ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 461/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată, reclamanta SC C. SA a solicitat obligarea pârâtei SC

V.G.B.I. SA la plata sumei de 1895483,08 lei cu titlu de preț și a sumei de

512917,72 lei cu titlu de penalități contractuale pentru întârzierea plății

prețului.

Prin

sentința comercială nr. 4096 din 26 martie 2007, Tribunalul București, secția a

VI-a comercială, respinge cererea formulată de reclamanta SC C. SA, cu sediul

în Onești, județul Bacău, prin lichidator judiciar F.C. SRL, cu sediul în

București, sector 2, în contradictoriu cu pârâta SC V.G.B.I. SA, cu sediul în

București.

Pentru

a dispune astfel, instanța de fond a reținut că pârâta a livrat reclamantei 40

vagoane cisternă, prețul produselor încărcate în acestea fiind facturat sub nr.

4022502 din 14 octombrie 2003, respectiv 1915483,5 lei. Deoarece factura nu a

fost plătită, părțile au încheiat contractul nr. 22 din 15 februarie 2005 prin

care reclamanta s-a obligat să livreze pârâtei marfă în valoare de 1895483,08

lei, obligație pe care a îndeplinit-o. Pentru plata prețului s-a întocmit

factura nr. 4840772 din 7 februarie 2005. Înțelegerea părților a fost, ca prin

această livrare reclamanta să achite obligația ce o avea față de pârâtă.

Concluzia

rezultă din conținutul art. 10 din contractul nr. 22: „Contravaloarea produsului

contractat se va achita prin compensare cu datoria pe care SC C. SA o are către

SC V.G.B.I. SA București.” Ea este consolidată de valoarea extrem de apropiată

a contractului de cuantumul prețului neplătit la acea dată de către SC C. SA și

de pasivitatea pârâtei în a cere prețul mărfii vândute de ea.

Deși

data contractului este ulterioară datei facturii invocate de către reclamantă,

concluzia că livrarea s-a făcut în temeiul acelui contract reiese din

mențiunile de pe factură și din contract conform cărora la baza ambelor a stat

comanda pârâtei cu nr. 3 din 4 februarie 2005.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

prin decizia comercială nr. 590 din 30 noiembrie 2007, respinge excepția

tardivității apelului ca nefondată, invocată de intimată, admite apelul

declarat de apelanta SC C. SA cu sediul în Onești, împotriva sentinței

comerciale nr. 4096 din 26 martie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, schimbă în tot sentința atacată, în sensul că, pe fond,

admite acțiunea și obligă pârâta la plata sumei de 2.408.400,79 lei, din care

1.895.483,08 lei cu titlu de contravaloare marfă și 512.917,72 lei cu titlu de

penalități de întârziere, calculate până la data de 1 iunie 2006. Respinge

cererea apelantei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată ca

nefondată.

Instanța de apel a reținut că intimata-pârâtă a

invocat compensarea creanței fără să formuleze o cerere reconvențională în

acest sens, compensarea invocată având valoarea unei pretenții proprii

solicitată față de reclamantă.

Totodată, Curtea reține că dispoziția art. 10 din

contractul părților este generală dispunându-se că marfa este livrată în

compensare, astfel încât nu se poate vorbi de o înțelegere a părților privind

compensarea creanțelor reciproce invocată în cauză și nici nu s-a făcut dovada

respectării dispozițiilor H.G. nr. 685/1999, cu privire la îndeplinirea

formalităților de compensare.

Prin cererea de recurs formulată, pârâta SC V.G.B.I. SA

București a susținut că instanța de apel a interpretat eronat termenul în care

se putea declara apel potrivit dispozițiilor imperative ale art. 284 C. proc.

civ.

Constatarea instanței de apel nu corespunde probelor

și înscrisurilor existente în dosarul cauzei.

Se susține în continuare că reclamanta a luat cunoștință

de sentința atacată la data de 11 aprilie 2007 miercuri zi lucrătoare (din acel

moment, și ținând cont de dispozițiile art. 101 C. proc. civ., într-un termen

de 15 zile, reclamanta-apelantă trebuia să formuleze cererea de apel), termenul

de declarare a căii de atac împlinindu-se la data de 27 aprilie 2007 vineri zi

lucrătoare și nu 28 ianuarie 2007, cum din eroare a considerat instanța de

apel.

Instanța de fond în mod legal a reținut că părțile de

comun acord au hotărât compensarea datoriilor reciproce, această compensare

operând în temeiul voinței comune a părților, conform art. 10 din contractul

nr. 22 din 15 februarie 2005 potrivit căruia „Contravaloarea produsului

contractat se va achita prin compensare cu datoria pe care SC C. SA Onești o

are către SC V.G.B.I. SA București”, efectele compensației producându-se în

momentul încheierii acordului de voință al părților și la termenul stabilit

prin contractul mai sus precizat.

De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 87 alin. (1)

din Legea nr. 64/1995 „Lichidatorul avea obligația de a trimite fiecărui

creditor o notificare în care va preciza termenul limită pentru înregistrarea

creanțelor împotriva debitorului”, obligație ce nu a fost îndeplinită de

lichidatorul judiciar al SC C. SA F.C. S.P.P.I., astfel că recurenta a fost

lipsită de dreptul de a se înscrie pe tabelul preliminar de creanță, respectiv

tabelul definitiv.

Temeiul de drept indicat de recurentă îl constituie

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Intimata nu a depus întâmpinare în temeiul art. 308

alin. (2) C. proc. civ. și nu au fost depuse înscrisuri în conformitate cu

prevederile art. 305 C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte analizând decizia recurată în raport de

motivele invocate de recurentă, de actele dosarului și de dispozițiile legale

incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea

hotărârii, în cauză nefiind întrunită nici una din situațiile prevăzute de

dispozițiile invocate.

Referitor la excepția tardivității apelului declarat,

aceasta este nefondată, întrucât sentința de fond i-a fost comunicată

reclamantei la data de 11 aprilie 2007, astfel încât raportat la dispozițiile

art. 284 C. proc. civ., termenul de declarare a căii de atac s-a împlinit la

data de 28 ianuarie 2007, dată care a fost într-o zi liberă. De asemenea, data

de 30 aprilie 2007 și respectiv 1 mai 2007 au fost declarate zile libere prin

Hotărâre de Guvern, astfel încât prima zi lucrătoare a fost data de 2 mai 2007,

data expedierii prin poștă a căii de atac, conform înscrisului de la fila 3 din

dosar.

Prima critică a recurentei nu poate fi primită,

întrucât din conținutul hotărârii recurate nu rezultă că instanța s-a substituit

părților contractante, modificând sau înlocuind clauzele contractuale, ori a

reținut un cu totul alt act juridic sau conținut.

În lipsa unei cereri reconvenționale prin care să se

solicite de către intimată compensarea cu creanța proprie și față de situația

apelantei-reclamante care este declarată în faliment prin încheierea din 22

noiembrie 2005 (filele 25-34 din dosar), tribunalul nu poate proceda la

compensarea creanțelor reciproce ale părților, ci în ipoteza formulării unei

cereri reconvenționale ar fi trebuit să procedeze la disjungerea acesteia și

suspendarea judecății față de dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, până

la soluționarea irevocabilă a dosarului de faliment, cele două cereri neputând

a fi soluționate concomitent în virtutea principiului „specialia generalibus

derogant.”

În ceea ce privește critica finală, în sensul că

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii, recurenta nu a făcut distincție între caracterul

imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită.

Privitor la reiterarea situației de fapt, recurenta

nu se poate prevala de o analiză a susținerilor referitoare la netemeinicia

deciziei recurate, întrucât a beneficiat deja de căi devolutive pentru

cercetarea probelor și stabilirea situației de fapt în concordanță cu acestea.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat de

pârâta SC V.G.B.I. SA București împotriva deciziei nr. 590 din 30 noiembrie 2007

a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC V.G.B.I. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 590 din 30

noiembrie 2007 a Curții de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 februarie 2009.