ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2776/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2776/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă
introdusă, SC L. SA a chemat în judecată pe pârâta R.A. C. Satu Mare solicitând
obligarea acesteia la 1.623.433.076 lei reprezentând penalități de întârziere
la plata energiei electrice consumată, la valoare reactualizată, cheltuieli de
executare, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat
că prin H.C.L. nr. 15/1999 încălzirea centrală a Municipiului Satu Mare a fost
trecută de la reclamantă (care o administra în baza contractului de concesiune nr.
9125/1995) la R.A. C. situație în care părțile procesului au încheiat o
convenție civilă la 8 iunie 1999, pârâta obligându-se să achite furnizorului SC
E. SA toate facturile refacturate de către reclamantă pentru energia electrică
aferentă funcționării sistemului de încălzire centrală a orașului.
Cum pârâta nu și-a
îndeplinit aceste obligații, furnizorul a obținut hotărâre judecătorească
irevocabilă de obligare a reclamantei la plata contravalorii energiei electrice
și a penalităților, respectiv sentința nr. 1916/LC/2003 din care penalități de
1.352.748.949 lei și cheltuieli de judecată de 95.493.307 lei. Pârâta a achitat
contravaloarea energiei electrice, nu și penalitățile și cheltuielile de
executare, motiv pentru care a fost pornit procesul.
Procedura concilierii directe
a fost îndeplinită.
La 1 februarie 2005
reclamanta a precizat acțiunea în sensul că a solicitat suma de 1.126.543.360
lei cu titlu de majorări de întârziere, sumă rezultată în urma anulării în
parte a penalităților în valoare de 863.002.127 lei în baza O.U.G. nr. 37/2004
din penalitățile de 1.989.545.482 lei la zi a mai fost pretinsă suma de
270.684.127 lei reprezentând cheltuieli de executare în dosarul execuțional nr.
127/2004; 106.477.045 lei cheltuieli din dosarul execuțional nr. 390/2003; 197
milioane lei reprezentând dobânzi bancare pentru creditul luat de la B.R.D.
Satu Mare pentru achitarea penalităților către SC E. SA; 109.767.806 lei taxă
judiciară de timbru și cheltuieli de judecată în dosarul nr. 631/2004 și în
prezentul dosar, cum și 23.000.000 lei expertiză contabilă.
În susținerea precizărilor
la acțiune a depus minuta încheiată la 24 iunie 2004 cu pârâta prin care
aceasta recunoaște penalitățile datorate în valoare de 2.269.068.748 lei,
adrese SC E. SA, somația executorului judecătoresc în dosarul nr. 127/2004,
sentința civilă nr. 1916/2003, indicele de creștere a prețurilor de consum,
somația executorului judecătoresc în dosarul nr. 390/2003, procesul-verbal,
sentința civilă nr. 2206 din 14 octombrie 2002, contractul de credit nr. 246
din 18 noiembrie 2004, ordine de plată.
Prin întâmpinarea formulată,
pârâta a solicitat respingerea acțiunii cu privire la penalități ca nefondată,
cu privire la cheltuielile din dosarul execuțional nr. 127/2004 a solicitat
respingerea acestui capăt ca fiind inopozabilă sentința în baza căreia au fost
acordate; cu privire la cheltuielile din dosarul execuțional nr. 390/2003 a
invocat excepția autorității de lucru judecat întrucât prin sentința civilă nr.
3422/2004 irevocabilă aceste pretenții au fost respinse față de pârâtă, astfel
că numai pot fi solicitate din nou; tot inopozabilitate a invocat și față de
dobânzile bancare, respectiv că nu au calitate procesuală pasivă.
Cu privire la cheltuielile
de judecată din dosarul nr. 631/2004 a arătat că cererea de chemare a sa în
garanție a fost respinsă și ca atare, nu poate fi obligată la cheltuieli de
judecată din acel proces, în ce privește cererea de chemare în garanție a
invocat de asemenea, excepția autorității de lucru judecat. A contestat și
onorariul expertului, cerând să se fixeze un onorariu echitabil.
Tribunalul Satu Mare, prin
sentința nr. 106/ L-C din 8 martie 2005, a admis excepția autorității de lucru
judecat cu privire la pct. 3 din acțiunea civilă precizată și în parte cu
privire la pct. 5 din acțiunea precizată vizând cheltuielile de judecată
privind chemarea în garanție a pârâtei în dosarul nr. 631/2004 al Tribunalului
Satu Mare, excepții invocate de pârâtă.
A respins celelalte excepții
și în consecință:
A admis în parte acțiunea
civilă precizată de reclamanta SC L. SA Satu Mare în contradictoriu cu pârâta R.A.
C. SA Stu Mare și:
A obligat pârâta la plata
sumei de 1.126.543.360 lei cu titlu de penalități de întârziere, 197.000.000
lei cu titlu de dobânzi bancare, 270.684.124 lei cheltuieli în dosarul execuțional
nr. 127/2004 al executorului V.A.
A obligat pârâta la plata
către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 102.825.000 lei.
A respins celelalte
pretenții.
Pentru a hotărî astfel,
tribunalul a reținut că între reclamantă și pârâtă s-a încheiat o convenție
civilă la 8 iunie 1999, reclamanta obligându-se să asigure intermedierea
furnizării energiei electrice pentru centralele termice aflate în administrarea
pârâtei și să trimită în termen de două zile de la primire, în copie, facturile
emise de furnizorul energiei electrice SC E. SA și apoi să le refactureze în
termen de două zile. Pârâta s-a obligat să achite facturile la scadență în caz
contrar să suporte majorările stabilite de SC E. SA (art. 6 din contract).
Având în vedere că pârâta nu
și-a îndeplinit obligațiile asumate, reclamanta a fost obligată prin sentința nr.
1916 din 23 septembrie 2003 a tribunalului la plata sumei de 6.739.830.720 lei
către SC E. SA din care 1.352.748.944 lei penalități de întârziere și
95.543.307 lei cheltuieli de judecată. SC E. SA a pornit executarea silită
împotriva reclamantei, situație în care aceasta a contractat un credit de la
BRD pentru plata titlului executoriu și a efectuat plățile prin virament către
SC E. SA în luna noiembrie 2004, executarea vizând cheltuieli de judecată și de
executare.
Împotriva sentinței nr. 106
din 8 martie 2005, în termen legal a declarat apel pârâta R.A. C. Satu Mare solicitând
schimbarea ei în parte, în sensul respingerii acțiunii precizate a reclamantei
SC L. SA cu menținerea dispozițiilor referitoare la excepția autorității de
lucru judecat reținute cu privire la punctul 3 și parțial la punctul 5 din
acțiunea precizată.
Prin motivele de apel
formulate pârâta susține că din probatoriul administrat în cauză nu ar datora
suma solicitată cu titlu de penalități, aceasta fiind calculată la facturi ce
conțin și alte puncte de consum ce aparțin SC L. SA.
Mai arată apelanta-pârâtă
că, temeiul de drept, în baza căruia instanța a obligat-o la plata
penalităților, nu este aplicabil, deoarece convenția încheiată între părți își
încetase efectele la data de 30 ianuarie 2003.
Cu privire la cheltuielile
din dosarul execuțional nr. 127/2004 cheltuieli rezultate din sentința nr. 1916/2003
a Tribunalului Satu Mare, apelanta arată că nu-i sunt opozabile întrucât în
acest dosar nu a fost parte.
Apelanta a mai invocat
excepția lipsei calității procesuale pasive în ce privește capătul de cerere
vizând obligarea sa la plata sumei de 197 milioane lei reprezentând credit
solicitat de SC L. SA, întrucât nu a fost parte în contractul de acordare a
creditului iar în ce privește suma de 12.981.810 lei reprezentând cheltuieli de
judecată în dosarul nr. 631/2004 a invocat excepția autorității de lucru
judecat, câtă vreme prin sentința nr. 1533 din 3 noiembrie 2004 s-a respins
cererea de chemare în garanție promovată împotriva sa, nefiind obligată astfel
la cheltuieli de judecată.
A mai criticat apelanta și
cuantumul onorariului de expert în sumă de 23 milioane lei acordat în opinia
sa, exagerat în raport de volumul de muncă.
Curtea de apel Oradea, secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 117/C/2005/A
din 18 octombrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă,
obligând-o să plătească părții adverse suma de 4000 RON cheltuieli de judecată
în apel.
Pentru a hotărî astfel,
instanța de apel a reținut că prin H.C.L. nr. 15/1999 încălzirea centrală a
Municipiului Satu Mare a fost trecută de la reclamanta SC L. SA la pârâta RA C.
Satu Mare situație în care părțile au încheiat o convenție civilă la 8 iunie
1999, pârâta obligându-se să achite furnizorului SC E. SA toate facturile refacturate
de reclamantă pentru energia electrică aferentă funcționării sistemului de
încălzire centrală a orașului. Cum pârâta nu și-a îndeplinit aceste obligații,
furnizorul a obținut o hotărâre judecătorească irevocabilă de obligare a reclamantei
la plata contravalorii energiei electrice și respectiv a penalităților,
respectiv sentința civilă nr. 1918/LC/2003 din care penalități de 1.352.748.949
lei și cheltuieli de judecată de 95.493.307 lei. Pârâta a achitat
contravaloarea energiei electrice nu și penalitățile și cheltuielile de
executare, motiv pentru care a fost pornit procesul.
Instanța de apel a reținut
în esență că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, obligația de
plată izvorește din convenția părților.
În termen legal pârâta RA C.
Satu Mare a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel
solicitând în principal în temeiul art. 313 C. proc. civ., raportat la art. 304
pct. 5 și 9 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei și a
sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Satu Mare și în subsidiar
în temeiul art. 314 C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și
schimbarea sentinței în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii reclamantei,
cu cheltuieli de judecată pentru acest capăt de recurs.
Prin motivele de recurs
invocate, pârâta a arătat că în dosarul nr. 1300/2002 al Tribunalului Satu Mare
acțiunea SC E. SA împotriva pârâtei SC L. SA a fost admisă pentru plata
contravalorii energiei electrice livrate acesteia precum și contravalorii
penalităților de întârziere aferente.
Recurenta arată că s-a
facturat și s-a solicitat plata întregii cantități de energie electrică
consumată de SC L. SA Satu Mare și cea parțial consumată de R.A. C. în baza
convenției, astfel că în opinia sa se impunea efectuarea unei expertizte
contabile pentru a evalua și stabili consumul aferent ce revine fiecăreia și în
consecință și recalcularea penalităților în raport de consumul curentului
electric.
Se mai susține că prin
acțiunea precizată SC L. SA a pretins suma de 1.126.443.360 lei reprezentând
penalități de întârziere, fără să indice facturile asupra cărora sunt calculate
și să depună în probațiune facturile de penalități comunicate către ea în
termen de două zile lucrătoare.
În contextul acestui motiv,
recurenta arată că facturile și celelalte înscrisuri la care se face referire
în expertiza contabilă nu sunt depuse la dosarul cauzei și în consecință se
impunea respingerea acțiunii ca nedovedită, iar expertul a săvârșit grave erori
de calcul care au fost indicate în obiecțiunile la expertiză astfel că
apreciază că expertiza efectuată nu poate avea înrăurire asupra soluționării
pricinii.
Recurenta menționează că din
probatoriul administrat de intimată nu reese că ar datora suma de 1.126.543.360
lei penalități, acestea fiind calculate la facturi emise de SC E. SA către
intimată, care conțin pe lângă contravaloarea energiei electrice consumată la
punctul denumit „centrală termică” și contravaloarea energiei electrice de la
alte puncte de consum aparținând SC L. SA cum ar fi „atelier ascensoare”,
„birouri sediu L.”, „sediu L.”, „șlefuit sticlă”.
Prin motivele de recurs,
recurenta mai susține că:
- art. 969 C. civ., nu-i
aplicabil în speță întrucât convenția civilă și-a încetat efectele;
- în mod greșit și nelegal
instanțele i-au obligat la plata sumelor de 270.688.127 lei cheltuieli în
dosarul execuțional nr. 127/2004 al executorului judecătoresc pentru executarea
silită a sentinței nr. 1916/2003 pronunțată în dosarul nr. 2110/2003 a
Tribunalului Satu Mare;
- greșit i s-a respins
excepția lipsei calității procesuale pasive invocată cu privire la obligarea sa
la plata sumei de 197.000.000 lei reprezentând credit solicitat de intimată,
motivat de faptul că nu a fost parte în contractul de credit;
- greșit i-a fost respinsă
excepția autorității de lucru judecat invocată cu privire la plata
cheltuielilor de judecată din dosarul nr. 631/2004, fapt ce a încălcat
autoritatea de lucru judecat a sentinței nr-1523 din 3 noiembrie 2004
pronunțată în dosarul menționat;
- suma de 23.000.000 lei
reprezentând onorariu de expert este exagerat de mare raportat la volumul de
muncă depus de acesta;
- instanța de fond a
calculat greșit cheltuielile de judecată, întrucât acțiunea reclamantei a fost
admisă numai în parte, deci avea obligația să acorde cheltuielile de judecată
calculate asupra sumelor la care a fost obligată.
Analizând decizia recurată
în raport de actele și lucrările aflate la dosar cât și din motivele invocate,
Înalta Curte o apreciază ca fiind nelegală.
Din probele existente la
dosar, nu rezultă situația de fapt potrivit cu care să se stabilească modul de
livrare a energiei electrice, cât și modul de facturare a acesteia având în
vedere că SC E. SA a livrat energie pârâtei dar și reclamantei.
Astfel, din examinarea
raportului de expertiză efectuat în cauză aflat la dosar nr. 1751/2004, nu
rezultă o situație clară a derulării convenției părților în sensul stabilirii
exacte modului de livrare și a cantității de energie livrată, consumului
efectiv, defalcarea facturilor și deci proba efectuată în cauză nu este
concludentă și pertinentă, fapt ce a condus la stabilirea unei situații de fapt
ambigue.
Procedând astfel, instanța
de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, fapt pentru care se va admite recursul
pârâtei, se va casa decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la
aceeași instanță în vederea stabilirii unei situații de fapt exactă în raport
de convenția părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
pârâta SC R.A. C. SATU MARE, împotriva deciziei nr. 117/C/2005/A din 18
octombrie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ
și fiscal.
Casează decizia recurată și
trimite cauza aceleași instanțe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 4 octombrie 2006.