se cerceta dacă

există dovezi în sensul anulării legale a acestuia.

Daunele au fost greșit calculate

prin aplicarea procentului de penalitate echivalând cu majorările calculate și

pretinse de M.F.P., pentru neplata obligațiilor fiscale.

Totodată, reclamanta nu a făcut

dovada legăturii de cauzalitate între neplata obligațiilor fiscale și pretinsa

datorie a pârâtei către aceasta.

S-a mai susținut că în mod greșit

cererea reconvențională a fost respinsă, cu referire la împrejurarea preluării

necenzurate a inoperabilității procesului verbal de compensare, anulat numai de

către una din părțile acestuia.

În fine, în mod greșit a fost invalidat

raportul de expertiză, atâta timp cât expertul a răspuns obiectivelor fixate de

instanță.

În concluzie, pârâta a solicitat

admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârilor pronunțate în cauză,

în sensul respingerii cererii principale și admiterii cererii reconvenționale.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Pentru a hotărî în sensul arătat,

prima instanță a avut în vedere concluziile raportului de expertiză S.I.

(dosarul de fond).

Din actele dosarului rezultă că

pârâta nu a solicitat efectuarea unei noi expertize, conform art. 212 alin. (2)

C. proc. civ.

Ca atare, hotărârea primei instanțe,

întemeiată, între altele, pe concluziile raportului de expertiză, este

temeinică și legală.

În consecință, recursul se constată

a fi nefondat sub aspectul criticilor referitoare la calculul greșit al

daunelor.

Cu privire la inoperabilitatea

procesului verbal de compensare instanța a avut în vedere probatoriul

administrat în cauză, cu referire la desocotirea dintre pârâtă și SC A. SA

Codlea, cu ocazia divizării, așa încât recursul se constată a fi neîntemeiat și

sub aspectul acestor critici.

Invalidarea raportului de expertiză

efectuat în apel, urmare neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 201 C.

proc. civ., este corespunzător motivată, așa încât recursul se constată a fi

neîntemeiat și sub aspectul acestor din urmă critici.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC A.I. SRL București, împotriva deciziei nr. 8 din 5 februarie 2003 a Curții

de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 23 iunie 2005.