ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 461/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC C. SA a solicitat obligarea pârâtei SC V.G.B.I. SA la plata sumei de 1895483,08 lei cu titlu de preț și a sumei de 512917,72 lei cu titlu de penalități contractuale pentru întârzierea plății prețului. Prin sentința comercială nr. 4096 din 26 martie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, respinge cererea formulată de reclamanta SC C. SA, cu sediul în Onești, județul Bacău, prin lichidator judiciar F.C. SRL, cu sediul în București, sector 2, în contradictoriu cu pârâta SC V.G.B.I. SA, cu sediul în București. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că pârâta a livrat reclamantei 40 vagoane cisternă, prețul produselor încărcate în acestea fiind facturat sub nr. 4022502 din 14 octombrie 2003, respectiv 1915483,5 lei.

Deoarece factura nu a fost plătită, părțile au încheiat contractul nr. 22 din 15 februarie 2005 prin care reclamanta s-a obligat să livreze pârâtei marfă în valoare de 1895483,08 lei, obligație pe care a îndeplinit-o. Pentru plata prețului s-a întocmit factura nr. 4840772 din 7 februarie 2005. Înțelegerea părților a fost, ca prin această livrare reclamanta să achite obligația ce o avea față de pârâtă. Concluzia rezultă din conținutul art. 10 din contractul nr. 22: „Contravaloarea produsului contractat se va achita prin compensare cu datoria pe care SC C. SA o are către SC V.G.B.I. SA București.” Ea este consolidată de valoarea extrem de apropiată a contractului de cuantumul prețului neplătit la acea dată de către SC C. SA și de pasivitatea pârâtei în a cere prețul mărfii vândute de ea.

Deși data contractului este ulterioară datei facturii invocate de către reclamantă, concluzia că livrarea s-a făcut în temeiul acelui contract reiese din mențiunile de pe factură și din contract conform cărora la baza ambelor a stat comanda pârâtei cu nr. 3 din 4 februarie 2005. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 590 din 30 noiembrie 2007, respinge excepția tardivității apelului ca nefondată, invocată de intimată, admite apelul declarat de apelanta SC C. SA cu sediul în Onești, împotriva sentinței comerciale nr. 4096 din 26 martie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, schimbă în tot sentința atacată, în sensul că, pe fond, admite acțiunea și obligă pârâta la plata sumei de 2.408.400,79 lei, din care 1.895.483,08 lei cu titlu de contravaloare marfă și 512.917,72 lei cu titlu de penalități de întârziere, calculate până la data de 1 iunie 2006. Respinge cererea apelantei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată ca nefondată.

Instanța de apel a reținut că intimata-pârâtă a invocat compensarea creanței fără să formuleze o cerere reconvențională în acest sens, compensarea invocată având valoarea unei pretenții proprii solicitată față de reclamantă. Totodată, Curtea reține că dispoziția art. 10 din contractul părților este generală dispunându-se că marfa este livrată în compensare, astfel încât nu se poate vorbi de o înțelegere a părților privind compensarea creanțelor reciproce invocată în cauză și nici nu s-a făcut dovada respectării dispozițiilor H.G. nr. 685/1999, cu privire la îndeplinirea formalităților de compensare. Prin cererea de recurs formulată, pârâta SC V.G.B.I. SA București a susținut că instanța de apel a interpretat eronat termenul în care se putea declara apel potrivit dispozițiilor imperative ale art. 284 C. proc.

civ. Constatarea instanței de apel nu corespunde probelor și înscrisurilor existente în dosarul cauzei. Se susține în continuare că reclamanta a luat cunoștință de sentința atacată la data de 11 aprilie 2007 miercuri zi lucrătoare (din acel moment, și ținând cont de dispozițiile art. 101 C. proc. civ., într-un termen de 15 zile, reclamanta-apelantă trebuia să formuleze cererea de apel), termenul de declarare a căii de atac împlinindu-se la data de 27 aprilie 2007 vineri zi lucrătoare și nu 28 ianuarie 2007, cum din eroare a considerat instanța de apel. Instanța de fond în mod legal a reținut că părțile de comun acord au hotărât compensarea datoriilor reciproce, această compensare operând în temeiul voinței comune a părților, conform art. 10 din contractul nr. 22 din 15 februarie 2005 potrivit căruia „Contravaloarea produsului contractat se va achita prin compensare cu datoria pe care SC C. SA Onești o are către SC V.G.B.I.

SA București”, efectele compensației producându-se în momentul încheierii acordului de voință al părților și la termenul stabilit prin contractul mai sus precizat. De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 87 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 „Lichidatorul avea obligația de a trimite fiecărui creditor o notificare în care va preciza termenul limită pentru înregistrarea creanțelor împotriva debitorului”, obligație ce nu a fost îndeplinită de lichidatorul judiciar al SC C. SA F.C. S.P.P.I., astfel că recurenta a fost lipsită de dreptul de a se înscrie pe tabelul preliminar de creanță, respectiv tabelul definitiv. Temeiul de drept indicat de recurentă îl constituie art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Intimata nu a depus întâmpinare în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ. și nu au fost depuse înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. Recursul nu este fondat. Înalta Curte analizând decizia recurată în raport de motivele invocate de recurentă, de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită nici una din situațiile prevăzute de dispozițiile invocate. Referitor la excepția tardivității apelului declarat, aceasta este nefondată, întrucât sentința de fond i-a fost comunicată reclamantei la data de 11 aprilie 2007, astfel încât raportat la dispozițiile art. 284 C. proc.

civ., termenul de declarare a căii de atac s-a împlinit la data de 28 ianuarie 2007, dată care a fost într-o zi liberă. De asemenea, data de 30 aprilie 2007 și respectiv 1 mai 2007 au fost declarate zile libere prin Hotărâre de Guvern, astfel încât prima zi lucrătoare a fost data de 2 mai 2007, data expedierii prin poștă a căii de atac, conform înscrisului de la fila 3 din dosar. Prima critică a recurentei nu poate fi primită, întrucât din conținutul hotărârii recurate nu rezultă că instanța s-a substituit părților contractante, modificând sau înlocuind clauzele contractuale, ori a reținut un cu totul alt act juridic sau conținut.

În lipsa unei cereri reconvenționale prin care să se solicite de către intimată compensarea cu creanța proprie și față de situația apelantei-reclamante care este declarată în faliment prin încheierea din 22 noiembrie 2005 (filele 25-34 din dosar), tribunalul nu poate proceda la compensarea creanțelor reciproce ale părților, ci în ipoteza formulării unei cereri reconvenționale ar fi trebuit să procedeze la disjungerea acesteia și suspendarea judecății față de dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, până la soluționarea irevocabilă a dosarului de faliment, cele două cereri neputând a fi soluționate concomitent în virtutea principiului „specialia generalibus derogant.” În ceea ce privește critica finală, în sensul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recurenta nu a făcut distincție între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită.

Privitor la reiterarea situației de fapt, recurenta nu se poate prevala de o analiză a susținerilor referitoare la netemeinicia deciziei recurate, întrucât a beneficiat deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor și stabilirea situației de fapt în concordanță cu acestea. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta SC V.G.B.I. SA București împotriva deciziei nr. 590 din 30 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC V.G.B.I. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 590 din 30 noiembrie 2007 a Curții de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2009.