ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2940/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la data de 3 ianuarie 2005, reclamanta SC S.F. SA Satu Mare a solicitat obligarea pârâtei SC T. SRL Satu Mare la plata sumei de 812.114.064 lei și 21.188 DOLARI S.U.A. calculată la 21 decembrie 2004 și la penalități în continuare până la achitarea integrală a datoriei restante, cu cheltuieli de judecată. Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei să-i restituie contravaloarea materialului lemnos rămas în custodia reclamantei în valoare de 513.300.000 lei vechi, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul Satu Mare, prin sentința civilă nr. 575/ LC din 19 decembrie 2005, a admis în parte acțiunea reclamantei și cererea reconvențională formulată de pârâtă și a obligat-o pe aceasta din urmă la 51.223,45 lei (Ron) și 21.188 DOLARI S.U.A.

reprezentând contravaloare servicii prestate, active și penalități de întârziere. S-au respins restul pretențiilor solicitate și pârâta a fost obligată la 3.697,83 lei cheltuieli de judecată și contravaloarea expertizei în cotă de 1/2. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că pârâta SC T. SRL Ciuperceni are față de reclamanta SC S.F. SA Satu Mare conform contractului de procesare nr. 1406 din 24 aprilie 2002 o datorie de 550.585.280 lei vechi, din care 303.838.093 lei contravaloare facturi și 246.747.187 lei vechi penalități aferente. La rândul său și reclamanta îi datorează pârâtei suma de 1.139.624.129 lei vechi reactualizată în baza titlului executor, respectiv Ordonanța nr. 932/LC/2004 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pusă în executare potrivit dosarului nr. 228/2004, reclamanta trebuie să achite pârâtei suma de 43.347.742 lei vechi, fără TVA.

În urma compensărilor datoriilor reciproce potrivit art. 1143 și 1144 C. civ., pârâta a fost obligată la 51.223,45 lei și 21.188 DOLARI S.U.A. reprezentând contravaloare servicii prestate, active și penalități de întârziere. Prin decizia nr. 181 din 4 decembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a admis apelul declarat de pârâta SC T. SRL împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, ce a fost schimbată în parte în sensul că s-a redus cuantumul penalităților de întârziere acordate reclamantei SC S.F. SA de la 12.979 DOLARI S.U.A. la 9.177 DOLARI S.U.A., pârâta-reclamantă a fost obligată către reclamanta-pârâtă cu titlu de contravaloare active și penalități de întârziere, la echivalentul în lei la data plății a sumei de 18.254 DOLARI S.U.A.

și la 3.060,58 lei cheltuieli de judecată și s-au menținut restul dispozițiilor sentinței instanței de fond. S-a reținut în considerentele deciziei că instanța de fond nu a făcut o interpretare greșită a probelor administrate, aspect ce rezultă și din expertizele efectuate atât în primă instanță cât și în apel și mai mult contraexpertiza dispusă de această instanță care a stabilit că pârâta are o datorie mult mai mare față de reclamantă reprezentând contravaloare facturi de procesare și vânzare de active, dar nu i se poate agrava situația în propria cale de atac. Referitor la penalitățile de întârziere prevăzute de art. 4 din contractele de vânzare active nr. 54 din 11 decembrie 2002 și 54/ A din 11 decembrie 2002 s-a reținut că pârâta-reclamantă este în culpă pentru că a stat în pasivitate privind efectuarea compensării, ca modalitate de plată a prețului, și că nu este suficientă simpla recunoaștere a datoriei.

În ceea ce privește cuantumul penalităților de întârziere, acesta a fost redus de la suma de 12.979 DOLARI S.U.A. la 9.177 DOLARI S.U.A. având în vedere dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 care prevăd că acestea nu pot depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, iar părțile nu au prevăzut contrariul prin clauza penală din contractele încheiate. Împotriva acestei decizii pârâta SC T. SRL a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței instanței de fond, respingerea acțiunii principale și admiterea cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și a susținut că decizia instanței de apel are o motivare contradictorie, în sensul că în partea inițială a considerentelor se reține că intimata-reclamantă SC S.F. SA datorează recurentei-pârâte suma de 94.275,6744 lei reprezentând contravaloare marfă, pentru ca în final să se precizeze că raportul de contraexpertiză nu a stabilit în sarcina reclamantei-pârâte SC S.F. SA nici o datorie față de apelantă reprezentând contravaloarea materialului lemnos rămas în custodia acesteia. Critica nu este întemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., „modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.

În speță, instanța de apel a reținut că intimata-reclamantă are de plătit recurentei-pârâte suma de 94.275,6744 lei reprezentând contravaloare facturi, care însă au făcut obiectul dosarului nr. 1168/2004 al Tribunalului Satu-Mare și pentru care apelanta deține deja un titlu. S-a menționat că în concluziile raportului de contraexpertiză efectuată la instanța de apel s-a reținut că datoria pârâtei față de reclamantă este mult mai mare decât cea stabilită de instanța de fond și astfel s-au înlăturat motivele de apel vizând soluția instanței de fond cu privire la datoriile reciproce, cu motivarea că nu i se poate agrava situația în propria cale de atac. Față de considerentele reținute, va fi înlăturată critica recurentei privind motivarea contradictorie a deciziei atacate.

Recurenta a invocat același temei juridic, dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și a susținut că instanța de apel a omis să analizeze motivul de sub pct. 1 lit. c) din scriptul intitulat „Detalierea și completarea motivelor de apel” în care a arătat că perfectarea contractului de procesare s-a făcut la data de 24 aprilie 2002, iar la 11 decembrie 2002 părțile au încheiat cele două contracte de vânzare-cumpărare primul în valoare de 10.189 DOLARI S.U.A., iar al doilea în valoare de 797 DOLARI S.U.A. S-a invocat că la art. 2 din contract s-a prevăzut prețul, iar la art. 3 modalitatea de plată a acestuia, respectiv „compensare”. Deci prin voința comună a părților s-a stabilit că recurenta-pârâtă nu mai are nici o datorie față de intimata-reclamantă, aceasta fiind stinsă prin compensare cu o altă datorie anterioară a intimatei față de pârâtă.

Prin neanalizarea acestui motiv de apel recurenta a invocat faptul că instanța a omis să se pronunțe asupra compensării datoriilor reciproce ale părților și astfel s-au încălcat dispozițiile art. 1144 C. civ. Nici aceste critici nu sunt fondate. Din cuprinsul deciziei recurate rezultă că aceasta a răspuns tuturor motivelor invocate de pârâta-apelantă așa încât nu se poate reține că instanța ar fi încălcat dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Susținerea recurentei că instanța de apel nu a analizat motivul invocat sub pct. 1 lit. c) din „Detalierea și completarea motivelor de apel”, nu poate fi reținută, deoarece instanța trebuie să răspundă apelantei la motivele de apel, și nu să analizeze argumentele (subpuncte) pe care aceasta și-a întemeiat criticile formulate.

Afirmația recurentei că instanța de apel nu a examinat problema compensării datoriilor reciproce ale părților și astfel s-au încălcat dispozițiile art. 1144 C. civ., nu poate fi reținută cât timp din considerentele deciziei rezultă că aceasta nu a împărtășit punctul de vedere al instanței de fond care a reținut compensarea datoriilor reciproce, întrucât expertiza efectuată în apel a stabilit că reclamanta nu are nici o datorie față de pârâtă. Instanța de apel a menținut însă soluția pronunțată de prima instanță, deoarece nu i se putea agrava situația pârâtei în propria cale de atac.

Critica recurentei în sensul că instanța de apel a omis să analizeze motivul de apel de la pct. 1 lit. b) din „Detalierea și completarea motivelor de apel”, în care a precizat că reclamanta nu i-a predat materialul lemnos procesat, pe de o parte se referă la un argument invocat de aceasta în susținerea motivului de apel de la pct. 1, iar pe de altă parte vizează un aspect legat de netemeinicia hotărârii și nu de nelegalitatea acesteia, care nu poate fi cenzurat de instanța de control judiciar. În ultimul motiv de recurs s-a invocat că instanța de apel nu a analizat critica ce viza modul de soluționare de către judecătorul fondului a cererii reconvenționale. S-a susținut că nu a fost examinat un aspect esențial privind diferența cantitativă și valorică între cantitatea de material lemnos furnizată reclamantei de către pârâtă conform documentelor financiar contabile și cantitatea de material lemnos prelucrat și valoarea acestuia remisă de reclamantă.

Că în acest fel SC S.F. SA trebuia să aibă un stoc de cherestea mult mai mare decât 11,58 mc găsiți în depozit cu ocazia efectuării expertizei. Această critică nu poate fi analizată deoarece nu se referă la nelegalitatea deciziei recurate, și la aspecte privind interpretarea și aprecierea probelor ce vizează netemeinicia hotărârii, care nu pot fi cenzurate de instanța de control judiciar. Față de considerentele reținute, urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefundat, recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T. SRL Ciuperceni împotriva deciziei nr. 181/ AC din 4 decembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2008.